logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Digitalizarea agriculturii poate aduce beneficii considerabile fermierilor şi consumatorilor într-un interval scurt de timp

Image

Digitalizarea agriculturii poate aduce beneficii considerabile nu numai fermierilor, pe care îi ajută să prevină cele trei mari categorii de pierderi înregistrate de-a lungul unui an, ci şi consumatorilor care pot afla informaţii precise despre produsele pe care le cumpără.

"Uniunea Europeană a declarat că, în următorul exerciţiu bugetar, se va concentra puternic pe digitalizarea agriculturii, în defavoarea altor măsuri "tradiţionale", care se bazează pe creşterea competitivităţii agricole prin consolidarea terenurilor sau ȋncurajarea cooperativelor agricole - acestea sunt necesare, dar durează o perioadă lungă de timp. Digitalizarea agriculturii aduce, în schimb, beneficii considerabile atât cumpărătorilor, cât şi fermierilor, într-un interval de timp scurt", susţin reprezentanţii unei companii din domeniul agritech, prezentă şi în România.

Digitalizarea tuturor etapelor de producţie agricolă permite generarea de rapoarte detaliate la sfârşitul procesului de producţie al fiecărui produs, oferind cumpărătorilor informaţii precise. De exemplu, cu ajutorul digitalizării putem ştii din ce copac a fost cules un măr, când a fost plantat pomul respectiv, când şi cât a fost tratat mărul, dacă i s-au administrat substanţe nutritive suplimentare, cât de multă muncă manuală sau mecanică a fost necesară pentru a-l produce sau care a fost amprenta de carbon a producţiei, printre altele.

"Softul de management al fermelor Agrivi poate genera peste 20 de informaţii diferite despre produs, originea sa şi modul în care a fost cultivat. Soluţia digitală noastră este utilizată de către fermieri din toată lumea dar şi de companii mari, care cumpără şi prelucrează produse alimentare şi doresc un control complet al calităţii. Printre ele se numără Nestle, care foloseşte soluţia Agrivi pentru fabricile sale de alimente pentru copii, Driscoll's din SUA, cea mai mare companie de fructe de pădure din lume şi Helvetas, care se bazează pe platforma Agrivi pentru a asigura trasabilitatea producţiei de orez în mai mult de 4.000 de mici ferme din Asia", susţine Mircea Drăghici, director general Agrivi România.

Potrivit sursei citate, digitalizarea agriculturii aduce beneficii substanţiale fermierilor, pe care îi ajută să prevină cele trei mari categorii de pierderi înregistrate de-a lungul unui an. Prima dintre ele are loc în timpul planificării producţiei, când fermierii, din lipsa datelor despre calitatea solului şi nevoile culturii, nu pot calcula în mod optim cantităţile de inputuri necesare în timpul sezonului. Digitalizarea poate reduce pierderile din această etapă cu până la 30%.

A doua pierdere este în timpul producţiei, în principal din cauza aplicării sub-optimale a anumitor măsuri agrotehnologice. Pierderile de randament cauzate de dăunători şi boli se ridică la 20 - 40% în fiecare an. Digitalizarea ajută, prin oferirea de informaţii şi alerte, reducând considerabil pierderile în cauză. În cele din urmă, a treia oară când fermierii suferă pierderi este atunci când stabilesc preţurile produselor. Dacă pot furniza detalii despre toate etapele de producţie, preţul de vânzare creşte, cumpărătorii considerând aceste informaţii drept o garanţie pentru care merită să plătească mai mult.

Prin digitalizare, veniturile agricultorilor cresc între 50-100% şi este singura modalitate de a accelera competitivitatea agriculturii, arată reprezentanţii companiei.

