Inflaţia şi-a continuat creşterea în SUA, în luna noiembrie
Rata inflaţiei în SUA a crescut în noiembrie, pentru a doua lună consecutivă, ceea ce complică sarcina Băncii Centrale (Federal Reserve - Fed) care se reuneşte săptămâna viitoare, transmite AFP.
Preţurile de consum au crescut cu 2,7% în ritm anual în luna noiembrie, după un avans de 2,6% în octombrie, potrivit indicelui CPI publicat miercuri de Departamentul american al Muncii. De la o lună la alta, creşterea preţurilor de consum a fost mai puternică în noiembrie decât în octombrie, 0,3% comparativ cu 0,2%.
Inflaţia de bază, care nu ţine cont de preţurile volatile precum cele la alimente şi energie, a crescut cu 0,3% în noiembrie comparativ cu octombrie, un avans similar cu cel înregistrat în ultimele patru luni. În ritm anual, inflaţia de bază a crescut cu 2,7% în noiembrie, după un avans de 2,6% în octombrie.
Rata anuală a inflaţiei în SUA a încetinit semnificativ faţă de vârful de 9,1% înregistrat în luna iunie 2022. Cu toate acestea, progresele în aducerea inflaţiei aproape de ţinta de 2% au stagnat în ultimele luni. Preţurile de consum au revenit pe creştere în octombrie, pentru prima dată după luna martie, şi creşterile de tarife vamale promise de Donald Trump ar putea contribui la relansarea inflaţiei.
Această revenire a preţurilor incită la prudenţă, într-un moment în care responsabilii Băncii centrale americane (Fed) urmează să se reunească săptămâna viitoare pentru a decide dacă reduc din nou dobânda de bază, pentru a treia şedinţă la rând, sau optează pentru o pauză.
Majoritatea analiştilor mizează pe o reducere a dobânzii de referinţă cu un sfert de punct la următoarea reuniune a Comitetului de politică monetară de la Fed (FOMC), care va avea oc în perioada 17-18 decembrie. În prezent, dobânda de referinţă a Fed se situează în intervalul cuprins între 4,50% şi 4,75%, după ce a fost redusă cu o jumătate de punct în septembrie, şi apoi cu un sfert de punct în noiembrie.
Preşedintele Fed, Jerome Powell estima la începutul acestei luni că banca centrală "îşi permite să fie puţin mai prudentă" când vine vorba de reducerea dobânzilor, având în vederea vigoarea economiei americane. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comenzile pentru supertancuri petroliere au depășit recordul care data din 2008
Armatorii din întreaga lume au plasat comenzi pentru un număr record de supertancuri petroliere noi, depășind precedentul maxim istoric stabilit în 2008, care în cele din urmă a dus la o supraabundență și la o prăbușire a tarifelor, transmite Bloomberg. Potrivit analiștilor firmei de consultanță Clarkson Research Services Ltd., în preze
Băncile au majorat anul trecut finanțarea pentru proiectele din domeniul combustibililor fosili
Cele mai mari bănci din lume, în frunte cu băncile americane și japoneze, au acordat anul trecut o finanțare de peste 900 de miliarde de dolari pentru proiecte din domeniul combustibililor fosili, o creștere de 8% comparativ cu situația din 2024, a anunțat marți un grup de ONG-uri, transmite AFP. De la Acordul de la Paris din 2015 privind schimbările cli
SUA: Costurile companiilor aeriene cu combustibilul au crescut cu 78% în aprilie
Costurile cu combustibilul pentru companiile aeriene din SUA au crescut în ritm anual cu 78% în aprilie, la aproape 6,5 miliarde de dolari, în condițiile în care conflictul din Orientul Mijlociu a dus la majorarea prețului kerosenului, a anunțat luni Departamentul american al Transportului, transmite Reuters. Față de ma
Încrederea în economia zonei euro s-a îmbunătățit în iunie pentru a doua lună consecutiv
Încrederea investitorilor în economia zonei euro s-a îmbunătățit în iunie pentru a doua lună consecutiv, indicând în următoarea perioadă o continuare a stabilizării economice, în contextul efectelor războiului din Iran, transmite DPA. Indicele Sentix privind încrederea în economia zonei eur
Directorul Departamentului FMI de piețe monetare, Tobias Adrian, va demisiona la 31 august
Tobias Adrian, care a condus Departamentul de piețe monetare și de capital al Fondului Monetar Internațional prin numeroase șocuri, precum pandemia, inflația care a urmat, turbulențele provocate de taxele vamale americane și conflictele din Ucraina și Iran, va demisiona la 31 august, a anunțat luni FMI, transmite Reuters. Adrian, o persoană cu dublă cetățenie
