Franţa a descoperit un focar de gripă aviară la o fermă de raţe care au fost vaccinate
Franţa a descoperit un focar de gripă aviară la o fermă de raţe din regiunea Vendee, a anunţat joi Ministerul francez al Agriculturii, precizând că este primul focar descoperit după ce anul trecut a început vaccinarea preventivă a raţelor împotriva gripei aviare, transmite Reuters.
Prefectura din Vendee (vestul Franţei) a precizat că virusul gripei aviare a fost identificat marţi la o fermă cu 8.700 de raţe din apropiere de comuna Notre Dame de Riez. Autorităţile au precizat că toate raţele de la această fermă fuseseră vaccinate.
În mod normal, gripa aviară începe să se manifeste toamna, virusul fiind transportat de păsările sălbatice migratoare care vin din Asia în Europa. Ţările care descoperă boli animale periculoase precum pesta porcină africană sau gripa aviară înalt patogenă trebuie să avertizeze imediat Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) şi să trimită regulat rapoarte de evoluţie.
Pentru a se proteja împotriva gripei aviare, în luna octombrie a anului trecut Franţa a decis să facă obligatorie vaccinarea preventivă în crescătoriile care au peste 250 de raţe. Aceste păsări, crescute pentru foie gras sau pentru carne, au fost vizate în mod special pentru că sunt foarte sensibile la virusul gripei aviare.
Vaccinul nu era destinat să protejeze în totalitate păsările împotriva infectării cu gripă aviară ci să limiteze răspândirea virusului, evitând astfel necesitatea unor sacrificări preventive în masă. În plus, vaccinarea se adaugă măsurilor standard de biosecuritate şi control.
Franţa este primul mare exportator care decide să îşi protejeze efectivele de păsări împotriva gripei aviare, în pofida barierelor comerciale impuse de ţări care se tem că virusul ar putea să se răspândească fără a fi identificat.
Totodată, luna trecută, Franţa a decis să crească nivelul de alertă pentru gripa aviară de la "moderat" la "ridicat", după descoperirea de noi cazuri, obligând fermierii să îşi ţină păsările închise pentru a opri răspândirea virusului extrem de contagios.
Potrivit Ministerului Agriculturii de la Paris, începând din data de 27 noiembrie şi până în prezent în Franţa au fost descoperite şapte focare de gripă aviară, dintre care cinci la ferme de curcani, unul la o fermă de găini ouătoare şi unul la o fermă de raţe. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volkswagen se așteaptă la continuarea dificultăților de pe piața auto chineză
Volkswagen AG se așteaptă la continuarea slăbiciunii pieței auto chineze în ultimele luni din acest an și nu anticipează o redresare care să modifice nivelul pierderilor pe care aceasta le-a înregistrat, transmite DPA. China, cea mai mare piață auto din lume, este sub o presiune crescută, a apreciat la Beijing grupul german.
Guvernatorul Băncii Centrale: Ucraina are ca obiectiv alinierea la normele UE a sectorului bancar și a celui al asigurărilor, până în 2028
Ucraina accelerează reformele pentru a alinia până în 2028 sectorul bancar și cel al asigurărilor la standardele Uniunii Europene, în pofida dificultăților provocate de război, pentru a consolida încrederea investitorilor și a adânci integrarea economică în Europa, a declarat, pentru Reuters, guvernatorul Băncii Naționale a țării,
Venezuela semnează cu compania americană General Electric pentru renovarea sistemului său electric
Venezuela a semnat un acord cu gigantul american General Electric pentru a reabilita rețeaua sa electrică învechită, a anunțat luni președinta interimară Delcy Rodriguez, transmite AFP. Acest parteneriat urmează să permită 'recuperarea a 1.000 de megawați în primele 24 de luni și a peste 5.000 de megawați în total î
Comisia salută acordul de referință privind drepturile revizuite ale pasagerilor care utilizează transportul aerian
Comisia Europeană salută acordul politic la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la revizuirea drepturilor pasagerilor aerieni din UE, acest acord de referință marcând prima revizuire a acestor norme în peste două decenii. Conform unui comunicat al Executivului comunitar, acordul modernizează și consolidează drepturile pasa
Organizația Maritimă Internațională colaborează cu Oman, Iran și statele vecine pentru evacuarea navelor din Strâmtoarea Ormuz
