Eurostat: Franţa, Germania, Polonia, Spania şi România, cei mai mari producători de cereale din UE
În 2022, se estimează că în Uniunea Europeană au fost recoltate 270,9 milioane de tone de cereale, cu 26,7 milioane de tone mai puţin decât în 2021, echivalentul unui declin de 9%, pe fondul temperaturilor extrem de ridicate şi al secetei, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat
Majorarea resurselor FMI a fost aprobată de Comitetul executiv
Comitetul executiv al Fondului Monetar Internaţional a aprobat propunerea de majorare cu 50% a resurselor, în funcţie de participaţiile deţinute la FMI de cele 190 de state membre, transmit Kyodo şi Reuters. Propunerea urmează în mare măsură un plan sprijinit de SUA care va spori resursele de creditare ale FMI, dar va înt&aci
Renault finalizează transferul participaţiei de 28% deţinută la Nissan
Renault SA şi Nissan Motor Co au finalizat acordul de reechilibrare a alianţei lor cu o vechime de 24 de ani, deschizând calea spre o nouă relaţie, după ani de polemici între cei doi parteneri, transmit Reuters şi Bloomberg. Producătorii auto au anunţat miercuri crearea unui trust francez, căruia Renau
BCE cere băncilor să ţină cont de scăderea preţurilor în sectorul imobiliar
Băncile din zona euro ar trebui să includă riscul unei noi scăderi a preţurilor la bunurile imobiliare când fac provizioane şi planuri în legătură cu capitalul lor, a afirmat marţi Andrea Enria, preşedintele Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE, transmite Reuters. Piaţa imobiliară european
Fitch confirmă la ''BBB minus'' ratingul Nuclearelectrica, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a confirmat marţi la ''BBB minus'' ratingul pentru datoriile pe termen lung (IDR) atribuit producătorului de energie nucleară Nuclearelectrica, cu perspectivă stabilă, informează un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. Confirmarea reflectă poziţia puternică pe piaţă a Nu
Producţia mondială de vin, la cel mai redus nivel din ultimii 60 de ani (OIV)
Producţia mondială de vin a scăzut anul acesta la cel mai redus nivel din ultimii 60 de ani, din cauza recoltei slabe din emisfera sudică şi unele ţări europene mari producătoare, a estimat marţi Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV), transmite Reuters. În privinţa producătorilor de vin din UE, creşteri pozitive sunt aşteptate în Germa
Creşterea salariului minim în Europa Centrală sporeşte riscurile inflaţioniste (FMI)
Majorările semnificative ale salariilor minime planificate anul viitor în Europa Centrală sporesc riscul unei inflaţii mult mai persistente sau a pierderii de locuri de muncă, pe fondul creşterii relativ slabe a productivităţii în regiune, a avertizat Fondul Monetar Internaţional, transmite Reuters. În condiţiile în care inflaţia se ate
Eurostat: Scăderea consumului de pungi din plastic continuă în Uniunea Europeană
Fiecare persoană care locuia în Uniunea Europeană a consumat în medie 77 pungi de transport din plastic subţire (LPCB), în 2021, cu 11 mai puţine decât în 2020, arată datele publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Per ansamblu, 34,2 miliarde pungi de transport din plastic subţire au fost consumate î
FMI a revizuit în creştere previziunile privind evoluţia economiei chineze în 2023 şi 2024
Fondul Monetar Internaţional a îmbunătăţit estimările privind creşterea în 2023 şi 2024 a Chinei, a doua economie mondială, în urma redresării "solide" după pandemie, transmit Reuters şi Xinhua. Anul acesta, PIB-ul Chinei ar urma să înregistreze un avans de 5,4% (faţă de un nivel de 5% previzionat la publicare
WeWork a intrat în faliment, în Statele Unite
WeWork, furnizorul de spaţii flexibile de birouri susţinut de Softbank, a cerut luni în Statele Unite să intre sub protecţia falimentului din capitolul 11, în încercarea de a-şi restructura datoriile, transmit Reuters şi Xinhua. Compania cu sediul în New York, afectată de datorii masive, în urma pierderilor majore
Slovacia: Noul Guvern vrea să taxeze semnificativ băncile în 2024
Noul Guvern din Slovacia va viza o pondere mai ridicată din profiturile băncilor în bugetul pe 2024 şi va căuta reducerea deficitului bugetar, a anunţat premierul Robert Fico, transmite Reuters. Precedentul Executiv renunţase în 2020 la taxa specială pe bănci, care fusese impusă de fostul Cabinet de stânga condus de Fico, &ic
Ryanair acordă pentru prima dată dividende regulate
Ryanair se aşteaptă să raporteze un profit anual record şi va plăti investitorilor pentru prima dată dividende regulate, a anunţat luni cea mai mare companie aeriană din Europa după numărul de pasageri, citând tarifele care au crescut cu 24% în timpul verii şi care probabil vor rămâne ridicate mult timp, din cauza capacităţii limitate, transmit DPA
BCE: Companiile multinaţionale şi-ar putea muta producţia pentru a minimaliza riscurile din China
Peste 40% dintre companiile multinaţionale care au participat la un studiul efectuat de Banca Centrală Europeană se aşteaptă să-şi mute producţia în ţări mai prietenoase din punct de vedere politic, riscurile legate de China fiind percepute ca principalul motiv de îngrijorare, se arată în buletinul economic publicat luni de BCE, transmite Reuters.
Temerile privind recesiunea în zona euro se extind
Scăderea activităţii economice în zona euro a accelerat luna trecută, pe fondul înrăutăţirii cererii în sectorul serviciilor, arată rezultatele unui sondaj publicat luni, transmite Reuters. Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, calculat de S&P Global, şi considerat un bun indicator al stării de sănătate a eco
Director ANRE Moldova: Comportamentul Gazprom a creat şi nişte oportunităţi pentru Republica Moldova de a- şi diversifica sursele de aprovizionare
Republica Moldova este, din octombrie 2021, într-o stare de urgenţă determinată de criza din sectorul energetic, iar faptul că Gazprom nu îşi respectă anumite obligaţii contractuale a creat şi nişte oportunităţi, prin faptul că ţara şi-a diversificat sursele de aprovizionare şi a accelerat implementarea unor proiecte care, din anumite motive, stagnau, a d