Consumatorii din Uniunea Europeană vor fi mai bine protejaţi de fluctuaţiile semnificative ale preţurilor la electricitate

Consumatorii din Uniunea Europeană vor fi mai bine protejaţi de fluctuaţiile semnificative ale preţurilor la electricitate, după ce negociatorii au ajuns la un acord privind reformarea pieţei energiei în blocul comunitar, transmite DPA.
Acordul a fost încheiat joi dimineaţa la Strasbourg, între reprezentanţii statelor membre UE şi ai Parlamentul European.
Pe lângă stabilizarea preţurilor, reforma este menită să promoveze extinderea generării de energie regenerabilă în UE.
Acordul are la bază un proiect al Comisiei Europene, al cărui scop îl reprezintă o mai bună protejare a consumatorilor de fluctuaţiile semnificative ale preţurilor la electricitate, aşa cum s-a întâmplat anul trecut când au crescut preţurile după ce Rusia a redus exporturile de combustibili către blocul comunitar.
Noile contracte pe termen lung între guverne şi producătorii de electricitate, conform cărora statul va interveni dac preţul pieţei scade sub preţul convenit, sunt elementele centrale ale eforturile de reformare a pieţei energiei în blocul comunitar. Va fi subvenţionată producţia de energie verde şi nucleară pentru reducerea folosirii combustibililor fosili.
Reforma vizează stabilitatea pe termen lung a pieţelor energiei electrice prin stimularea pieţei contractelor de achiziţie de energie electrică generalizând contractele bidirecţionale pentru diferenţă şi îmbunătăţind lichiditatea pieţei la termen. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Cotațiile la țiței scad cu doi dolari pe baril, după anunțul OPEC+ privind majorarea producției
Cotațiile la țiței înregistrau luni dimineață scăderi de peste doi dolari pe baril, după ce OPEC+ (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații), a anunțat că intenționează să majoreze producția, transmite AP. La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotația barilului de petrol 'light sweet crude' a scăzut cu 2,21
Grupul chinez Ant intenționează să-și listeze divizia externă la Bursa din Hong Kong
Ant Group, o filială a gigantului chinez de comerț electronic Alibaba Group, intenționează să-și listeze divizia externă - Ant International - la Bursa din Hong Kong, a anunțat presa din China, transmite Reuters. Alibaba deține platforma de comerț online AliExpress și a lansat cu succes o nouă versiune a modelului său de inteligență artificial
Donald Trump dă asigurări că nu-l va demite pe șeful Fed, Jerome Powell, înainte de încheierea mandatului, în 2026
Președintele Donald Trump a anunțat că nu-l va demite pe Jerome Powell din funcția de președinte Rezervei Federale a SUA (Fed) înainte de încheierea mandatului său, în mai 2026, în timp ce l-a descris pe șeful Fed ca fiind 'total rigid' și a repetat solicitările de reducere a dobânzii, transmite Reuters. &
Banca Mondială a înrăutățit prognoza de creștere a economiei Bulgariei în 2025 și în 2026
Banca Mondială (BM) a înrăutățit previziunile privind creșterea economiei Bulgariei în 2025 și în 2026, citând încetinirea mai amplă a PIB-ului global, informează Novinite. Anul acesta, PIB-ul Bulgariei ar urma să înregistreze o expansiune de 1,6%, după ce în ianuarie Banca Mondială previziona un avans
Warren Buffett șochează acționarii anunțând că vrea să se retragă la finalul anului
Celebrul miliardar american Warren Buffett a șocat sâmbătă sala plină de acționari anunțând că vrea să se retragă la finalul anului, și a informat că îl va recomanda Board-ului Berkshire Hathaway pe Greg Abel pentru a deveni noul director general al conglomeratului, transmite AP. 'Cred că a sosit momentul în care Gr
OPEC+ a decis majorarea cu 411.000 barili pe zi a ofertei de petrol, din iunie
Alianța OPEC+, condusă de Arabia Saudită și Rusia, a decis sâmbătă majorarea cu 411.000 barili pe zi (bz) a ofertei sale de petrol, începând cu 1 iunie, după ce, în luna mai, au urcat deja producția cu același volum, transmite agenția EFE. Creșterea, care este implementată de opt dintre cele 22 de state membre ale alian
