UE investește peste 1,2 miliarde euro în infrastructura energetică transfrontalieră
Comisia Europeană va aloca aproape 1,25 miliarde euro sub formă de granturi din Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) pentru 41 de proiecte transfrontaliere de infrastructură energetică, care au obținut statutul de proiecte de interes comun și proiecte de interes reciproc în 2024, în temeiul cadrului de politică privind rețelele transeuropene de energie (TEN-E), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Aceasta este cea mai mare cerere de propuneri din cadrul actualului program MIE-Energie, atât în ceea ce privește cererile primite, cât și finanțarea acordată, și depășește bugetul indicativ inițial al cererii de propuneri, de 850 de milioane euro. Aceasta este, de asemenea, prima cerere de propuneri în temeiul Regulamentului TEN-E revizuit, care include proiecte privind rețeaua de hidrogen și rețeaua de energie electrică offshore.
Astfel de investiții transfrontaliere în infrastructura energetică sunt esențiale pentru asigurarea competitivității Europei. Acestea vor contribui la obiectivele UE de integrare a piețelor energiei și de decarbonizare a sistemului energetic.
'Este pentru prima dată când sunt selectate proiecte de rețele de hidrogen și de energie electrică offshore. Odată finalizate, proiectele de succes vor stimula eforturile noastre de decarbonizare a economiilor și societăților noastre, de integrare a piețelor noastre energetice și de protejare a competitivității industriei noastre', a declarat comisarul pentru energie și locuințe, Dan Jorgensen.
În total, finanțarea este alocată pentru 5 propuneri de lucrări și pentru 36 de studii. Aproape 750 de milioane euro din finanțare sunt alocate pentru 8 proiecte de rețele electrice, inclusiv rețele electrice offshore și inteligente. Cel mai mare grant, în valoare de 645 de milioane euro, va sprijini proiectul Bornholm Energy Island pentru construirea unui interconector hibrid inovator, de pionierat, în Marea Baltică, care permite atât conectarea Danemarcei cu Germania, cât și integrarea unei capacități de parcuri eoliene offshore de 3 GW. Un alt grant pentru lucrări de construcție în valoare de aproape 33 de milioane euro va fi acordat proiectului Danube InGrid, un proiect transfrontalier de energie electrică inteligentă între Ungaria și Slovacia, care va integra energia din surse regenerabile și va echilibra mai eficient sistemul. Celelalte 6 proiecte, situate în Belgia, Bulgaria, Danemarca, Franța, Slovacia și Spania, vor primi granturi pentru studii de sprijin.
Pentru a contribui la decarbonizarea industriei UE, infrastructura pe bază de hidrogen va beneficia de granturi pentru 21 de studii de dezvoltare în valoare de peste 250 de milioane euro. Aceasta va contribui la atenuarea riscurilor de investiții asociate acestei piețe emergente și va completa cadrul de politică privind hidrogenul introdus în pachetul privind piața hidrogenului și a gazelor decarbonizate. Granturile sunt destinate proiectelor din Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Letonia, Polonia, Portugalia, Spania și Suedia: în special proiectul BarMar-H2med dintre Spania și Franța, proiectele de bază din Italia, Portugalia și Spania și coridoarele și rutele de hidrogen din regiunea baltică.
În plus, o finanțare în valoare de 250 de milioane euro va sprijini construirea a 3 proiecte și finanțarea a 9 studii pregătitoare pentru infrastructura de CO2. Instalația de stocare Prinos din nordul Greciei va primi aproape 120 de milioane euro, contribuind astfel la primul lanț valoric de captare și stocare a dioxidului de carbon din regiunea sud-estică a Mării Mediterane. Un al doilea grant, pentru lucrări în valoare de 55 de milioane euro, este destinat lucrărilor de construcție a instalației de stocare a CO2 L10 din Marea Nordului pe platforma continentală olandeză. Un al treilea grant, pentru lucrări de puțin sub 12 milioane euro, va fi acordat instalației Norne CO2 din Danemarca. Proiectele CO2 finanțate prin MIE urmează să contribuie la obiectivul pentru 2030 de 50 de milioane de tone de capacitate anuală de injectare de CO2, astfel cum se subliniază în Regulamentul privind industria care contribuie la obiectivul zero emisii nete.
Următoarea cerere de propuneri pentru infrastructură energetică din cadrul MIE-Energie este planificată pentru 2025. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Meta a primit o amendă usturătoare în Italia pentru accesarea de către Facebook a fotografiilor fără consimțământ 'specific'
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără a obține consimțământul specific al utilizatorilor, a anunțat sâmbătă Autoritatea Italiană pentru Protecția Datelor Personale, relatează AFP. Prin intermediul aplicației Facebook pentru dispozitivele Android,
Microsoft anunță că a restabilit complet serviciul după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunțat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor sale online, inclusiv Outlook, care afectase milioane de utilizatori și organizații din întreaga lume începând de joi, relatează AFP. 'Am finalizat cu succes eforturile noastre de a rezolva
Producția de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producția de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawați-oră într-un singur an calendaristic, transmite DPA. Până la data de 27 septembrie, producția de energie fotovoltaică ajunsese deja la 90,2 terawați-oră, depășind totalul de 90 de terawați-oră generați pe parcursul întregului an 2025, pot
Microsoft a restabilit funcționarea normală a serviciului de mesagerie Outlook
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunțat sâmbătă că toate serviciile sale, inclusiv Teams, Outlook și alte produse, funcționează din nou în mod normal, punând capăt unei întreruperi la nivel global care a paralizat comunicațiile online pentru companii și instituții guvernamentale timp de peste 24 de ore, transmite Reuters.
