ECA: Tranziţia către o economie circulară a rămas în urmă în ţările din UE
Sunt puţine semne, până în prezent, care să arate că UE avansează în tranziţia către economia circulară, se arată într-un raport publicat luni de Curtea de Conturi Europeană. Potrivit auditorilor, măsurile luate de UE şi miliardele de euro puşi la dispoziţie de către aceasta au avut un impact redus asupra tranziţiei ţărilor din Uniune,
Musk şi Zuckerberg sunt miliardarii care şi-au sporit cel mai mult averea în primul semestru
Cei mai bogaţi 500 de oameni ai planetei şi-au sporit averile cu 852 de miliarde de dolari în prima jumătate a acestui an, transmite Bloomberg. Fiecare membru din Bloomberg Billionaires Index a câştigat, în medie, 14 milioane de dolari în fiecare zi din ultimele şase luni, potrivit datelor analizate de Bloomberg. Conform acestor
BTA: Consiliul UE a acceptat poziţia Bulgariei în favoarea cultivatorilor de plante din care se produc uleiuri esenţiale
În ultima zi a preşedinţiei suedeze a Consiliului Uniunii Europene, statele membre, prin intermediul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi I (COREPER I), au aprobat o propunere legislativă pentru a menţine abordarea actuală cu privire la clasificarea uleiuri esenţiale, a anunţat Ministerul bulgar al Agriculturii. Cu privire la propunerea Comisiei Europ
Constructorii auto europeni concurează cu băncile de retail pentru depozitele consumatorilor
O parte dintre cei mai mari constructori auto din Europa încep să arate din ce în ce mai mult ca nişte bănci de retail, transmite Bloomberg. Renault, Volkswagen şi BMW se numără printre producătorii de automobile care încep să facă progrese în afacerile care se bazează pe depozitele de la consumatori. Potrivit acestora, depozite
Eurostat: Creştere inegală a numărului de nopţi rezervate de turişti prin intermediul platformelor Airbnb, Booking, Expedia Group şi Tripadvisor
Numărul nopţilor petrecute de turişti în 2022 în spaţii de cazare închiriate pe termen scurt în Uniunea Europeană, rezervate prin intermediul platformelor Airbnb, Booking, Expedia Group şi Tripadvisor, a crescut cu aproximativ 7%, de la 512 milioane în 2019 la 547 milioane, dar această creştere totală masche
Italia permite companiei holding Delfin să deţină o participaţie de peste 10% la Generali
Delfin, compania holding a miliardarului Leonardo Del Vecchio, a obţinut aprobarea autorităţii de reglementare a pieţei asigurărilor din Italia (IVASS) de a-şi majora la peste 10% participaţia deţinută la asigurătorul italian Assicurazioni Generali SpA, transmite Reuters. IVASS a autorizat vineri Delfin să deţină
Italia îşi extinde capacităţile de energie regenerabilă
Italia vrea să obţină aproape două treimi din electricitatea sa din surse de energie regenerabilă, până la finalul deceniului, a informat Ministerul Energiei, datele reprezentând o uşoară îmbunătăţire faţă de obiectivul anunţat în urmă cu trei ani, transmite Reuters. În urma revizuiri
Tesla anunţă livrări record în trimestrul doi din 2023
Tesla Inc a anunţat duminică faptul că a livrat un număr record de vehicule în trimestrul doi din 2023, depăşind estimările, deoarece reducerile de preţ şi subvenţiile din SUA au făcut ca maşinile sale electrice să fie mai accesibile, transmite Reuters. În perioada aprilie-iunie 2023, compania condusă
Secretarul american al Trezoreriei efectuează o vizită în China
Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, se va deplasa în China de joi până duminică pentru a se întâlni cu oficiali chinezi, a anunţat ministerul de la Washington duminică, notează AFP. În cursul vizitei sale la Beijing, ministrul american al finanţelor se va întâlni cu membri ai guvernului &
Reciclarea apei şi utilizarea redusă a chimicalelor, soluţii aplicate de fermierii suedezi pentru protejarea mediului şi profitabilitate
Protejarea resurselor de apă şi a mineralelor din sol se numără printre soluţiile care se potrivesc fermierilor suedezi, proprietari de teren de mai multe generaţii, care se luptă în unele cazuri cu seceta şi solul dur, dar şi cu buruieni rezistente. Comisia Europeană a invitat, la jumătatea lunii iunie, jurnalişti din mai multe state UE într-o viz
BTA: Sistemul bancar bulgar raportează un profit de 1,3 miliarde de leva la 31 mai 2023
La 31 mai 2023, profitul sistemului bancar bulgar era de 1,3 miliarde de leva (663,109 milioane de euro), cu 564 milioane de leva mai mult (73%) faţă de profitul din primele cinci luni din 2022. Costurile legate de deprecierea activelor financiare evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere la finalul lunii mai 2023 erau de 165 milioane de leva (faţă de
Ţările UE nu au căzut de acord cu privire la reforma organizării pieţei energiei electrice
Statele membre UE au eşuat, încă odată, în încercarea de a ajunge la un acord cu privire la reforma organizării pieţei energiei electrice din Europa, la o reuniune a ambasadorilor ţărilor membre, care a avut loc vineri, au dezvăluit pentru Reuters surse diplomatice. Cele 27 de state membre UE încearcă să ajungă la o poz
Apple are, din nou, o valoare de piaţă de peste 3.000 de miliarde de dolari
Capitalizarea de piaţă a grupului informatic american Apple a trecut vineri, încă odată, pragul de 3.000 de miliarde de dolari, investitorii mizând pe capacitatea producătorului telefoanelor iPhone de a-şi creşte veniturile, chiar dacă în paralel explorează noi pieţe, precum realitatea virtuală, transmite Reuters. În cu
Ford a găsit un investitor internaţional pentru uzina sa de la Saarlouis (Germania)
Constructorul auto american Ford Motor Co. a anunţat vineri că a găsit ceea ce a numit "un mare investitor internaţional" pentru uzina sa de la Saarlouis (Germania), adăugând ca a şi semnat acordurile iniţiale cu autorităţile landului Saarland, transmite Reuters. "Aceasta este o bază excelentă pentru negocierile viitoare,
UE alocă 106 milioane euro pentru 18 proiecte noi de protecţie, conservare şi depoluare a apelor
Comisia Europeană a anunţat, vineri, 18 noi proiecte care vor primi peste 106 milioane euro pentru a contribui la misiunea UE "Refacerea oceanelor şi apelor noastre", informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Proiectele reunesc peste 370 de beneficiari din 36 de ţări, inclusiv România, precum IMM-uri, instituţ