Japonia anunță că nu va accepta niciun acord cu SUA, dacă nu se vor revizui toate noile taxe
Negociatorul japonez în materie de taxe, Ryosei Akazawa, a dat asigurări sâmbătă că Japonia nu are intenția de a ajunge la vreun acord cu Guvernul președintelui american Donald Trump, dacă administrația acestuia nu va revizui toate noile taxe vamale pe care le-a impus, relatează agenția EFE. 'Am presat Statele Unite să reconsidere seria de taxe
Inflația și rata șomajului stagnează în zona euro (Eurostat)
Rata anuală a inflației în zona euro a stagnat în luna aprilie, în pofida unei scăderi accelerate a prețurilor la energie, care a fost contracarată de explozia prețurilor la servicii, transmite AFP. Potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Eurostat, rata anuală a inflației în zona euro a stagnat în l
Tarifele au dus prețurile mondiale la alimente la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a crescut în luna aprilie până la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, un semn că incertitudinea provocată de tarifele vamale americane începe să pună presiune asupra schimburilor comerciale, transmite Bloomberg. Indicele prețurilor alimentelor, calculat de Organizația
BTA: Prima hartă națională a proprietății intelectuale a Bulgariei este prezentată în timpul forumului de la Universitate
Prima hartă națională a proprietății intelectuale a Bulgariei este prezentată miercuri în cadrul unui forum la Universitatea de Economie Națională și Mondială (UNWE) din Sofia. Harta a fost elaborată de UNWE și Institutul de Proprietate Intelectuală și Transfer Tehnologic, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Oficiul de Brevete,
Taxe vamale: UE sugerează o ofertă de 50 de miliarde de euro pentru Washington (FT)
Uniunea Europeană are în vedere să crească cu 50 de miliarde de euro achizițiile de produse americane pentru a rezolva 'problema' relațiilor sale comerciale cu Washingtonul, a explicat comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, într-un interviu acordat Financial Times, citat de AFP. 'Dacă considerăm deficitul la
Comisia Europeană: 12 state solicită activarea clauzei derogatorii naționale pentru stimularea cheltuielilor pentru apărare
Comisia Europeană a anunțat că, până în prezent, 12 state membre au transmis o cerere scrisă de activare a clauzei derogatorii naționale în temeiul Pactului de stabilitate și de creștere, ca parte a planului ReArm Europe/pachetului Readiness 2030 prezentat în martie 2025, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
BTA: Pregătirile pentru tranziția la plățile cu cardul denominate în euro, aproape finalizate
Pregătirile pentru tranziția la plățile cu cardul denominate în euro și integrarea sistemului de plată cu cardul BORICA în TARGET - programată să fie încheiată până la finalul anului - sunt în stadiul final, a afirmat Petar Chobanov, viceguvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei (BNB) responsabil pentru Departamentul bancar, într-u
Board-ul Tesla a început căutările pentru un nou CEO care să îl înlocuiască pe Musk (WSJ)
Consiliul director de la producătorul american de automobile electrice Tesla a început căutările pentru un nou director general, pe măsură ce actualul CEO, Elon Musk, s-a concentrat pe atribuțiile sale guvernamentale, iar acțiunile Tesla au înregistrat o scădere semnificativă, a informat miercuri cotidianul Wall Street Journal. Cit
SUA: Inflația s-a atenuat, pe fondul revenirii cheltuielilor consumatorilor
Un indicator al inflației urmărit cu atenție de Rezerva Federală americană a încetinit luna trecută, înainte ca impactul tarifelor vamale suplimentare să înceapă să se resimtă, în condițiile în care cheltuielile consumatorilor americani au crescut semnificativ în martie, transmit AP și Reuters. Departamentul