Deficitul bugetar urcă la 1,67% din PIB după primele trei luni

Deficitul bugetar a crescut în martie cu aproape 10 miliarde de lei, ajungând la 1,67% din Produsul Intern Brut după primele trei luni ale anului, de la 0,73% din PIB la finalul lunii februarie, potrivit datelor publicate luni de Ministerul Finanţelor Publice.
"Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 18,06 miliarde de lei (1,67% din PIB)", informează Ministerul Finanţelor printr-un comunicat remis luni AGERPRES.
După primele două luni din acest an, deficitul bugetului general consolidat era de 8,3 miliarde de lei, respectiv 0,73% din PIB.
Anul trecut în aceeaşi perioadă, deficitul bugetar se cifra la 0,54% din PIB.
În luna martie a acestui an, veniturile bugetare au scăzut cu 25,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a facilităţilor fiscale acordate pentru susţinerea economiei în contextul instituirii stării de urgenţă. În ansamblu, în primele trei luni, veniturile bugetare s-au redus cu 3,3%, cele mai semnificative scăderi fiind consemnate în cazul încasărilor din impozitul pe profit (minus 32%) şi TVA (minus 19,4%).
Pe de altă parte, cheltuielile s-au majorat cu 12,7%, cele mai semnificative creşteri fiind consemnate în cazul cheltuielilor cu bunuri şi servicii (plus 17,4%), şi cu asistenţa socială (plus 17%).
"Creşterea deficitului bugetar aferent primului trimestru al anului curent, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, este explicată în principal de evoluţia nefavorabilă a încasărilor bugetare în luna martie ca urmare a amânării plăţii unor obligaţii fiscale de către agenţii economici pe perioada stării de urgenţă (7,7 miliarde de lei) şi de restituirile suplimentare de TVA de 3,17 miliarde de lei pentru susţinerea lichidităţii în sectorul privat. De asemenea, pe partea de cheltuieli, creşterea cheltuielilor de investiţii cu aproximativ 1,0 miliard de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi avansurile ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic în sumă de aproximativ 1,0 miliard lei au contribuit la majorarea deficitului", explică instituţia.
Veniturile bugetului general consolidat au însumat 72,23 miliarde de lei în primele trei luni ale anului 2020, în scădere cu 3,3% faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut, reflectând în principal contracţia încasărilor bugetare în luna martie (-25,1% an/an) ca urmare a facilităţilor fiscale acordate pentru susţinerea economiei în contextul instituirii stării de urgenţă. Astfel, dacă valoarea totală a obligaţiilor fiscale declarate către ANAF în luna martie 2020 a fost de 24,63 miliarde de lei, în creştere cu 8,5% faţă de sumele declarate în perioada similară din anul 2019, veniturile nete colectate au fost de 16,95 miliarde de lei.
Încasările din impozitul pe venit au înregistrat 6 miliarde de lei în primul trimestru al anului curent, cu 8,5% mai mari faţă de perioada similară a anului trecut. Această creştere a fost susţinută de majorarea numărului de salariaţi cu 0,7% şi a câştigului mediu brut la nivelul economiei cu 9,2% în perioada decembrie - februarie 2020 comparativ cu perioada similară a anului precedent în condiţiile majorării salariului minim brut de la 2.080 lei la 2.230 lei.
În ceea ce priveşte încasările din impozitul pe salarii, după avansul pozitiv însemnat din lunile ianuarie - februarie (10% an/an) şi în contextul accelerării dinamicii fondului de salarii (la 9,4% an/an în luna feb 2020), luna martie prezintă o scădere a acestor încasări (-9% an/an), ca urmare a implementării măsurilor fiscale aferente perioadei de urgenţă.
