Biden, dispus să reducă şi mai mult cheltuielile publice pentru a evita intrarea în incapacitate de plată
Preşedintele american Joe Biden este dispus să ajungă la un "compromis" cu opoziţia republicană asupra datoriei publice pentru a pune capăt unei înfruntări politice care ar putea arunca America în incapacitate de plată, a dat asigurări miercuri o sursă familiarizată cu acest dosar, potrivit AFP.
Preşedintele american i-a făcut o propunere adversarului său Kevin McCarthy, şeful Camerei Reprezentanţilor, cu privire la anumite cheltuieli care ar putea reduce factura guvernului federal cu "peste 1.000 de miliarde de dolari în zece ani".
Aceasta s-ar adăuga la reducerea deficitului promisă de Joe Biden, care se ridică la 3.000 de miliarde pe zece ani.
Casa Albă ar fi pregătită de asemenea, tot potrivit aceleiaşi surse, să plafoneze timp de doi ani cheltuielile publice, în timp ce republicanii cer o perioadă mai îndelungată.
Democratul de 80 de ani, care exclusese iniţial pur şi simplu să negocieze sub ameninţarea falimentului, s-a oferit de asemenea să realoce fonduri care fuseseră prevăzute iniţial pentru a răspunde la pandemia de COVID-19.
Secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, a reamintit miercuri că este urgent pentru democraţi şi republicani să găsească un compromis bugetar, cu scopul ca Congresul să poată vota ridicarea plafonului datoriei publice.
Conservatorii îşi condiţionează votul de un acord asupra unei reduceri a cheltuielilor publice.
Dacă Congresul - divizat între Senatul democrat şi Camera Reprezentanţilor republicană - nu acţionează, "este aproape sigur că nu vom putea rezista mai târziu de începutul lunii iunie", a afirmat Janet Yellen.
Începând de la 1 iunie, SUA ar putea deci să se afle în incapacitate de plată, adică să nu-şi poată onora angajamentele financiare, fie că este vorba de salarii, pensii sau de rambursările către creditori.
Acest scenariu fără precedent ar fi, potrivit economiştilor, sinonimul unei recesiuni masive şi derută a pieţelor în SUA, cu o posibilă contagiune a întregii economii mondiale.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA: Festivalul Brânzei de Casă reunește producători din Bulgaria și Balcani în satul Cherni Vit
Festivalul Brânzei de Casă va aduce laolaltă, sâmbătă, în satul Cherni Vit (regiunea Teteven, nord-centrul Bulgariei), producători de brânză din Bulgaria și din regiunea Balcanilor care își vor împărtăși poveștile despre păstrarea metodelor tradiționale de preparare a brânzei și despre transmiterea acestor metode generațiilor viitoar
Warren Buffett se retrage din funcția de președinte al Berkshire Hathaway, lăsând-o fiului său Howard
Warren Buffett a anunțat vineri că se retrage din funcția de președinte al consiliului de administrație al Berkshire Hathaway, după peste 60 de ani petrecuți în cadrul gigantului american de investiții, au consemnat PA Media și dpa. Buffett, în vârstă de 96 de ani, va prelua un rol onorific de președinte emerit, iar fiul său
Ungaria poate renunța la gazul rusesc, afirmă ministrul Energiei
Ungaria poate respecta reglementările Uniunii Europene și să elimine complet dependența de gazul rusesc într-un interval de un an, a declarat vineri ministrul Economiei și Energiei, Istvan Kapitany, o declarație care marchează o schimbare semnificativă de poziție față de politicile promovate sub fostul premier Viktor Orban, transmite Bloomberg. &
Miniștrii europeni ai Finanțelor vor discuta vineri despre taxarea profiturilor excepționale ale companiilor energetice
Miniștrii de Finanțe din statele membre UE vor discuta, vineri, dacă să impună, la nivelul întregului bloc comunitar, o taxă pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, care profită de pe urma creșterii explozive a prețurilor la petrol și gaze după închiderea Strâmtorii Ormuz, transmite Reuters. Miniștrii de finan
China exportă cantități record de combustibil pentru avioane
Exporturile Chinei de produse petroliere rafinate au crescut cu 12,7% în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, revenind la nivelul la care erau înainte de izbucnirea războiului din Iran, iar exporturile de combustibil pentru avioane au atins un nivel record, potrivit datelor vamale publicate vineri, transmite Reuters. China,