Organizația Maritimă Internațională (OMI) colaborează cu Oman, Iran și celelalte țări riverane din Golful Persic pentru a concepe 'o rută sigură' prin care să fie evacuate navele blocate de câteva luni de ambele părți ale Strâmtorii Ormuz, relatează agenția EFE. Secretarul general al OMI, panamezul Arsenio Dominguez, a declarat luni că orga
Rusia relaxează standardele de calitate ale combustibililor pentru a evita penuria
Autoritățile ruse permit anumitor companii de rafinare a petrolului să producă combustibili care respectă standarde de mediu mai scăzute, în contextul în care atacurile ucrainene asupra infrastructurii energetice rusești reduc aprovizionarea cu carburanți, a relatat luni cotidianul financiar Kommersant, preluat de Reuters. În ultimele luni, n
Airbus a inaugurat la Toulouse a doua linie de asamblare a avioanelor A320
Gigantul aerospațial european Airbus a inaugurat luni, lângă Toulouse, Franța, a doua linie de asamblare a avioanelor A320, modelul său de succes care a devenit aeronava cu cele mai bune vânzări din lume, informează AFP. Începând de luni, numărul total de linii de producție a avioanelor A320 a ajuns la zece, obiectivul grupului fiind ac
Șefa FMI avertizează că revenirea prețurilor la energie va mai dura
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a salutat, luni, acordul încheiat între Teheran și Washington, avertizând în același timp că repercusiunile războiului din Iran asupra aprovizionării globale cu energie vor avea nevoie de timp pentru a se disipa, transmite AFP. Iranul și Statele Unite au c
SpaceX a strâns 86 de miliarde de dolari cu prilejul IPO-ului
Compania aerospațială și de inteligență artificială SpaceX a informat luni că a strâns 86 de miliarde de dolari cu prilejul celei mai mari oferte publice inițiale (IPO) din istorie, și nu 75 de miliarde de dolari, cum s-a anunțat inițial, după ce băncile partenere și-au exercitat opțiunea de a vinde mai multe acțiuni, transmite AFP. Grație acestei așa-nu
Eurodeputații se pregătesc să aprobe o nouă generație de Organisme Modificate Genetic
Parlamentul European se pregătește să autorizeze plante dezvoltate folosind noile tehnologii de editare genomică, mai rezistente la secetă și boli, necesitând mai puține pesticide, dar criticate de micii fermieri. Deputații europeni se vor pronunța asupra acestui subiect luni seara, în Comisia pentru Mediu, înainte de un vot în plen mie
Israelul se așteaptă la noi comenzi pentru sistemele sale de apărare aeriană din partea țărilor europene
Israelul se așteaptă să primească, în curând, noi comenzi pentru sistemele sale de apărare aeriană și antirachetă din partea țărilor europene, cel puțin un contract fiind estimat pentru următoarele săptămâni, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului israelian al Apărării pentru Reuters. Cererea pentru astfel de sistem
Producătorii americani de autorulote au probleme din cauza războiului și a prețurilor ridicate la combustibili
La sfârșitul lunii martie, Coley Brady a redus programul de lucru, de la cinci la patru zile pe săptămână, la fabricile sale de autorulote din Elkhart, statul Indiana, după ce a devenit evident că vânzările de rulote erau în scădere în timpul sezonului important de primăvară, transmite Reuters. La acel moment, războiul dintre SUA
Elon Musk susține că până în 2030 SpaceX ar putea înregistra venituri de 1.000 miliarde de dolari
Elon Musk a declarat că până în 2030 firma aerospațială și de inteligență artificială SpaceX ar putea înregistra venituri de 1.000 miliarde de dolari, transmite Reuters. 'Și aș fi surprins dacă veniturile nu vor depăși 1.000 miliarde de dolari în 2031', a scris Musk într-o postare pe platforma sa de social media X, răspunz
Franța: Exportatorii de vin, îngrijorați de cele mai recente amenințări cu impunerea de taxe vamale
Federația Exportatorilor Francezi de Vinuri și Băuturi Spirtoase (FEVS) a transmis luni că amenințarea președintelui Donald Trump că Statele Unite nu vor avea altă soluție decât să impună taxe vamale de 100% vinului franțuzesc, dacă Parisul nu elimină taxa digitală impusă giganților tehnologici americani, este o veste proastă pentru industria dependentă de expo
Eurostat: România, printre statele membre UE care au raportat scăderea producției industriale, în aprilie
Producția industrială a crescut cu 0,3% în zona euro și cu 0,9% în Uniunea Europeană în aprilie, comparativ cu perioada similară din 2025, dar Luxemburg, Bulgaria, Irlanda, Estonia și România sunt țările care au înregistrat cel mai sever declin al acestui indicator, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat)










