FAO: Preţurile mondiale la alimente au coborât în luna mai la minimul ultimilor doi ani
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut în luna mai la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, graţie unor diminuări semnificative în ceea ce priveşte preţurile uleiurilor vegetale, cerealelor şi lactatelor, care au anulat majorările de preţuri la zahăr şi carne, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.
FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.
În luna mai 2023, acest indice a scăzut cu 2,6% comparativ cu luna aprilie, până la 124,3 puncte, de la nivelul revizuit de 127,7 puncte înregistrat în luna aprilie. Valoarea din luna mai este cea mai redusă înregistrată de indicele calculat de FAO după luna aprilie 2021 şi face ca indicele general să fie cu 22% sub maximul istoric atins în luna martie 2022, imediat după debutul invaziei ruseşti în Ucraina.
Potrivit agenţiei cu sediul la Roma, scăderea din luna mai s-a datorat în principal unei diminuări cu 8,7% a preţurilor la uleiuri vegetale. În prezent preţurile la aceste produse sunt, în medie, cu 48,2% sub cel atins în urmă cu un an. De asemenea, preţul cerealelor a scăzut cu 4,8% comparativ cu luna aprilie, graţie unui declin de 9,8% la porumb, ca urmare a unor prognoze favorabile de producţie dar şi unei cereri reduse de import. Preţurile la grâu au scăzut şi el cu 3,5%, graţie unor livrări solide dar şi prelungirii acordului internaţional privind exporturile Ucrainei via porturile de la Marea Neagră.
Pe de altă parte, preţul mondial al zahărului calculat de FAO a crescut pentru a patra lună consecutivă, cu un avans de 5,5% faţă de luna aprilie, şi a ajuns la un nivel care este cu aproape 31% peste cel înregistrat în urmă cu un an. Potrivit FAO, scumpirea zahărului reflectă livrările globale limitate şi impactul fenomenului meteo El Nino asupra culturilor de trestie de zahăr din următorul sezon.
Separat, FAO a dat vineri publicităţii un nou raport cu privire la cererea şi oferta de cereale. FAO prognozează că, în 2023, producţia mondială de cereale ar urma să fie 2,813 miliarde de tone, în creştere cu 1% comparativ cea din 2022, graţie unor preconizate majorări de producţie la porumb, orez şi sorg, în timp ce producţiile de grâu şi orz ar putea să fie mai mici faţă de cele din 2022. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Bănciulea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Scope Ratings: Datoria Greciei continuă traiectoria descendentă
Grecia va continua în următorii ani să fie campioană în zona euro la reducerea datoriei, conform agenției de evaluare financiară Scope Ratings, care estimează că până în 2031 nivelul datoriei sale publice va fi mai scăzut decât cel al Italiei, Franței și Belgiei, și aproape de cel al Finlandei, informează publicația elenă Kathimerini.
ECA: O strategie antifraudă pe hârtie nu este suficientă; Comisia Europeană trebuie să se concentreze mai mult pe rezultate
Planurile de acțiune ale Comisiei Europene aferente luptei împotriva fraudei rămân adesea sub nivelul de ambiție cerut de obiectivele strategiei antifraudă, iar raportarea privind eficacitatea strategiei pune accentul, în principal, pe stadiul punerii în aplicare, și mai puțin pe rezultatele obținute sau pe impactul efectiv, arată un raport publicat j
Bundesbank: Inflația va crește, iar economia se va redresa în toamnă
Economia germană, afectată de războiul din Iran, ar urma să revină la o creștere modestă doar în toamnă, a previzionat joi Banca Centrală a Germaniei (Budensbak), transmite DPA. Per ansamblu, PIB-ul ar urma să înregistreze o creștere ușoară, de 0,1%, în trimestrul trei din 2026, după acalmia din vară, se arată în raportul lunar al Bunde
Putin promite țărilor membre ASEAN diversificare energetică, cooperare nucleară și îngrășăminte
Președintele rus Vladimir Putin le-a garantat joi țărilor membre ale Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) securitate energetică, cooperare nucleară și îngrășăminte în cadrul summitului Rusia-ASEAN desfășurat în orașul rus Kazan, informează EFE. Președintele Putin a subliniat că prezența în capitala tătară a delegațiilor din
BTA: Premierul va pleda pentru 'coeziune industrială' în discuțiile privind bugetul de la nivelul UE
Premierul Rumen Radev a declarat joi că va susține introducerea conceptului de 'coeziune industrială' în timpul discuțiilor de la Bruxelles privind următorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene. Radev a vorbit la o întâlnire cu Asociația Națională a Municipalităților din Republica Bulgaria (NAMRB), înainte de plecarea
