Concurenţa pentru contractele de achiziţii publice atribuite de autorităţile naţionale, regionale şi locale din UE a scăzut în ultimul deceniu, potrivit unui nou raport al Curţii de Conturi Europene (ECA), publicat luni.

Conform acestui raport, în perioada 2011-2021, tot mai puţine întreprinderi au concurat pentru a furniza lucrări, bunuri şi servicii organismelor publice, în timp ce, deseori, autorităţile au contactat în mod direct anumite societăţi. Reforma din 2014 nu a reuşit să sporească atractivitatea procedurilor de achiziţii publice, lucru care ar fi putut creşte concurenţa şi ar fi putut ajuta statele membre să obţină cel mai bun raport costuri-beneficii pentru utilizarea banilor publici. În realitate, procedurile au devenit chiar şi mai îndelungate, iar lipsa transparenţei rămâne o problemă.

"În ultimii 10 ani, UE şi statele membre nu au reuşit să crească nivelul de concurenţă pentru contractele de achiziţii publice. Suntem nevoiţi acum să vorbim, din păcate, despre un deceniu pierdut. Comisia ar trebui să prezinte un plan de acţiune vizând depăşirea principalelor obstacole din calea concurenţei şi creşterea atractivităţii contractelor de achiziţii publice pentru societăţi", a declarat Helga Berger, membra Curţii responsabilă de audit.

Tendinţele în ceea ce priveşte trei indicatori-cheie în materie de concurenţă - achiziţii cu un singur ofertant, atribuiri directe şi numărul de ofertanţi - au rămas la un nivel nesatisfăcător în majoritatea statelor membre şi nu s-a înregistrat nicio îmbunătăţire generală a concurenţei. În 2021, achiziţiile cu un singur ofertant au atins un nivel maxim, 42% din totalul contractelor fiind atribuite în cadrul unor licitaţii cu un singur ofertant. În plus, la nivelul UE, achiziţiile cu un singur ofertant aproape s-au dublat din 2011, în timp ce numărul societăţilor care depun oferte aproape s-a înjumătăţit, de la aproximativ şase la trei ofertanţi per procedură. De asemenea, de multe ori, în vederea încheierii unui contract, autorităţile au solicitat direct uneia sau mai multor societăţi să depună o ofertă, fără a lansa o procedură publică de ofertare. Astfel de atribuiri directe sunt permise în circumstanţe foarte specifice, dar subminează concurenţa şi ar trebui să fie excepţionale. Ele au fost însă mai frecvente în aproape toate statele membre, reprezentând aproximativ 16 % din totalul procedurilor de achiziţii raportate în 2021.

Deşi Comisia a lansat o nouă strategie în 2017, nici ea, nici statele membre nu au depus suficiente eforturi pentru a identifica şi a combate cauzele profunde ale scăderii concurenţei, care, în opinia auditorilor, includ sarcina administrativă, criteriile excesiv de restrictive şi specificaţiile personalizate, precum şi concentrarea pieţei. Atât Comisia, cât şi statele membre s-au concentrat, de asemenea, mai mult pe respectarea normelor decât pe performanţă şi se remarcă o lipsă de conştientizare cu privire la concurenţă drept condiţie prealabilă pentru achiziţii publice cu un bun raport costuri-beneficii.

Reforma din 2014 s-a dovedit în mare măsură ineficientă în reducerea birocraţiei. Dimpotrivă, procedurile au devenit cu 50% mai lungi în cursul deceniului şi atât ofertanţii, cât şi autorităţile le considerau împovărătoare în comparaţie cu achiziţiile din sectorul privat, care sunt mai flexibile. Nici ponderea contractelor atribuite IMM-urilor nu a crescut, iar majoritatea contractelor au fost câştigate tot de ofertanţii cu cele mai mici preţuri, ceea ce arată că rareori sunt luate în considerare aspecte mai strategice (de exemplu, aspecte de mediu, sociale sau legate de inovare). Auditorii sunt totodată preocupaţi nu numai de transparenţa procedurilor, care constituie o garanţie esenţială împotriva riscului de fraudă şi de corupţie, ci şi de volumul redus de achiziţii transfrontaliere. Ei solicită în mod specific Comisiei să clarifice obiectivele în materie de achiziţii publice şi să prezinte măsuri pentru depăşirea principalelor obstacole din calea concurenţei.

Ţările din UE cheltuiesc anual aproximativ 2.000 de miliarde de euro - circa 14% din PIB-ul UE - pentru achiziţii publice. Practicile lor diferă: în 2021, cea mai mare pondere a atribuirilor directe a fost înregistrată în Cipru (42%), iar cea mai scăzută în Grecia (3%); cel mai înalt nivel al achiziţiilor cu un singur ofertant (73%) s-a înregistrat în Slovenia, în timp ce în Polonia aceste achiziţii s-au menţinut la un nivel ridicat de aproximativ 50% pe parcursul perioadei de zece ani. S-au remarcat diferenţe şi între sectoare: din 2011, au existat din ce în ce mai puţine atribuiri directe pentru servicii financiare, în timp ce, în 2021, cel mai mare număr de atribuiri directe s-a înregistrat în sectorul energetic. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)