Exporturile franceze de vin și băuturi spirtoase au scăzut pentru al doilea an consecutiv în 2024
Exporturile franceze de vin și băuturi spirtoase au scăzut pentru al doilea an consecutiv în 2024, afectate de cererea slabă, prețurile mai scăzute, încetinirea pieței din China și amenințarea tarifelor, a anunțat marți Federația Exportatorilor Francezi de Vinuri și Băuturi Spirtoase (FEVS), transmite Reuters.
Vinul și băuturile spirtoase reprezintă una dintre categoriile care contribuie cel mai mult la exporturile Franței. Sectorul a devenit din ce în ce mai dependent de vânzările externe, pe fondul scăderii consumului intern, care a afectat unele zone de producție, cum ar fi Bordeaux.
Vânzările peste hotare de vin și băuturi spirtoase s-au situat anul trecut la 15,6 miliarde de euro, un declin de 4% față de 2023, chiar dacă volumele s-au menținut stabile, la 174 milioane de lăzi cu 12 sticle, a precizat FEVS.
Valoarea exporturilor către China s-a redus anul trecut cu 20%, în timp ce piețele mai mici Singapore și Hong Kong au raportat, de asemenea, scăderi de 25% și, respectiv, 12%. În condițiile în care exporturile au totalizat 2,1 miliarde de euro, cele trei sunt responsabile pentru 90% din declinul de anul trecut.
Exporturile franceze de băuturi spirtoase au scăzut anul trecut cu 6,5%, la 4,5 miliarde de euro.
Valoarea vânzărilor de coniac a înregistrat un declin de 11%, în urma impunerii de către Beijing de măsuri antidumping la coniacul importat din UE. China este cea mai mare piață de coniac din lume în funcție de valoare.
Totuși, volumele au scăzut cu doar 1%, datorită majorării stocurilor în SUA și a achizițiilor preventive, pe fondul temerilor că administrația Trump va impune noi taxe vamale la vinurile din Franța, a declarat pentru Reuters președintele FEVS, Gabriel Picard.
De asemenea, susțin producătorii, decalajul dintre valoare și volum este determinat de consumatorii care preferă coniacuri mai ieftine, nu atât de vechi.
Livrările de vin și băuturi spirtoase către SUA, cea mai mare piață de export a Franței, au urcat anul trecut cu 5%, la 3,8 miliarde de euro.
În sectorul vinului, volumele au crescut cu 0,7%, dar veniturile au scăzut cu 3%, la 10,9 miliarde de euro, în urma unui declin de 8% al vânzărilor de șampanie.
'În următorul an, ne confruntăm cu două incertitudini majore: China și Statele Unite', a avertizat Picard. Acesta a adăugat: 'în SUA, dacă lăsăm deoparte riscul posibilelor taxe vamale, există încă fundamente economice sunt relativ bune'.
La începutul lunii ianuarie 2025, președintele Emmanuel Macron anunțase că premierul Francois Bayrou va merge în China pentru a discuta despre disputa comercială.
Comisia Europeană a anunțat în noiembrie 2024 că a inițiat o acțiune în instanță, la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), împotriva impunerii de către China de măsuri antidumping la coniacul importat din blocul comunitar.
Ministerul Comerțului din Franța informase în octombrie că lucrează cu Executivul comunitar pentru a contesta decizia Chinei, care vine după ce Comisia Europeană a anunțat impunerea de tarife vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice (EV) din China, ceea ce a provocat cel mai mare conflict cu Beijingul din ultimul deceniu. Franța, printre ai cărei producători se află LVMH, Remy Cointreau și PernodRicard, exportă cantități imense de băuturi spirtoase în statul asiatic și este văzută ca principala țintă a taxelor vamale suplimentare la coniac, după ce Parisul și-a exprimat sprijinul față de eforturile CE de protejare a pieței interne EV.
Din 11 octombrie, importatorii sunt obligați să furnizeze autorităților vamale ceea ce Ministerul Comerțului a descris ca 'o garanție corespunzătoare' când importă mărci importante de coniac originare din UE. Valoarea garanțiilor este între 34,8% și 39% din valoarea importurilor.
