Ucraina a exportat zece milioane de tone de mărfuri de la crearea coridorului prin Marea Neagră
Vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov a anunţat marţi că ţara sa a exportat zece milioane de tone de produse către 24 de ţări, de la crearea, în luna august, a unui coridor prin Marea Neagră, în pofida ameninţărilor ruseşti de represalii asupra navelor care circulă în zonă, transmite Reuters.
"De la începutul operaţiunii, am majorat cantitatea de la 278.000 tone în prima lună la aproape cinci milioane de tone. În pofida atacurilor sistematice asupra infrastructurii portuare a Ucrainei, porturile au acceptat 33 de nave pentru a fi încărcate", a spus Kubrakov într-un mesaj pe platforma de social media X.
Ministrul ucrainean al Economiei, Yulia Svyrydenko, a afirmat că volumul de mărfuri exportate a fost cu 19,3% mai scăzut în primele 11 luni din 2023, faţă de perioada similară din 2022, din cauza blocadei porturilor de către Rusia şi a atacurilor.
Totuşi, coridorul prin Marea Neagră şi mecanismul de asigurare a navelor au permis majorarea exporturilor pe mare cu 70% în noiembrie, comparativ cu octombrie. Exporturile Ucrainei de mărfuri şi servicii ar putea creşte cu 9% în 2024, cu 19,4% în 2025 şi cu 20,6% în 2026 dacă rămân în vigoare coridorul prin Marea Neagră şi mecanismul de asigurare, a declarat Svyrydenko.
După ce Rusia s-a retras în iulie din înţelegerea care permitea exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor maritim sigur, Ucraina a organizat un "coridor umanitar" pentru a ocoli blocada rusească de facto asupra porturilor sale din Marea Neagră. Guvernul de la Kiev a notificat atunci Organizaţia Maritimă Internaţională asupra stabilirii unei rute temporare de transport maritim, care trece şi prin apele teritoriale ale României.
Ulterior, un oficial din Ministerul Agriculturii din Ucraina a declarat că ruta va fi folosită şi pentru livrările de cereale spre ţări din Africa şi Asia.
Duminică, ministrul rus al Agriculturii, Dmitri Patruşev, a declarat, conform agenţiei ruse de presă ruse, că Moscova nu este interesată în prelungirea acordului privind exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră.
Oficialul rus a adăugat că este vorba în mare parte de o decizie politică, dar că Rusia va continua să-şi exporte cerealele, întrucât are cumpărătorii săi.
Guvernul de la Kiev se aşteaptă ca recolta de cereale şi seminţe oleaginoase să se situeze la 79 milioane tone în 2023, iar excedentul exportabil în 2023/2024 să fie de aproximativ 50 milioane tone. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Warren Buffett se retrage din funcția de președinte al Berkshire Hathaway, lăsând-o fiului său Howard
Warren Buffett a anunțat vineri că se retrage din funcția de președinte al consiliului de administrație al Berkshire Hathaway, după peste 60 de ani petrecuți în cadrul gigantului american de investiții, au consemnat PA Media și dpa. Buffett, în vârstă de 96 de ani, va prelua un rol onorific de președinte emerit, iar fiul său
Ungaria poate renunța la gazul rusesc, afirmă ministrul Energiei
Ungaria poate respecta reglementările Uniunii Europene și să elimine complet dependența de gazul rusesc într-un interval de un an, a declarat vineri ministrul Economiei și Energiei, Istvan Kapitany, o declarație care marchează o schimbare semnificativă de poziție față de politicile promovate sub fostul premier Viktor Orban, transmite Bloomberg. &
Miniștrii europeni ai Finanțelor vor discuta vineri despre taxarea profiturilor excepționale ale companiilor energetice
Miniștrii de Finanțe din statele membre UE vor discuta, vineri, dacă să impună, la nivelul întregului bloc comunitar, o taxă pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, care profită de pe urma creșterii explozive a prețurilor la petrol și gaze după închiderea Strâmtorii Ormuz, transmite Reuters. Miniștrii de finan
China exportă cantități record de combustibil pentru avioane
Exporturile Chinei de produse petroliere rafinate au crescut cu 12,7% în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, revenind la nivelul la care erau înainte de izbucnirea războiului din Iran, iar exporturile de combustibil pentru avioane au atins un nivel record, potrivit datelor vamale publicate vineri, transmite Reuters. China,
Bulgaria oferă un sprijin de 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților
