Petre Daea: Politica Agricolă Comună nu este un act contabil, ci un concept subordonat existenţei umane
Politica Agricolă Comună (PAC) nu este un act contabil, ci este un concept subordonat existenţei umane, a declarat, vineri, Petre Daea, ministrul Agriculturii, la o dezbatere organizată de Institutul European din România cu tema "Viitorul politicii agricole comune în contextul noului cadru financiar multianual".
"Iată astăzi o temă extrem de importantă care îşi are sorgintea în însăşi existenţa umană, pentru că Politica Agricolă nu este un act contabil. Este un concept subordonat existenţei umane, aşa trebuie gândit, construit şi aplicat. Iată de ce la Ministerul Agriculturii din prima zi de mandat, am socotit necesar să ne ocupăm de acest domeniu şi să-l aşezăm într-un concept stăpânit de actul cunoaşterii, de posibilitatea implementării, având în vedere deciziile care se iau la nivelul Uniunii Europene. România are a doua şansă istorică. Prima a fost când în banca deciziei a hotărât 2014-2020 şi iată că în banca deciziei, ca stat cu drepturi depline construieşte împreună cu celelalte state Post 2020", a spus Petre Daea.
Acesta a menţionat că în ceea ce priveşte Politica Agricolă Comună Post 2020, România este interesată de acordarea de plăţi directe de acelaşi nivel, iar în ceea ce priveşte subsidiaritatea, nu susţine cofinanţarea.
Prezent la eveniment, Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a subliniat că România va deţine în 2019 preşedinţia instituţiei care reprezintă interesele statelor membre, respectiv cea a Consiliului Uniunii Europene.
În acest context, Politica Agricolă Comună e principala tematică de interes pentru Ministerul Agriculturii pentru primul semestru al anului 2019, ceea ce implică un proces complex de pregătire.
"Pe perioada Preşedinţiei, Ministerul Agriculturii va coordona activitatea a 29 de grupuri de lucru, gestionează 58 de preşedinţi şi vicepreşedinţi şi în plus un număr important de coordonatori de dosar şi experţi, şi au propus un număr important de reuniuni, printre care Consiliul din domeniu, Consiliul informal, să fie organizate în ţară pentru a dezbate Politica Agricolă Comună şi a exprima punctul nostru de vedere. Vorbim de 7 reuniuni importante pe perioada a 6 luni, prin care încercăm să prezentăm ceea ce înseamnă viziunea noastră", a declarat Negrescu.
De asemenea, în privinţa viitorului cadru financiar multianual, ministrul delegat a subliniat că pe 18 aprilie preşedinţia Bulgariei va prezenta o serie de documente pregătitoare, punctul de vedere al Consiliului, iar pe 2 mai Comisia Europeană va lansa practic propunerea legislativă şi debutul negocierilor oficiale. "România este în prezent pregătită pentru a avea reacţii la ambele documente", a adăugat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, rezultatele consultării naţionale pe comunicarea Comisiei Europene privind viitorul sectorului alimentar şi al agriculturii după 2020 arată că în total s-au primit 34 de contribuţii scrise, respectiv: 12 din partea instituţiilor academice, de învăţământ şi cercetare agricolă si 22 din partea organizaţiilor de fermieri şi producători agricoli, ai federaţiilor şi patronatelor din sectorul agricol, ai asociaţiilor din domeniul protecţiei mediului şi dezvoltării rurale.
Comisia Europeană creionează în prezent viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC), iar în acest sens a fost publicată la finele lunii noiembrie comunicarea "Viitorul alimentaţiei şi agriculturii" după 2020, acest document fiind prezentat şi la Bucureşti de Mihail Dumitru, director general-adjunct la Direcţia Generală Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG AGRI) din cadrul Comisiei Europene.
În vederea pregătirii comunicării a fost organizat un larg proces de consultare a tuturor actorilor interesaţi, atât în ceea ce priveşte PAC, cât şi viitorul acesteia, ce a generat un interes substanţial la nivelul statelor membre. În acest sens, Comisia a primit 322.912 contribuţii online, fiind ulterior depuse 1.417 documente de poziţie.
În perioada ianuarie-martie s-a lucrat la un studiu de impact, iar cadrul financiar multianual post 2020, conform calendarului, va fi adoptat în mai 2018. La sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie, va exista o nouă propunere legislativă.
Agricultura şi sectorul agroalimentar au un regim preferenţial în cadrul UE şi rămân de departe cel mai mare angajator în spaţiul comunitar. PAC rămâne un consumator major al bugetului comunitar, circa 40%, însă ponderea în bugetul total şi în PIB este în scădere. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Barbu: Nu mai doresc ca în România fermierii să achiziționeze un purcel cu 125 de euro
Anul acesta vom finaliza diferența de ferme de reproducție, întrucât nu mai doresc ca, în România, fermierii să achiziționeze un purcel cu 125 de euro, ci vreau să producem acești purcei cu costuri între 50 și 60 de euro, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o conferință de specialitate.
