AlegeriSUA2024: Fed reduce dobânda de referinţă, Trump o acuză că este ''politizată''
Pentru prima dată din 2020, banca centrală americană (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă, lovind puternic cu o reducere de jumătate de punct, văzută ca un "început", în cursul ultimei reuniuni a instituţiei înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite din 5 noiembrie, relatează AFP.
Această decizie importantă a Fed vine cu mai puţin de două luni înainte de alegerile în care se vor înfrunta democrata Kamala Harris şi republicanul Donald Trump.
Dobânda Fed se situează acum la intervalul 4,75-5,00%, după ce a stat mai bine de un an la cel mai ridicat nivel de la începutul secolului, la 5,25-5,50%.
"Această decizie reflectă încrederea noastră tot mai mare că, printr-o recalibrare adecvată a politicii noastre, puterea pieţei muncii poate fi menţinută", a declarat preşedintele Rezervei Federale (Fed), Jerome Powell, într-o conferinţă de presă.
Decizia nu a fost luată în unanimitate de comitetul de politică monetară (FOMC) al Fed: o guvernatoare, Michelle Bowman, a votat pentru o reducere de doar un sfert de punct.
Sunt aşteptate noi reduceri, deoarece responsabilii Fed intenţionează să scadă în continuare dobânda cu încă o jumătate de punct până la sfârşitul anului 2024.
Jerome Powell a subliniat că acesta este "începutul unui proces" de schimbare a politicii monetare.
Această reducere a dobânzii va reda puterea de cumpărare gospodăriilor americane, blocate de câţiva ani între inflaţia ridicată şi costul ridicat al creditelor. Şi, cu toate că Fed este independentă de puterea politică, decizia sa i-ar putea da un impuls Kamalei Harris.
Jerome Powell a asigurat că considerentele politice nu au intrat în deciziile băncii centrale: "Ne întrebăm: care este lucrul corect de făcut pentru oamenii pe care îi servim? Şi asta facem (...). Niciodată nu e vorba de altceva. Nu discutăm altceva".
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a apreciat că reducerea dobânzii decisă miercuri de Fed semnalează că economia americană se află "într-o fază de progres", iar preşedintele Joe Biden a vorbit despre un "moment important".
"Tocmai am ajuns la un moment important: inflaţia şi ratele dobânzilor scad, în timp ce economia rămâne puternică. Criticii spuneau că asta nu se poate întâmpla, dar deciziile noastre reduc costurile şi creează locuri de muncă", a scris pe X preşedintele american, hotărât să-şi apere bilanţul înainte de a părăsi Casa Albă în ianuarie.
We just reached an important moment: Inflation and interest rates are falling while the economy remains strong.
— President Biden (@POTUS) September 18, 2024
The critics said it couldn’t happen – but our policies are lowering costs and creating jobs.
I’ll speak tomorrow about what this means for Americans.
Reducerea ratei dobânzilor decisă miercuri de banca centrală americană (Fed) este "o veste bună pentru americani", a declarat vicepreşedinta şi candidata democrată la preşedinţie, Kamala Harris.
Ea a subliniat într-un comunicat al echipei sale de campanie, că este hotărâtă să continue munca "pentru ca preţurile să scadă în continuare".
Donald Trump a acuzat miercuri banca centrală americană (Fed) că este "politizată" după ce instituţia monetară a decis să reducă dobânzile, cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie.
"O scădere atât de importantă arată (...) că economia este fie într-o formă foarte proastă, fie că ei joacă jocul politicienilor", a spus despre Fed fostul preşedinte republican şi candidat la Casa Albă unor posturi de televiziune la un miting de campanie.
"Nu servim niciun politician, niciun personaj politic, nicio cauză, nicio miză, nimic", a asigurat Jerome Powell, întrebat în conferinţa sa de presă despre o posibilă punere în discuţie a independenţei Rezervei Federale.
"Este doar ocuparea maximă a forţei de muncă şi stabilitatea preţurilor în numele tuturor americanilor (dubla misiune a Fed). Şi aşa sunt organizate şi alte bănci centrale. Este un bun aranjament instituţional care este bun pentru public", a adăugat el. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurostat: Inflația în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în octombrie la cel mai ridicat nivel începând din toamna lui 2023, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană (BCE), în decembrie, transmite Reuters.
