Emisiile de gaze cu efect de seră ale UE au scăzut cu peste 8% în 2023, graţie avansului energiilor regenerabile

Comisia Europeană a publicat, joi, Raportul intermediar din 2024 privind acţiunile climatice, care arată că emisiile nete de gaze cu efect de seră ale UE au scăzut cu 8,3% în 2023 comparativ cu anul precedent.
Potrivit unui comunica de presă al Executivului comunitar, este cea mai mare scădere anuală din ultimele decenii, cu excepţia anului 2020, când pandemia de COVID-19 a condus la reduceri ale emisiilor de 9,8%.
Emisiile nete de gaze cu efect de seră ale UE sunt în prezent cu 37% sub nivelurile din 1990, în timp ce PIB-ul a crescut cu 68% în aceeaşi perioadă, ceea ce demonstrează decuplarea continuă a emisiilor de creşterea economică. UE rămâne pe drumul cel bun în ceea ce priveşte îndeplinirea angajamentului său de a reduce emisiile cu cel puţin 55% până în 2030.
"UE este deschizătoare de drumuri în ceea ce priveşte tranziţia curată, cu încă un an de reduceri puternice ale emisiilor de gaze cu efect de seră în 2023. În prezent, UE reprezintă 6% din emisiile globale...le demonstrăm încă o dată partenerilor noştri internaţionali că este posibil să luăm măsuri în domeniul climei şi să investim în creşterea economiei noastre în acelaşi timp", a declarat comisarul pentru politici climatice, Wopke Hoekstra.
Raportul publicat joi arată că emisiile provenite de la instalaţiile electrice şi industriale care fac obiectul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii au înregistrat o scădere record de 16,5% în 2023. Emisiile din sectorul ETS sunt în prezent cu aproximativ 47,6% sub nivelurile din 2005 şi sunt pe cale să atingă obiectivul de diminuare cu 62% până în 2030.
În cadrul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii, emisiile generate de producţia de energie electrică şi de încălzire au scăzut cu 24% faţă de 2022, ca urmare a creşterii surselor regenerabile de energie, în special a energiei eoliene şi solare, şi a tranziţiei de la cărbune. Emisiile generate de aviaţie au crescut cu 9,5%, continuându-şi tendinţa post-COVID.
Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii a generat venituri de 43,6 miliarde de euro în 2023 pentru investiţii în acţiuni climatice. 7,4 miliarde euro sunt alocate Fondului pentru inovare şi Fondului pentru modernizare, restul banilor fiind direcţionaţi direct către statele membre.
Clădirile, agricultura, transportul intern, industria mică şi emisiile de deşeuri au scăzut cu aproximativ 2% în 2023. Reducerile au fost determinate de sectorul construcţiilor, care a scăzut cu aproximativ 5,5%. Emisiile din agricultură au scăzut cu 2 %, în timp ce emisiile din transporturi au scăzut cu mai puţin de 1%.
Absorbantul natural de carbon al UE a crescut cu 8,5% în 2023, inversând tendinţa descrescătoare din ultimul deceniu în sectorul exploatării terenurilor, schimbării destinaţiei terenurilor şi silviculturii. Cu toate acestea, sunt necesare eforturi suplimentare pentru îndeplinirea obiectivelor pentru 2030. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Adnoc vizează majorarea profitului în domeniul petrochimiei după acordul de fuziune cu OMV
Compania de 60 de miliarde de dolari formată în urma fuziunii între subsidiarele din domeniul petrochimiei ale OMV și Adnoc vizează o creștere de peste 50% a profiturilor, și rămâne deschisă la noi acorduri sau la construirea de noi fabrici, transmite Bloomberg. Tranzacția reprezintă cel mai recent pariu al Adnoc pe produsele
Kazahstanul vrea să majoreze luna aceasta exporturile de petrol
Kazahstanul intenționează să-și majoreze luna aceasta exporturile de petrol prin conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC) la 6,7 milioane tone metrice, de la 5,4 milioane tone în februarie, a informat Ministerul Energiei, ca răspuns la o solicitare a Reuters. Cantitatea propusă reprezintă echivalentul a aproximativ 1,71 milioane de bar
Rafturile cu cafea sunt goale în unele părți ale Europei din cauza exploziei prețurilor
Retailerii olandezi Albert Heijn și Jumbo au informat că au încetat să mai pună pe rafturi anumite produse de la gigantul cafelei JDE Peet's, care produce unele dintre cele mai populare mărci europene de cafea, pe măsură ce renegociază acordurile de aprovizionare, și există informații referitoare la problemele similare și la supermarketurile germane Edeka ș
2024, un nou an cu profituri record pentru băncile europene
Cele mai mari bănci din Uniunea Europeană au reușit să înregistreze un nou an de profituri record în 2024, în condițiile în care dobânzile, deși mai reduse, au rămas la un nivel ridicat, iar băncile au strâns venituri consistente din afacerile care generează comisioane, transmite Bloomberg. Profitul net combinat al celor mai
