Câciu: Avem cea mai stabilă economie din regiune; încheiem anul cu o creştere care va depăşi 5%

România are cea mai stabilă economie din regiune şi va încheia anul cu o creştere economică de peste 5%, potrivit ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, care atrage atenţia că anul 2023 va fi unul dificil, marcat în continuare de puseul inflaţionist şi în care diferenţa va fi făcută de folosirea la maxim a instrumentelor de politică publică, direcţionate către investiţii, reforme şi susţinerea categoriilor vulnerabile.
"În cel mai complicat an din perspectivă economică de după cel de-al doilea război mondial permiteţi-mi să vă mulţumesc pentru solidaritatea, încrederea şi înţelegerea de care aţi dat dovadă în această perioadă care a afectat puternic (cel puţin din perspectiva inflaţiei ridicate) nu numai mediul socio-economic naţional, dar şi întreaga Uniune Europeană şi economia mondială. În perioadele complicate soluţiile se clădesc pe şapte piloni : curaj, raţiune, stabilitate, securitate, protecţie, solidaritate şi susţinere. Asta am făcut, asta vom face! (...) Dincolo de îngrijorările generate de efectele agresiunii ruseşti în Ucraina, am trecut împreună prin încercările acestui an, încercări care nu au fost deloc uşoare. Peste 80% din voi aţi participat la acest efort, dincolo de simpatiile sau antipatiile politice, iar rezultatele se văd. Suntem unul dintre cei mai importanţi furnizori de securitate regională şi europeană.(...) Avem cea mai stabilă economie din regiune (în contextul în care pieţele financiare au manifestat o volatilitate care nu a mai fost înregistrată de la criza din 2008) şi închidem anul 2022 cu o creştere economică care va depăşi 5%, un răspuns eficient al economiei şi Guvernului la presiunile pe cost manifestate de inflaţie şi dobânzi", a scris ministrul, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.
El a subliniat că s-a reuşit refacerea potenţialului economic şi stabilizarea economiei, care produce cu 214 miliarde lei mai mult decât în anul 2021.
"Este un plus major, de 44 miliarde euro, iar anul 2022 va constitui anul în care numărul companiilor nou înregistrate va depăşi pragul de 150.000, în timp ce numărul insolvenţelor se menţine departe de maxime, fiind apropiat de nivelurile minime din ultimii 12 ani", a punctat ministrul.
Aceasta a semnalat şi stabilitatea politică, dar şi parteneriatul "solid" Guvern - mediul socio-economic, care a stat la baza majorităţii măsurilor luate.
"Efortul guvernamental realizat în baza acestui parteneriat a depăşit 10,7% din PIB, 149 miliarde lei (6% sprijin direct catre economie şi cetăţeni, respectiv 83,8 miliarde lei în valori nominale şi 4,7% sprijin indirect prin credit fiscal, respectiv 65,2 miliarde lei în valori nominale) şi a fost consolidat de efortul antreprenorial manifestat în consolidarea activităţilor economice, creşterea valorii adăugate brute şi a ocupării forţei de muncă", a mai scris Câciu.
Ministrul Finanţelor preconizează că anul 2023 va fi unul dificil, marcat în continuare de puseul inflaţionist (chiar dacă inflaţia va intra într-o zonă de temperare şi chiar reducere - dar pentru asta este nevoie în continuare de o luptă continuă care se va manifesta pe întregul an 2023), complicat din punct de vedere economic şi marcat de încetiniri vizibile ale economiilor puternice care vor afecta inclusiv economiile emergente, precum a României, un an în care diferenţa va fi făcută de folosirea la maxim a instrumentelor de politică publică direcţionate pe trei paliere: reforme, investiţii şi susţinerea categoriilor vulnerabile.