FT: Nvidia discută cu șeful Arm, Rene Haas, pentru a-i succeda lui Huang
Board-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potențial succesor al lui Jensen Huang și l-a abordat pe șeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunțat vineri Financial Times (FT), citând surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, transmite Reuters. Directorul producătorului american de cipuri Nvidia, Jensen Huang, și-a anunțat joi demisia
Generali este interesat de un parteneriat comercial cu UniCredit
Cel mai mare grup italian de asigurări, Generali SpA, este interesat de un parteneriat comercial cu UniCredit pe segmentul bancassurance, dar trebuie să stabilească condițiile financiare înainte de a semna orice acord, a afirmat vineri Giulio Terzariol, adjunctul directorului general, transmite Reuters. Generali are un parteneriat cu Uni
CE a trimis PPC obiecțiile privind prețurile abuzive pe piața angro de energie electrică din Grecia
Comisia Europeană a trimis vineri o comunicare a obiecțiilor suplimentare către furnizorul de energie electrică Public Power Corporation S.A. (PPC) din Grecia, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Acesta este un pas suplimentar al investigației în derulare a Comisiei care va stabili dacă PPC a încălcat reglem
Italia ar putea modifica taxa la plecare impusă persoanelor înstărite care părăsesc țara (ministrul Economiei)
Italia lucrează la modificarea propusei taxe la plecare impusă persoanelor înstărite care părăsesc țara, a anunțat vineri ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, la o întâlnire cu grupurile de lobby, după ce propunerea a atras critici din partea experților fiscali și consultanților financiari, transmite Reuters. În bu
Secretarul american al Trezoreriei crede că Fed nu ar trebui să majoreze dobânda în urma efectelor războiului din Iran
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat vineri că Rezerva Federală a SUA (Fed) ar trebui să aibă o minte deschisă și să nu majoreze dobânda de referință în urma ''șocului privind aprovizionarea cu energie'' legat de războiul din Iran, transmite Reuters. ''Cred că Fed ar trebui să î
Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,5% în trimestrul doi din 2026
Emisiile de gaze cu efect de seră (GHG) generate de activitățile economice din Uniunea Europeană s-au situat, în trimestrul doi din 2026, la 833 milioane tone echivalent CO2, o scădere de 0,5% față de trimestrul precedent (837 milioane tone echivalent CO2), arată
Germania: Guvernul cancelarului Merz plănuiește cel mai mare buget din istoria țării
Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro pentru cheltuielile statului în bugetul pe anul 2027, cea mai mare sumă din istoria sa, conform proiectului aprobat în noaptea de joi spre vineri în comisia pentru buget a camerei inferioare a Parlamentului german, proiect în care apărarea este una dintre priorități, informează EFE.
Cererea de argint va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achizițiilor de bijuterii
Cererea de argint este așteptată să scadă cu 5% în 2026, din cauza diminuării achizițiilor de bijuterii și a unui consum redus în sectorul celulelor pentru panourile fotovoltaice, domeniu în care prețurile ridicate au accelerat procesul de înlocuire a argintului, arată un studiu publicat vineri de firma de consultanță Metals Focus pentru Silve
Generali este în grafic pentru a-și depăși obiectivele financiare
Cel mai mare grup italian de asigurări, Generali SpA, a raportat vineri un profit mai ridicat în primele nouă luni din acest an, chiar dacă pierderile din dezastrele naturale s-au ridicat la 1,5 miliarde de euro, și a anunțat că este în grafic pentru a-și depăși obiectivele din planul pe trei ani, care se încheie în 2027, transmite Reuters.
Statul german este interesat de participațiile deținute de RWE și E.ON la producătorul de combustibil nuclear Urenco
Guvernul german intenționează să achiziționeze acțiunile pe care companiile germane de utilități RWE și E.ON le dețin la producătorul european de combustibil nuclear Urenco, au dezvăluit vineri două publicații germane, preluate de Reuters. Marea Britanie și Țările de Jos dețin fiecare câte o treime din acțiunile Urenco Ltd., o companie c
Oferta mondială de petrol va depăși cererea în ultimul trimestru din 2026, estimează AIE
Piața mondială a petrolului va ajunge, în ultimul trimestru din 2026, într-o situație de ofertă excedentară, o premieră de la începutul războiului din Iran, pe măsură ce exporturile de țiței din Golful Persic își revin, în pofida conflictului în desfășurare, a anunțat vineri Agenția Internațională pentru Energie (AIE), transmite Bl












