Curtea de Conturi Europeană: Diferenţele de costuri dintre regiuni încurajează transportul de animale în UE
Miliarde de bovine, de porcine, de ovine, de caprine, de păsări de curte şi de cai sunt transportate în interiorul şi în afara UE în scopul reproducerii, al îngrăşării sau al sacrificării, în fiecare an, dat fiind că fermierii şi producătorii de carne încearcă să exploateze diferenţele de costuri dintre regiuni pentru a obţine profit, arată Curtea de Conturi Europeană într-un comunicat publicat luni.
Potrivit sursei citate, peste o treime dintre aceste călătorii durează mai mult de opt ore şi standardele privind bunăstarea animalelor nu sunt respectate întotdeauna.
"Au apărut astfel semne de întrebare cu privire la caracterul adecvat al standardelor respective. În documentul de analiză publicat astăzi, auditorii UE evidenţiază tendinţele în transportul animalelor şi atrag atenţia asupra provocărilor cu care se confruntă factorii de decizie din UE, precum şi asupra oportunităţilor pe care aceştia le pot avea în vedere, în perioada premergătoare unei reformări iminente a normelor UE. Producţia animalieră nu este distribuită uniform între ţările şi regiunile din UE şi fermele tind să se specializeze pe o singură specie sau pe o singură etapă de producţie. În plus, există o tendinţă către ferme şi abatoare mai puţine şi mai mari", precizează sursa citată.
În acest context, fermierii şi producătorii de carne urmăresc să reducă la minimum costurile producţiei animaliere şi ale sacrificării, să maximizeze veniturile şi să optimizeze economiile de scară prin exploatarea diferenţelor de costuri dintre statele membre. Aceşti factori încurajează transportul
animalelor, în special atunci când costurile de transport reprezintă o mică parte din preţul de vânzare cu amănuntul al cărnii.
"Transportul de animale vii pe distanţe lungi poate avea consecinţe dăunătoare asupra bunăstării lor. Legislaţia UE privind transportul animalelor nu este pusă în aplicare în mod uniform de către statele membre şi există riscul ca transportatorii să exploateze lacunele care decurg din sisteme naţionale diferite de sancţiuni", a declarat Eva Lindstrom, membra Curţii responsabilă de această analiză.
Potrivit sursei citate, există riscul ca transportatorii să aleagă rute mai lungi pentru a evita să traverseze ţări care aplică cu mai mare stricteţe normele UE şi care impun sancţiuni mai severe. Nerespectarea normelor poate aduce beneficii financiare producătorilor, de exemplu atunci când este vorba de transportul animalelor inapte, deoarece, în acest caz, în general, ţările nu aplică sancţiuni disuasive.
În această analiză, auditorii subliniază că impactul negativ al transportului asupra bunăstării animalelor ar putea fi atenuat prin reducerea numărului şi a duratei călătoriilor şi prin îmbunătăţirea condiţiilor pentru animale în timpul transportului. În acelaşi timp, ei aduc în atenţie şi unele alternative la transportul de animale vii.
Astfel, în unele cazuri, sacrificarea mai aproape de locul de producţie ar putea fi o soluţie: utilizarea de abatoare locale şi mobile ar putea reduce din nevoia de a transporta animale şi ar fi mai favorabilă mediului.
Consumatorii pot fi, la rândul lor, un motor important al schimbării: un sondaj a arătat că unii sunt dispuşi să plătească un preţ pentru carne mai mare, dar doar dacă sunt informaţi cu privire la calitatea bună a vieţii animalelor. Potrivit auditorilor, o mai bună informare a consumatorilor i-ar ajuta să facă alegeri de consum în cunoştinţă de cauză. Acest lucru ar putea fi realizat printr-un sistem UE de etichetare în materie de bunăstare a animalelor, care ar aduce o mai mare transparenţă şi ar armoniza etichetarea cărnii per ansamblul blocului UE.
"Noile norme ar putea constitui o oportunitate pentru a promova schimbări structurale în direcţia unui lanţ de aprovizionare cu alimente mai durabil. Aceasta ar însemna oferirea de stimulente producătorilor şi consumatorilor pentru a încuraja un comportament durabil din partea lor. Factorii de decizie din UE ar putea avea în vedere atribuirea unei valori monetare suferinţei animalelor şi luarea în considerare a acestei valori în costul transportului şi în preţul cărnii", se mai arată în documentul citat.