Contribuţiile de asigurări au înregistrat 27,31 miliarde de lei în primele 3 luni ale anului 2020, cu 2% peste nivelul înregistrat în perioada corespunzătoare a anului trecut. Similar evoluţiei veniturilor din impozitul pe venit, dinamica pozitivă a veniturilor din contribuţii sociale a fost influenţată de majorarea salariului minim garantat în plată şi de evoluţia aceloraşi indicatori macroeconomici relevanţi. Totuşi, încasările din contribuţii sociale în luna martie au fost cu 1,7 miliarde de lei mai reduse decât obligaţiile fiscale declarate de către contribuabili. De asemenea, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, contribuţiile sociale au fost afectate de modificarea bazei de calcul a CAS şi CASS datorată de salariaţii cu contract individual de muncă cu timp parţial şi de prorogarea termenului de plată a declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice de la 15 martie 2020 la data de 25 mai 2020 inclusiv.
Încasările din impozitul pe profit au însumat 2,86 miliarde de lei în primul trimestru al anului curent, în scădere cu 32% (-1.35 miliarde de lei) faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Potrivit MFP, această evoluţie negativă este explicată de amânarea achitării unor obligaţii fiscale în luna martie de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit (OUG nr. 29/2020). În structura veniturilor din impozitul pe profit se observă reduceri ale încasărilor de la agenţii economici cu 26,9% şi a băncilor comerciale cu 76,2% în trimestrul I 2020.
Încasările din TVA au înregistrat 12,29 miliarde de lei în primele trei luni ale anului 2020, în scădere cu 19,4% faţă de cele înregistrate în perioada similară a anului trecut, în principal ca urmare a diminuării semnificative a încasărilor nete în luna martie (-82,5%). Deşi baza macroeconomică relevantă - cifra de afaceri în comerţ, servicii şi industrie a înregistrat o dinamică de 12,2%, încasările nete au fost influenţate de accelerarea rambursărilor de TVA care au atins un nivel record în luna martie (restituiri suplimentare de 3,2 miliarde de lei comparativ cu primul trimestrul din 2019) şi de măsurile fiscale adoptate pe durata stării de urgenţă.
Veniturile din accize au însumat 7,42 miliarde de lei în primele 3 luni ale anului 2020, şi prezintă un avans de 8,67% faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut. Veniturile din accize pentru produse energetice au accelerat în primul trimestru al anului cu 2,2% an/an, în condiţiile în care nivelul accizei pentru carburanţi a fost diminuat la începutul acestui an cu 13% la benzina fără plumb, respectiv 14,3% la motorină. Veniturile din accizele pentru produsele din tutun au înregistrat un avans de 15,3% (an/an), susţinut de majorarea nivelului accizei la ţigarete cu 4,2%. În luna martie, se remarcă o scădere a încasărilor din accize la produse energetice (-10,9% an/an), de altfel aşteptată în contextul instituirii stării de urgenţă, subliniază MFP. Totodată, încasările din accize la produsele din tutun au cunoscut un avans pozitiv semnificativ de 25,2% an/an.
Veniturile din taxele pe utilizarea bunurilor au înregistrat 1,68 miliarde de lei, în creştere cu 28,18% comparativ cu primele 3 luni ale anului 2019, în principal ca urmare a încasărilor din taxele pentru prelungirea unor licenţe a frecvenţelor radio (HG nr. 226/2020).
Veniturile nefiscale au înregistrat 5,50 miliarde de lei în primele 3 luni ale anului 2020, în creştere cu 12,86% faţă de încasările din aceeaşi perioadă a anului 2019. Dinamica pozitivă a veniturilor nefiscale a fost atenuată de scăderea încasărilor din luna martie.
Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 3,9 miliarde de lei în primele trei luni ale anului 2020, în creştere cu 2,2% faţă de perioada similară a anului trecut.
Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 90,30 miliarde de lei (8,3% din PIB), au crescut în termeni nominali cu 12,7% faţă de aceeaşi lună a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile au înregistrat o creştere cu 0,8 puncte procentuale de la 7,6% din PIB 2019 la 8,3% din PIB în 2020.
Cheltuielile de personal au însumat 26,22 miliarde de lei, în creştere cu 9,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, reflectându-se majorările salariale, îndemnizaţia de hrană, atât cele aplicate începând cu 1 ianuarie 2019, acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cât şi majorările salariale aplicate cu 1 ianuarie 2020. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 2,4% din PIB.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 12,19 miliarde de lei, în creştere cu 17,4% faţă de anul precedent. În cadrul bugetului general consolidat, majorările faţă de medie se înregistrează la nivelul administraţiei locale şi al instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, majorări determinate în special de plăţi suplimentare realizate pentru prevenirea şi combaterea pandemiei cu coronavirusul SARS-CoV-2.
