Au fost semnate contractele pentru construcţia celor 3 loturi ale autostrăzii Focşani - Bacău, parte din A7
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a fost prezent, joi, la Bacău, la semnarea contractelor între Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi UMB pentru construcţia celor 3 loturi ale autostrăzii Focşani - Bacău, parte din viitoarea A7 "Autostrada Moldovei".
"Odată cu ziua de azi, putem spune că am semnat anul acesta, până acum, contracte de peste 18 miliarde lei, fără TVA, la Ministerul Transporturilor. Între 2017 - 2021, s-au semnat contracte de 20 miliarde lei. Foarte important acest pas pentru că, dincolo de bornele din PNRR, dincolo de faptul că trebuie să terminăm toate aceste investiţii, nu putem construi autostrăzi fără a avea contracte la bază. (...) Am convingerea că până la sfârşitul anului vom desemna câştigătorii şi pe celelalte 3 loturi, de la Bacău la Paşcani. Am cerut colegilor de la CNAIR să avem desemnaţi câştigătorii pe toate cele 13 loturi, de la Ploieşti la Paşcani", a declarat ministrul Sorin Grindeanu.
Prezent la eveniment, preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că regiunea Moldovei va avea, după 30 ani de aşteptare, o autostradă.
"Ministerul Transporturilor a semnat, până acum, prin PNRR, contracte de 18 miliarde lei. Este o premieră pentru România şi pentru Ministerul Transporturilor. Numai astăzi s-au semnat contracte în valoare de 6,5 miliarde lei. Ieri, împreună cu toţi parlamentarii, ne-am asumat un buget al României în care, pentru prima oară, avem 7,2% prinşi la investiţii. Dacă se va menţine acest ritm, vom avea şi prima oară în România un buget cu 7,2% la investiţii, dar şi realizate. Cred că aici este marea provocare. Numai aşa putem depăşi crizele suprapuse şi să încercăm să combatem acest fenomen de inflaţie", a subliniat Marcel Ciolacu.
Preşedintele PSD Bacău, eurodeputatul Dragoş Benea, a amintit că bazele autostrăzii A7 au fost puse în urmă cu cinci ani, de guvernarea social-democrată.
"Bazele acestui proiect, al autostrăzii A7, îl reprezintă guvernările 2017 şi 2018 cu oameni extrem de reprezentativi pentru acele guvernări, domnul Marcel Ciolacu, viceprim-ministru la acea vreme şi Sorin Grindeanu, prim-ministru. Sunt convins că A7 va absorbi toţi banii pe PNRR", a precizat liderul PSD Bacău.
Termenul de execuţie pentru cele 3 contracte semnate joi este de 30 luni. AGERPRES/(A - autor: Gabriel Apetrii, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Sorin Grindeanu / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzoianu: Decizia privind menținerea în funcție a directoarei ANM aparține Consiliului de Administrație
Decizia privind menținerea sau nu în funcție a directorului general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) aparține Consiliului de Administrație al instituției, care însă nu poate lua decizii din lipsă de cvorum, a transmis marți ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu. 'Decizia de a rămâne sau nu directoarea de la ANM &
Dărăban (ACUE): Majorarea avansului pe partea de prefinanțare pentru furnizorii de energie, un instrument de lichiditate pe piață
Soluția de majorare a avansului pe partea de prefinanțare pentru furnizorii de energie aduce lichiditate în mediul de afaceri, a declarat, marți, la un eveniment de specialitate, directoarea executivă a Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Daniela Dărăban. 'Din păcate, cred că suntem în al treilea an în care
Laboratoarele din rafinăriile Petromidia și Vega, modernizate cu echipamente de ultimă generație
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele din rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, un amplu program de modernizare și dotare cu echipamente analitice de ultimă generație. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, circa 40 de echipamente sunt achiziționate pe
România a livrat peste 636.000 de locuințe în ultimul deceniu; rată de construire comparabilă cu Germania și peste Cehia
Peste 636.000 de locuințe au fost finalizate în România în perioada 2016 - 2025, echivalentul a aproape 33 de locuințe noi la 1.000 de locuitori, rata de construire fiind comparabilă cu cea din Germania și depășind-o pe a Cehiei, potrivit unei analize realizate pe baza datelor privind construcțiile rezidențiale din ultimii zece ani. Din persp
