Teodorovici: Consiliul Concurenţei va face o analiză despre cum sunt trataţi agenţii economici români în Europa

Consiliul Concurenţei va face o analiză despre cum sunt trataţi agenţii economici români în Europa, iar apoi se va discuta pe marginea acesteia cu comisarul pe Concurenţă, a afirmat, marţi, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la o conferinţă de specialitate.
"Am modificat la Consiliul Concurenţei legea lor şi am introdus un departament care să aibă obligaţia să facă o astfel de analiză pe fiecare stat membru, pentru fiecare sector de activitate, pentru a vedea modul în care agenţii economici români sunt trataţi în ţările respective. Şi ştiţi foarte bine că există multe sectoare ale activităţii economice în care agenţii noştri economici sunt efectiv trataţi cu cel mai mare dispreţ. Transportatorii îmi dau acest exemplu mereu: în ţările din Vestul Europei, în special Belgia, efectiv e un tratament ucigător. Adică dorinţa este clară de a-i scoate de pe piaţă, de a elimina concurenţa. Se pun amenzi mai mari decât li se pun celor din Belgia. Li se i-au tirurile fără nici măcar un proces verbal....Tot numai pentru a întârzia comenzile, pentru a crea costuri mai mari şi a-i scoate într-un final din piaţă. Aşa se poartă multe dintre statele europene faţă de noi, din păcate", a declarat Eugen Teodorovici.
Acest departament de la Consiliul Concurenţei trebuie să pună pe masa Guvernului şi a Parlamentului, de două ori pe an, un raport care să arate situaţia din fiecare stat european şi sector de activitate, iar apoi se va merge la comisarul pe Concurenţă pentru a discuta despre încălcarea regulilor de piaţă.
Tot în cadrul conferinţei, ministrul Finanţelor a precizat că la Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN), desfăşurat recent, s-a opus directivei pe TVA şi cerut ca în România să fie taxare inversă la orice fel de factură de peste 10.000 de euro. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bogdan Ivan: Sprijinim strategia Comisiei Europene de a continua dialogul cu SUA pentru a negocia noile tarife comerciale
România sprijină strategia Comisiei Europene de a continua dialogul cu Statele Unite pentru a negocia în interesul statelor membre noile tarife comerciale, a anunțat ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan. 'La reuniunea
Burduja: Peste 40% din energia României este din hidrocentrale la această oră
Peste 40% din energia României este din hidrocentrale la această oră și, de aceea, este vital că am reușit să asigurăm funcționarea tuturor celor șase grupuri de la Porțile de Fier I, după lucrări integral românești, derulate de Hidroelectrica-Hidroserv-UCMH (UCM Reșița), a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. De asemenea, el a p
Codirlașu (CFA România): Este posibil să avem o recesiune ușoară în acest an
Situația actuală este una foarte complicată economic, riscul de recesiune a crescut semnificativ și este posibil să avem o recesiune ușoară în acest an, afirmat luni, Adrian Codirlașu, președinte al Asociației CFA România, la o întâlnire cu presa. 'Situația actuală este una complicată, chiar foarte complicată economic. Dacă ne uităm
Ministrul Finanțelor: Pregătim primele măsuri pentru protejarea industriei auto din România
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, s-a întâlnit luni cu reprezentanții Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) și ai Confederației Patronale Concordia pentru consultări în contextul noilor taxe vamale impuse de SUA. 'Pregătim primele măsuri pentru protejarea industriei auto din România, în context
Bursa de la București, afectată de războiul tarifelor comerciale ;piața autohtonă rezistă mai bine decât piețe mari (brokeri)
Bursa de la București este afectată de războiul tarifelor comerciale, dar piața autohtonă rezistă mai bine decât piețe mari, susțin brokerii consultați de AGERPRES. 'Piața noastră a rezistat ca de obicei mai bine decât piețele externe, decât piețele mari. Am avut scăderi de 10%, de 7% pe Japonia, în unele momente ch
Odobescu: Peste 200 de firme românești participă la evenimente organizate de parteneri din UE în procesul de reconstrucție a Ucrainei