OPEC estimează că trebuie investite 17.700 miliarde de dolari în sectorul petrolier, până în 2050
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a insistat joi că nu întrevede un punct maxim al cererii mondiale de țiței în următorii 25 de ani și că la nivel mondial ar trebui investite circa 17.700 miliarde de dolari în sector pentru a garanta aprovizionarea până în 2050, relatează agenția EFE. Până atunci, OPEC estime
Volkswagen va renunța la 50.000 de angajați până în 2030 (Oliver Blume)
Volkswagen AG este pe cale să reducă numărul de angajați cu 50.000 până în 2030, a anunțat joi directorul general Oliver Blume, la adunarea generală a grupului german, transmite DPA. Blume le-a spus acționarilor că situația Volkswagen 'este tensionată și dificilă', iar condițiile din industria auto s-au înrăutățit și mai mult în
Autoritățile ruse cer explicații de la un distribuitor de carburanți din Moscova care a majorat prețurile cu 19%
Autoritatea pentru concurență din Rusia (FAS) a solicitat, joi, explicații de la un important distribuitor cu amănuntul de benzină din Moscova, după ce acesta a majorat prețurile la benzina cu cifra octanică 95 cu 19% în ultima săptămână, transmite Reuters. FAS a trimis a trimis solicitarea către Neftmagistral, o companie care administrează aproxim
Comisia a prezentat Cadrul privind alfabetizarea în domeniul Inteligenței Artificiale
Comisia Europeană, împreună cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a prezentat, joi, un 'Cadru de alfabetizare în domeniul AI' pentru învățământul primar și secundar, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. 'Alfabetizarea în domeniul AI este o competență fun
Rusia se îndatorează din ce în ce mai mult pentru a acoperi costurile războiului din Ucraina
Președintele Vladimir Putin menționează în mod frecvent faptul că Rusia are cea mai mică datorie publică dintre țările G20 drept un punct forte al economiei rusești, însă războiul său din Ucraina începe să schimbe acest lucru, arată o analiză Bloomberg. În condițiile în care sursele externe de finanțare sunt &icir
Petrolul se ieftinește și bursele asiatice cresc după semnarea acordului SUA/Iran
Cotația barilului de petrol a scăzut joi cu peste 3%, după semnarea unui memorandum de înțelegere între Statele Unite și Iran pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, care a stimulat și piețele bursiere asiatice, transmite AFP. În jurul orei 06:25 GMT, prețul barilului de țiței WTI nord-american a scăzut cu 3,40%, pâ
Ucraina își dezvoltă sursele regenerabile de energie, pe fondul atacurilor rusești asupra sistemului său energetic
Printre alte câteva zeci de proiecte, parcul eolian Oriv din vestul Ucrainei întruchipează o politică de reînnoire a rețelei energetice, care în ultimii patru ani a fost bombardată de Rusia, transmite AFP. La scurt timp după începerea invaziei sale la scară largă din 2022, Moscova a lansat o vastă campanie de atac
Războiul din Iran a stimulat vânzările de vehicule electrice în Europa, dar creșterea s-ar putea să nu dureze
Scumpirea combustibililor, apărută în urma războiul din Iran, stimulează cererea de vehicule electrice noi și second-hand în întreaga Europă, însă unii directori de companii avertizează că interesul ar putea scădea dacă benzina se ieftinește, transmite Reuters. Experții din industrie spun că îmbunătățirile aduse i
Se caută scafandri care să curețe scoici de pe coca navelor care așteaptă să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
Cererea de scafandri specializați în curățarea scoicilor a explodat, pe măsură ce navele blocate în Golful Persic de mai bine de trei luni se pregătesc să ridice ancora, transmite Bloomberg. Numărul de comenzi pentru echipaje care să curețe coca navelor de alge, nămol și crustacee a crescut de peste 30 de ori de când președintele SUA, Donald
Christine Lagarde avertizează că AI ar putea reprezenta un risc la adresa stabilității financiare
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a avertizat miercuri cu privire la riscurile reprezentate de inteligența artificială (AI), afirmând că 'o mână de modele fundamentale create de o mână de companii se împletesc cu sistemele financiare' și a alertat asupra vulnerabilității și dependenței Europei în acest domeniu










