Formularul pentru direcţionarea unei sume din impozitul pe venit aferent anului 2019 va fi simplificat
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/11403542.jpg)
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va publica, săptămâna viitoare, un formular simplificat pentru direcţionarea unei sume din impozitul pe venit aferent anului 2019 către entităţile non-profit sau unităţile de cult, informează Ministerul Finanţelor Publice.
Potrivit sursei citate, opţiunea persoanelor fizice privind distribuirea sumelor din impozitul pe venit aferent anului 2019 poate fi exercitată până la data de 25 mai 2020, utilizând oricare dintre formulare, respectiv formularele existente sau formularul unic simplificat.
"Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală elaborează un formular simplificat pentru direcţionarea, către entităţile non-profit sau unităţile de cult, a unei sume din impozitul de venit aferent anului 2019, care va fi publicat săptămâna viitoare şi va putea fi utilizat, opţional, până la termenul de 25 mai, de către contribuabilii care nu şi-au exprimat deja opţiunile. Noul formular vine în întâmpinarea cererilor exprimate de către o parte din societatea civilă şi nu va afecta în niciun fel sumele deja direcţionate prin cele două formulare alternative, care vor putea fi utilizate în continuare, în funcţie de opţiunile fiecăruia", subliniază un comunicat al Ministerului Finanţelor remis luni AGERPRES.
În cursul anului 2019, măsura privind susţinerea entităţilor non-profit, a unităţilor de cult sau acordarea de burse private a fost modificată începând cu veniturile lunii aprilie 2019, astfel încât persoanele fizice care optează pentru distribuirea sumelor din impozitul pe venit utilizează, în prezent, două formulare. Pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 2019, formularul 230 aprobat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 50/2019 şi pentru perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2019, formularul 230, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 147/2020, explică MFP.
Cele două formulare se utilizează numai de către contribuabilii care au realizat, în anul 2019, venituri din salarii şi din pensii, precum şi din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă.
"Pentru simplificarea mecanismului de distribuire a sumelor din impozitul pe venit aferent anului 2019, la nivelul MFP şi ANAF, se află în curs de elaborare un formular unic care cuprinde cele două perioade, fără ca acesta să afecteze opţiunile deja exercitate prin utilizarea formularelor 230 existente până la data publicării noului formular simplificat. De asemenea, publicarea noului formular 230 nu exclude posibilitatea utilizării şi depunerii la organul fiscal, în continuare, a formularelor iniţiale, dedicate celor două perioade aferente anului 2019. Astfel, opţiunea persoanelor fizice privind distribuirea sumelor din impozitul pe venit aferent anului 2019 poate fi exercitată până la data de 25 mai 2020, utilizând oricare dintre formulare, respectiv: formularele existente, dedicate celor două perioade, situaţie în care se utilizează câte un formular pentru fiecare perioadă, sau formularul unic simplificat, în care sunt cuprinse cele două perioade". explică MFP. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
BCE extinde aranjamentul cadru privind furnizarea de lichiditate în euro BNR printr-o linie repo
Banca Centrală Europeană (BCE) extinde aranjamentul-cadru privind furnizarea de lichiditate în euro Băncii Naționale Române (BNR) printr-o linie repo până la 31 ianuarie 2027. 'Banca Centrală Europeană (BCE) a agreat să reînnoiască aranjamentul-cadru privind furnizarea de lichiditate în euro Băncii Naționale a
Cea mai mare parte a companiilor imobiliare din sectorul comercial mizează pe creșterea veniturilor, în 2025(studiu)
Aproape 90% dintre companiile imobiliare din sectorul comercial (spații comerciale, centre de afaceri și birouri, spații logistice) se așteaptă ca veniturile lor să se majoreze în 2025, dar rămân prudente cu privire la evoluția condițiilor de piață, relevă studiul global Deloitte 2025 Commercial Real Estate Outlook, dat publicității vineri. Î
Republica Moldova a reușit să facă față unui șantaj energetic dur din partea Rusiei (ambasador)
Republica Moldova a reușit să facă față unui șantaj energetic destul de dur din partea Federației Ruse, dar împreună cu România, care ne-a oferit gaze naturale la preț plafonat, am reușit să asigurăm cu energie electrică și cu căldură malul drept al Nistrului, a declarat, vineri, ambasadorul Victor Chirilă. Acesta a participat la u
Cristian Popa: Ritmul de absorbție și implementare a PNRR este extrem de lent; fără reforme miliardele nu vor mai veni