De asemenea, o creştere se reflectă şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior determinată de deconturile mai mari pentru plata medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum rezultat şi pentru decontarea serviciilor medicale în ambulatoriu.
Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 32,77 miliarde de lei în creştere cu 17% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea punctului de pensie, începând cu 1 septembrie 2019, cu 15%, respectiv de la 1.100 lei la 1.265 lei, a îndemnizaţiei sociale pentru pensionari garantată cu 10%, majorarea alocaţiilor de stat pentru copii începând cu 1 mai 2019, precum şi indexarea acestora cu rata inflaţiei din anul 2019, începând cu 1 ianuarie 2020. De asemenea, decontările indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale pe primul trimestrul al acestui an sunt de două ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în luna martie decontându-se în valoare de 401,7 milioane de lei.
Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 2,621 miliarde de lei, de peste 1,6 ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creştere determinată, în principal, de subvenţiile din sectorul agricol acordate în lunile anterioare, respectiv de acordarea în avans a ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic.
Alte cheltuieli reprezentând, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, precum şi alte despăgubiri civile, au însumat 1,34 miliarde de lei.
Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 4,55 miliarde de lei, cu 8,1% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 5,85 miliarde de lei, cu 20,4% mai mult decât aceeaşi perioadă a anului precedent. În cadrul bugetului general consolidat, majorările apar la bugetul de stat şi la bugetele locale atât din fonduri naţionale, cât şi aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile.
De asemenea, în luna martie, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne s-au plătit 154,7 milioane de lei pentru achiziţionarea de produse - stocuri de urgenţă medicală, inclusiv scannere termice pentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-COV-2.
La jumătatea acestei luni, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat că deficitul bugetului general consolidat pentru acest an va urca la 6,7% din PIB, după prima rectificare bugetară din 2020, în condiţiile în care măsurile adoptate pentru stimularea economiei reprezintă 3% din PIB.
Pe de altă parte, Consiliul Fiscal consideră că scenariul macroeconomic fundamentat de Guvern, construit pe un declin al PIB real cu 1,9%, este unul foarte optimist, şi evaluează deficitul bugetar al anului curent la circa 7,3% - 7,45% din PIB.AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chirițoiu, despre eliminarea subvențiilor la energie: Eu recunosc că sunt mai preocupat de firme; trebuie să ajutăm marii consumatori
Marii consumatori de energie trebuie ajutați după eliminarea subvențiilor la energie și cred că trebuie să venim cu ceva ce arată a ajutor de stat, este de părere președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. 'Toți am vrea să cumpărăm totul foarte ieftin, dar nici n-o să poată statul să subvenționeze. Și energia costă și nu poate să o subvențione
Chirițoiu: O să spunem în iunie care sunt recomandările OECD pe care le preluăm; ne uităm la concentrările sub prag
Pregătirea judecătorilor pe subiecte de concurență și ''ușoare'' modificări la legislație legat de concentrările sub prag sunt două dintre recomandările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pe care Consiliul Concurenței le va prelua, a declarat, pentru AGERPRES, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu. '
ANCOM: A fost identificată o rețea de site-uri clonate, utilizată pentru promovarea de conținut înșelător
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imită întocmai imaginea paginilor oficiale de internet ale unor institu
Bursa de la București a închis în scădere sesiunea de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a închis vineri în scădere pe aproape indicii, iar valoarea tranzacțiilor a coborât la 35,82 milioane de lei (7,2 milioane de euro), față de de 54,79 milioane de lei (11 milioane de euro) în ședința precedentă. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai t
Rezervele valutare ale BNR au crescut la 62,414 miliarde euro, în aprilie