Guvernul bulgar a anunțat, vineri, un pachet de măsuri de sprijin în valoare de peste 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților asupra gospodăriilor, fermierilor, transportatorilor și sectoarele economice cheie, transmite Reuters. Pachetul de măsuri include o plată unică de 50 de euro pentru persoanele și g
Putin a pus activele din Rusia ale Nestle, Auchan și Leroy Merlin sub administrare specială
Activele rusești ale multinaționalei elvețiene Nestle, ale lanțului francez de retail Auchan și ale fostului grup de bricolaj Leroy Merlin (redenumit Lemana Pro în 2024 în Rusia) au fost transferate către o singură companie rusă, conform unui decret emis joi de președintele Vladimir Putin. Potrivit documentului, acțiunile acestor companii din Rusia
Japonia a majorat dobânda de referință la cel mai ridicat nivel din ultimii 31 de ani
Banca Japoniei (BoJ) a majorat, vineri, dobânda de politică monetară la 1,25%, cel mai ridicat nivel de după 1995, pe fondul presiunilor inflaționiste alimentate de Războiul din Golf și deprecierea yenului, transmite AFP. Această creștere vine în urma deciziilor similare adoptate de Banca Centrală Europeană (BCE), pe 10 septembrie,
Irlanda are mai multe bovine decât locuitori și exportă carne de vită de 3,1 miliarde euro
Irlanda, unul dintre cei mai mari producători de carne de vită din Uniunea Europeană, are 6,5 milioane de bovine la o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori, iar în 2024 a exportat 490.586 de tone de carne de vită, în valoare de 3,1 miliarde de euro. 'Țara cu o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori are
Bolt și Lucid își unesc forțele pentru a lansa 25.000 de robotaxiuri în Europa
Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație cel puțin 25.000 de vehicule complet autonome în Europa, în colaborare cu producătorul american de vehicule electrice Lucid, au anunțat joi cele două companii, transmite Reuters. Companiile nu au dezvăluit un orizont de timp pentru atingerea acestui obiect
Acțiunile Raiffeisen, în scădere puternică după ce un short-seller a atras atenția asupra legăturilor cu Rusia
Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI) este din nou în lumina reflectoarelor, după ce un investitor care pariază pe scăderea acțiunilor (short-seller) a acuzat RBI că este un canal cheie prin care Rusia poate ocoli sancțiunile internaționale, transmite Reuters. Subsidiara Raiffeisen din Rusia este cea mai mare bancă d
Noile tehnologii, precum Inteligența Artificială, sunt utilizate la combaterea supraturismului
Turiștii sunt informați în timp real, prin intermediul telefoanelor, că locul pe care doresc să-l viziteze este aglomerat și sunt încurajați să aleagă un alt monument iar lupta împotriva supraturismului ar putea implica noile tehnologii, din ce în ce mai utilizate de acest sector, transmite AFP. Încă din această vară, Parcul ornit
Recolta de orez a Indiei va înregistra cea mai puternică scădere din ultimele decenii
Producția de orez a Indiei este așteptată să scadă anul acesta pentru prima dată în ultimul deceniu, iar amploarea scăderii ar urma să fie cea mai mare din ultimii aproape 20 de ani, din cauză că precipitațiile sub nivelul normal din perioada de maturare a plantelor amenință să reducă randamentele, au declarat pentru Reuters mai mulți reprezentanți ai sectorulu
VIDEO SUA: Fed majorează dobânzile pentru a combate inflația, contrar dorințelor lui Trump
Banca centrală a Statelor Unite a decis miercuri, în unanimitate, să majoreze ratele dobânzilor pentru a tempera inflația, o măsură anticipată de piețele financiare, dar combătută de președintele american Donald Trump care, potrivit unui comunicat al Casei Albe, o consideră o decizie 'nefericită', relatează AFP. Rezerva Fed
Parlamentul European a adoptat noi norme privind comerțul electronic și vămile
Parlamentul European a aprobat miercuri, la Strasbourg, o reformă majoră a Codului vamal al Uniunii Europene, care introduce reguli mai stricte pentru comerțul electronic și înființează o nouă autoritate vamală, indică un comunicat al legislativului european. Noile norme stabilesc o taxă de procesare pentru fiecare articol cumpărat de la magazinele onlin
Germania: Prețul berii de la Oktoberfest, de cinci ori mai mare decât în 1985
Prețul berii la celebrul festival Oktoberfest din Munchen a crescut mai accentuat decât rata inflației naționale în ultimele decenii, costul unei băuturi fiind acum de cinci ori mai mare decât în 1985, a declarat miercuri Andreas Rees, economist-șef al băncii UniCredit din Germania, relatează dpa. Oktoberfest-ul din Munchen, considerat











