Bruxelles-ul discută în continuare cu statele membre despre extinderea energiei regenerabile
Comisia Europeană discută în continuare cu statele membre despre un acord vizând extinderea energiei regenerabile până în 2030, acord care a fost suspendat ca urmare a obiecţiilor ridicate în ultimul moment de Franţa cu privire la rolul energiei nucleare, transmite Bloomberg.
În luna martie, negociatorii din UE au ajuns la un acord privind extinderea energiei regenerabile până în 2030, oferind un mic rol şi pentru energia nucleară. Însă Franţa, Slovacia, Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria şi România au semnalat toate că nu vor sprijini acel acord, susţine o sursă citată de Bloomberg.
"Negociem în continuare cu statele membre", a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, într-un interviu pentru Bloomberg Television. Kadri Simson a încercat să calmeze îngrijorările cu privire la impactul potenţial al ţintelor stricte de decarbonizare asupra industriilor precizând că blocul comunitar se va asigura că toate industriile vor fi susţinute.
Potrivit Directivei privind energia din surse regenerabile, ponderea energiei eoliene şi a celei fotovoltaice în mixul energetic al UE ar urma să ajungă la 42,5% până la finele deceniului. O nouă dată la care ar urma să aibă loc votul formal cu privire la această directivă nu a fost fixată încă de Suedia, ţara care deţine preşedinţia rotativă a UE.
Franţa, care se bazează pe energie nucleară pentru cea mai mare parte a producţiei de electricitate, a presat Executivul comunitar să asigure un rol mai mare pentru energia nucleară în tranziţia energetică. Însă insistenţa Franţei de a redeschide un acord negociat a atras nemulţumiri din partea altor ţări, inclusiv a Spaniei, care susţin că o astfel de iniţiativă ar fi "un exerciţiu foarte periculos".
Kadri Simson nu a dorit să spună dacă Executivul comunitar se va opune redeschiderii acordului convenit în luna martie cu Parlamentul European. "Au fost ridicate unele îngrijorări că orizontul de timp pentru industrie este mult prea ambiţios şi dacă asta ne va afecta competitivitatea. Vă pot asigura că Executivul comunitar nu vrea să creeze o astfel de situaţie", a spus comisarul european.
Presiunile exercitate de Franţa sunt o ultimă dovadă a opoziţiei faţă de planurile ambiţioase ale blocului comunitar de a face tranziţia la neutralitatea climatică până în 2050. La începutul anului Germania şi-a exprimat şi ea, în ultimul moment, opoziţia pentru a-şi proteja industria auto de o legislaţie europeană destinată interzicerii comercializării de noi autoturisme cu motoare pe combustie, începând din 2035.
Luna trecută, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut o pauză în reglementările UE cu privire la climă, subliniind că o nouă modificare a regulilor i-ar descuraja pe investitori. Zece state membre au cerut Suediei, ţara care deţine preşedinţia rotativă a UE, să găsească o soluţie cât mai rapid posibil.
Miniştrii europeni ai Energiei urmează să se reunească din nou la Luxemburg în data de 19 iunie, ocazie cu care va fi discutată şi Directiva privind energia din surse regenerabile, dacă nu se va ajunge la o soluţie până atunci. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA: Festivalul Brânzei de Casă reunește producători din Bulgaria și Balcani în satul Cherni Vit
Festivalul Brânzei de Casă va aduce laolaltă, sâmbătă, în satul Cherni Vit (regiunea Teteven, nord-centrul Bulgariei), producători de brânză din Bulgaria și din regiunea Balcanilor care își vor împărtăși poveștile despre păstrarea metodelor tradiționale de preparare a brânzei și despre transmiterea acestor metode generațiilor viitoar
Warren Buffett se retrage din funcția de președinte al Berkshire Hathaway, lăsând-o fiului său Howard
Warren Buffett a anunțat vineri că se retrage din funcția de președinte al consiliului de administrație al Berkshire Hathaway, după peste 60 de ani petrecuți în cadrul gigantului american de investiții, au consemnat PA Media și dpa. Buffett, în vârstă de 96 de ani, va prelua un rol onorific de președinte emerit, iar fiul său
Ungaria poate renunța la gazul rusesc, afirmă ministrul Energiei
Ungaria poate respecta reglementările Uniunii Europene și să elimine complet dependența de gazul rusesc într-un interval de un an, a declarat vineri ministrul Economiei și Energiei, Istvan Kapitany, o declarație care marchează o schimbare semnificativă de poziție față de politicile promovate sub fostul premier Viktor Orban, transmite Bloomberg. &
Miniștrii europeni ai Finanțelor vor discuta vineri despre taxarea profiturilor excepționale ale companiilor energetice
Miniștrii de Finanțe din statele membre UE vor discuta, vineri, dacă să impună, la nivelul întregului bloc comunitar, o taxă pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, care profită de pe urma creșterii explozive a prețurilor la petrol și gaze după închiderea Strâmtorii Ormuz, transmite Reuters. Miniștrii de finan
China exportă cantități record de combustibil pentru avioane
Exporturile Chinei de produse petroliere rafinate au crescut cu 12,7% în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, revenind la nivelul la care erau înainte de izbucnirea războiului din Iran, iar exporturile de combustibil pentru avioane au atins un nivel record, potrivit datelor vamale publicate vineri, transmite Reuters. China,
Bulgaria oferă un sprijin de 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților
Guvernul bulgar a anunțat, vineri, un pachet de măsuri de sprijin în valoare de peste 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților asupra gospodăriilor, fermierilor, transportatorilor și sectoarele economice cheie, transmite Reuters. Pachetul de măsuri include o plată unică de 50 de euro pentru persoanele și g
Putin a pus activele din Rusia ale Nestle, Auchan și Leroy Merlin sub administrare specială
Activele rusești ale multinaționalei elvețiene Nestle, ale lanțului francez de retail Auchan și ale fostului grup de bricolaj Leroy Merlin (redenumit Lemana Pro în 2024 în Rusia) au fost transferate către o singură companie rusă, conform unui decret emis joi de președintele Vladimir Putin. Potrivit documentului, acțiunile acestor companii din Rusia
Japonia a majorat dobânda de referință la cel mai ridicat nivel din ultimii 31 de ani
Banca Japoniei (BoJ) a majorat, vineri, dobânda de politică monetară la 1,25%, cel mai ridicat nivel de după 1995, pe fondul presiunilor inflaționiste alimentate de Războiul din Golf și deprecierea yenului, transmite AFP. Această creștere vine în urma deciziilor similare adoptate de Banca Centrală Europeană (BCE), pe 10 septembrie,
Irlanda are mai multe bovine decât locuitori și exportă carne de vită de 3,1 miliarde euro
Irlanda, unul dintre cei mai mari producători de carne de vită din Uniunea Europeană, are 6,5 milioane de bovine la o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori, iar în 2024 a exportat 490.586 de tone de carne de vită, în valoare de 3,1 miliarde de euro. 'Țara cu o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori are
Bolt și Lucid își unesc forțele pentru a lansa 25.000 de robotaxiuri în Europa
Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație cel puțin 25.000 de vehicule complet autonome în Europa, în colaborare cu producătorul american de vehicule electrice Lucid, au anunțat joi cele două companii, transmite Reuters. Companiile nu au dezvăluit un orizont de timp pentru atingerea acestui obiect
Acțiunile Raiffeisen, în scădere puternică după ce un short-seller a atras atenția asupra legăturilor cu Rusia
Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI) este din nou în lumina reflectoarelor, după ce un investitor care pariază pe scăderea acțiunilor (short-seller) a acuzat RBI că este un canal cheie prin care Rusia poate ocoli sancțiunile internaționale, transmite Reuters. Subsidiara Raiffeisen din Rusia este cea mai mare bancă d
Noile tehnologii, precum Inteligența Artificială, sunt utilizate la combaterea supraturismului
Turiștii sunt informați în timp real, prin intermediul telefoanelor, că locul pe care doresc să-l viziteze este aglomerat și sunt încurajați să aleagă un alt monument iar lupta împotriva supraturismului ar putea implica noile tehnologii, din ce în ce mai utilizate de acest sector, transmite AFP. Încă din această vară, Parcul ornit
Recolta de orez a Indiei va înregistra cea mai puternică scădere din ultimele decenii
Producția de orez a Indiei este așteptată să scadă anul acesta pentru prima dată în ultimul deceniu, iar amploarea scăderii ar urma să fie cea mai mare din ultimii aproape 20 de ani, din cauză că precipitațiile sub nivelul normal din perioada de maturare a plantelor amenință să reducă randamentele, au declarat pentru Reuters mai mulți reprezentanți ai sectorulu
VIDEO SUA: Fed majorează dobânzile pentru a combate inflația, contrar dorințelor lui Trump
Banca centrală a Statelor Unite a decis miercuri, în unanimitate, să majoreze ratele dobânzilor pentru a tempera inflația, o măsură anticipată de piețele financiare, dar combătută de președintele american Donald Trump care, potrivit unui comunicat al Casei Albe, o consideră o decizie 'nefericită', relatează AFP. Rezerva Fed
Parlamentul European a adoptat noi norme privind comerțul electronic și vămile
Parlamentul European a aprobat miercuri, la Strasbourg, o reformă majoră a Codului vamal al Uniunii Europene, care introduce reguli mai stricte pentru comerțul electronic și înființează o nouă autoritate vamală, indică un comunicat al legislativului european. Noile norme stabilesc o taxă de procesare pentru fiecare articol cumpărat de la magazinele onlin












