VW: Producţia de baterii este o dificultate mai mare decât interdicţia UE privind motoarele cu combustie
Acordul UE privind interzicerea comercializării de noi autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă începând din 2035 este dificil, dar un obstacol mult mai redutabil va fi producerea unui număr suficient de baterii pentru a alimenta vehiculele electrice de care va fi nevoie în urma noilor reglementări, a afirmat miercuri Arno Antlitz, director
Germania intenţionează să revină la disciplina bugetară în 2023
Germania va respecta din nou, în 2023, prevederile constituţionale referitoare la disciplina bugetară, după trei ani de excepţii în contextul pandemiei de coronavirus, au declarat miercuri pentru AFP mai multe surse guvernamentale. Acestea au adăugat că Guvernul german intenţionează să împrumute 17,2 miliarde de euro anul viitor, redu
Agricultura trebuie să fie mai productivă pentru a elimina foametea şi a polua mai puţin (FAO-OCDE)
Obiectivele de eradicare a foametei şi de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din agricultură nu vor fi atinse în 2030 dacă agricultura "nu câştigă în eficacitate", au apreciat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), informează AFP.
Guvernul ungar va putea superviza firmele din energie
Ungaria a adoptat un decret care permite Guvernului să preia supervizarea firmelor vitale din sectorul energetic, precum şi asupra operatorului reţelei de gazoducte FGSZ, în situaţii de urgenţă care necesită asigurarea continuării aprovizionării, informează Reuters. Ungaria depinde în proporţie de 85% de importurile de gaze naturale din Rusia şi &i
Veneţia intenţionează să înceapă o campanie destinată descurajării turismului ieftin
Cu prilejul unei vizite recente la Veneţia, o familie a întins o faţă de masă pe o fântână istorică pentru a servi mâncarea adusă de acasă, o alternativă ieftină la a lua masa la un restaurant, însă autorităţile locale nu vor să audă de aşa ceva, transmite Bloomberg. "Au primit o amendă consistentă", spune Simone Venturi
Statele UE au ajuns la un acord pentru reformarea pieţei certificatelor de poluare fără a afecta gospodăriile
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat, în noaptea de marţi spre miercuri, cinci texte cheie din planul UE privind clima, ajungând în special la un acord cu privire la fondurile destinate să ajute consumatorii să amortizeze impactul extinderii pieţei certificatelor de poluare la automobile şi locuinţe, informează AFP. Reuniţi
Uniunea Europeană: Statele membre aprobă sfârşitul motoarelor termice în 2035
Statele membre UE au aprobat în noaptea de marţi spre miercuri planul Comisiei Europene de a reduce la zero emisiile de CO2 la maşinile noi începând din 2035, impunând astfel motoare 100% electrice, informează AFP. Această propunere, anunţată de executivul european în iulie 2021, va însemna încetarea d
Şeful Lufthansa îşi cere scuze pentru haosul din domeniul călătoriilor în perioada verii
Directorul general al Lufthansa, Carsten Spohr, şi-a cerut marţi scuze clienţilor şi angajaţilor pentru haosul din domeniul călătoriilor, provocat de lipsa de forţă de muncă, transmite Reuters. Companiile aeriene şi operatorii de aeroporturi din Europa se confruntă cu lipsa de personal care să gestioneze fluxurile
BTA / Ministrul de Finanţe Vassilev: Vocea Bulgariei este acum auzită, contribuim semnificativ la deciziile UE
''În ultimele luni, am observat că vocea Bulgariei s-a făcut auzită. Am adus o contribuţie semnificativă la deciziile UE", a declarat marţi vicepremierul şi ministrul Finanţelor, Assen Vassilev, aflat la final de mandat, într-un discurs la deschiderea oficială a ediţiei de vară a Webit Impact Forum - un foru
Banca Centrală a Ungariei ''şochează'' pieţele cu o majorare semnificativă a dobânzii, după deprecierea forintului (Reuters)
Banca Centrală a Ungariei (NBH) a majorat marţi dobânda de bază cu 185 de puncte de bază, la 7,75%, şocând pieţele şi extinzând ritmul majorărilor, după ce săptămâna aceasta forintul s-a depreciat la un nivel record, în timp ce inflaţia creşte, transmite Reuters. A fost cea mai semnif
Nissan suspendă şase luni producţia în Rusia
Nissan Motor Co Ltd a suspendat producţia în Rusia în primul semestru al anului fiscal care a început la 1 aprilie, existând perspective reduse de îmbunătăţire a situaţiei, a anunţat marţi Makoto Uchida, directorul general al producătorului auto nipon, transmite Reuters. Acesta a adău
Eurostat: Consumul de îngrăşăminte minerale în Uniunea Europeană a rămas ridicat în 2020
Cantitatea de îngrăşăminte minerale (azot şi fosfor) folosită în producţia agricolă din Uniunea Europeană a ajuns la 11,2 milioane de tone în 2020, o creştere de 2,9% faţă de 2019 şi un avans de 8,1% comparativ cu 2010, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). &I
Kremlin: Gazprom ar putea căuta să schimbe condiţiile contractelor dacă Occidentul plafonează preţul gazelor
Kremlinul a anunţat marţi că gigantul rus Gazprom ar putea căuta să schimbe condiţiile contractelor sale de livrare dacă statele occidentale implementează un plafon de preţ pentru gazul rusesc, transmite Reuters. Liderii grupului celor şapte state puternic industralizate (G7) au fost de acord să analizeze introduc
G7 îndeamnă ţările şi companiile care dispun de stocuri de hrană să atenueze penuria alimentară
Cele şapte puteri din G7, reunite în cadrul unui summit în Bavaria, au îndemnat marţi ţările şi companiile ce dispun de "importante stocuri de hrană" să contribuie la atenuarea penuriei alimentare şi s-au angajat să aloce 4,5 miliarde de dolari suplimentari pentru lupta împotriva insecurităţii alimentare, informează AFP.
Consumul global de energie a depăşit nivelul de dinaintea pandemiei în 2021, susţine BP
Consumul global de energie a crescut cu 5,8% în 2021, depăşind cu 1,3% nivelul de dinaintea pandemiei, pe măsură ce economiile au reluat activitatea, iar, în paralel, creşterea solidă a energiilor regenerabile a redus utilizarea combustibililor fosili, potrivit unui raport anual de referinţă publicat marţi de grupul petrolier










