VIDEO Lovin (ANCOM): Traficul de internet în reţelele fixe a crescut cu peste 51%, în 2020;salt de 30% în reţelele mobile

Traficul de internet realizat în reţelele fixe din România a înregistrat o creştere masivă, cu peste 51%, în 2020 faţă de anul anterior, în timp ce în reţelele mobile s-a consemnat un salt de 30%, conform datelor preliminare, prezentate, joi, la ediţia a 25-a a evenimentului Ziua Comunicaţiilor, de către Eduard Lovin, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
"Putem vorbi acum de succesul comunicaţiilor româneşti, iar dacă existau dubii asupra lui, cred că au fost spulberate în pandemia COVID, când utilizăm intensiv serviciile de comunicaţii electronice în contextul mutării în online a majorităţii activităţilor şi cursurilor, fără a se înregistra incidente semnificative care să afecteze furnizarea acestor servicii. Văzând creşterile traficului de Internet de anul trecut, în starea de urgenţă, vă spun cât se poate de sincer că, personal, nu am avut emoţii. Eram sigur că reţelele de comunicaţii rezistă şi rezistă foarte bine. Retrospectiv, anul trecut a pus o presiune foarte mare pe reţelele de comunicaţii electronice peste tot în lume, fapt ce s-a văzut şi din indicatorii statistici de piaţă. În plus, presiunea a crescut destul de abrupt în primele luni de pandemie. Cifrele preliminare, aferente finalului de an 2020, arată că traficul de internet realizat în reţelele fixe din România a înregistrat o creştere masivă cu peste 51% faţă de anul anterior, depăşind o valoare de 10.000 de Petabytes (PB). Dacă la numărul de conexiuni de internet fix ritmul de creştere în 2020 a fost de două ori faţă de 2019, în cazul traficului de internet fix ritmul de creştere a fost de aproape patru ori mai mare, decât cel din anul anterior", a menţionat Lovin.
Conform vicepreşedintelui ANCOM, traficul de internet în reţelele mobile a crescut cu 30%, de la an la an, în timp ce 90% din întreg traficul de date din România se realizează prin reţele fixe.
"În reţelele mobile traficul de internet a crescut cu 30%, până la 1.100 Petabytes. A fost un ritm de creştere mai mic decât în anul anterior, cu o valoare de 44%, însă mobilitatea persoanelor a fost puternic restricţionată, după cum bine ştiţi, anul trecut. Acest lucru a influenţat şi consumul de internet mobil. Cu alte cuvinte, deşi majoritatea dintre noi am consumat, am utilizat mai mult internet, anul trecut, am folosit mai degrabă conexiunile Wi-Fi, acolo unde acestea erau disponibile. Remarcăm că 90% din traficul de internet în România este realizat prin reţelele fixe. Pentru politicile publice, acest lucru înseamnă, pe de o parte, că în România conectivitatea are la bază reţelele fixe, iar în lipsa lor în unele zone apar riscuri, se afectează dezvoltarea economică şi socială, lasă în urmă cetăţeni, comunităţi şi idei de afaceri. Pe de altă parte, internetul mobil are un potenţial foarte mare de creştere, iar cele mai importante motoare de creştere pe care noi le vedem sunt: noile tehnologii şi aplicaţii, consumul pe utilizator şi creşterea acestui consum, şi, nu în ultimul rând, noi tipuri de utilizatori, maşini şi obiecte conectate - acel Internet al Lucrurilor despre care toată lumea vorbeşte", a susţinut reprezentantul autorităţii de reglementare.
Acesta a precizat, totodată, că traficul mediu lunar înregistrat în reţelele fixe, raportat la numărul de locuitori, era de 44 GB, la finele anului trecut, iar 80% din conexiunile la internet fix permit viteze de descărcare de peste 100 Mbps.
"Raportat la numărul de locuitori, traficul mediu lunar realizat în reţelele fixe a ajuns, în 2020, la valoarea de 44 GB, adică aproape 1,5 GB/locuitor, în fiecare zi. Traficul mediu lunar pe locuitor, realizat prin reţelele mobile a ajuns la 4,9 GB. Din cele 5,7 milioane de conexiuni la puncte fixe, la finalul anului trecut, două milioane erau utilizate în mediul rural. Astfel, în 2020, au fost conectate 100.000 de noi linii de internet fix în oraşe şi de trei ori mai multe în mediul rural, adică 300.000. 80% din conexiunile de internet fix din România permit viteze de descărcare de peste 100 Mbps, una dintre cele mai mari ponderi din lume, nu doar din Uniunea Europeană. Vitezele de peste 100 Mbps sunt majoritare şi în mediul rural. La finalul anului trecut, 65% dintre conexiunile fixe rurale permiteau viteze de peste 100 Mbps", a spus oficialul ANCOM.
Rezultatele unui studiu întocmit de ANCOM, la finalul anului 2020, a evidenţiat faptul că 90% dintre respondenţii din urban utilizau internetul fix sau mobil, comparativ cu aproape 80% din respondenţii din mediul rural.
