Comisia Europeană: Noul regulament privind metanul va contribui la reducerea emisiilor nocive generate de combustibilii fosili
Comisia Europeană a salutat, luni, adoptarea primului act legislativ european care vizează monitorizarea şi reducerea în mod eficace a emisiilor de metan din sectorul energetic în Europa şi în întreaga lume, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.
Adoptarea acestui act legislativ marchează o nouă etapă în implementarea Pactului verde european şi reflectă hotărârea Europei de a aborda problema emisiilor pe plan intern şi internaţional.
Acest nou regulament obligă industria europeană a gazelor fosile, a petrolului şi a cărbunelui să măsoare, să monitorizeze, să declare şi să verifice în mod corespunzător emisiile sale de metan, în conformitate cu cele mai înalte standarde de monitorizare, şi să ia măsuri pentru reducerea acestor emisii. El interzice degazificarea şi arderea la faclă în sectoarele petrolului şi gazelor, cu excepţia unor circumstanţe inevitabile, în special din motive de siguranţă.
Întrucât Europa continuă să importe cea mai mare parte a energiei fosile pe care o consumă, acest regulament va aborda, de asemenea, emisiile de metan provenite din combustibilii fosili importaţi.
Regulamentul va introduce în mod progresiv cerinţe mai stricte pentru a asigura faptul că exportatorii aplică treptat aceleaşi obligaţii de monitorizare, de declarare şi de verificare ca şi operatorii din UE.
De asemenea, Comisia va institui un instrument de monitorizare a emiţătorilor de metan la nivel mondial şi un mecanism de alertă rapidă pentru evenimentele cu emisii ridicate, cu scopul de a face schimb de informaţii cu privire la amploarea, recurenţa şi localizarea surselor cu emisii ridicate de metan din UE şi din afara acesteia. Datorită acestui instrument, Comisia va putea solicita rapid informaţii cu privire la măsurile luate de ţările în cauză pentru a combate aceste scăpări de emisii. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Val de concedieri la Netflix, 6% din angajați vor pleca acasă
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forța sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de disponibilizări de după 2022, a relatat miercuri cotidianul financiar Wall Street Journal, citând un e-mail transmis angajaților companiei. Dispon
După automobile hibride, UE trebuie să reechilibreze comerțul cu China și în alte sectoare, spune comisarul Valdis Dombrovskis
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezești în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare a schimburilor comerciale și în alte sectoare, precum și de un acces mai bun al UE pe piața chineză, a declarat miercuri a comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis, transmite Reuters. Potriv
Portugalia a ales oferta Lufthansa pentru un pachet de 44,9% din acțiunile transportorului aerian TAP
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziționarea unei participații de 44,9% la TAP Air Portugal, ceea ce ar transforma compania aeriană germană în partenerul strategic al unuia dintre ultimii transportatori aerieni naționali independenți din Europa, au declarat miercuri pentru Reuters două surse apropiate acestui dosar.
Valdis Dombrovskis: Guvernele europene trebuie să adopte o politică fiscală prudentă
Nu există semne ale unei noi crize a datoriilor suverane în zona euro, însă guvernele trebuie să dea dovadă de prudență, pe măsură ce costurile cu serviciul datoriei cresc, alimentate de volumul mai mare al împrumuturilor suverane și ale companiilor, precum și de așteptările privind inflația, a declarat comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027, afirmă AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a stocurilor s-a combinat cu producția limitată înaintea iernii, sezonul de vârf al cererii, a anunțat miercuri Agenția Internațională pentru Energie (IEA) în cel mai recent raport lunar privind piața petrolului.
Bruxelles-ul propune amânarea, cu un an, a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispozițiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru a atenua presiunea asupra industriei europene și a administrațiilor naționale, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Modificarea prop
Trei sferturi dintre consumatori sunt deschiși să utilizeze un agent AI pentru cumpărăturile de sărbători (analiză)
Aproximativ 76% dintre consumatori sunt deschiși să utilizeze un agent de inteligență artificială (AI) ca partener în procesul de cumpărare pentru sărbători, iar 61% ar accepta ca acesta să execute anumite sarcini, potrivit unui studiu realizat de Accenture în rândul a peste 16.000 de consumatori din mai multe piețe. Conform celei de-
Aviația nu dispune de soluții 'verzi' într-un moment în care prețurile la kerosen cresc vertiginos
Confruntate cu o creștere bruscă a prețurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască faptul că le lipsesc soluțiile 'verzi', și anume combustibili non-fosili, care sunt și ei foarte scumpi, informează AFP. Această observație a fost împărtășită de participanții la un forum dedicat aviației durabile,
UE vrea să strângă relațiile cu Vietnamul pentru aprovizionarea cu minerale rare, reducându-și dependența de China
Uniunea Europeană vrea să își asigure o cantitate mai mare de minerale rare din Vietnam pentru a-și reduce dependența de China, pe fondul îngrijorărilor că sursele actuale de aprovizionare ar putea fi expuse riscurilor, potrivit unor documente interne ale UE consultate de Reuters. Vietnamul deține zăcăminte importante de minerale rare, inclusiv wol
FMI își intensifică apelurile pentru o consolidare fiscală urgentă
Fondul Monetar Internațional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate și alte state pentru reducerea cheltuielilor guvernamentale, diminuarea deficitelor și scăderea nivelul datoriei, avertizând că amânarea acestor măsuri nu ar face decât să îngreuneze situația în anii următori, transmite Reuters. Directorul Depa
Exporturile Chinei au explodat în luna septembrie
Exporturile Chinei au crescut vertiginos în septembrie, conform datelor oficiale publicate miercuri, ceea ce aduce gigantul asiatic mai aproape de un excedent comercial record în 2026, cu riscul de a relansa criticile din partea Washington-ului și Bruxelles-ului cu privire la dezechilibrul schimburilor comerciale, transmite AFP. Mulți oficiali occi
SUA: Marile bănci raportează profituri trimestriale solide, dar avertizează asupra impactului dobânzilor ridicate
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marți profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-și plătească facturile, iar companiile au menținut investițiile semnificativ în AI, transmite AP. Dar chiar dacă JPMorgan Chase, Citigroup, Wells Fargo și Goldman Sachs au avut creșteri anual ale profiturilor, ele au a
Francois Provost: Renault ar putea fi nevoit să diminueze producția în Europa fără flexibilitate în privința emisiilor de carbon
Directorul general al Renault, Francois Provost, a avertizat marți că firma ar putea fi nevoită să diminueze producția în Europa cu aproximativ 300.000 de vehicule dacă oficialii nu arată flexibilitate privind obiectivele impuse producătorilor auto de reducere a emisiilor de CO2 în 2030, transmit EFE și Reuters. 'Dacă nu avem f
COFCO: Producția de porumb a Chinei va crește anul acesta; livrările din SUA 'nu sunt încă o opțiune'
Producția de porumb a Chinei ar urma să crească anul acesta, în timp ce importurile ar urma să scadă ușor, livrările din SUA 'nefiind încă o opțiune' deoarece continuă să nu fie viabile din punct de vedere economic, a afirmat marți Zhang Dalong, director de cercetare în domeniul produselor agricole la COFCO, compania deținută de statul chine
Vânzările trimestriale ale BMW, afectate de dificultățile de pe piața din China
Vânzările trimestriale globale ale Bayerische Motoren Werke AG (BMW) au scăzut din nou, slăbiciunea de pe piața chineză cheie afectând rezultatele producătorului german de automobile premium, transmit DPA și Reuters. Grupul, care deține mărcile BMW, Mini și Rolls-Royce, a raportat marți un declin anual de 6,3% al vânzărilor p











