ANAT: Peste un milion de vouchere de vacanţă, cu o valoare de 12,5 milioane euro, emise între ianuarie şi aprilie 2018
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/8990459.jpg)
Peste un milion de vouchere de vacanţă au fost emise pe hârtie şi pe suport electronic între ianuarie şi aprilie 2018, cu o valoare de 12,5 milioane de euro, suma fiind de trei ori mai mare faţă de cea din perioada similară a anului trecut şi de aproape nouă ori mai mare comparativ cu primele patru luni din 2016, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), remis miercuri AGERPRES.
Creşterea a fost impulsionată de acordarea voucherelor de vacanţă şi angajaţilor din sistemul public, începând din toamna trecută, în cuantum de 1.450 de lei de persoană. Suma de 12,5 milioane de euro va intra în industria turistică, prin vacanţe cumpărate cu vouchere, într-un an din momentul emiterii lor.
În aceeaşi perioadă din an, au fost emise pe suport electronic 4.688 de vouchere de vacanţă, în valoare de 2,3 milioane de lei (aproximativ 514.000 euro).
În primele patru luni din 2017 au fost emise 418.000 vouchere de vacanţă, în valoare de 17,5 milioane de lei (3,83 milioane de euro).
"După cum putem observa, s-a înregistrat o creştere semnificativă a valorii voucherelor de vacanţă, iar banii respectivi se vor reflecta în veniturile care vor contribui la susţinerea turismului românesc. Acordarea voucherelor de vacanţă angajaţilor din sistemul public este o măsură binevenită, care ar trebui pusă în aplicare pe termen lung pentru impulsionarea turismului intern. Însă, din nefericire, Guvernul a decis să acorde aceste vouchere bugetarilor doar până la 1 decembrie 2018", susţine Nicolae Demetriade, preşedintele ANAT.
După 1 decembrie, în locul voucherelor de vacanţă pe hârtie sau electronice, bugetarii vor primi o indemnizaţie, potrivit articolului 26 din Legea Salarizării personalului plătit din fonduri publice.
"În prezent se discuta dacă voucherele de vacanţă să fie incluse în salariu sau să se plătească separat. În oricare variantă, banii pe care angajaţii din sistemul public îi primesc nu mai pot fi urmăriţi dacă se cheltuiesc pe vacanţe în România sau în străinătate, ori pentru cumpărarea unor bunuri şi nu o să mai ştim dacă susţin sau nu dezvoltarea turismului românesc", precizează preşedintele ANAT.
Voucherele de vacanţă au fost introduse pe piaţa din România în 2009, dar acordarea lor a fost oprită în sistemul public după un an din cauza crizei economice şi de atunci a fost restricţionată an de an prin act normativ. Legea a fost promovată pentru protejarea stării de sănătate a angajaţilor şi prevede impozite reduse în cazul angajatorilor care oferă bonurile valorice salariaţilor lor. Un alt scop al legii este creşterea turismului intern, ultima variantă a actului normativ, aprobată în 2015, prevede înlocuirea primelor de vacanţă cu care puteau fi cumpărate sejururi externe şi erau taxate similar salariului pentru angajator, cu voucherele de vacanţă. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Barbu: Nu mai doresc ca în România fermierii să achiziționeze un purcel cu 125 de euro
Anul acesta vom finaliza diferența de ferme de reproducție, întrucât nu mai doresc ca, în România, fermierii să achiziționeze un purcel cu 125 de euro, ci vreau să producem acești purcei cu costuri între 50 și 60 de euro, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o conferință de specialitate.
Apele Române: Coeficientul de umplere în lacurile de acumulare a scăzut la 61,52%
Rezervele de apă din România se mențin în continuare scăzute, coeficientul de umplere în lacurile de acumulare fiind de 61,52%, cel mai scăzut din ultimii opt ani, a transmis Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR), într-o
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste trei milioane de euro
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 16 milioane de lei (peste 3,22 milioane de euro), iar reportul cumulat la Noroc depășește 12,28 milioane de lei (peste 2,46 milioane de euro), informează, luni, Loteria Română. De asemenea, la Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 10,70 milioane de lei (peste 2
Bogdan Ivan: Prin mințile sclipitoare din IT, transformăm țara într-un hub regional de tehnologii emergente
Prin mințile sclipitoare ale românilor din industria IT, transformăm țara noastră într-un hub regional de tehnologii emergente, a declarat ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, la o reuniune internațională. Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatu
Barbu: În momentul de față, este o problemă de a integra producătorii români în magazinele de retail din România
Integrarea producătorilor români în magazinele de retail din România este o problemă în momentul de față, fiindcă aici este vorba despre cantități, iar Ministerul Agriculturii a încurajat mereu realizarea de cooperative, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Florin Barbu. 'În momentul de față, este o
ASF: Peste 572.000 de români au accesat, în 2024, aplicația 'Află la ce fond de pensii ești!'
