Spania presează ţările UE să ajungă la un acord cu privire la reforma organizării pieţei energiei electrice
Spania, ţara care deţine preşedinţia rotativă a UE, vrea ca statele membre să ajungă, în următoarele săptămâni, la un acord de principiu cu privire la reforma organizării pieţei comune a energiei electrice, a dezvăluit pentru Reuters o sursă din interiorul Ministerului spaniol al Energiei.
Cele 27 de state membre UE nu au reuşit încă să ajungă la o poziţie comună cu privire la reformele preconizate pentru organizarea pieţei energiei electrice a UE, în ideea de a accelera dezvoltarea energiei din surse regenerabile şi a-i proteja pe consumatori de creşterile de preţuri. Unul dintre subiectele asupra căruia statele membre au opinii divergente sunt ajutoarele de stat acordate centralelor electrice, iar sursa citată de Reuters susţine că acesta rămâne şi principalul punct sensibil.
Spania, ţara care va deţine preşedinţia rotativă a UE până la finele anului, a făcut din obţinerea unui acord în acest dosar una dintre priorităţile sale. Preşedinţia spaniolă va fi ultima înainte de alegerile pentru Parlamentul European din luna iunie 2024, ceea ce face şi mai urgentă finalizarea reformei.
Diplomaţii spanioli lucrează intens pentru a intermedia un acord de principiu înainte de vacanţa de vară, a dezvăluit sursa, obiectivul fiind debutul negocierilor cu Parlamentul European şi Comisia Europeană după vacanţă şi finalizarea acordului până la sfârşitul anului.
Săptămâna următoare, Spania va găzdui o reuniune informală a miniştrilor mediului şi energiei la Valladolid, însă reforma organizării pieţei energiei electrice nu se află pe agenda discuţiilor. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu , editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA: Festivalul Brânzei de Casă reunește producători din Bulgaria și Balcani în satul Cherni Vit
Festivalul Brânzei de Casă va aduce laolaltă, sâmbătă, în satul Cherni Vit (regiunea Teteven, nord-centrul Bulgariei), producători de brânză din Bulgaria și din regiunea Balcanilor care își vor împărtăși poveștile despre păstrarea metodelor tradiționale de preparare a brânzei și despre transmiterea acestor metode generațiilor viitoar
Warren Buffett se retrage din funcția de președinte al Berkshire Hathaway, lăsând-o fiului său Howard
Warren Buffett a anunțat vineri că se retrage din funcția de președinte al consiliului de administrație al Berkshire Hathaway, după peste 60 de ani petrecuți în cadrul gigantului american de investiții, au consemnat PA Media și dpa. Buffett, în vârstă de 96 de ani, va prelua un rol onorific de președinte emerit, iar fiul său
Ungaria poate renunța la gazul rusesc, afirmă ministrul Energiei
Ungaria poate respecta reglementările Uniunii Europene și să elimine complet dependența de gazul rusesc într-un interval de un an, a declarat vineri ministrul Economiei și Energiei, Istvan Kapitany, o declarație care marchează o schimbare semnificativă de poziție față de politicile promovate sub fostul premier Viktor Orban, transmite Bloomberg. &
Miniștrii europeni ai Finanțelor vor discuta vineri despre taxarea profiturilor excepționale ale companiilor energetice
Miniștrii de Finanțe din statele membre UE vor discuta, vineri, dacă să impună, la nivelul întregului bloc comunitar, o taxă pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, care profită de pe urma creșterii explozive a prețurilor la petrol și gaze după închiderea Strâmtorii Ormuz, transmite Reuters. Miniștrii de finan
China exportă cantități record de combustibil pentru avioane
Exporturile Chinei de produse petroliere rafinate au crescut cu 12,7% în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, revenind la nivelul la care erau înainte de izbucnirea războiului din Iran, iar exporturile de combustibil pentru avioane au atins un nivel record, potrivit datelor vamale publicate vineri, transmite Reuters. China,
Bulgaria oferă un sprijin de 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților
Guvernul bulgar a anunțat, vineri, un pachet de măsuri de sprijin în valoare de peste 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților asupra gospodăriilor, fermierilor, transportatorilor și sectoarele economice cheie, transmite Reuters. Pachetul de măsuri include o plată unică de 50 de euro pentru persoanele și g
Putin a pus activele din Rusia ale Nestle, Auchan și Leroy Merlin sub administrare specială
Activele rusești ale multinaționalei elvețiene Nestle, ale lanțului francez de retail Auchan și ale fostului grup de bricolaj Leroy Merlin (redenumit Lemana Pro în 2024 în Rusia) au fost transferate către o singură companie rusă, conform unui decret emis joi de președintele Vladimir Putin. Potrivit documentului, acțiunile acestor companii din Rusia
Japonia a majorat dobânda de referință la cel mai ridicat nivel din ultimii 31 de ani
Banca Japoniei (BoJ) a majorat, vineri, dobânda de politică monetară la 1,25%, cel mai ridicat nivel de după 1995, pe fondul presiunilor inflaționiste alimentate de Războiul din Golf și deprecierea yenului, transmite AFP. Această creștere vine în urma deciziilor similare adoptate de Banca Centrală Europeană (BCE), pe 10 septembrie,
Irlanda are mai multe bovine decât locuitori și exportă carne de vită de 3,1 miliarde euro
Irlanda, unul dintre cei mai mari producători de carne de vită din Uniunea Europeană, are 6,5 milioane de bovine la o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori, iar în 2024 a exportat 490.586 de tone de carne de vită, în valoare de 3,1 miliarde de euro. 'Țara cu o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori are
Bolt și Lucid își unesc forțele pentru a lansa 25.000 de robotaxiuri în Europa
Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație cel puțin 25.000 de vehicule complet autonome în Europa, în colaborare cu producătorul american de vehicule electrice Lucid, au anunțat joi cele două companii, transmite Reuters. Companiile nu au dezvăluit un orizont de timp pentru atingerea acestui obiect
Acțiunile Raiffeisen, în scădere puternică după ce un short-seller a atras atenția asupra legăturilor cu Rusia
Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI) este din nou în lumina reflectoarelor, după ce un investitor care pariază pe scăderea acțiunilor (short-seller) a acuzat RBI că este un canal cheie prin care Rusia poate ocoli sancțiunile internaționale, transmite Reuters. Subsidiara Raiffeisen din Rusia este cea mai mare bancă d
Noile tehnologii, precum Inteligența Artificială, sunt utilizate la combaterea supraturismului
Turiștii sunt informați în timp real, prin intermediul telefoanelor, că locul pe care doresc să-l viziteze este aglomerat și sunt încurajați să aleagă un alt monument iar lupta împotriva supraturismului ar putea implica noile tehnologii, din ce în ce mai utilizate de acest sector, transmite AFP. Încă din această vară, Parcul ornit
Recolta de orez a Indiei va înregistra cea mai puternică scădere din ultimele decenii
Producția de orez a Indiei este așteptată să scadă anul acesta pentru prima dată în ultimul deceniu, iar amploarea scăderii ar urma să fie cea mai mare din ultimii aproape 20 de ani, din cauză că precipitațiile sub nivelul normal din perioada de maturare a plantelor amenință să reducă randamentele, au declarat pentru Reuters mai mulți reprezentanți ai sectorulu
VIDEO SUA: Fed majorează dobânzile pentru a combate inflația, contrar dorințelor lui Trump
Banca centrală a Statelor Unite a decis miercuri, în unanimitate, să majoreze ratele dobânzilor pentru a tempera inflația, o măsură anticipată de piețele financiare, dar combătută de președintele american Donald Trump care, potrivit unui comunicat al Casei Albe, o consideră o decizie 'nefericită', relatează AFP. Rezerva Fed
Parlamentul European a adoptat noi norme privind comerțul electronic și vămile
Parlamentul European a aprobat miercuri, la Strasbourg, o reformă majoră a Codului vamal al Uniunii Europene, care introduce reguli mai stricte pentru comerțul electronic și înființează o nouă autoritate vamală, indică un comunicat al legislativului european. Noile norme stabilesc o taxă de procesare pentru fiecare articol cumpărat de la magazinele onlin












