Comisia Europeană alocă anul viitor 186 de milioane de euro pentru promovarea produselor agroalimentare în UE şi în afara blocului comunitar
În 2024, Comisia Europeană va aloca 185,9 milioane de euro pentru finanţarea activităţilor de promovare a produselor agroalimentare sustenabile şi de înaltă calitate din UE, atât în Uniune, cât şi în afara sa, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Programul de lucru privind politica de promovare pentru 2024, adoptat de Comisie, vizează dezvoltarea unor noi oportunităţi de piaţă, ţinând seama, totodată, de priorităţile politice, de analiza proiecţiilor privind exporturile spre pieţele existente şi emergente şi de contribuţiile părţilor interesate.
Campaniile de promovare a produselor agricole din UE sunt menite a deschide noi oportunităţi de piaţă pentru fermierii din Uniunea Europeană şi pentru industria alimentară a UE în general şi a-i ajuta pe aceştia să îşi asigure stabilitatea activităţilor lor economice existente. În plus faţă de sporirea producţiei şi consumului sustenabile de produse agricole, politica de promovare sprijină şi redresarea sustenabilă a sectorului agroalimentar al UE într-un context economic dificil.
Sumele disponibile pentru campaniile selectate în 2024 sunt împărţite între promovarea pe piaţa internă a UE şi promovarea în ţări terţe, alocările fiind de 81,3 milioane de euro şi, respectiv, de 85,1 milioane de euro. În afara UE, ţările şi regiunile cu un mare potenţial de creştere - printre care se numără China, Japonia, Coreea de Sud, Singapore şi America de Nord - sunt identificate ca ţinte principale ale programelor de promovare. Regatul Unit rămâne una dintre principalele pieţe de export pentru produsele agroalimentare din UE, absorbind peste 20% din exporturile din UE-27.
Comisia Europeană cofinanţează până la 80% din proiectele selectate, prezentate de operatori privaţi, şi, de asemenea, îşi desfăşoară propriile campanii de comunicare în ţări terţe. Activităţile de promovare includ participarea la târguri agroalimentare, organizarea de delegaţii de afaceri în ţări terţe şi elaborarea de manuale privind accesul pe piaţă pentru exportatori.
Campaniile de promovare selectate în 2024 ar urma să prezinte produse realizate prin practici agricole sustenabile, care contribuie la reducerea dependenţei de pesticide şi antimicrobiene, la reducerea la minimum a fertilizării solurilor şi a poluării apelor, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la consolidarea agriculturii ecologice şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii animalelor. Se vor aloca 62 de milioane de euro anume pentru astfel de produse agroalimentare realizate în mod sustenabil, inclusiv 42 de milioane de euro pentru produsele ecologice. Unul dintre rezultatele preconizate constă într-o şi mai amplă recunoaştere de către consumatori a logo-ului UE pentru producţia ecologică şi în sporirea consumului de produse ecologice, conform planului de acţiune al UE pentru dezvoltarea producţiei ecologice.
Un alt obiectiv este sporirea gradului de conştientizare în privinţa sistemelor de calitate ale UE şi în privinţa produselor înregistrate ca denumiri de origine protejate (DOP), indicaţii geografice protejate (IGP) şi specialităţi tradiţionale garantate (STG). În prezent, sunt protejate peste 3.500 de denumiri de produse agroalimentare şi de băuturi, ceea ce garantează produse autentice pentru consumatori şi păstrează patrimoniul cultural şi culinar al UE.
De asemenea, un element esenţial al politicii de promovare a UE rămâne promovarea consumului de fructe şi legume proaspete, în contextul unei alimentaţii echilibrate. Concluzia celei mai recente analize privind punerea în aplicare a programului este că fructele şi legumele au fost principala categorie de produse care a făcut obiectul cofinanţării de către UE a politicii de promovare, cu o alocare de 19-30% din bugetul anual total al politicii de promovare în perioada 2016-2019. În programul de lucru pentru 2024 vor fi alocate peste 18 milioane de euro pentru promovarea fructelor şi legumelor proaspete. Campaniile pentru aceste produse pot fi, însă, finanţate şi din restul bugetului alocat promovării. Activităţile de promovare care vizează consumatorii de pe piaţa internă ar trebui să ţină seama de orientările despre nutriţie elaborate de statul membru/statele membre vizat(e) şi să fie conforme cu orientările respective.