Aproape 459.000 de români au accesat, în anul 2024, aplicația 'Află la ce fond de pensii ești!', disponibilă pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), și au identificat fondul de pensii Pilon II la care sunt participanți, numărul fiind în creștere cu peste 14,5% față de cel consemnat în anul precedent.
Modificarea Directivei privind practicile comerciale neloiale s-ar putea face pe modelul României
Directiva 633 privind practicile comerciale neloiale va fi modificată în maximum două luni la nivelul Comisiei Europene pe modelul României, respectiv același adaos comercial practicat pe toate produsele agroalimentare indiferent de proveniență, interzicerea refacturării în magazinele de retail și limitarea la raft, a declarat, luni, ministrul Agric
O nouă ediție a titlurilor de stat Tezaur începe luni, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,95%
Românii pot investi, începând de luni, în titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale de 6,95%, 7,65% și, respectiv, 7,95%, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Finanțe. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată, precizează
Ocupația de enolog, recunoscută oficial în Clasificarea Ocupațiilor din România
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a aprobat recunoașterea oficială a ocupației de enolog în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), în urma solicitării înaintate în 2024 de Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR). Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES de către ADAR
Rețele Electrice România a investit 1,2 miliarde lei în 2024 în modernizarea și digitalizarea rețelelor electrice de distribuție
Rețele Electrice România, operatorul de distribuție a energiei electrice parte din grupul PPC în România, a investit în 2024 aproximativ 1,2 miliarde de lei, din care 950 milioane lei din fonduri proprii și diferența din alte surse, în modernizarea și digitalizarea rețelelor electrice de distribuție, a anunțat, luni, compania.
UNSICAR: România, pe locul trei în Europa la deficitul de protecție prin asigurări pentru catastrofe naturale
Catastrofele naturale și fenomenele meteorologice extreme sunt în creștere în întreaga lume, la fel și pierderile cauzate de acestea, iar România este în topul țărilor europene în ceea ce privește deficitul de protecție prin asigurări, arată Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR
Barbu, despre boicot: Dacă vorbim de politică, eu îi rog pe toți să dea jos labele de pe fermierii și procesatorii români
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, le transmite celor care fac politică în momentul da față să dea jos labele de pe fermierii și procesatorii români și îi invită în Comitetul de monitorizare a prețurilor, constituit la ministerul de resort, pentru anumite discuții privind practicile comerciale neloiale. 'Eu am tr
Călătorii gratuite în București pentru cei care răspund corect unui chestionar privind fraudele online
Adulții și tinerii cu vârsta de peste 14 ani care își testează cunoștințele în privința fraudelor online pot câștiga călătorii gratuite cu transportul în comun în București participând marți, 11 februarie, la un concurs organizat între orele 9:00-18:00 în pasajul pietonal subteran de la Piața Universității, cu oca
Spor natural negativ și în decembrie 2024 (INS)
Sporul natural s-a menținut negativ, la minus 9617, în luna decembrie 2024, numărul deceselor înregistrate fiind de 1,8 ori mai mare decât cel al născuților-vii, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, în decembrie 2024, s-au înregistrat certificatele de naștere pentru 1
INS: Deficitul balanței comerciale în 2024 a crescut cu 15,3%, la aproape 33,4 miliarde euro
Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în anul 2024 a urcat la 33,393 miliarde de euro anul trecut, mai mare cu 4,4 miliarde de euro (+15,3%) decât cel înregistrat în 2023, arată datele publicate, luni, de Institutul Național de Statistică (INS). În luna decembrie 2024, exporturile FOB au însumat 6,581 mili