Potrivit Curţii de Conturi Europene, datele privind transportul animalelor vii sunt fragmentate la nivelul UE iar Comisia Europeană nu dispune de o imagine de ansamblu centralizată şi completă. Auditorii arată că evoluţiile în materie de IT şi alte îmbunătăţiri tehnologice ar putea fi mai bine valorificate în acest domeniu. De exemplu, un sistem informatic la nivelul UE care să urmărească toate transporturile de animale vii ar putea ajuta la centralizarea datelor şi utilizarea de camere şi senzori ar putea înregistra mişcările de animale şi măsura bunăstarea animalelor.
Animalele sunt supuse unui stres atunci când sunt încărcate în vehicule. În timpul transportului, ele pot suferi de foame, sete, căldură, lipsă de spaţiu şi lipsă de odihnă. De-a lungul vieţii sale, un animal poate fi transportat de mai multe ori: adesea, porcii îngrăşaţi şi sacrificaţi în Germania sunt născuţi în Danemarca sau în Ţările de Jos, în timp ce bovinele născute în Franţa, Irlanda sau Lituania sunt adesea îngrăşate şi sacrificate în Spania sau
în Italia.
Majoritatea comerţului cu animale vii între statele membre are loc pe cale rutieră. Conform datelor disponibile, citate în comunicat, 63% dintre transporturile de animale în perioada 2017-2021 au fost călătorii de scurtă durată de până la opt ore, urmate de călătorii de lungă durată (33%) şi de călătorii de foarte lungă durată de peste 24 de ore (4%).
"În ultimii ani, cetăţenii UE au devenit din ce în ce mai preocupaţi de bunăstarea animalelor, iar ONG-urile au insistat asupra condiţiilor precare pe care animalele le pot îndura în timpul transportului, în timp ce Parlamentul European a creat o comisie de anchetă privind protecţia animalelor în timpul transportului. Politica agricolă comună a UE nu s-a concentrat până în prezent asupra bunăstării animalelor în timpul transportului. Comisia intenţionează să propună o legislaţie revizuită privind bunăstarea animalelor înainte de sfârşitul acestui an", se mai arată în comunicat.
Documentul de analiză nr. 03/2023, intitulat "Transportul animalelor vii în UE: provocări şi oportunităţi", este disponibil pe site-ul Curţii, eca.europa.eu. Acesta pune la dispoziţie un tablou de bord online interactiv, cu ajutorul căruia jurnaliştii, cercetătorii şi publicul larg vor putea compara diferite ţări, mişcările de animale şi valoarea economică a acestora. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: curteadeconturi.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
China ar putea restricționa exporturile de tehnologie din industria energiei solare
China vrea controlul exporturilor unui număr de 12 tehnologii folosite pentru producerea echipamentelor solare, citând îngrijorări legate de securitatea națională, ca parte a unei revizuiri mai ample ce acoperă AI și biotehnologia, transmite Reuters. Ministerul Comerțului a propus adăugarea tehnologiilor fotovoltaice pe lista Chinei de control la e
Explozia pieței articolelor de lux second hand în China dă bătăi de cap mărcilor occidentale
În contextul în care economia chineză se chinuie să își revină după pandemie, chiar și marii producători mondiali de articole de lux încep să aibă probleme, pe măsură ce consumatorii chinezi se îndreaptă spre piața articolelor de lux second hand, transmite AFP. Mult timp printre cei mai importanți cumpărători de a
BTA: Bulgaria a fost lider în UE în 2024 la colectarea de deșeuri de echipamente electrice și electronice
Bulgaria a colectat în 2024 cea mai mare cantitate de deșeuri de echipamente electrice și electronice pe cap de locuitor dintre toate țările UE, 18,9 kg, fiind urmată de Cehia, cu 17,8 kg, și Franța, 17,7 kg, arată datele publicate miercuri de Eurostat, transmite BTA. De asemenea, Bulgaria a fost una dintre cele doar patru țări membre UE
Reuniunile anuale ale FMI și Băncii Mondiale se încheie cu un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare'
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat sâmbătă că reuniunile anuale ale instituției pe care o conduce și ale Băncii Mondiale, care s-au desfășurat săptămâna aceasta la Bangkok (Thailanda), au fost marcate de un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare', relatează AFP. 'Opt
Comisia Europeană va propune noi restricții asupra importurilor din China, anunță von der Leyen