Cererile de propuneri pentru viitoarele campanii din 2024 vor fi deschise în perioada 18 ianuarie-14 mai 2024. Cererile de propuneri sunt gestionate de Agenţia Executivă Europeană pentru Cercetare (REA). Printre numeroasele şi diversele organisme eligibile pentru a solicita finanţare şi a-şi prezenta propunerile se numără organizaţiile profesionale, organizaţiile de producători şi grupurile agroalimentare responsabile cu activităţi de promovare. Aşa-numitele programe "simple" pot fi prezentate de o singură organizaţie sau de mai multe organizaţii din aceeaşi ţară a UE. Programele "multinaţionale" sunt prezentate de cel puţin două organizaţii naţionale din cel puţin două state membre sau de una sau mai multe organizaţii europene. Pe site-ul REA este disponibilă o hartă a tuturor campaniilor aflate în desfăşurare în lume.
La 31 ianuarie şi 1 februarie 2024 va avea loc un eveniment de informare la Bruxelles şi online. Acest eveniment de informare are menirea de a prezenta mai în detaliu criteriile de eligibilitate şi de atribuire şi experienţele beneficiarilor programelor finanţate şi, de asemenea, de a facilita contactele între potenţialii parteneri de proiecte. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Europa: Industria solicită modificarea reformei schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii
Ministerul Comerțului din China a anunțat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate importurilor din Statele Unite de alcool propilic - cunoscut și ca n-propanol -, o substanță chimică esențială pentru ambalaje alimentare sau baterii de litiu, relatează vineri EFE. Într-un comunicat publicat
BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)
Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,
China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister
Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)
Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri
Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale
Grupul bancar german Commerzbank este 'convins' de valoarea acordului cu UniCredit
Grupul bancar german Commerzbank AG, aproape de a fi preluat de banca italiană UniCredit SpA, a anunțat joi că este 'convins' că un acord între cele două instituții financiare ar putea crea valoare, transmit DPA și Reuters. Declarația șefului Commerzbank, Bettina Orlopp, a fost făcută după ce creditorul a raportat un avans de 45%
ECA: Propunerea pentru bugetul UE 2028-2034 ratează mai multe oportunități de îmbunătățire
Propunerea Comisiei Europene pentru următorul buget pe șapte ani al UE nu valorifică multe oportunități de a-l face mai transparent și de a asigura o mai mare răspundere față de cetățeni, arată o nouă analiză a Curții de Conturi Europene. Conform unui comunicat al ECA, auditorii avertizează, în contextul în care factorii de decizie din UE negociază
După 30 de ore de negocieri, Electrolux înjumătățește numărul disponibilizărilor planificate în Italia
Producătorul de electrocasnice Electrolux a convenit cu Guvernul italian și cu sindicatele să reducă aproape la jumătate numărul de disponibilizări planificate, de la 1.719 la aproximativ 918 plecări voluntare în următorii trei ani, și să investească peste 100 milioane de euro, transmite Reuters. Grupul suedez și-a revizuit planurile, care prevăd acum ma
Continental a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026
Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul scăderii cheltuielilor, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie-septembrie 2026, Continental a înregistrat un profit net de 349 milioane de
BTA/Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria: Strategia Dunării poate ajuta oamenii să rămână și să dezvolte regiunea
Strategia Dunării poate ajuta persoanele care se confruntă cu provocări similare să facă schimb de experiențe și soluții, să-și dezvolte competențele, să înființeze întreprinderi mici și mijlocii și, în cele din urmă, să rămână în regiune și să contribuie la dezvoltarea acesteia, a declarat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria
Germania: Înmatriculările de mașini noi Tesla în au crescut cu aproape 300% în octombrie
Înmatriculările de mașini noi Tesla în Germania au crescut cu aproape 300% în octombrie, arată datele publicate miercuri de Autoritatea Federală de Transport Rutier (KBA), transmite Reuters. Conform KBA, luna trecută au fost înmatriculate 2.932 mașini noi Tesla, un avans de 290,9% față de octombrie 2025. De asemenea, &ici
Eurostat: Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din UE a continuat tendința descendentă în 2026
Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,18 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Continuând tendința descendentă observată în 2025, prețul a scăzut cu 2% comparativ cu semestrul doi
Eurostat: Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din UE a scăzut în ritm anual cu 6,7% în primul semestru
Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creștere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% față de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).













