Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei se aşteaptă la noi finanţări de la UE după acordul cu FMI
Republica Moldova urmează să primească noi finanţări de la Uniunea Europeană, după ce a obţinut aprobarea preliminară pentru un împrumut în valoare de 564 milioane de dolari de la Fondul Monetar Internaţional, în contextul în care revenirea economică este ameninţată de creşterea preţurilor la energie şi pandemia de Covid-19, transmite Bloomberg.
Un şef de la Renault spune că timpul de aşteptare pentru o Dacia Sandero a ajuns la şase luni
Timpul de aşteptare pentru un automobil Dacia Sandero, un model low-cost popular, a ajuns acum la şase luni, a declarat vineri directorul financiar de la Renault, Clotlide Delbos, informează Reuters. De asemenea, Clotlide Delbos a spus că la finele lunii septembrie carnetul de comenzi al grupului Renault a atins cel mai ridicat nivel din ultim
Vânzările de automobile hibride le-au depăşit pe cele pe motorină pe piaţa europeană în trimestrul al treilea
Înmatriculările de autoturisme hibride au reprezentat 20,7% din piaţa auto totală a Uniunii Europene în trimestrul al treilea, depăşind în premieră autoturismele diesel pentru a deveni a doua cea mai populară opţiune de motorizare din Uniunea Europeană, relatează AFP. Conform datelor publicate vineri de Asociaţia Constructorilor Europeni de A
Producţia Renault este afectată mai mult decât se estima de criza semi-conductorilor
Grupul auto francez Renault SA a avertizat vineri că din cauza crizei globale a semi-conductorilor producţia sa de automobile în acest an va fi mai mică decât se preconiza anterior, dar a adăugat că îşi menţine în continuare estimările de profit graţie reducerii costurilor, transmite Reuters. Renault, proprietarul Dacia, estimează că li
Majoritatea statelor membre UE vor să includă gazele şi energia nucleară pe lista investiţiilor "verzi"
Majoritatea celor 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au pronunţat joi în favoarea recunoaşterii rolului jucat de gazele naturale şi energia nucleară în lupta împotriva schimbărilor climatice, ceea ce ar urma să faciliteze finanţarea lor, au declarat mai multe surse diplomatice pentru AFP. Uniunea Europeană este pe punc
Rezultatele Tesla depăşesc estimările, datorită livrărilor record
Veniturile trimestriale ale Tesla au depăşit estimările analiştilor de pe Wall Street, datorită livrărilor record, în pofida dificultăţilor provocate de deficitul global de cipuri şi de materii prime, transmit DPA şi Reuters. Compania condusă de miliardarul Elon Musk a înregistrat în trimestrul trei din 2021 venituri de 13,76
Banca Mondială: Preţurile ridicate ale energiei reprezintă un risc semnificativ pentru inflaţie
Preţurile energiei ar urma să crească în 2022, după ce au urcat cu peste 80% în 2021, alimentând riscuri semnificative pe termen scurt pentru inflaţia globală în multe ţări în curs de dezvoltare, se arată în cel mai recent raport privind perspectivele pe pieţele de materii prime, publicat joi de Banca Mondială, transmite Reuters.
Cotaţia barilului de ţiţei Brent a ajuns la cel mai ridicat nivel, din 2018
Preţurile petrolului au depăşit joi 86 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul ofertei restrânse şi al crizei globale de energie, transmite Reuters. Joi dimineaţa, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a crescut la 86,10 dolari, cel mai ridicat nivel din octombrie 2018, dar la prânz
Compania poloneză PGNiG avertizează că Nord Stream 2 va spori riscurile privind aprovizionarea cu gaze a UE
Gazoductul Nord Stream 2 va creşte ameninţările la adresa securităţii livrărilor de gaze către Uniunea Europeană, susţine compania poloneză de gaze PGNiG, în notificarea care face parte din procedura de certificare pentru operatorul conductei, transmite Reuters. Analiştii estimează că gazoductul Nord Stream 2, un proiect gestionat de un
Republica Moldova obţine 564 milioane de dolari în urma unui acord de împrumut provizoriu cu FMI
Republica Moldova a obţinut un acord de împrumut provizoriu de la Fondul Monetar Internaţional, în valoare de 564 milioane de dolari, pentru o perioadă de trei ani şi patru luni, a anunţat joi premierul Natalia Gavriliţa, transmite Reuters. Dacă Board-ul executiv al FMI va aproba acordul, o decizie aşteptată în decembrie, Rep
Sălciile energetice ar putea anunţa un viitor mai verde pentru minele de cărbune din Balcani
Sălciile cu un ritm rapid de creştere ar putea deveni o imagine obişnuită în peisajul din Balcani dacă un proiect demarat la o serie de mine de cărbune dezafectate din Bosnia Herţegovina şi Serbia, destinat să ajute aceste ţări să facă tranziţie la o energie mai curată, va da roade, transmite Reuters. Capabile să crească chiar şi doi cen
Veniturile mondiale din carbon au atins 57 de miliarde de dolari în 2020
Veniturile generate la nivel mondial din taxele pe CO2 sau certificatele de poluare au ajuns la 56,8 miliarde dolari în 2020, în creştere semnificativă faţă de 48 miliarde dolari în 2019, potrivit calculelor efectuate de ONG-ul francez Institute for Climate Economics (I4CE), informează AFP. "În pofida Covid-19 şi a situaţiei sanita
Rusia este îngrijorată că preţul ridicat al gazelor ar putea distruge cererea
Rusia este tot mai îngrijorată că majorarea explozivă a preţului gazelor naturale ar putea să afecteze cererea pe cea mai importantă piaţă a sa de export, transmite Bloomberg. "În cele din urmă, o astfel de situaţie va conduce la un consum mai mic şi asta îi va afecta pe producătorii noştri, inclusiv Gazprom PJSC", a spus miercuri p
Liderii europeni vor dezbate cum să răspundă la explozia preţurilor la energie
Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană vor avea joi un summit pentru a discuta cum să răspundă la explozia preţurilor la energie, o criză care a scos la lumină diferenţele de opinie privind obiectivele climatice ale blocului comunitar, şi dacă această criză necesită o revizuire a regulilor de pe piaţa energetică europeană, transmite Reuters. De aseme
Gazprom se aşteaptă la vânzări record în 2021
Grupul rus Gazprom se aşteaptă la venituri record anul acesta, în urma majorării preţurilor gazelor în Europa, şi a anunţat înfiinţarea până la finalul anului a unui fond de gestionare a riscurilor, evaluat la 726 miliarde de ruble (10 miliarde de dolari), transmite Reuters. Compania rusă de stat, care furnizează Europe