Factura UE de energie a crescut de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu cu 47 miliarde de euro
Costurile Uniunii Europene cu importurile de combustibili fosili au crescut cu 47 miliarde de euro (54,3 miliarde de dolari) de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, în urmă cu 100 de zile, transmit DPA. 'Acesta este prețul pe care îl plătim fără nicio moleculă de energie în plus', a declarat luni un
Reuters: Rusia reduce în iunie exporturile de petrol
Rusia ar urma să-și reducă exporturile de țiței, pe fondul planurilor de a crește capacitatea rafinăriilor în iunie, în urma deficitului de combustibili, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Cantitățile de țiței încărcate din porturile Primorsk, Ust-Luga și Novorossiysk ar putea scădea la
Declinul pieței auto chineze s-a extins în mai
Vânzările de automobile din China și-au extins declinul în mai, devenind un test de stres pentru producătorii auto străini, care încearcă să-și redreseze afacerea de pe cea mai mare piață din lume, transmite Reuters. Datele publicate luni de Asociația producătorilor chinezi de autoturisme (CPCA) arată că vânzările au sc
Șefii companiilor aeriene se opun planului UE de a extinde sistemul de comercializare a certificatelor de emisii
Cele mai mari companii aeriene din Europa au cerut Uniunii Europene să nu extindă sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) pentru a acoperi zborurile internaționale, avertizând că o astfel de decizie ar majora prețurile biletelor, se arată într-o scrisoare analizată de Reuters. Conform revizuirii ETS, planificată
Prada, primul grup de bunuri de lux care intră pe sectorul spațial cu costume pentru astronauții NASA
Casa de modă italiană Prada a dezvăluit duminică un costum mulat care va fi purtată de astronauții NASA care vor merge pe Lună, o dovadă a eforturilor mărcii de a fi primul jucător important din industria luxului care face progrese în sectorul spațial, transmite Reuters. 'Avem într-adevăr un spectru larg de capacități și know-h
Comisia Europeană solicită ca normele privind egalitatea de remunerare să devină o realitate în întreaga UE
Termenul-limită pentru transpunerea Directivei privind transparența salarială în întreaga UE a fost atins la 7 iunie, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Tratatele UE prevăd în mod clar că munca egală merită o remunerație egală, indiferent dacă este prestată de o femeie sau de un bărbat. În plus,
Turcia vrea să își majoreze exporturile de armament pe măsură ce Occidentul se reînarmează
Două decenii de investiții publice au transformat Turcia într-un important exportator de drone și alte echipamente militare, iar acum statul membru NATO încearcă să profite de acest impuls pe măsură ce Occidentul se reînarmează, transmite Reuters. Turcia, odinioară puternic dependentă de producătorii străini de arme, furnizează acum arme pent
Șefa FMI avertizează că lumea nu este pregătită pentru șocurile care se acumulează
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat că, după ce s-a confruntat cu crize repetate în ultimii ani, lumea trebuie să construiască fundații care să poată rezista șocurilor care au devenit mai frecvente, transmite Bloomberg. 'Sunt îngrijorată că nu conștientizăm încă fap
BCE riscă să repete greșeala din 2011 prin majorarea dobânzilor, avertizează economiștii
Hotărârea Băncii Centrale Europene (BCE) de a-și menține reputația de instituție care combate inflația riscă să o atragă într-o gravă eroare la reuniunea de politică monetară care va avea loc în această săptămână, avertizează economiștii consultați de Bloomberg. Dacă după izbucnirea războiului din Iran au optat pentru menținerea status
Companiile aeriene și-au revizuit estimările de profit pentru 2026 din cauza războiului din Iran
Companiile aeriene din întreaga lume și-au revizuit, la jumătate, estimările de profit pentru 2026, invocând conflictul din Orientul Mijlociu, care a scumpit combustibilul, a perturbat coridoarele aeriene cheie și a expus fragilitatea unui sector care operează cu marje operaționale mici, transmite Reuters. Asociația Internațională














