China cumpără cantităţi mari de grâu din Franţa şi Australia
China urmează să importe cantităţi record de grâu din acest an, din cauza pagubelor provocate de precipitaţii recoltei sale interne, iar aceste achiziţii vor susţine preţurile globale, care au scăzut cu peste 25% în acest an, susţin mai mulţi traderi consultaţi de Reuters.
Cel mai mare producător şi consumator mondial de grâu, China a cumpărat în luna octombrie aproximativ două milioane de grâu din noua recoltă a Australiei, cu livrare începând din luna decembrie, au dezvăluit sursele citate de Reuters. De asemenea, începând din septembrie, China şi-a rezervat aproximativ 2,5 milioane de tone de grâu din Franţa, cu livrare în perioada decembrie-martie, au mai spus sursele care au ţinut să sublinieze că este vorba de volume neobişnuit de mari pentru acest moment al anului.
Per total, importurile de grâu ale Chinei în 2023 ar urma să ajungă la 12 milioane de tone, depăşind precedentul record de 9,96 milioane de tone înregistrat în 2022, iar valul de achiziţii este aşteptat să se prelungească şi în 2024, susţin doi traderi de la Singapore. "China are probleme cu calitatea recoltei de grâu în acest an iar Australia, care este principalul furnizor de grâu al Chinei, va avea o recoltă mult mai mică", a spus unul din traderi care lucrează la o companie internaţională care vinde grâu în China. "Chinezii cumpără tot ce put şi cât mai curând posibil. În cele din urmă livrările vor deveni limitate, în special cele provenind din Australia", a mai spus traderul.
Autorităţile de la Beijing au informat că recolta de grâu a scăzut în acest an cu 0,9% până la 134,5 milioane de tone, aceasta fiind prima scădere în ultimii şapte ani, din cauza precipitaţiilor abundente care au afectat culturile tocmai înainte de recoltare. Deşi autorităţile de la Beijing nu au oferit estimări referitoare la calitatea recoltei de grâu din acest an, potrivit traderilor aproximativ 25 de milioane de tone, sau 20% din recolta de grâu a Chinei din acest an, a fost afectată de ploi. O parte din acest grâu afectat de ploi va putea fi utilizat doar ca nutreţ pentru animale sau pentru a fi amestecat cu grâu de calitate ridicată din import înainte de a fi procesat în făină.
Datele vamale arată că în perioada ianuarie-septembrie 2023, importurile de grâu ale Chinei au crescut cu 53,6% în ritm anual până la 10,17 milioane de tone, dintre care 6,4 milioane de tone din Australia şi 1,8 milioane de tone din Canada. Însă aceste cifre nu includ şi comenzile cu livrare ulterioare, precum recentele achiziţii de grâu american.
Potrivit traderilor, achiziţiile mari de grâu australian ale Chinei ar putea forţa importatorii rivali, precum Indonezia şi Japonia, să caute surse alternative de aprovizionare din America de Nord şi regiunea Mării Negre.
Achiziţiile de grâu ale Chinei au stabilizat preţurile mondiale, susţine un trader de la Singapore. "Însă ne aşteptăm ca preţurile să crească în viitor, când China va începe să cumpere cantităţi mai mari de grâu de calitate ridicată din SUA iar livrările din Australia se vor reduce", a estimat traderul.
Având în vedere recolta de grâu mai mică a Australiei, traderii şi analiştii susţin că este posibil ca China să importe cantităţi semnificativ mai mari de grâu din Franţa în lunile următoare.AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Europa: Industria solicită modificarea reformei schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii
Ministerul Comerțului din China a anunțat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate importurilor din Statele Unite de alcool propilic - cunoscut și ca n-propanol -, o substanță chimică esențială pentru ambalaje alimentare sau baterii de litiu, relatează vineri EFE. Într-un comunicat publicat
BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)
Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,
China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister
Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)
Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri
Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale
Grupul bancar german Commerzbank este 'convins' de valoarea acordului cu UniCredit
Grupul bancar german Commerzbank AG, aproape de a fi preluat de banca italiană UniCredit SpA, a anunțat joi că este 'convins' că un acord între cele două instituții financiare ar putea crea valoare, transmit DPA și Reuters. Declarația șefului Commerzbank, Bettina Orlopp, a fost făcută după ce creditorul a raportat un avans de 45%
ECA: Propunerea pentru bugetul UE 2028-2034 ratează mai multe oportunități de îmbunătățire
Propunerea Comisiei Europene pentru următorul buget pe șapte ani al UE nu valorifică multe oportunități de a-l face mai transparent și de a asigura o mai mare răspundere față de cetățeni, arată o nouă analiză a Curții de Conturi Europene. Conform unui comunicat al ECA, auditorii avertizează, în contextul în care factorii de decizie din UE negociază
După 30 de ore de negocieri, Electrolux înjumătățește numărul disponibilizărilor planificate în Italia
Producătorul de electrocasnice Electrolux a convenit cu Guvernul italian și cu sindicatele să reducă aproape la jumătate numărul de disponibilizări planificate, de la 1.719 la aproximativ 918 plecări voluntare în următorii trei ani, și să investească peste 100 milioane de euro, transmite Reuters. Grupul suedez și-a revizuit planurile, care prevăd acum ma
Continental a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026
Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul scăderii cheltuielilor, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie-septembrie 2026, Continental a înregistrat un profit net de 349 milioane de
BTA/Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria: Strategia Dunării poate ajuta oamenii să rămână și să dezvolte regiunea
Strategia Dunării poate ajuta persoanele care se confruntă cu provocări similare să facă schimb de experiențe și soluții, să-și dezvolte competențele, să înființeze întreprinderi mici și mijlocii și, în cele din urmă, să rămână în regiune și să contribuie la dezvoltarea acesteia, a declarat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria
Germania: Înmatriculările de mașini noi Tesla în au crescut cu aproape 300% în octombrie
Înmatriculările de mașini noi Tesla în Germania au crescut cu aproape 300% în octombrie, arată datele publicate miercuri de Autoritatea Federală de Transport Rutier (KBA), transmite Reuters. Conform KBA, luna trecută au fost înmatriculate 2.932 mașini noi Tesla, un avans de 290,9% față de octombrie 2025. De asemenea, &ici
Eurostat: Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din UE a continuat tendința descendentă în 2026
Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,18 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Continuând tendința descendentă observată în 2025, prețul a scăzut cu 2% comparativ cu semestrul doi
Eurostat: Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din UE a scăzut în ritm anual cu 6,7% în primul semestru
Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creștere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% față de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).