Comisia Europeană va propune restricții la importurile din China care depășesc măsurile de protecție convenite cu Beijingul pentru a reduce la jumătate livrările de mașini hibride chinezești, a declarat vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters. Von der Leyen a spus că acordul încheiat cu China nu va r
Volkswagen laudă propunerea de relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania și Franța referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor, și l-a numit 'un semnal puternic' care arată responsabilitate față de industria auto, transmite Reuters. 'Poziția comună a Germanii și Franței trimite un semna
Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră provoacă îngrijorări sectorului turismului din Bulgaria
Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră, lângă Bulgaria, au sporit temerile în rândul reprezentanților din sectorul turismului, care sunt îngrijorați că informațiile privind aceste incidente ar putea submina reputații țării drept o destinație sigură și ar putea încetini ritmul rezervărilor pentru viitorul sezon de vară, au afir
Fondul Monetar Internațional: BCE va majora cel puțin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puțin încă o dată în acest an, pentru a contracara inflația ridicată, se arată într-un raport publicat vineri de Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters. BCE majorase deja dobânzile, atât în iunie c&aci
Șefa FMI spune că riscurile asociate AI ar putea depăși oportunitățile fără măsuri de protecție și un cadru etic
Riscurile asociate inteligenței artificiale (AI) ar putea depăși oportunitățile pe care aceasta le oferă, dacă nu sunt instituite măsuri de protecție adecvate și un cadru etic, a declarat vineri directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, care a pledat pentru o abordare care să combine autoreglementarea din partea industriei cu implicarea unor
Vânzările globale de vehicule electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după șase luni de creștere
Cererea globală de vehicule electrice a scăzut cu 2% în luna septembrie, punând punct unei perioade de șase luni consecutive de creștere, în condițiile în care vânzările record înregistrate în Europa nu au fost suficiente pentru a compensa scăderile semnificative din America de Nord și China, transmite Reuters. Datele
IEA accelerază scoaterea petrolului din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piață va depăși nivelul inițial de 400 milioane de barili convenit în martie, a anunțat joi Agenția Internațională pentru Energie (IEA), iar statele membre s-au angajat că accelereze eliberarea volumelor rămase, transmite Reuters. Decizia luată în martie, determinată de
Președinta BCE, Christine Lagarde, ar putea conduce din noiembrie Forumul Economic Mondial (Reuters)
Forumul Economic Mondial (WEF) ar putea să o numească pe Christine Lagarde în funcția de președinte chiar de luna viitoare, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, o astfel de decizie urmând să determine plecarea sa anticipată de la conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), provocând o reorganizare mai amplă a inst
Norvegia raportează un excedent comercial de 11 miliarde de dolari, în urma majorării exporturilor de gaze
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei a crescut semnificativ față de anul trecut, arată datele oficiale publicate joi, transmite DPA. Oficiul de Statistică din Norvegia a informat că excedentul comercial a urcat în septembrie la 105 miliarde de coroan
Grupul elvețian de lux Richemont este interesat de gigantul din sectorul diamantelor De Beers (Reuters)
Grupul elvețian de lux Richemont este în negocieri pentru a se alătura consorțiului care licitează pentru De Beers - una dintre cele mai mari companii de minerit și extracție a diamantelor din lume - scos la vânzare de Anglo American și evaluat la aproximativ un miliard de dolari, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Rusia: Veniturile din petrol și gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol și gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 miliarde de ruble (11,97 miliarde de dolari), conform calculelor Reuters. Aceste venituri sunt responsabile pentru aproximativ o cincime din totalul veniturilor la bugetul federal. Rusia, al treilea cel mai mare producăto














