Americanii au cumpărat 210.000 de tone de grâu din UE

Mai mulţi cumpărători din SUA au achiziţionat recent aproximativ 210.000 de tone de grâu din Uniunea Europeană, grâu care potrivit traderilor ar urma să provină din Polonia şi Germania, transmite Reuters.
Traderii susţin că achiziţiile ar urma să implice un număr total de cinci livrări din Polonia şi două din Germania, fiecare dintre ele pentru o cantitate de aproximativ 30.000 de tone de grâu. Livrările se vor derula în principal între lunile mai şi august.
"În condiţiile în care preţurile pentru grâul european sunt la cel mai redus nivel din ultimele 22 de luni, calculele comerciale lucrează în prezent în favoarea grâului din UE pe piaţa din SUA", a spus un trader.
Există în continuare interes pentru achiziţionarea de grâu din UE, susţin traderii care adaugă că există cumpărători americani interesaţi de livrări de aproximativ 30.000 de tone de grâu în lunile iunie şi alte 30.000 de tone în luna august.
În ultimele luni, SUA au ajuns în situaţia rară în care sunt nevoite să importe grâu din Europa, după ce seceta a afectat culturile agricole, împingând în sus preţurile pe piaţa locală. Cel puţin două nave încărcate cu grâu din Polonia au ajuns în Florida în acest an şi multe alte livrări sunt aşteptate în lunile următoare.
Aceste rare importuri de grâu sunt o lovitură pentru SUA, care în ultimele decenii şi-a pierdut importanţa pe piaţa mondială a grâului în defavoarea Rusiei, care acum este cel mai mare exportator mondial. Seceta de anul trecut a afectat livrările de cereale pe râul Mississippi, astfel că a devenit mai scump să transporţi cereale pe calea ferată.
Vremea nefavorabilă înseamnă şi că un număr record de fermieri americani ar putea să renunţe să mai cultive grâu, ceea ce ar face importurile mai profitabile. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dadârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Eurostat: Prețul mediu la electricitate pentru consumatorii casnici din UE a rămas stabil în 2024
Prețul mediu la electricitate pentru consumatorii casnici din UE a scăzut ușor, până la 28,72 euro pentru 100 kWh în semestrul doi din 2024, comparativ cu 28,89 euro pentru 100 kWh în prima jumătate a anului trecut, arată datele publicate marți de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Acest nivel de preț rămâne
Eurostat: Ungaria, Croația și România, cele mai scăzute prețuri la gaze din UE
În semestrul doi din 2024, prețul mediu la gaze pentru consumatorii casnici din UE a crescut pentru prima dată după reducerea care a urmat crizei energetice din 2022, în timp ce Ungaria, Croația și România au avut cele mai scăzute prețuri, arată datele publicate marți de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În
Eurostat: Estonia, Spania, Italia, Danemarca și România, cel mai semnificativ declin din UE al prețurilor producției industriale, în martie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au scăzut cu 1,6% în UE și în zona euro în martie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,4% în UE și de 0,2% în zona euro, iar cel mai sever declin a fost în Estonia, Spania, Italia, Danemarca și România, arată datele publicate marți d
UE propune interzicerea importurilor de gaze rusești până la finalul lui 2027 (Reuters)
Uniunea Europeană va publica marți planurile ce vizează interzicerea până la finalul anului a unor noi acorduri privind gazele rusești și eliminarea contractelor existente până la finele lui 2027, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Marți, Comisia Europeană va publica 'foaia de parcurs' privind modul &i
Evoluții financiar-bancare și bursiere
Bursele din Tokyo și Seul sunt închise marți în urma celebrării unor sărbători publice, transmite Kyodo. Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat ședința de marți în creștere 1,50%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.525,56 puncte, în creștere cu 38,92 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la
Profitul operațional al Ford ar putea scădea cu miliarde de dolari din cauza incertitudinilor privind taxele vamale
Ford Motor a suspendat previziunile anuale din cauza incertitudinilor privind taxele vamale americane, care ar putea reduce profitul operațional al companiei cu aproximativ 1,5 miliarde de dolari, transmit AP și Reuters. 'Încă este prea devreme să înțelegem deplin răspunsurile concurenților noștri la aceste taxe vamale. Totuși,
Acțiunile grupurilor americane de media au scăzut după ce Trump a amenințat cu tarife de 100% filmele produse în străinătate
Acțiunile grupurilor americane de media au scăzut luni, după ce președintele SUA, Donald Trump, a amenințat că va impune tarife de 100% pentru filmele produse în străinătate, o mutare care ar duce la o creștere semnificativă a costurilor pentru studiourile de la Hollywood și ar da peste cap industria globală a divertismentului, transmite Reuters.