Apele Române: Coeficientul de umplere în lacurile de acumulare a scăzut la 61,52%
Rezervele de apă din România se mențin în continuare scăzute, coeficientul de umplere în lacurile de acumulare fiind de 61,52%, cel mai scăzut din ultimii opt ani, a transmis Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR), într-o
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste trei milioane de euro
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 16 milioane de lei (peste 3,22 milioane de euro), iar reportul cumulat la Noroc depășește 12,28 milioane de lei (peste 2,46 milioane de euro), informează, luni, Loteria Română. De asemenea, la Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 10,70 milioane de lei (peste 2
Bogdan Ivan: Prin mințile sclipitoare din IT, transformăm țara într-un hub regional de tehnologii emergente
Prin mințile sclipitoare ale românilor din industria IT, transformăm țara noastră într-un hub regional de tehnologii emergente, a declarat ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, la o reuniune internațională. Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatu
Barbu: În momentul de față, este o problemă de a integra producătorii români în magazinele de retail din România
Integrarea producătorilor români în magazinele de retail din România este o problemă în momentul de față, fiindcă aici este vorba despre cantități, iar Ministerul Agriculturii a încurajat mereu realizarea de cooperative, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Florin Barbu. 'În momentul de față, este o
ASF: Peste 572.000 de români au accesat, în 2024, aplicația 'Află la ce fond de pensii ești!'
Aproape 459.000 de români au accesat, în anul 2024, aplicația 'Află la ce fond de pensii ești!', disponibilă pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), și au identificat fondul de pensii Pilon II la care sunt participanți, numărul fiind în creștere cu peste 14,5% față de cel consemnat în anul precedent.
Modificarea Directivei privind practicile comerciale neloiale s-ar putea face pe modelul României
Directiva 633 privind practicile comerciale neloiale va fi modificată în maximum două luni la nivelul Comisiei Europene pe modelul României, respectiv același adaos comercial practicat pe toate produsele agroalimentare indiferent de proveniență, interzicerea refacturării în magazinele de retail și limitarea la raft, a declarat, luni, ministrul Agric
O nouă ediție a titlurilor de stat Tezaur începe luni, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,95%
Românii pot investi, începând de luni, în titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale de 6,95%, 7,65% și, respectiv, 7,95%, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Finanțe. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată, precizează
Ocupația de enolog, recunoscută oficial în Clasificarea Ocupațiilor din România
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a aprobat recunoașterea oficială a ocupației de enolog în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), în urma solicitării înaintate în 2024 de Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR). Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES de către ADAR
Rețele Electrice România a investit 1,2 miliarde lei în 2024 în modernizarea și digitalizarea rețelelor electrice de distribuție
Rețele Electrice România, operatorul de distribuție a energiei electrice parte din grupul PPC în România, a investit în 2024 aproximativ 1,2 miliarde de lei, din care 950 milioane lei din fonduri proprii și diferența din alte surse, în modernizarea și digitalizarea rețelelor electrice de distribuție, a anunțat, luni, compania.
UNSICAR: România, pe locul trei în Europa la deficitul de protecție prin asigurări pentru catastrofe naturale
Catastrofele naturale și fenomenele meteorologice extreme sunt în creștere în întreaga lume, la fel și pierderile cauzate de acestea, iar România este în topul țărilor europene în ceea ce privește deficitul de protecție prin asigurări, arată Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR
Barbu, despre boicot: Dacă vorbim de politică, eu îi rog pe toți să dea jos labele de pe fermierii și procesatorii români
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, le transmite celor care fac politică în momentul da față să dea jos labele de pe fermierii și procesatorii români și îi invită în Comitetul de monitorizare a prețurilor, constituit la ministerul de resort, pentru anumite discuții privind practicile comerciale neloiale. 'Eu am tr
Călătorii gratuite în București pentru cei care răspund corect unui chestionar privind fraudele online
Adulții și tinerii cu vârsta de peste 14 ani care își testează cunoștințele în privința fraudelor online pot câștiga călătorii gratuite cu transportul în comun în București participând marți, 11 februarie, la un concurs organizat între orele 9:00-18:00 în pasajul pietonal subteran de la Piața Universității, cu oca
Spor natural negativ și în decembrie 2024 (INS)
Sporul natural s-a menținut negativ, la minus 9617, în luna decembrie 2024, numărul deceselor înregistrate fiind de 1,8 ori mai mare decât cel al născuților-vii, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, în decembrie 2024, s-au înregistrat certificatele de naștere pentru 1
INS: Deficitul balanței comerciale în 2024 a crescut cu 15,3%, la aproape 33,4 miliarde euro
Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în anul 2024 a urcat la 33,393 miliarde de euro anul trecut, mai mare cu 4,4 miliarde de euro (+15,3%) decât cel înregistrat în 2023, arată datele publicate, luni, de Institutul Național de Statistică (INS). În luna decembrie 2024, exporturile FOB au însumat 6,581 mili