Tranzacţia medie realizată online cu cardul în România s-a majorat cu 15%, în 2022 (procesator plăţi)

Valoarea medie a unei tranzacţii online efectuate cu cardul, în România, a crescut cu 15%, în 2022, până la 265 de lei, comparativ cu anul anterior, conform datelor publicate, joi, de către un procesator de plăţi electronice.
La nivel general, Netopia Payments a înregistrat o creştere de 35% a tranzacţiilor procesate, în cursul anului trecut faţă de 2021, iar media tranzacţiilor lunare a depăşit 3 milioane, prin toate metodele de plată.
Potrivit sursei citate, în topul categoriilor de produse şi servicii pentru care românii au făcut cel mai des plăţi electronice în 2022 s-au aflat: utilităţile, serviciile financiare, produsele de mobilier, fashion sau IT&C.
De asemenea, cea mai aglomerată lună din punct de vedere al volumului de tranzacţii procesate de Netopia Payments, în 2022, a fost noiembrie, perioadă în care o mare parte a comercianţilor parteneri au organizat evenimentul "Black Friday". Astfel, tranzacţiile online cu cardul, în perioada respectivă, au crescut cu aproximativ 27%, faţă de ediţia anterioară.
În ceea ce priveşte dispozitivele preferate de către români pentru a face achiziţiile online, ca în fiecare an, smartphone-ul râmâne în top, cu 72,2% din total, în comparaţie cu desktop-ul, preferat de 27,1% sau tableta de 0,7%.
Din punct de vedere demografic, în intervalul de referinţă, femeile au fost mai înclinate să cumpere online, într-o pondere de 52,4%, faţă de bărbaţi (47,6%).
În plus, segmentul de vârstă cu cel mai ridicat nivel de achiziţii online a fost reprezentat de cel între 35 şi 44 ani (25,52%), urmat 25-34 ani (22,46%), 45-54 ani (20,91%), 18-24 ani (14,33%), 55-64 ani (9,27%) şi peste 65 de ani (7,51%).
Datele centralizate de Netopia arată că oraşele în care s-au realizat cele mai multe tranzacţii online în 2022 au fost: Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara şi Ploieşti.
Anul trecut, procesatorul de plăţi a raportat o creştere de 20% a portofoliului de clienţi, "în linie cu direcţia e-commerce-ului local, care se extinde de la an la an".
Grupul Netopia este un conglomerat de companii româneşti înfiinţat în anul 2003, format din Netopia Payments, mobilPay Wallet, web2sms şi Kartela. În prezent, 24.000 de afaceri din industria de e-commerce folosesc serviciile şi soluţiile Netopia: plăţi mobile, tranzacţii online cu carduri bancare sau prin SMS, marketing prin SMS sau reîncărcări cartele de telefonie mobilă. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în ianuarie 2025
Numărul firmelor dizolvate a scăzut cu 8,73%, în ianuarie 2025, până la 3.564, față de 3.905 în anul anterior, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, respectiv 617 de firme (număr în scăde
Producția de țiței a României a scăzut cu 7, 6% în primele două luni din 2025; importurile s-au majorat cu aproape 10%
România a produs, în primele două luni din 2025, o cantitate de țiței de 415.400 tone echivalent petrol (tep), cu 34.000 tep mai mică (-7,6%) față de cea din perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Importurile de țiței au totalizat, în ianuarie-februarie 20
Bursa de la București a câștigat peste 7 miliarde lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat 7,16 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 2%, în această săptămână, iar valoarea tranzacțiilor cu acțiuni s-a diminuat cu 139,7 milioane de lei (-38,97%), în comparație cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES, capitalizar
CONAF: Forumul Național De Vocație Antreprenoare ajunge la Iași, pe 25 aprilie
Forumul Național De Vocație Antreprenoare, inițiativa Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), continuă cu cea de-a patra ediție, la Palatul Culturii din Iași, se arată într-un comunicat al CONAF transmis, vineri, AGERPRES. Prin acest forum itinerant, CONAF oferă comunității antreprenoriale un cadru de dialog, un set de instrumente
ROMPAN: Sectorul de panificație va avea 165 de milioane de euro pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi
Sectorul de panificație din România va avea la dispoziție 165 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi, iar primele proiecte ar putea fi depuse începând cu luna iunie, a declarat pentru AGERPRES președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panif
CNAB a recepționat noi lucrări de modernizare a Aeroportului Henri Coandă
Compania Națională Aeroporturi București anunță că, joi, 17 aprilie, au fost recepționate noi lucrări de modernizare prevăzute în cadrul fazei a treia din proiectul de sistematizare a suprafeței de mișcare a Aeroportului Henri Coandă. Potrivit unui comunicat al CNAB, investiția a vizat lucrări de amploare la mai multe obiective și face parte din strategi
Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie
Poșta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paște, distribuirea prestațiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că a efectuat atât plata pensiilor, cât și livrarea anticipată a alocațiilor, indemnizațiilor și altor ajutoare sociale. Un sprijin suplimentar în această lună l-a reprezentat ajuto
Producția de gaze a scăzut cu aproape 2% în primele două luni; importurile s-au majorat cu 23% (INS)
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2025, de 1,26 milioane tone echivalent petrol, cu 23.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,9%), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, în primele două luni din acest an, import
Boloș anunță oportunități de finanțare din fonduri europene pentru sănătate publică, servicii sociale și microîntreprinderi
Cele mai importante oportunități de finanțare din fonduri europene acoperă domenii esențiale precum sănătate publică, servicii sociale și susținerea micilor afaceri locale, a anunțat, joi, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 'Nu lăsăm informația să se piardă: azi vă prezint cele mai importante oportunități de fin
CNS Cartel ALFA: Directiva privind salariul minim adecvat reprezintă un colac de salvare pentru milioane de lucrători
Peste 20 de milioane dintre cei mai slab plătiți lucrători din Uniunea Europeană ar putea beneficia de o creștere salarială dacă directiva privind salariul minim adecvat va fi pe deplin implementată în statele membre, susțin reprezentanții CNS 'Cartel ALFA'. 'Directiva privind salariul minim adecvat este o legislație deosebit
OIV: Producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024, ajungând la 3,7 milioane hectolitri
Din cauza condițiilor climatice dificile, grindină și secetă în perioade critice, producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024 comparativ cu 2023, ajungând la 3,7 milioane hectolitri, aceasta fiind una dintre cele mai semnificative scăderi procentuale din Uniunea Europeană, arată cel mai recent raport publicat de Organizaț
ANPC va afectua controale la furnizorii de energie electrică, până la jumătatea lunii iunie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va desfășura, timp de trei luni, acțiuni de control la nivel național pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice. 'În perioada 17 aprilie - 16 iunie 2025, Auto
Iuliu Stocklosa a fost reales președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București
Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) l-a reales, joi, în funcția de președinte pe Iuliu Stocklosa. Potrivit unui comunicat al CCIB, Iuliu Stocklosa a fondat, în 1990, compania East Electric, membră a CCIB încă de la înființare. East Electric activează în prin
Maramureșul și Bucovina sunt printre cele mai căutate destinații de către români pentru vacanța de Paște (platformă)
Maramureșul și Bucovina au fost printre cele mai căutate destinații de către turiștii români pentru vacanța de Paște, conform unui studiu realizat de o platformă de rezervări. 'Cu peisaje spectaculoase, tradiții și obiceiuri autentice, cele două regiuni din nordul țării continuă să atragă anual sute de turiști. Aproximativ 41% dintre
Ministerul Finanțelor a împrumutat joi aproape 720 de milioane lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 719,4 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Suma împrumutată prin emisiunea de certificate de trezorerie cu discont are maturitatea la 11 luni, iar randamentul mediu e