Profitul trimestrial al BMW a scăzut cu aproape 15%, pe fondul vânzărilor slabe din China
Profitul trimestrial al Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a scăzut din nou, slăbiciunea de pe piața chineză cheie afectând rezultatele producătorului german de automobile premium, transmite DPA. Grupul, care deține mărcile BMW, Mini și Rolls-Royce, a raportat miercuri un declin anual de aproape 15% al profitului net în trimestrul t
Taiwanul este 'indispensabil' pentru ambițiile SUA în domeniul inteligenței artificiale, consideră ministrul de externe al insulei
Taiwanul este un actor 'indispensabil' pentru ambițiile Statelor Unite în materie de inteligență artificială (AI), a afirmat ministrul taiwanez de externe Lin Chia Lung, care a subliniat că Taipeiul 'nu este un adversar' al Washingtonului, ci partenerul său 'cel mai de încredere', relatează miercuri EFE. &Ic
Stocurile europene de gaze, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani (IEA)
Europa se îndreaptă spre iarnă cu cel mai scăzut nivel al stocurilor de gaze naturale din 2013 până în prezent, ceea ce ar putea prelungi până în 2027 tensiunile de pe piața globală a gazelor, a avertizat marți Agenția Internațională pentru Energie (IEA), transmit AFP și DPA. La 30 octombrie, depozitele de gaze na
Țările din zona euro vor nominaliza până în 6 noiembrie candidații la conducerea Băncii Centrale Europene
Guvernele țărilor din zona euro li s-a cerut să trimită până în 6 noiembrie propuneri de candidați pentru funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat marți un purtător de cuvânt al Eurogrup (miniștrii de Finanțe din zona euro), transmit Bloomberg și Reuters. La reuniunea Eurogrup din 9 noiembrie vor fi
Aramco explorează noi rute de export și este pregătit pentru majorarea producției
Gigantul petrolier saudit Aramco explorează extinderea rutelor de export și a capacității din afara țării, inclusiv o potențială expansiune de conductei Est-Vest, a afirmat marți directorul general Amin Nasser, transmit DPA și Reuters. Compania este pregătită să majoreze rapid producția când circumstanțele o impun, a adăugat Nasser.
SEPA, eroul neapreciat al Europei (BCE)
În pofida extinderii Zonei Unice de plăți în euro - pe scurt, SEPA - multe gospodării continuă să apeleze la canale costisitoare pentru a transfera bani peste granițe, în Europa, iar gradul de informare a publicului cu privire la integrarea plăților la nivel european rămâne, în mod surprinzător, limitat, sugerează datele dintr-un sondaj
Apple raportează rezultate trimestriale record, în urma majorării vânzărilor de iPhone-uri
Apple a anunțat luni că vânzările de iPhone-uri au crescut în ritm anual cu aproximativ 17% în trimestrul trei, la 57,58 miliarde de dolari, în timp ce analiștii se așteptau la un nivel de 56,54 miliarde de dolari, transmit DPA și Reuters. Per ansamblu, veniturile trimestriale au urcat cu aproximativ 12%, la 114,5 milia
Cel mai mare sindicat german planifică proteste în peste 2.000 de locații
Cel mai puternic sindicat german, IG Metall, intensifică mișcările de protest din industria metalelor și cea electrică, transmite DPA. Luni, sindicatul a anunțat că a cerut ca până la finalul săptămânii mii de muncitori să intre în grevă în peste 2.000 de unități din întreaga țară. În centrul orașului Koblenz,
Negrescu: Avem nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă
România și UE au nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă să implementeze proiecte și de un sistem educațional care pregătește tinerii pentru profesiile viitorului, a declarat, luni, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, într-un mesaj video, în deschiderea B
Un atac cibernetic major afectează frigiderele magazinelor Delhaize, Carrefour și Spar din Belgia
Un atac cibernetic major a avut loc luni în Belgia, fiind afectate zeci de supermarketuri ale retailerilor Delhaize, Carrefour și Spar, dar și alte lanțuri de magazine, informează Euronews. În plus, au avut de suferit supermarketuri din Suedia, Țările de Jos, Estonia, Luxemburg, Finlanda și Irlanda. În urma incidentului, temperatura în frigi
Oficial BCE: Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele
Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele, a afirmat luni vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Boris Vujcic, argumentând că această tendință face mai vulnerabil blocul la șocurile economice, într-un moment în care sporesc tensiunile geopolitice, transmite Reuters. De
Binance: Retragerile se stabilizează, după cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor
Clienții Binance au retras 3,64 miliarde de dolari, sau 2,1% din active, în urma reluării activității celei mai mari platforme de tranzacționare a criptomonedelor din lume, după incidentul de săptămâna trecută când hackerii au sustras 6,3 miliarde de dolari, transmite Reuters. Incidentul, care i-a determinat pe investitori să
Exporturile solide au ajutat BYD să înregistreze în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor
BYD, cel mai mare producător de vehicule electrice (EV) din lume, a înregistrat în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor, pe fondul sporirii dependenței de piețele externe, pentru a contracara cererea slabă și războiul prețurilor pe plan intern, transmite Reuters. În octombrie, vânzările au c
GAFI: Bulgaria, Coasta de Fildeș, RD Congo și Monaco, scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor
Bulgaria, Coasta de Fildeș, Republica Democratică Congo (RDC) și Monaco au fost scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor, a anunțat Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI), și a avertizat Vietnamul că întârzie reformele, transmite Reuters. Includerea pe lista gri nu aduce sancțiuni dar face împrumuturile mai costi