Directoarea generală a ELCEN: Nu suntem în situație de insolvență, de faliment și nici nu vom fi
Datoriile Termoenergetica față de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situație de insolvență, de faliment și nici nu vom fi, a susținut, marți, la un eveniment de specialitate, directoarea generală Electrocentrale București (ELCEN), Mirela Pavel. 'Suntem destul de departe de ideea de sistem centralizat, din păc
S-a lansat Muzeul Viu al Bucureștiului, cu 68 de locuri care pot fi vizitate gratuit
Muzeul Viu al Bucureștiului, o colecție permanentă de 68 de locuri din Capitală care pot fi descoperite și vizitate gratuit, a fost lansat de Fundația Comunitară București și ING Bank România, potrivit unui comunicat transmis marți AGERPRES. Conform sursei citate, muzeul nu are o clădire proprie și nici bilet de intrare, exponatele fiind locuri răsp&acir
PALMED solicită instalarea urgentă a unui guvern și prioritizarea rectificării bugetare pentru sănătate
Instabilitatea politică riscă să afecteze direct accesul pacienților români la servicii medicale, investigații, tratamente și medicamente, în condițiile în care insuficiența fondurilor pentru ultimele luni ale anului poate genera întârzieri la decontări și dificultăți în asigurarea continuității îngrijirilor, consideră Patronatul Fur
Plăți de peste 51,8 milioane lei pentru apicultori, în 2026
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat luni plăți totale de 51,814 milioane de lei către 5.369 de beneficiari eligibili ai intervențiilor apicole cuprinse în PS PAC 2023 - 2027 aferente anului 2026, a informat, marți, instituția. Potrivit unui comunicat al APIA, anul acesta apicultorii au depus 5.391 de cereri de plată. &Ici
Bursa de Valori București a deschis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de marți, cu un rulaj total în valoare de 6,19 milioane lei (1,16 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a urcat cu 0,65%, iar indicele BET-Plus, care urmărește evoluția celor
Pavel (ELCEN): CET Vest ar putea fi repusă în funcțiune la începutul lunii noiembrie și suntem pregătiți în așteptarea iernii
Reparațiile la CET Vest se află în graficul de execuție, cu un termen posibil de punere în funcțiune la începutul lunii noiembrie și, la acest moment, suntem pregătiți în așteptarea iernii, a declarat, marți, la un eveniment de specialitate, Mirela Pavel, directoare generală Electrocentrale București (ELCEN). 'Sunt CET-uri care nece
INS: Chiriile, motorina și benzina, în topul scumpirilor din septembrie 2026
Chiriile, motorina și benzina au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% și, respectiv, 28,42%, în timp ce rata anuală a inflației a ajuns la 6,61%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). 'După trei lun
Darău: Peste 290 de înscrieri în Platforma de dialog strategic pentru economie competitivă și rezilientă
Peste 290 de candidaturi au fost depuse în Platforma de dialog strategic pentru economie competitivă și rezilientă, fiind un semnal clar că mediul de afaceri, sindicatele, asociațiile profesionale, universitățile, centrele de cercetare și societatea civilă vor un dialog real cu statul, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Tur
INS: Salariul mediu net s-a diminuat cu 2,3% în luna august față de iulie
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august față de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câștigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). La nivelul lunii august 2026, câștigul salarial mediu brut a fost de 9.497 de lei
Rata anuală a inflației a urcat la 6,61% în luna septembrie
Rata anuală a inflației a urcat la 6,61% în luna septembrie, de la 6,17% în august, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,12%, mărfurile nealimentare cu 7,06%, iar mărfurile alimentare cu 3%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
România și Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an, potrivit FMI
Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluția economiei românești în acest an, până la o contracție de 0,5%, de la un avans de 0,7% cât prognoza în luna aprilie și o creștere de 1,4% în luna octombrie a anului trecut, arată cel mai recent raport 'World Economic Outlook' (WEO), publicat