Peste 200 de firme românești s-au înscris deja și participă la diversele evenimente organizate de parteneri din Uniunea Europeană în procesul de reconstrucție a Ucrainei, a declarat, luni, consilierul prezidențial Luminița Odobescu, la conferința 'Reconstrucția Ucrainei în noua paradigmă transatlantică: Provocări pentru mediul de afaceri european
Barbu: România rămâne un partener de încredere pentru Republica Moldova în această etapă crucială a alinierii la standardele europene
România rămâne un partener de încredere pentru Republica Moldova, mai ales în această etapă crucială a alinierii la standardele europene, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, după întâlnirea cu omologul său din Republica Moldova. Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, transmis AGERPRES, ministrul Flor
CFR Călători suplimentează numărul de trenuri în minivacanța de 1 Mai, spre litoral
CFR Călători suplimentează numărul de trenuri care vor circula spre și dinspre litoral în minivacanța de 1 Mai, potrivit unui comunicat al companiei, publicat luni pe site. 'Cu prilejul minivacanței de 1 Mai, care prin tradiție este petrecută pe litoralul românesc, CFR Călători va asigura, în perioada 25/26 aprilie - 4/5 mai 2025, î
BNR: Rata anuală a inflației va consemna în trimestrul II din 2025 o creștere moderată
Rata anuală a inflației va consemna în trimestrul al doilea al acestui an o creștere moderată, relativ în linie cu previziunile precedente, ca urmare a efectelor de bază nefavorabile asociate evoluțiilor prețurilor energiei și alimentelor din perioada similară a anului precedent, conform evaluărilor Băncii Naționale a României. 'Potrivit
UNTRR solicită majorarea sumei rambursate pentru acciza suplimentară și prelungirea schemei de ajutor de stat
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Ministerului Finanțelor majorarea sumei rambursate pentru acciza suplimentară la 34 bani/litru și prelungirea schemei de ajutor de stat până la 31 decembrie 2025. Potrivit unui comunicat al UNTRR, remis luni AGERPRES, aceste modificări ale legislației sunt esențiale pentru c
Ambasadorul Ucrainei: Nu trebuie să așteptăm până la sfârșitul acestui război pentru a ne angaja în reconstrucția Ucrainei
Nu trebuie să așteptăm până la sfârșitul acestui război pentru a ne angaja în reconstrucția Ucrainei, a transmis, luni, ambasadorul Ucrainei la București, Ihor Prokopchuk, oamenilor de afaceri care au participat la conferința 'Reconstrucția Ucrainei în noua paradigmă transatlantică: Provocări pentru mediul de afaceri european în era Trump 2.
Camera de Comerț România-Ucraina salută implicarea Guvernului în reconstrucția Ucrainei alături de mediul de afaceri și societatea civilă
Președintele Camerei Comerț Bilaterale România-Ucraina, Nasty Vlădoiu, a salutat, luni, implicarea Guvernului României în procesul de reconstrucției a Ucrainei printr-un grup de lucru anunțat de către șeful Cancelariei prim-ministrului, Ștefan Radu Oprea, la o nouă conferință pe această temă. Camera de Comerț Bilaterală România - Ucrain
Românii pot investi începând de luni, 7 aprilie, în titlurile de stat Tezaur
Românii pot investi începând de luni, 7 aprilie, în titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale de 6,60%, 7,30% și, respectiv, 7,60%, conform unui comunicat de presă al Ministerului de Finanțe. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. Titl
Vicepremierul R. Moldova, Doina Nistor: Schimburile comerciale cu România au fost de 7 miliarde de dolari în 2024
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: România deține 21,3% din valoarea totală a comerțului exterior al Republicii Moldova, a declarat, luni, cu prilejul deschiderii Forumului Economic 'Investiții - Dezvoltare - Integrare Europeană' de la Chișinău, vicepremierul moldovean Doina Nistor. Potrivi
BNR a menținut dobânda cheie la 6,5% pe an
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis luni să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an, a anunțat banca centrală. De asemenea, CA al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit l