Transportatoare încărcate cu butan şi propan au traversat podul Kerci din Crimeea după patru luni de aşteptare

Trei transportoare de gaze încărcate cu butan şi propan au traversat în perioada 12-14 aprilie podul Kerci din Crimeea construit de Rusia, după o aşteptare de patru luni şi au plecat spre destinaţiile stabilite, au arătat miercuri datele de urmărire a navelor Refinitiv, informează Reuters.
Două surse din industrie au mai spus că acest lucru ar putea însemna că terminalul rusesc de la Temriuk de pe malul Mării Azov este gata să reia exporturile de gaz petrolier lichefiat (GPL).
Sosirea transportatorului de gaze Gas Milano în Golful Temriuk, potrivit datelor de urmărire a navelor Refinitiv, ar putea indica şi posibila reluare a livrărilor.
Podul rutier şi feroviar cu o lungime de 19 km, care a fost inaugurat personal de preşedintele Vladimir Putin în 2018, a fost bombardat în octombrie, într-un atac despre care Rusia susţine că a fost realizat de Ucraina, care a negat însă implicarea sa. Podul traversează Strâmtoarea Kerci, legând Marea Neagră de Marea Azov.
Mai multe petroliere încărcate cu butan şi propan nu au putut traversa podul din cauza restricţiilor de securitate, au declarat comercianţii luna trecută.
Terminalul Maktren-Naphtha, portul Temriuk şi Serviciul Federal de Supraveghere a Transporturilor din Rusia nu au răspuns la o solicitare de comentarii.
Durează, de obicei, până la o săptămână pentru ca navele cisternă să livreze încărcături GPL de la Temriuk în porturile româneşti Midia şi Mangalia sau în portul bulgar Burgas. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA vorbesc de 'progrese substanțiale' în negocierile comerciale cu China
SUA au raportat 'progrese substanțiale' la finalul a două zile de negocieri cu China la Geneva, pentru a reduce tensiunile comerciale între cele două economii, cele mai mari din lume, relatează AFP. Duminică, secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a afirmat că discuțiile au dus la 'progrese substanțiale', &ici
Stellantis este aproape de o decizie cu privire la noul director general, favorit fiind șeful diviziei americane
Producătorul auto Stellantis NV se apropie de finalul procesului de selecție a unui nou director general iar responsabilul pentru operațiunile din America de Nord, Antonio Filosa este cel mai bine cotat candidat, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar. Fostul CEO Carlos Tavares și-a anunțat plecarea surprinză
Tinerii germani și-au pierdut apetitul pentru sparanghel, leguma favorită a țării
Tinerii germani strâmbă din ce în ce mai mult din nas față de una din cele mai iubite delicatese sezoniere: sparanghelul, transmite DPA. Un sondaj de opinie efectuat de institutul de cercetări YouGov pentru agenția de presă DPA arată că 42% din tinerii cu vârsta între 18 și 24 de ani nu le place deloc sau au o opinie ma
China: Prețurile de consum în scădere pentru a treia lună consecutiv
Prețurile de consum au scăzut în aprilie în China, o diminuare observată pentru a treia lună consecutiv, conform statisticilor oficiale publicate sâmbătă, într-un moment în care Beijingul încearcă să își relanseze economia afectată de consumul lent, relatează AFP. Indicele prețurilor de consum, o măsur
Trump evocă o reducere a tarifelor vamale impuse Chinei până la 80%
Președintele SUA, Donald Trump, a spus vineri că tarife de 80% la produsele importate din China 'par corecte', într-un moment în care reprezentanți ai SUA și China se pregătesc pentru discuții având drept obiectiv limitarea unui război comercial între primele două economii ale lumii, transmite Reuters. Secretaru
Noul ministru german al Economiei vrea noi centrale pe gaze, dar exclude revenirea la energia nucleară
Ministrul german al Economiei, Katharina Reiche, a lansat vineri un apel pentru construirea de noi centrale pe gaze în Germania, transmite DPA. 'Avem nevoie de centrale pe gaze flexibile care să poată furniza electricitate atunci când nu bate vântul și soarele nu strălucește. Și avem nevoie de ele rapid', a spus Katha
Criza politică ar putea afecta sursele de finanțare externă ale României, avertizează S&P
Criza politică din România și posibilele întârzieri în elaborarea unor politici de răspuns la dezechilibrele economice, apărute ca urmare a prăbușirii guvernului de coaliție în această săptămână, ar putea submina unele surse de finanțare externă, apreciază analiștii agenției de evaluare S&P Global, potrivit Reuters.