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) totalizau 62,414 miliarde de euro la finele lunii aprilie 2025, în creștere cu 0,67% comparativ cu nivelul de 61,993 miliarde de euro înregistrat la 31 martie 2025, se arată într-un comunicat al Băncii Centrale, transmis vineri AGERPRES. În cursul lunii apri
Burduja: Nu sunt probleme în sistemul energetic național; nu există un risc de blackout
Nu sunt probleme în sistemul energetic național, nu anticipăm probleme în sistemul energetic național în zilele următoare, cu atât mai puțin în ziua alegerilor și nu există un risc de blackout în România, a precizat, vineri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o postare pe Facebook. '
Poșta Română investește patru milioane de euro pentru curierat și transport mai eficiente
Poșta Română a demarat procedura de achiziție a 80 de autoutilitare moderne, pentru un transport mai rapid, mai sigur și mai eficient, investiția totală estimată pentru această achiziție fiind de 18,96 milioane lei, fără TVA. 'Achiziția face parte dintr-un amplu proces de transformare și digitalizare a companiei, alături de investiți
BNS își reafirmă, de 1 Mai, angajamentul de a apăra drepturile celor care prin muncă susțin România
Blocul Național Sindical (BNS) își reafirmă, de 1 Mai - Ziua Internațională a Muncii, angajamentul de a apăra drepturile celor care prin muncă susțin prezentul și viitorul României, potrivit unei postări pe pagina oficială de Facebook a confederației sindicale. 'Munca trebuie să fie fundamentul pe care se construiește respectul
Simona Bucura Oprescu le mulțumește românilor care lucrează și sunt la datorie, de 1 Mai
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, le-a mulțumit persoanelor care lucrează de 1 Mai, într-o postare publicată, joi, pe pagina oficială de Facebook a ministerului de resort. 'Astăzi e despre voi - despre oamenii care muncesc cu responsabilitate, care pun suflet în ceea ce fac
CNPP: 404.668 beneficiari de pensii și indemnizații prevăzute de legi speciale, în martie 2025
Un număr de 404.668 de persoane beneficiau, în luna martie 2025, de pensii și indemnizații prevăzute de legi speciale, cu 2.531 mai puține față de luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cel mai mare număr de persoane, respectiv 189.482, se înregistra în cazul beneficiarilor d
Boloș, de 1 Mai: Nu sărbătorim doar munca în sine, ci și oamenii care o învață
De 1 Mai, nu sărbătorim doar munca în sine, ci și oamenii care o învață, a afirmat, joi, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, într-o postare pe Facebook. 'Azi serbăm toate mâinile care clădesc, repară, îngrijesc, hrănesc, modelează, rezolvă. Așa ne învață Sfânta Scriptură:
Ajutor de stat pentru investiții în locuri de cazare pentru porcine în valoare de 1,4 miliarde de lei, în 2025 (proiect)
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va acorda, în 2025, un ajutor de stat pentru investiții în locuri de cazare pentru porcine, în valoare de 1,4 miliarde de lei, proiectul de Ordonanță de Urgență pentru susținerea sectorului suin fiind publicat spre consultare publică pe
Mihai Barbu va fi de luni noul președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară
Mihai Barbu a fost numit în funcția de președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), potrivit unei decizii a premierului Marcel Ciolacu, publicată miercuri în Monitorul Oficial. ''Având în vedere propunerea ministrului Transporturilor și Infrastructurii formulată prin Adresa nr. 13.661 din 29 aprilie
Burduja: România nu ajunge în beznă; fac un apel public către toți românii să se informeze din surse oficiale
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că nu există niciun risc de blackout în România în perioada primului tur al alegerilor pentru Președintele României, iar cei care răspândesc astfel de dezinformări pe rețele de socializare, ''prin care bagă spaima în populație'', trebuie să suporte consecințele.
Inspectorii antifraudă din Oradea au confiscat marfă nedeclarată în valoare de peste 4,88 milioane de lei
Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției regionale antifraudă fiscală (DRAF) Oradea au confiscat, în luna aprilie, bunuri în valoare totală de peste 4,88 milioane de lei, de la un operator economic specializat în comerțul cu marochinărie și încălțăminte, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale pentru Administrare Fis