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este cea mai ambițioasă inițiativă de reforme și investiții pe care România a avut-o vreodată la dispoziție, însă ritmul de absorbție și implementare este extrem de lent, iar fără reforme, respectiv jaloane îndeplinite, miliardele nu vor mai veni, susține Cristian Popa, membru în Consiliul de A
Bursa de la București a început în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, iar rulajul se cifra la 3,07 milioane de lei (618.108 euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,02%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichi
Centrul Național de Coordonare Cybersecurity sprijină implementarea Cyber Resilience Act, la nivelul UE
Centrul Național de Coordonare Cybersecurity (NCC România) va colabora cu partenerii europeni și cu celelalte Centrele Naționale de Coordonare pentru Securitate Cibernetică din Uniunea Europeană pentru a sprijini implementarea CRA (Cyber Resilience Act) printr-o platformă online ce va integra documentația tehnică, proceduri de evaluare a riscurilor și resurse pentru pr
CONAF organizează a treia ediție a Maratonului pentru Educație Antreprenorială
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) lansează vineri a treia ediție a 'Maratonului pentru Educație Antreprenorială', o inițiativă care pune în mișcare idei, conectează oameni și creează perspective, cel mai amplu program național care îi pune pe liceeni în centrul transformării. După primele do
Depogaz anunță diminuarea programelor de extracție gaze, începând de vineri; gradul de umplere este de 42,8%
Depogaz anunță că, în prezent, gradul de umplere al depozitelor de gaze este de 42,8% din capacitatea tehnică de stocare și că, începând de vineri, va diminua programele agreate de extracție. 'Având în vedere: gradul de umplere al depozitelor la această dată, de 42,8% din capacitatea tehnică de stocare; gradul
Ministrul Mediului: Reorganizarea Romsilva începe de sus în jos
Reorganizarea Romsilva începe de sus în jos, iar acesta este și unul dintre motivele pentru care am respins propunerea primită din partea conducerii Regiei, prin care 1.200 persoane și-ar pierde locurile de muncă, dintre care mai bine de jumătate ar fi pădurari, susține ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet. 'E
Luca Niculescu: Am încheiat cu succes toate evaluările OCDE pe care ni le propuseserăm pentru 2024
Toate evaluările OCDE propuse pentru anul 2024 au fost încheiate cu succes, respectiv 12 din 12, a anunțat, joi, Luca Niculescu, secretar de stat în cadrul Ministerul Afacerilor Externe și coordonator național pentru procesul de aderare a României la OCDE. 'Cu bucurie am aflat azi că am încheiat cu succes toate eval
Tranzacția de vânzare a Telekom Mobile către Vodafone și Digi, cu șanse mari să fie aprobată în primul semestru(Chirițoiu)
Decizia mare în acest an, din punct de vedere al concentrărilor economice, va fi legată de dispariția Telekom, iar operațiunea are șanse mari să fie aprobată undeva în primul semestru, însă trebuie să vedem ce condiții le impunem celor doi cumpărători ale activelor operatorului german - Vodafone și Digi - legate de gradul de acoperire și de calitate
Andronie (CMVRO): România riscă să se confrunte cu probleme grave de siguranță alimentară, din cauza fondurilor insuficiente alocate ANSVSA
România riscă să se confrunte cu probleme extrem de grave în ceea ce privește sănătatea animalelor, siguranța și securitatea alimentară, din cauza fondurilor insuficiente alocate în acest an pentru implementarea programului strategic de supraveghere, control și eradicare a bolilor la animale, a declarat, joi, pentru AGERPRES, președintele Colegiului
CONAF organizează pe 10 februarie, la Oradea, a doua ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare'
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin - CONAF, în parteneriat cu Asociația Națională a Antreprenorilor (ANAA) și Patronatul Femeilor Antreprenor (PFA), va organiza în data de 10 februarie 2025, la Oradea, a doua ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare' . Potrivit unui comunicat al CONAF, remis j
Chirițoiu: A fost un an record din punct de vedere al numărului de concentrări economice, peste 100 de operațiuni analizate
Anul 2024 a fost unul record din punct de vedere al numărului de concentrări economice, peste 100, cea mai mare tranzacție pe piața de retail din România, respectiv preluarea Profi de către Mega Image, fiind autorizată, în premieră, cu impunerea de proceduri transparente pentru listarea/delistarea furnizorilor actuali, a declarat, joi, președintele Consil
Producătorii și importatorii de automobile din România susțin subvenții de 8.500 de euro pentru mașinile electrice în 2025
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) susține implementarea unui nou Program 'Rabla' cu subvenții eficiente, de 8.500 de euro pentru mașinile electrice (EV), care să ofere predictibilitate cel puțin până în anul 2030, susține președintele organizației, Dan Vardie. 'APIA contin