Bancnotele pierdute de elvețieni înseamnă un plus de aproape 900 de milioane de franci pentru guvern
Bancnotele pierdute de elvețieni începând din 1970, și care nu au mai fost schimbate cu unele noi, vor crea un beneficiu semnificativ pentru cantoanele și guvernul federal, transmite Bloomberg. La un sfert de secol după ce Banca Națională a Elveției a încetat să mai tipărească cea de a șase serie de bancnote, care a circulat
Impactul războiului comercial asupra Chinei a fost unul sub așteptări în luna aprilie
Autoritățile chineze au anunțat vineri o creștere peste așteptări a exporturilor în luna aprilie, în condițiile în care SUA și China, primele două economii ale lumii, sunt implicate într-un război comercial declanșat de Donald Trump, informează AFP. Potrivit datelor oficiale publicate vineri de Administrația vamală chin
VIDEO Metz și Trump doresc să pună capăt 'rapid' diferendelor comerciale
Președintele american, Donald Trump, și noul cancelar german, Friedrich Merz, au 'convenit' joi, în timpul unei discuții telefonice, să pună capăt 'rapid diferendelor comerciale' dintre Statele Unite și Uniunea Europeană (UE) privind taxele vamale, a indicat guvernul german, citat de AFP. Datorită importanței exporturilor
SUA: UE și alții vor fi afectați 'probabil' de taxe vamale mai mari de 10% (secretarul pentru Comerț)
Partenerii comerciali care exportă mult către Statele Unite se vor confrunta 'probabil' cu taxe vamale mai mari decât pragul de 10% aplicat tuturor începând cu aprilie, a declarat joi secretarul american pentru Comerț, Howard Lutnick, citat de AFP. 'Pragul de 10% se aplică tuturor celor care au un comerț echilibra
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva cumpărătorilor chinezi de petrol iranian
Washingtonul a anunțat joi o nouă serie de sancțiuni împotriva cumpărătorilor chinezi de petrol iranian, inclusiv împotriva unei rafinării independente, în pofida negocierilor în desfășurare între SUA și Iran asupra programului nuclear al Iranului, relatează AFP. 'Statele Unite rămân hotărâte să accentueze presiune
UE amenință să taxeze automobilele și avioanele americane și totodată pregătește un litigiu la OMC
Comisia Europeană a lansat, joi, o consultare publică cu privire la o listă de importuri din SUA care ar putea face obiectul contramăsurilor UE, în cazul în care negocierile în curs dintre UE și SUA nu duc la un rezultat reciproc avantajos și la eliminarea tarifelor SUA, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Lista supusă
SUA și Rusia analizează modalitățile prin care ar putea fi reluate livrările de gaze rusești spre Europa
Într-un moment în care relațiile energetice dintre Europa și Rusia au înghețat, oficiali de la Washington și Moscova au purtat discuții cu privire la modul în care SUA ar putea ajuta la reluarea vânzărilor de gaze rusești spre Europa, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar. Europa și-a redus drasti
BCE: Angajații străini, un motor cheie al creșterii economiei zonei euro
Angajații străini au fost responsabili pentru o mare parte din creșterea economiei zonei euro, de la pandemie, și ar putea ajuta regiunea să depășească constrângerile economice provocate de îmbătrânirea și reducerea forței de muncă, se arată într-un studiu publicat joi de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters. În ultim