FMI analizează un posibil model de lucru de acasă
Într-un moment în care Fondul Monetar Internaţional face planuri pentru revenirea personalului la cartierul său general din Washington, instituţia financiară internaţională analizează o strategie care ar permite angajaţilor să lucreze de acasă câteva zile pe săptămână, o ideea care ar putea diminua necesarul de spaţii de birouri al FMI, transmite Bloo
Preşedintele BCE spune că o schimbare de politică este posibilă la reuniunea din luna iulie
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, le-a spus investitorilor să se pregătească pentru o nouă orientare cu privire la stimulentele monetare în următoarele 10 zile şi totodată a semnalat că este posibil să fie adoptate noi măsuri în 2022 pentru a sprijini economia zonei euro, după ce actualul program de achiziţionare de obligaţiuni se în
Canalul Suez anunţă venituri record, în pofida blocajului provocat de nava Ever Given
Autoritatea Canalului Suez a anunţat duminică că în exerciţiul financiar 2020-2021 a înregistrat venituri record în istoria sa, de 5,84 miliarde dolari, cu 2,2% mai mari faţă de cele din anul anterior, în pofida faptului că timp de şase zile canalul a fost blocat din cauza eşuării portcontainerului Ever Given, rela
FMI apreciază că poate fi îmbunătăţit acordul fiscal global pentru sporirea numărului de state participante
Fondul Monetar Internaţional (FMI) cere oficialilor care negociază un acord fiscal global să simplifice reglementările, astfel încât ţările care în prezent au legi mai puţin sofisticate să se poată conforma şi să beneficieze de noile reglementări, transmite Bloomberg. G20 a făcut progrese semnificative în reformarea fiscalităţii, fiecar
G20 a convenit asupra taxării multinaţionalelor cu un impozit pe profit de minim 15% (oficial)
Statele G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente) au anunţat sâmbătă un acord ''istoric asupra unei arhitecturi fiscale internaţionale mai stabile şi mai echitabile'', care stabileşte la nivel mondial un impozit ''de cel puţin 15%'' pe profitul multinaţionalelor, transmite AFP.
Comisia Europeană va crea o nouă agenţie pentru combaterea spălării banilor
Comisia Europeană intenţionează să creeze o nouă autoritate de supraveghere pentru combaterea spălării banilor, printre alte măsuri, conform unor documente consultate de DPA. Conform proiectului, noua Autoritate împotriva Spălării Banilor va putea impune propriile sancţiuni financiare în cazul încălcării regulilor UE. Agenţia v
Şampanie vine de la Champagne, susţine guvernul francez în lupta împotriva 'shampanskoye' ruseşti
Doi miniştri francezi s-au deplasat vineri la Epernay (est), locul unde a apărut vinul spumant de Champagne, pentru a afirma sprijinul guvernului francez împotriva unei noi legi ruseşti care aduce atingere acestei preţioase denumiri de origine protejată, relatează AFP. "Poziţia guvernului este foarte clară cu privire la acest subiect: şampanie, este
Washingtonul sancţionează 34 de societăţi acuzate de diverse încălcări în beneficiul Chinei, Iranului şi Rusiei (oficial)
Ministerul Comerţului din SUA a anunţat vineri că a adăugat 34 de societăţi, între care 14 din China, pe lista entităţilor acuzate că sunt implicate în activităţi contrare politicii externe şi intereselor securităţii naţionale ale Statelor Unite ale Americii, relatează AFP. "Dintre aceste 34 de entităţi, 14 îşi au sediul
Cea mai mare turbină eoliană aleasă pentru primul parc offshore nesubvenţionat din Germania
Grupul danez Vestas a anunţat vineri că grupul german de utilităţi EnBW Energie Baden-Wurttemberg AG va fi primul client care va utiliza noua sa turbină eoliană, cea mai mare din lume, pentru un proiect cu o capacitate de 900 Megawaţi ce urmează să fie construit în Marea Nordului, primul parc offshore operat fără subvenţii, informează Reuters.
Profitul Volkswagen a depăşit nivelul înregistrat înaintea pandemiei graţie cererii pentru autovehicule premium
Grupul german Volkswagen, cel mai mare constructor auto european, a estimat vineri că în primul semestru al acestui an profitul său operaţional a ajuns la 11 miliarde de euro, depăşind nivelul înregistrat înaintea pandemiei, graţie cererii puternice în Europa şi SUA pentru automobilele sale, în special modelele premium Porsche şi Audi, i
Miniştrii de Finanţe din G20 vor să facă progrese cu taxarea multinaţionalelor
Reuniunea miniştrilor Finanţelor din G20 a început vineri la Veneţia, în centrul dezbaterilor fiind taxarea companiilor multinaţionale, în ideea de a elimina paradisurile fiscale şi a introduce un impozit minim global de cel puţin 15% pe profitul companiilor, informează AFP. Reuniţi sub preşedinţia italiană, miniştrii de Finanţe din grupul ce
Comisia Europeană invită statele membre să construiască o piaţă a serviciilor pentru întreprinderi mai competitivă
Comisia Europeană a prezentat, vineri, recomandările sale actualizate de reformă privind reglementarea a şapte servicii profesionale pentru întreprinderi, în ideea de a încuraja şi sprijini statele membre în crearea unui mediu de reglementare care să conducă la creştere economică, inovare şi creare de locuri de muncă, informează un comunicat de presă.
AFP: Câştigătorii şi perdanţii impozitului minim global perceput multinaţionalelor
Miniştrii de Finanţe din G20 discută reformarea taxării multinaţionalelor, menită să oprească naţiunile să folosească ratele de impozitare ultra-scăzute pentru a atrage companii. Cele mai mari economii mondiale vor beneficia cel mai mult de acordul preliminar la care s-a ajuns în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), iar cel mai m
Spania este o destinaţie turistică sigură (Reyes Maroto)
Spania este o destinaţie turistică sigură chiar dacă sunt în creştere cazurile de COVID-19, a afirmat vineri ministrul Turismului, Reyes Maroto, menţionând campania de vaccinare şi ţinerea sub control a numărului pacienţilor spitalizaţi, transmite Reuters. "Guvernele nu trebuie să dea un semnal de alarmă", a declarat ofic
Opel va renunţa în Europa la producţia de motoare cu combustie internă până în 2028
Producătorul auto german Opel va renunţa în Europa la producţia de motoare cu combustie internă până în 2028, unul dintre cele mai ambiţioase obiective ecologice în trecerea accelerată la vehicule electrice, transmite AFP. Producătorii auto din întreaga lume se grăbesc să facă tranziţia de la modele echipate cu mo


.jpg)