Rețelele electrice din UE au nevoie de investiții de mii de miliarde pentru a evita un blackout spaniol
Rețelele electrice învechite din Europa nu au capacități de stocare a energiei și au nevoie de investiții în valoare de mii de miliarde de dolari pentru a face față creșterii producției de energie regenerabilă, cererii din ce în ce mai mari de electricitate și pentru a evita un blackout precum cel din Spania, transmite Reuters. 'Blackout-
Europa se confruntă cu cea mai gravă epidemie de febră aftoasă de la începutul secolului, avertizează FAO
Europa se confruntă cu 'cea mai gravă epidemie de febră aftoasă de la începutul secolului', prin urmare sunt necesare 'măsuri urgente' pentru diagnosticarea și prevenirea timpurie a acesteia, precum și pentru a-i minimiza impactul, a avertizat luni Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), potrivit agenției EFE.
Spania: Record de vizitatori străini în primul trimestru din 2025
Numărul vizitatorilor străini în Spania a crescut în ritm anual cu 5,7% în primul trimestru din 2025, la 17,1 milioane, înregistrându-se un nou record al sosirilor, conform datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INE), transmit EFE și site-ul theolivepress.es. De asemenea, cheltuielile vizitatorilor străini &i
Încrederea în economia zonei euro s-a redresat în mai
Încrederea investitorilor în zona euro s-a redresat mai mult decât se estima în mai, după ce taxele vamale anunțate de președintele Donald Trump au dus la un declin semnificativ al încrederii luna trecută, arată indicatorii publicați luni, transmite Reuters. Indicele Sentix privind încrederea în econom
Erste plătește 6,8 miliarde de euro pentru 49% din Santander Bank Polska
Santander, cel mai mare creditor din zona euro, a anunțat luni vânzarea unei participații de 49% în subsidiara sa din Polonia - Santander Bank Polska - grupului austriac Erste Group Bank, pentru aproximativ 6,8 miliarde de euro (7,70 miliarde de dolari), transmite Reuters. De asemenea, banca spaniolă Santander a ajuns la un acord p
Creșterea economiei Ungariei ar putea fi mai redusă decât previzionează Guvernul (președintele Consiliului Fiscal)
Planurile bugetare ale Guvernului ungar pentru 2026 sunt expuse riscurilor dacă previziunile privind creșterea economiei se dovedesc a fi prea optimiste, a afirmat pentru Reuters președintele Consiliului Fiscal, Gabor Horvath. Guvernul premierului Viktor Orban previzionează pentru anul viitor un avans al economiei de 4,1%, mult peste estimăril
Cotațiile la țiței scad cu doi dolari pe baril, după anunțul OPEC+ privind majorarea producției
Cotațiile la țiței înregistrau luni dimineață scăderi de peste doi dolari pe baril, după ce OPEC+ (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații), a anunțat că intenționează să majoreze producția, transmite AP. La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotația barilului de petrol 'light sweet crude' a scăzut cu 2,21
Grupul chinez Ant intenționează să-și listeze divizia externă la Bursa din Hong Kong
Ant Group, o filială a gigantului chinez de comerț electronic Alibaba Group, intenționează să-și listeze divizia externă - Ant International - la Bursa din Hong Kong, a anunțat presa din China, transmite Reuters. Alibaba deține platforma de comerț online AliExpress și a lansat cu succes o nouă versiune a modelului său de inteligență artificial