Procesatorii de cacao îşi reduc activitatea, ceea ce înseamnă o veste proastă pentru industria ciocolatei
Fabricile care se ocupă cu procesarea boabelor de cacao îşi încetinesc rapid activitatea la nivel mondial, un semnal că producătorii de ciocolată urmează să se confrunte cu o perioadă dificilă, transmite Bloomberg.
Potrivit analiştilor, procesarea de boabe de cacao în America de Nord a scăzut cu aproape 12%, în al doilea trimestru al acestui an, coborând la cel mai redus nivel pentru această perioadă a anului de după 2008.
În Europa şi Asia, procesatorii de boabe de cacao au redus şi, la rândul lor, activitatea până la cel mai mic nivel de după pandemie, când diminuarea călătoriilor cu avionul a redus şi cererea de ciocolată.
Toate aceste cifre sunt un semnal de avertisment pentru industria globală a ciocolatei, evaluată la 117 de miliarde de dolari, care în 2022 a suferit prima scădere a volumelor de vânzări din ultimii şase ani, potrivit companiei de cercetare a pieţei Euromonitor International Plc. Procesatorii de boabe îşi reduc activitatea pe măsură ce preţurile mari la cacao afectează marjele operaţionale, tocmai când inflaţia afectează buzunarele consumatorilor.
"Problemele pe partea de cerere sunt multiple. Nu doar preţurile la cacao sunt mari, dar şi preţurile la zahăr sunt ridicate, iar producătorii caută întotdeauna să îşi atingă marjele şi de acea încearcă să pună mai puţină ciocolată într-un biscuit sau să micşoreze dimensiunea tabletei de ciocolată", spune Judy Ganes, preşedinta firmei de consultanţă J. Ganes Consulting.
În mod normal, fabricile procesează boabele de cacao cu câteva luni înainte ca produsele lor să fie transformate în ciocolata care ajunge pe rafturile magazinelor. Aceasta înseamnă că încetinirea activităţii de procesare semnalează faptul că industria ciocolatei se aşteaptă la o cerere mai mică în viitor.
Grupul elveţian Barry Callebaut AG, cel mai mare producător mondial de ciocolată brută, a anunţat anterior că volumele sale de vânzări au scăzut cu 2,7% ,în primele nouă luni ale anului fiscal în curs, cele mai mari diminuări fiind înregistrate în cazul operaţiunilor sale din domeniul specialităţilor.
În al doilea trimestru al anului, procesarea boabelor de cacao în America de Nord a scăzut până la 102.493 tone, conform National Confectioners Association. În Asia, activitatea de procesare a scăzut cu 6,5%, iar în Europa cu 5,7%, arată datele Cocoa Association of Asia, respectiv European Cocoa Association.
Aceste cifre dezamăgitoare vin într-un moment când producătorii de ciocolată se luptă cu preţuri mai mari la cacao. Stocurile mondiale de cacao sunt la cel mai redus nivel din ultimele trei decenii, iar fenomenul meteo El Nino ameninţă să arunce lumea în al treilea an de lipsuri.
"Îngrijorarea este că, chiar dacă cererea este protejată, acelaşi lucru nu este valabil şi pentru producţie, ameninţările la adresa producţiei este posibil să fie mai mari. Cel mai probabil, sezonul următor va fi al treilea sezon consecutiv de deficit", a estimat Ganes.