"Dar ce înseamnă, totuşi, hrană sigură? Vorbim despre alimente care au valoare nutritivă deplină şi nu conţin ingrediente dăunătoare. Cum putem fi siguri că avem în faţă alimente sigure? Verificând că acestea sunt Locale, Autentice, Transparente, Trasabile şi Etice (abreviat LATTE). Întrebarea rămâne de ce magazinele nu sortează încă alimentele, după valoarea lor nutritivă? Răspunsul este că pentru produsele alimentare pe care le consumăm există o lipsă de informaţii referitoare la modul de producere al acestora. De exemplu, dacă achiziţionăm un măr, nu putem şti dacă şi cu ce a fost tratat (şi dacă a fost tratat, atunci nu ştim dacă mai conţine reziduuri de pesticide), nu stim câţi nutrienţi adiţionali au fost folosiţi în producţia sa, nu ştim când a fost plantat sau data la care a fost cules. De fapt, nu primim niciun fel de informaţie care să ne spună dacă este un aliment sigur sau din categoria LATTE. Singura soluţie pentru a depăşi această situaţie este digitalizarea agriculturii", se arată în comunicatul companiei.

Potrivit unei estimări a Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (CDC), 48 de milioane de americani se îmbolnăvesc, în fiecare an, din cauza alimentelor pe care le consumă. În acelaşi timp, într-un sondaj de opinie de la nivelul întregii Uniuni Europene, din 2020, 42% dintre cetăţenii UE au menţionat siguranţa alimentară drept principalul factor de decizie în privinţa selecţiei alimentelor.

Diferite alte sondaje indică faptul că, pentru o hrană sigură, consumatorii din UE sunt dispuşi să plătească mai mult decât de obicei. Acest lucru a determinat dezvoltarea unui număr de diferite certificate prin care se încearcă standardizarea informaţiilor referitoare la originea şi metoda de producţie a alimentelor. Unele dintre aceste certificate sunt dezvoltate chiar de instituţii ale statelor membre.

Digitalizarea agriculturii reprezintă un mare pas înainte, crescând competitivitatea şi sustenabilitatea sectorului şi ridicând în mod substanţial nivelul de siguranţă al alimentelor pe care le consumăm, concluzionează reprezentanţii Agrivi România.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 12

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic 29-04-2025 21:00

ANAR: Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare a crescut la 75%

Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare din România a crescut de la 56% la aproape 75%, datorită precipitațiilor recente, a anunțat Administrația Națională ''Apele Române'' (ANAR) pe pagina de Facebook. ''La sfârșitul lunii martie, coeficientul de umplere în princi

Economic 29-04-2025 17:55

Alba: Cel mai mare parc fotovoltaic finanțat din PNRR, inaugurat la Teiuș de un dezvoltator danez

Cel mai mare parc fotovoltaic din România finanțat cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), o investiție totală de 55 milioane de euro, din care 15 milioane de euro reprezintă finanțarea nerambursabilă, a fost inaugurat marți în Teiuș, fiind, de asemenea, cel mai mare astfel de obiectiv realizat în cele 16 țări în care

Economic 29-04-2025 16:57

STB: Parada tramvaielor de odinioară, muzică de fanfară și povești din Capitală, de 1 Mai

Tramvaiele de odinioară vor circula de 1 Mai alături de noile tramvaie din flota Societății de Transport București (STB) pe calea dintre Depoul Victoria - Bucur Obor - Piața Sfântu Gheorghe, într-o călătorie desfășurată pe muzică de fanfară și și povești despre oameni, tramvaie și oraș, a anunțat, marți, STB. 'Societatea de Tra

Economic 29-04-2025 15:45

ANRE introduce activitatea de market making pe piețele de energie și gaze

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat Ordinul privind Regulile generale pentru implementarea activității de market making pe piețele organizate de energie electrică, începând din 1 iulie 2025, respectiv pe cele centralizate de gaze naturale, de la 1 aprilie 2026. Potrivit unui comunicat d

Economic 29-04-2025 15:17

Grindeanu, despre pana de curent din Spania: Situații de acest tip, care par de domeniul SF-ului, ar trebui luate în calcul

Scenariile în care ar putea avea loc o pană masivă de curent, precum cea de Spania, deși par să țină de domeniul științifico-fantastic (SF), ar trebuie să fie luate în calcul de cei care se ocupă cu situațiile de urgență, a afirmat, marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu. Acesta a fost întrebat d

Economic 29-04-2025 14:51

Un sfert dintre români asociază ziua de 1 Mai cu grătarele și socializarea (studiu)

Un sfert dintre români consideră sărbătoarea de 1 Mai în primul rând o zi dedicată grătarelor și socializării (24%), în special tinerii cu vârste între 25-34 de ani (29%), relevă rezultatele unui studiu dat publicității marți. Potrivit datelor centralizate de Reveal Search Marketing, în topul semnifica