"Efortul guvernamental stabilit prin măsurile de politică fiscal-bugetară va depăşi 14,7% din PIB (228 miliarde lei), din care creditul fiscal (canalul indirect) reprezintă 4,9% din PIB, iar măsurile pentru economie şi protejarea categoriilor vulnerabile însumează 9,8% din PIB. Va fi un al investiţiilor, cu un program curajos de 7,2% din PIB (112 miliarde lei) şi al programelor guvernamentale destinate economiei. Trebuie să investim masiv în firmele româneşti pentru ca economia noastră să fie una centrată pe producţia de bunuri cu valoare adăugată mare! Este esenţial să reducem dependenţa de lanţurile de aprovizionare globale şi regionale! Doar dacă punem în prim-plan productivismul economic, mizând accelerat pe producţia internă, putem spera ca România viitorului să nu mai fie bazată pe o economie de consum", a precizat Adrian Câciu.
El a subliniat că este nevoie de reforme susţinute în educaţie, sănătate, economie şi administraţie, că trebuie redusă sărăcia "sub toate formele sale", iar accentul trebuie pus pe cel mai important element de capital al unei naţiuni, respectiv capitalul uman.
Şeful de la Finanţe a mai menţionat că trebuie în continuare avansat cu o serie de reforme, printre care reforma sistemului de asigurări sociale, de rezolvat inegalităţile salariale, de crescut competitivitatea şi revigorat exporturile, de contracarat creşterea inflaţiei etc.
"Şi cred că cel mai important, pe termen scurt, având în vedere contextul, trebuie să gândim şi să acţionăm pentru protejarea categoriilor vulnerabile. Toate aceste măsuri, care caută să compenseze creşterea inflaţiei, să protejeze locurile de muncă şi să ajute companiile româneşti să treacă de această perioadă complicată, reprezintă priorităţi pentru Guvernul României. Toate acestea vor fi făcute împreună! De aceea, sunt convins că prin solidaritate şi empatie faţă de cei defavorizaţi şi, mai ales, susţinând prin programe de sprijin toţi angajaţii şi companiile care produc în România, vom reuşi să depăşim această perioadă complicată. În final, dincolo de a vă mulţumi încă o dată, vă doresc să aveţi un an 2023 mai bun şi cu multe realizări şi vă îndemn să privim cu încredere şi solidar viitorul! Îl realizăm împreună", a punctat Adrian Câciu.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Industria metalelor prețioase solicită clarificări oficiale din partea ANPC în urma informațiilor legate de bijuterii
Colegiul Operatorilor cu Metale Prețioase și Pietre Prețioase solicită clarificări din partea președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, care nu a fost informat corect și a transmis informații conform cărora bijuteriile din metale prețioase conțin în compoziția lor substanțe ca mercurul, metale grele și unele
Control antifraudă în comerțul cu autoturisme second-hand: prejudiciu de peste un milion de lei, printr-o schemă de evaziune fiscală
Inspectorii antifraudă au descoperit un prejudiciu adus bugetului de stat de 1,014 milioane de lei, în urma unui control ce a vizat comerțul cu autoturisme second-hand. Potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), remis luni AGERPRES, în urma unui control antifraudă desfășurat de inspectorii DGAF di
ANPC propune un Ordin privind informarea consumatorilor în legătură cu adaosul comercial
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordin privind informarea consumatorilor de către operatorii economici în legătură cu adaosul comercial aplicat produselor comercializate în raport cu prețul de bază al producătorului. Astfel, potrivit proiectului, în cazul
Ministerul Finanțelor a atras, luni, 1,181 miliarde lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 1,181 miliarde de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 76 luni, la un randament mediu de 7,40% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 700
Noile preferințe ale tinerilor remodelează piața vinului (analiză)
Industria vinului va cunoaște un an dificil, având în vedere o serie de factori, printre care se află 'potențialul' război tarifar, însă generația tânără și noile preferințe ale acesteia vor forța piața să se reinventeze, ceea ce ar asigura redresarea după o perioadă de declin, susține Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB R