Februarie, lună neagră pentru Bitcoin după anunțul lui Trump de a impune tarife comerciale (analiză)
Bitcoin a înregistrat scăderi de aproape 20% în februarie, pe fondul anunțului administrației Trump de a impune tarife comerciale, ceea ce a provocat un val de teamă în piață, însă decizia de a înființa o rezervă strategică a cripto a adus un plus de încredere salvator, se arată într-o analiză de specialitate, dată marți publicității
Scumpirea ciocolatei a îmbunătățit profitul grupului elvețian Lindt
Producătorul elvețian de ciocolată premium Lindt & Spruengli a raportat marți un profit operațional anual peste așteptări, în contextul în care prețurile mondiale la cacao au atins maxime istorice, transmite Reuters. Prețurile la cacao au crescut cu aproape 180% anul trecut și în prezent tona de cacao se tranzacționează la 6.908 de lire s
Prada, dispusă să ofere aproape 1,5 miliarde de euro pentru achiziționarea Versace (Bloomberg)
Gigantul din industria luxului Prada SpA înregistrează progrese în tentativa de achiziționare a casei italiene de modă Versace, deținută de compania americană Capri Holdings, după ce a acceptat prețul de aproape 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari), au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Italia: Deficitul bugetar s-a redus semnificativ anul trecut
Deficitul bugetar al Italiei a scăzut anul trecut mai mult decât se estima, la 3,4% din PIB, deși creșterea economică a fost sub previziunile Guvernului, arată datele publicate luni de Institutul de Statistică (Istat), informează Euronews. Obiectivul autorităților de la Roma în acest an era un deficit de 3,8% din PIB, de la 7,2% di
Vânzările Tesla continuă declinul pe piețele europene
Vânzările Tesla și-au continuat scăderea luna trecută în țările din Scandinavia, erodând cota sa de piață în Europa, în condițiile în care producătorul de vehicule electrice (EV) se confruntă cu un test de loialitate din partea clienților față de brand, în contextul atribuțiilor directorului general Elon Musk în adminis
Germania: Indicele bursier DAX depășește pentru prima dată pragul de 23.000 puncte
Indicele principal DAX 40 al Bursei de la Frankfurt a depășit pentru prima dată valoarea de 23.000 puncte, pe fondul avansului companiilor din domeniul apărării, și în pofida dificultăților cu care se confruntă economia germană, transmite DPA. În timpul ședinței bursiere de luni, indicele DAX, care cuprinde primele 40 de companii g
UE relaxează regulile privind emisiile de CO2
Comisia Europeană a răspuns solicitărilor producătorilor auto și a acceptat să le acorde trei ani pentru îndeplinirea obiectivelor privind emisiile de CO2 în 2025 pentru mașinile și camionetele lor, în loc de unul, a anunțat luni președintele CE, Ursula von der Leyen, transmite Reuters. Îndeplinirea țintelor depindea de
Oile care pasc pe sub panourile fotovoltaice îi ajută pe fermierii americani să supraviețuiască
Pentru prima dată în ultimele patru generații, familia Raines nu a plantat anul trecut bumbac pe terenurile sale din statul Texas, în schimb Chad Raines și-a petrecut anul închiriindu-și turma de oi către operatorii de parcuri fotovoltaice, pentru a paște iarba care crește pe sub panourile fotovoltaice, iar banii pe care i-a primit pentru serviciile
Reuters: BYD vinde acțiuni pentru a obține 5,2 miliarde de dolari
BYD, producătorul chinez de vehicule electrice (EV), a lansat luni o operațiune de vânzare a acțiunilor sale listate la Bursa de la Hong Kong, sperând să obțină 5,2 miliarde de dolari printr-o ofertă de tip ''accelerated book-building'', conform unui document consultat de Reuters. Prețul pentru ofertă este cuprins &
UE riscă să rateze o parte dintre obiectivele de reducere la zero a poluării până în 2030
Politicile UE au contribuit la reducerea poluării aerului, a utilizării pesticidelor și a deșeurilor de plastic din mare, dar cu toate acestea sunt necesare acțiuni mult mai ferme în UE pentru ca blocul comunitar să își atingă obiectivele de reducere a poluării pentru 2030, arată cel de-al doilea raport prospectiv și de monitorizare privind reducerea la z
Inflația în zona euro a scăzut ușor în februarie, până la 2,4%
Rata anuală a inflației în zona euro a scăzut ușor în luna februarie, la fel ca și inflația de bază, ceea ce conferă noi argumente pentru o nouă reducere de dobândă din partea Băncii Centrale Europene la reuniunea de politică monetară care va avea loc joi, transmite Reuters. Potrivit unei estimări preliminare publicate luni d