Economic 29-04-2025 14:31

Chirițoiu: Telekom de doi ani tot se grăbește să vândă și cred că în curând îi va reuși; important e să luăm și o decizie bună

Telekom de doi ani se tot grăbește să vândă și cred că în curând îi va reuși treaba asta, însă piața de telecomunicații trebuie să rămână o piață care să funcționeze bine atât din punct de vedere al prețului, cât și al calității, a declarat, marți, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment

Economic 29-04-2025 14:13

Grindeanu: N-am știut că șapte spitale în București sunt blocate și fără autorizație de construcție; asta spune multe

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat marți că a aflat de la dezbaterea electorală de luni că în București sunt opt spitale care așteaptă după autorizații de construcție, iar dacă instituția pe care o conduce s-ar afla în aceeași situație și autostrăzile ar aștepta după autorizații ar fi asaltat de presă și acuzat că nu

Economic 29-04-2025 13:48

A murit Valeriu Tabără, președintele ASAS și fost ministru al Agriculturii

Academia de Științe Agricole și Silvice 'Gheorghe Ionescu-Șișești' a anunțat marți decesul președintelui instituției și fost ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără. 'Cu imens regret, Academia de Științe Agricole și Silvice 'Gheorghe Ionescu-Șișești' anunță trecerea în eternitate a eminentului om de știință, Prof. un

Economic 29-04-2025 13:22

Chiriţoiu: Piaţa de energie poate să funcţioneze bine, dar nu înseamnă că energia va fi şi ieftină

Piaţa de energie poate să funcţioneze bine, dar asta nu înseamnă că energia va fi şi ieftină, iar pentru competitivitate economică trebuie să ai energie ieftină, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la un eveniment de specialitate. "Piaţa asta de energie poate să funcţioneze bine, dar nu înseam

Economic 29-04-2025 13:08

Grindeanu: Ministerul Transporturilor nu va fi în situația de a pierde nici măcar un euro din PNRR

Ministerul Transporturilor nu se va afla în situația de a pierde nici măcar un euro din PNRR, în condițiile în care valoarea totală a proiectelor finanțate prin PNRR este de 20 de miliarde de euro, dar suma din PNRR este de 7,2 miliarde de euro, a explicat marți ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferi

Economic 29-04-2025 12:24

Grindeanu: Suntem la al cincilea contract de pe A8; aproape 40% din lungime, acoperită de contracte

Autostrada A8 prinde contur, marți fiind semnat al cincilea contract, astfel că mai mult de 40% din lungimea acesteia este acoperită de contracte, a declarat marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă. 'Suntem la al cincilea contract de pe A8. Un A8 care încet, încet p

Economic 29-04-2025 12:20

Buzău: Ambasadorul Argentinei consideră România o putere agricolă în UE care poate crește prin sistemul No-till

Ambasadorul Argentinei în România, Carlos Alejandro Poffo, a declarat, cu ocazia unui eveniment de promovare a tehnologiei No-till în agricultură, faptul că România este una dintre marile puteri agricole ale Uniunii Europene (UE) și are un potențial remarcabil pentru a-și extinde producția prin sistemul respectiv. DAJ Buzău a organizat

Economic 29-04-2025 11:52

Ministerul Finanțelor lansează, din 9 mai, a patra ediție FIDELIS din 2025, cu dobânzi de până la 7,80%

Ministerul Finanțelor lansează a patra ediție FIDELIS din 2025, ce se va desfășura între 9 și 16 mai și care vine cu dobânzi de până la 7,80% la emisiunile în lei și de până la 6,25% la cele în euro, informează MF printr-un comunicat. Cei care vor să-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediț

Economic 29-04-2025 11:20

Producția de hidrocarburi a Romgaz a crescut în primul trimestru din 2025 cu 0,04%

Romgaz a înregistrat în primul trimestru al acestui an o producție totală de hidrocarburi de 8,36 milioane barili echivalent petrol (bep), cu 0,04% mai mare față de cea din perioada similară a anului trecut, conform unui raport remis, marți, Bursei de Valori București. Cantitatea de gaze naturale extrase, brut, a fost de 8,26 milio