Bulgaria oferă un sprijin de 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților
Guvernul bulgar a anunțat, vineri, un pachet de măsuri de sprijin în valoare de peste 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților asupra gospodăriilor, fermierilor, transportatorilor și sectoarele economice cheie, transmite Reuters. Pachetul de măsuri include o plată unică de 50 de euro pentru persoanele și g
Putin a pus activele din Rusia ale Nestle, Auchan și Leroy Merlin sub administrare specială
Activele rusești ale multinaționalei elvețiene Nestle, ale lanțului francez de retail Auchan și ale fostului grup de bricolaj Leroy Merlin (redenumit Lemana Pro în 2024 în Rusia) au fost transferate către o singură companie rusă, conform unui decret emis joi de președintele Vladimir Putin. Potrivit documentului, acțiunile acestor companii din Rusia
Japonia a majorat dobânda de referință la cel mai ridicat nivel din ultimii 31 de ani
Banca Japoniei (BoJ) a majorat, vineri, dobânda de politică monetară la 1,25%, cel mai ridicat nivel de după 1995, pe fondul presiunilor inflaționiste alimentate de Războiul din Golf și deprecierea yenului, transmite AFP. Această creștere vine în urma deciziilor similare adoptate de Banca Centrală Europeană (BCE), pe 10 septembrie,
Irlanda are mai multe bovine decât locuitori și exportă carne de vită de 3,1 miliarde euro
Irlanda, unul dintre cei mai mari producători de carne de vită din Uniunea Europeană, are 6,5 milioane de bovine la o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori, iar în 2024 a exportat 490.586 de tone de carne de vită, în valoare de 3,1 miliarde de euro. 'Țara cu o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori are
Bolt și Lucid își unesc forțele pentru a lansa 25.000 de robotaxiuri în Europa
Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație cel puțin 25.000 de vehicule complet autonome în Europa, în colaborare cu producătorul american de vehicule electrice Lucid, au anunțat joi cele două companii, transmite Reuters. Companiile nu au dezvăluit un orizont de timp pentru atingerea acestui obiect
Acțiunile Raiffeisen, în scădere puternică după ce un short-seller a atras atenția asupra legăturilor cu Rusia
Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI) este din nou în lumina reflectoarelor, după ce un investitor care pariază pe scăderea acțiunilor (short-seller) a acuzat RBI că este un canal cheie prin care Rusia poate ocoli sancțiunile internaționale, transmite Reuters. Subsidiara Raiffeisen din Rusia este cea mai mare bancă d
Noile tehnologii, precum Inteligența Artificială, sunt utilizate la combaterea supraturismului
Turiștii sunt informați în timp real, prin intermediul telefoanelor, că locul pe care doresc să-l viziteze este aglomerat și sunt încurajați să aleagă un alt monument iar lupta împotriva supraturismului ar putea implica noile tehnologii, din ce în ce mai utilizate de acest sector, transmite AFP. Încă din această vară, Parcul ornit
Recolta de orez a Indiei va înregistra cea mai puternică scădere din ultimele decenii
Producția de orez a Indiei este așteptată să scadă anul acesta pentru prima dată în ultimul deceniu, iar amploarea scăderii ar urma să fie cea mai mare din ultimii aproape 20 de ani, din cauză că precipitațiile sub nivelul normal din perioada de maturare a plantelor amenință să reducă randamentele, au declarat pentru Reuters mai mulți reprezentanți ai sectorulu
VIDEO SUA: Fed majorează dobânzile pentru a combate inflația, contrar dorințelor lui Trump
Banca centrală a Statelor Unite a decis miercuri, în unanimitate, să majoreze ratele dobânzilor pentru a tempera inflația, o măsură anticipată de piețele financiare, dar combătută de președintele american Donald Trump care, potrivit unui comunicat al Casei Albe, o consideră o decizie 'nefericită', relatează AFP. Rezerva Fed
Parlamentul European a adoptat noi norme privind comerțul electronic și vămile
Parlamentul European a aprobat miercuri, la Strasbourg, o reformă majoră a Codului vamal al Uniunii Europene, care introduce reguli mai stricte pentru comerțul electronic și înființează o nouă autoritate vamală, indică un comunicat al legislativului european. Noile norme stabilesc o taxă de procesare pentru fiecare articol cumpărat de la magazinele onlin