La Bursa de materii prime de la Londra, unde se stabilesc preţurile de referinţă la cacao, cotaţiile futures au crescut cu 22%, în acest an. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Daniel Badea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Reuniunile anuale ale FMI și Băncii Mondiale se încheie cu un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare'
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat sâmbătă că reuniunile anuale ale instituției pe care o conduce și ale Băncii Mondiale, care s-au desfășurat săptămâna aceasta la Bangkok (Thailanda), au fost marcate de un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare', relatează AFP. 'Opt
Comisia Europeană va propune noi restricții asupra importurilor din China, anunță von der Leyen
Comisia Europeană va propune restricții la importurile din China care depășesc măsurile de protecție convenite cu Beijingul pentru a reduce la jumătate livrările de mașini hibride chinezești, a declarat vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters. Von der Leyen a spus că acordul încheiat cu China nu va r
Volkswagen laudă propunerea de relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania și Franța referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor, și l-a numit 'un semnal puternic' care arată responsabilitate față de industria auto, transmite Reuters. 'Poziția comună a Germanii și Franței trimite un semna
Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră provoacă îngrijorări sectorului turismului din Bulgaria
Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră, lângă Bulgaria, au sporit temerile în rândul reprezentanților din sectorul turismului, care sunt îngrijorați că informațiile privind aceste incidente ar putea submina reputații țării drept o destinație sigură și ar putea încetini ritmul rezervărilor pentru viitorul sezon de vară, au afir
Fondul Monetar Internațional: BCE va majora cel puțin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puțin încă o dată în acest an, pentru a contracara inflația ridicată, se arată într-un raport publicat vineri de Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters. BCE majorase deja dobânzile, atât în iunie c&aci
Șefa FMI spune că riscurile asociate AI ar putea depăși oportunitățile fără măsuri de protecție și un cadru etic
Riscurile asociate inteligenței artificiale (AI) ar putea depăși oportunitățile pe care aceasta le oferă, dacă nu sunt instituite măsuri de protecție adecvate și un cadru etic, a declarat vineri directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, care a pledat pentru o abordare care să combine autoreglementarea din partea industriei cu implicarea unor
Vânzările globale de vehicule electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după șase luni de creștere
Cererea globală de vehicule electrice a scăzut cu 2% în luna septembrie, punând punct unei perioade de șase luni consecutive de creștere, în condițiile în care vânzările record înregistrate în Europa nu au fost suficiente pentru a compensa scăderile semnificative din America de Nord și China, transmite Reuters. Datele
IEA accelerază scoaterea petrolului din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piață va depăși nivelul inițial de 400 milioane de barili convenit în martie, a anunțat joi Agenția Internațională pentru Energie (IEA), iar statele membre s-au angajat că accelereze eliberarea volumelor rămase, transmite Reuters. Decizia luată în martie, determinată de
Președinta BCE, Christine Lagarde, ar putea conduce din noiembrie Forumul Economic Mondial (Reuters)
Forumul Economic Mondial (WEF) ar putea să o numească pe Christine Lagarde în funcția de președinte chiar de luna viitoare, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, o astfel de decizie urmând să determine plecarea sa anticipată de la conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), provocând o reorganizare mai amplă a inst
Norvegia raportează un excedent comercial de 11 miliarde de dolari, în urma majorării exporturilor de gaze
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei a crescut semnificativ față de anul trecut, arată datele oficiale publicate joi, transmite DPA. Oficiul de Statistică din Norvegia a informat că excedentul comercial a urcat în septembrie la 105 miliarde de coroan
Grupul elvețian de lux Richemont este interesat de gigantul din sectorul diamantelor De Beers (Reuters)
Grupul elvețian de lux Richemont este în negocieri pentru a se alătura consorțiului care licitează pentru De Beers - una dintre cele mai mari companii de minerit și extracție a diamantelor din lume - scos la vânzare de Anglo American și evaluat la aproximativ un miliard de dolari, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Rusia: Veniturile din petrol și gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol și gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 miliarde de ruble (11,97 miliarde de dolari), conform calculelor Reuters. Aceste venituri sunt responsabile pentru aproximativ o cincime din totalul veniturilor la bugetul federal. Rusia, al treilea cel mai mare producăto
Italia speră să obțină aproape 11 miliarde de euro de la sectorul financiar în perioada 2027-2029
Italia intenționează să obțină de la sectorul financiar încă 10,7 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru a susține finanțarea bugetului în perioada 2027-2029, conform unui document al Guvernului de la Roma, transmite Reuters. Această sumă s-ar adăuga celor aproximativ 12 miliarde de euro pe care Executivul intenționează de
FMI se așteaptă ca India să devanseze Japonia, devenind a patra economie a lumii în 2027
India ar urma să devină, în 2027, a patra economie mondială, devansând Japonia, care va cădea până pe locul șase, după Marea Britanie, conform proiecțiilor Fondului Monetar Internațional (FMI), care a detaliat joi traiectoriile contrastante ale celor două economii asiatice, informează AFP. Conform cifrelor publicate online de FMI, după cel ma
Guvernul portughez vrea sprijinul opoziției pentru vânzarea restului acțiunilor la compania aeriană TAP
Guvernul portughez vrea să obțină sprijinul opoziției pentru a vinde restul de 50,1% din acțiunile companiei aeriene naționale TAP, rămas în proprietatea statului, către grupul german Lufthansa, pentru suma de 1,351 miliarde de euro, a declarat ministrul portughez de Finanțe, Joaquim Miranda Sarmento, transmite Reuters. Miercuri, Guvernul de la L