Informațiile preliminare ale investigației arată că vânzarea coniacului importat din Uniunea Europeană sub prețul de producție amenință propriul sector al coniacului din China 'cu pagube substanțiale', susține Ministerului Comerțului de la Beijing. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Negrescu: Avem nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă
România și UE au nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă să implementeze proiecte și de un sistem educațional care pregătește tinerii pentru profesiile viitorului, a declarat, luni, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, într-un mesaj video, în deschiderea B
Un atac cibernetic major afectează frigiderele magazinelor Delhaize, Carrefour și Spar din Belgia
Un atac cibernetic major a avut loc luni în Belgia, fiind afectate zeci de supermarketuri ale retailerilor Delhaize, Carrefour și Spar, dar și alte lanțuri de magazine, informează Euronews. Presa belgiană anunța luni că zeci de magazine au fost afectate de un atac cibernetic în urma căruia temperatura în frigidere a ajuns până la 70 gra
Oficial BCE: Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele
Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele, a afirmat luni vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Boris Vujcic, argumentând că această tendință face mai vulnerabil blocul la șocurile economice, într-un moment în care sporesc tensiunile geopolitice, transmite Reuters. De
Binance: Retragerile se stabilizează, după cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor
Clienții Binance au retras 3,64 miliarde de dolari, sau 2,1% din active, în urma reluării activității celei mai mari platforme de tranzacționare a criptomonedelor din lume, după incidentul de săptămâna trecută când hackerii au sustras 6,3 miliarde de dolari, transmite Reuters. Incidentul, care i-a determinat pe investitori să
Exporturile solide au ajutat BYD să înregistreze în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor
BYD, cel mai mare producător de vehicule electrice (EV) din lume, a înregistrat în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor, pe fondul sporirii dependenței de piețele externe, pentru a contracara cererea slabă și războiul prețurilor pe plan intern, transmite Reuters. În octombrie, vânzările au c
GAFI: Bulgaria, Coasta de Fildeș, RD Congo și Monaco, scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor
Bulgaria, Coasta de Fildeș, Republica Democratică Congo (RDC) și Monaco au fost scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor, a anunțat Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI), și a avertizat Vietnamul că întârzie reformele, transmite Reuters. Includerea pe lista gri nu aduce sancțiuni dar face împrumuturile mai costi
FBI acuză Coreea de Nord de furtul a peste 6 miliarde de dolari în criptomonede de pe platforma Binance
Poliția federală americană (FBI) a acuzat oficial sâmbătă Coreea de Nord de furtul record a 6,3 miliarde de dolari de pe platforma Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor din lume, într-un incident pe care analiștii îl consideră cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor, relatează duminică AFP. '
China și Elveția semnează un acord comercial care elimină aproape toate taxele vamale
Președintele chinez Xi Jinping și omologul său elvețian, Guy Parmelin, au salutat vineri, la Beijing, extinderea unui acord comercial major, care prevede eliminarea taxelor vamale pentru aproape toate exporturile elvețiene către a doua cea mai mare economie a lumii, informează AFP. Într-un context în care, în ultimele luni, C
BTA: Cooperarea la Marea Neagră este necesară pentru a aborda provocările regionale legate de securitate, mediu și economie
Este nevoie de o cooperare mai strânsă între Bulgaria și România în ceea ce privește monitorizarea Mării Negre, inclusiv prin utilizarea tehnologiei prin satelit, pentru a îmbunătăți monitorizarea mediului marin și gestionarea riscurilor în regiune, a declarat George Constantin, director general adjunct în cadrul Ministerului
Producătorii de ciocolată au parte de o ''sperietură'' de Halloween, pe măsură ce consumatorii americani reduc cheltuielile
Consumatorii americani cheltuiesc mai puțin pe dulciurile de Halloween comparativ cu anii precedenți, pe fondul presiunilor pe partea de costuri, dar și de interesul în creștere pentru opțiuni cu un conținut scăzut de zahăr și gustări diferite de dulciurile tradiționale, o provocare majoră pentru producătorii de ciocolată Hershey și Mondelez, transmite Reuters.
Volkswagen pune pe pauză dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Golf
Grupul german Volkswagen a decis să suspende lucrările la dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Golf la sediul său central de la Wolfsburg, în contextul în care reducerile drastice de costuri analizate de producătorul auto aflat în dificultate vizează inclusiv unul dintre modelele sale emblematice pentru viitor, transmite Reuters.
Marile companii petroliere americane raportează o creștere explozivă a profiturilor pe fondul războiului din Iran
Marile companii petroliere americane au anunțat, vineri, un nou trimestru cu profituri în creștere vertiginoasă, în contextul prețurilor mai mari ale petrolului și marjelor de rafinare ridicate, provocate de războiul dintre SUA și Iran, informează AFP. În perioada iulie-septembrie 2026, ExxonMobil a avut un profit net de 15,4
Taxele pe coletele mici aplicate Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro pe an la bugetul UE
Taxele impuse de Uniunea Europeană coletelor mici care intră în blocul comunitar, și care vizează în primul rând platformele chineze precum Shein și Temu, ar putea aduce șase miliarde de euro pe an la bugetul UE, în perioada 2028-2034, potrivit unui document intern al Comisiei Europene consultat vineri de Reuters. Această estimare subli
O cale ferată va conecta prin Africa oceanele Atlantic și Indian
Oceanele Atlantic și Indian vor fi conectate pe calea ferată prin Africa, a anunțat președinta Tanzaniei, Samia Suluhu Hassan, după o întâlnire avută joi cu omologul său din Angola, Joao Lourenco, relatează agențiile Reuters și EFE. Cei doi lideri au convenit să conecteze orașele-port Benguela (Angola) și Dar es Salaam (Tanzania), respectiv coridor
Creștere peste așteptări a economiei germane în trimestrul al treilea
Germania, cea mai importantă economie europeană, a înregistrat o creștere peste așteptări în trimestrul al treilea, în contextul în care scăderea exporturilor a fost compensată de chletuielile mai mari ale statului și gospodăriilor, a anunțat vineri Oficiul federal de statistică (Destatis), informează AFP. Potrivit datelor ajustate &ici