Reprezentanţi ai instituţiilor publice (Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării, ANCOM, ADR, STS) şi actori relevanţi din mediul privat (Ericsson, Huawei, Orange România, Digi România, Telekom România, Vodafone România) participă, joi, la ediţia cu numărul 25 a conferinţei Ziua Comunicaţiilor, organizată în sistem hibrid. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
* Citeşte şi:
Ziua Comunicaţiilor 2021, ediţie aniversară de 25 de ani
VIDEO Dezbateri despre digitalizare la cea de-a 25-a ediţie a Zilei Comunicaţiilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministerul Mediului va emite Acordul de mediu pentru Amenajarea Hidroenergetică Livezeni Bumbești
Ministerul Mediului a decis să emită acordul de mediu pentru Amenajarea Hidroenergetică Livezeni Bumbești, finalizarea acestui proiect urmând să aducă un plus de energie regenerabilă în sistemul național de 283 GWh/an producție anuală,
Burduja: Dacă te uiți pe hartă, nu trebuie să fii geniu pentru a realiza că nu suntem interconectați
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Tranziția energetică și criza climatică nu pot fi rezolvate dacă nu stăm împreună și, dacă te uiți pe hartă, nu trebuie să fii un geniu pentru a realiza că nu suntem interconectați, a declarat, marți, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la Eurelectric Power Summit. 'Traversăm &
Niculescu: ANRE a făcut mai multe scenarii cu privire la impactul unei scăderi a TVA asupra facturilor la energie
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Experții din Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei au făcut săptămâna trecută mai multe scenarii cu privire la impactul asupra facturilor de energie al unei măsuri de scădere a TVA, iar diferența ar fi, în cazul unei TVA de 9%, din semestrul al doilea, de 900 milioan
Spătaru: Una dintre problemele cu care noul Guvern se va confrunta în perioada următoare este definiția consumatorului vulnerabil
Una dintre problemele cu care noul Guvern se va confrunta în perioada imediat următoare constă în stabilirea criteriilor în baza cărora va fi definit consumatorul vulnerabil, a declarat, marți, Florin Spătaru, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului. 'Tranziția energetică nu este o tranziție simplă, nu este o tranziție ieftină și
AHK România: Schimbările climatice și insecuritatea la nivel global impun noi măsuri de protecție civilă
Contextul geopolitic tot mai complicat și nesigur, dar și schimbările climatice tot mai vizibile, cu consecințe dramatice, necesită mai multă protecție pentru populație, prin tehnologii avansate, inclusiv inteligența artificială, dar și acțiuni de conștientizare și informare corectă, potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK Rom&acir
Suciu (DEER): Este greu să atragem din piață profesioniști; absolvenții de facultăți merg spre zona IT
Resursa umană specializată în domeniul distribuției de energie electrică este tot mai greu de atras, în condițiile în care absolvenții de facultăți merg în general spre zona IT, a declarat, luni, Mihaela Suciu, director general al Distribuție Energie Electrică România (DEER), la un eveniment de specialitate. 'O problemă care n
ANAF a publicat Ghidul privind veniturile realizate din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal
Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat Ghidul privind veniturile realizate din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal, potrivit Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați. Conform sursei citate, acest Ghid se adresează contribuabililor persoane fizice care realizează în anul 2025 venituri din arendarea bunurilor
Burduja: Susțin 100% interzicerea gazului rusesc și cred că România poate contribui la reducerea sau eliminarea dependenței
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: România poate contribui la reducerea sau eliminarea dependenței europene de gazul rusesc prin proiecte precum Neptun Deep sau cel de la Caragele, a declarat, marți, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. '100% susținem interzicerea gazului rusesc (din 2027 - n. r.) și cred că Rom&
Aplicarea de corecții bugetare va duce la proteste și la blocarea totală a activității caselor de pensii (sindicate)
Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii se arată îngrijorată cu privire la discuțiile purtate la nivel guvernamental referitoare la măsurile fiscale ce se doresc a fi luate în privința salariaților din sistemul bugetar și avertizează că aplicarea acestora va duce la proteste și la blocarea totală a activității caselor de pensii. 'Org
Poșta Română instalează în oficiile sale terminale pentru alimentarea conturilor cu criptomonede
Compania Națională 'Poșta Română' (CNPR) va instala în cadrul oficiilor sale poștale terminale pentru alimentarea conturilor cu criptomonede, în cadrul unui proiect pilot inovator, în parteneriat cu BTR Exchange (Bitcoin România), principala platformă de schimb crypto din țară. Potrivit unui comunicat al operatorului națio
FGA a soluționat anul trecut aproape 151.000 de cereri de plată (raport)
Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a soluționat anul trecut 150.882 cereri de plată, în creștere cu 57% față de 2023, conform raportului anual de activitate pentru anul 2024. 'În cursul anului 2024, Fondul s-a axat pe instrumentarea cererilor de plată, prin mărirea capacității de instrumentare, fiind depuse eforturi susținute pentru creșt
Burduja: Fiecare zi în care centrala de la Iernut nu e terminată înseamnă bani pierduți pentru Romgaz și pentru România
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Singurele provocări privind proiectul centralei de la Iernut sunt din cauza Duro Felguera, care se află într-o situație delicată la nivel global, dar, recent, compania și-a prelungit scrisorile de garanție, ceea ce înseamnă că există o șansă să ducă proiectul până la capăt, a dec
ANIS: Suprataxarea frânează dezvoltarea; economia României are nevoie de investiții și de înțelepciune în cheltuirea banilor publici
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) atrage atenția asupra necesității unui cadru economic predictibil, orientat spre dezvoltare și investiții și susține că, în contextul unei presiuni bugetare ridicate, soluțiile sustenabile vin din digitalizare, eficiență administrativă, colectarea eficace a taxelor existente și stimularea inițiativ
Leul s-a depreciat, marți, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a depreciat, marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,0587 lei, în creștere cu 0,15 bani (+0,03%) față de cotația precedentă, de 5,0572 lei. De asemenea, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,4330 lei, în creștere c
Burduja: O cotă redusă de TVA la energie poate fi o soluție, dacă vrem să aibă românii facturi mai mici
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Ministerul Energiei și-a propus să vină cu măsuri de reducere a anumitor costuri pentru scăderea facturilor la energie și una dintre soluții poate fi o cotă mai mică de TVA, însă decizia va fi a Guvernului și a Ministerului de Finanțe, a declarat, marți, ministrul Energiei, Sebastian Burduja