Hanga: Vedem în ultimii ani o scădere a ponderii în lichiditate a investitorilor instituționalilor străini și o creștere a ponderii celor locali
Ultimii 4 - 5 ani arată o scădere a ponderii în lichiditate a investitorilor instituționali străini și o creștere a ponderii investitorilor instituționali locali, însă nu se vede un avans al lichidității în zona de investitori de retail locali, a afirmat, luni, președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București, Radu Hanga, prez
Investițiile străine directe au scăzut cu aproape 53%, în ianuarie 2025
Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat, în luna ianuarie a acestui an, 3,121 miliarde euro, în scădere cu 52,7% față de cele 1,14 miliarde euro din aceeași lună din 2024, informează Banca Națională a României printr-un comunicat remis luni AGERPRES. 'Investițiile directe ale nerezidenților în
Deficitul de cont curent a crescut cu 16%, la 1,64 miliarde de euro, în ianuarie
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, în ianuarie 2025, un deficit de 1,64 miliarde euro, în creștere cu 15,9% comparativ cu deficitul de 1,42 miliarde euro din aceeași lună a anului trecut, informează Banca Națională a României, printr-un comunicat remis, luni, AGERPRES. Potrivit sursei citate, în structura acestuia,
Deficitul de forță de muncă în HoReCa atinge cote alarmante; în stațiunile turistice ajunge și la 50%
Deficitul de personal în HoReCa este estimat la 20 - 25% la nivel național, iar în orașele turistice, în plin sezon, acesta poate ajunge chiar la 50%, măsurile legislative și de taxare a forței de muncă fiind un impediment în relația angajator - angajat, atrage atenția Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR).
Educația financiară, celebrată de ASF între 17 și 21 martie în cadrul Global Money Week
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) organizează, în perioada 17-21 martie, cu ocazia Global Money Week (GMW), o serie de acțiuni dedicate, cu precădere, promovării educației financiare în rândul copiilor și tinerilor, informează, luni, autoritatea financiară într-un comunicat. Acțiunile derulate în cadrul GMW vizează, &ic
Ordonanța privind înființarea CRISCE ar putea să fie finalizată până la finele lunii martie (consilier ministru)
Proiectul de înființare a Centrului de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică în Energie (CRISCE) se află pe circuitul de avizare interministerială, la Ministerul Finanțelor, și sperăm ca, până la finele lunii martie, Ordonanța să fie finalizată, a declarat, luni, consilierul ministrului Energiei, Andrei Popa. 'Acum nouă luni am p
Două mii de comune vor beneficia de finanțare din fonduri UE pentru incluziune socială și reducerea sărăciei
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a lansat procesul de selecție pentru 2.000 de comune care vor beneficia de finanțare în cadrul proiectului 'Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale - facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate', cu un buget total de 815 milioane
Petrescu(ASF): Eu mă aștept că în acest an să avem trei companii listate; probabil vor fi din zona energiei și transporturilor
Anul acesta am putea avea cele trei companii de stat care ar trebui listate, conform cerinței din Planul Național de Redresare și Reziliență, iar acestea ar putea fi din zona zona energiei și zona transporturilor, a afirmat, luni, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, la un eveniment de specialitate.
Director IT din ANCOM: În România, evoluția tehnologică nu are nicio limită de viteză
Evoluția tehnologică în România nu are nicio limită de viteză, iar cu ajutorul Directivei NIS trebuie să putem să îmbunătățim securitatea sistemelor informatice, a declarat, luni, în cadrul evenimentului 'Cybersecurity Forum', directorul Direcției IT din Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Pe
Petrescu (ASF): Piața de capital trebuie să devină o preocupare obsesivă pentru decidenții politici
Piața de capital trebuie să devină o preocupare obsesivă pentru decidenții politici, iar nivelul de vizibilitate trebuie să crească, a declarat luni președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, la un eveniment de specialitate. 'Și eu îmi doresc să avem o nominalizare pentru funcția de vicepreședinte pentru piața de c