Banca Mondială şi-a îmbunătăţit uşor estimările privind creşterea economiei mondiale în 2023

Preşedintele Grupului Băncii Mondiale, David Malpass a anunţat luni că instituţia financiară internaţională şi-a îmbunătăţit estimările referitoare la avansul înregistrat în 2023 de economia mondială, până la 2%, de la 1,7% cât estima în luna ianuarie, adăugând însă că încetinirea faţă de creşterea solidă înregistrată în 2022 va agrava problema datoriilor pentru ţările în curs de dezvoltare, transmite Reuters.
La un briefing de presă organizat cu ocazia debutului reuniunilor de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, David Malpass a precizat că revizuirea în sus are legătură cu îmbunătăţirea perspectivelor referitoare la revenirea Chinei după restricţiile din timpul pandemiei de COVID-19. Potrivit celor mai recente estimări, economia chineză ar urma să înregistreze o creştere de 5,1% în acest an, comparativ cu un avans de 4,3% estimat în raportul din luna ianuarie al Băncii Mondiale.
În plus, economiile avansate, inclusiv SUA, înregistrează performanţe uşor mai bune decât estima în ianuarie Banca Mondială, a spus Malpass.
Pe de altă parte, preşedintele Băncii Mondiale a avertizat că turbulenţele din sectorul bancar şi preţurile mai mari ale petrolului ar putea pune, încă odată, presiuni în jos asupra perspectivelor de creştere la finele acestui an.
De asemenea, Malpass a informat că reuniunile tehnice care au avut loc recent cu oficialii chinezi ar putea "sparge gheaţa" cu privire la o posibilă mişcare în direcţia unei reduceri de datorii pentru ţările sărace. Potrivit lui Malpass, China ar putea astfel să dobândească un uşor avantaj politic la un cost relativ redus pentru instituţiile sale financiare. "Din punctul de vedere al instituţiilor chineze, nu este vorba de o sumă importantă. Este în avantajul Chinei să facă această mişcare", atât din punct de vedere economi cât şi politic, a spus Malpass.
Guvernatorii băncilor centrale, miniştri de Finanţe şi participanţi din peste 180 de ţări sunt aşteptaţi începând de luni la Washington pentru reuniunile de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale.AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
FMI estimează că taxele vamale vor afecta mai acut țările din estul Europei (EFE)
Fondul Monetar Internațional estimează că impactul taxelor vamale asupra creșterii economice va fi semnificativ în Uniunea Europeană, dar mai acut în țările din estul regiunii, mai expuse la războiul comercial din cauza puternicei dependențe de producție, relatează agenția EFE. Directorul Departamentului European al FMI, Alfred Kam
Taxele vamale americane vor afecta în Europa mai puternic țările din Est, avertizează FMI
Fondul Monetar Internațional (FMI) estimează că impactul taxelor vamale americane asupra creșterii economice va fi semnificativ în Uniunea Europeană, iar țările est-europene vor fi mai puternic afectate ca urmare a dependenței lor majore față de industria prelucrătoare, relatează agenția EFE. Directorul departamentului european al FMI, Alfred Kammer, a i
Președintele Băncii Naționale a Elveției respinge bitcoin ca activ de rezervă
Președintele Băncii Naționale a Elveției (SNB) a declarat vineri că criptomonedele nu îndeplinesc standardele instituției de monedă de rezervă, respingând solicitările promotorilor cripto de a deține bitcoin ca instrument de acoperire împotriva riscurilor în creștere cu care se confruntă economia mondială, transmite Reuters. Promotorii
Germania: Așteptările privind exporturile s-au prăbușit, în urma războiului comercial
Așteptările privind afacerile în rândul exportatorilor germani au scăzut la cel mai redus nivel de la criza financiară globală din 2008, în urma noilor taxe vamale anunțate de președintele Donald Trump, potrivit unui studiu al Institutului Ifo publicat vineri, transmite DPA. Indicele Ifo privind așteptările legate de exporturi s-a deteriorat
Apple vrea să producă în India majoritatea iPhone-urilor pe care le vinde în SUA
Apple Inc intenționează, până la finalul anului viitor, să importe cea mai mare parte a iPhone-urilor pe care le vinde în SUA din India, accelerând reducerea dependenței de China, pentru a atenua riscurile legate de taxele vamale și tensiunile geopolitice, transmite Bloomberg. Obiectivul înseamnă că Apple va trebui să-și dubleze producț
Banco BPM respinge oficial oferta de preluare din partea UniCredit
Al treilea mare grup bancar italian, Banco BPM, a respins oficial oferta de preluare a rivalei mai mari UniCredit SpA, spunând că prețul este prea scăzut și acționarii săi vor fi penalizați în entitatea combinată, transmite Reuters. Oferta UniCredit de 13 miliarde euro (14,8 miliarde de dolari) începe luni și se desfășoară p&
Carrefour isi menține obiectivele pentru 2025, pe fondul majorării vânzărilor trimestriale
Carrefour, cel ai mare retailer european, a raportat vânzări trimestriale mai ridicate, care reflectă rezultatele foarte bune înregistrate pe piața din Brazilia și îmbunătățirea performanței pieței franceze, unde compania a redus prețurile pentru a atrage consumatorii afectați de inflația ridicată, transmite Reuters. Compania
Comisarul european pentru industrie declară că nu înțelege planurile Arcelor Mittal de reorganizare
Vicepreședintele pentru Industrie al Comisiei Europene, Stephane Sejourne, și-a exprimat, joi 'neînțelegerea' față de recentele anunțuri ale companiei multinaționale din domeniul siderurgiei Arcelor Mittal, care intenționează să elimine 600 de locuri de muncă în Franța și are în vedere relocarea altora din Europa, relatează agenția EFE.
Comisia Europeană va prezenta în mai o foaie de parcurs pentru eliminarea completă în UE a importurilor de combustibili fosili rusești
Comisia Europeană va prezenta în următoarele două săptămâni o foaie de parcurs cu măsuri menite să elimine complet importurile de combustibili fosili din Rusia în statele membre ale UE, a anunțat joi la Londra la un eveniment pe teme energetice președinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, relatează Reuters. Uniunea Europeană și-a
SUA califică drept 'extorcare' amenzile impuse de Comisia Europeană companiilor Apple și Meta
Statele Unite 'nu vor tolera' amenzile grele impuse de Comisia Europeană companiilor americane Apple și Meta, a declarat joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, care a calificat aceste amenzi drept 'o nouă formă de extorcare economică', transmite AFP. 'Reglementările extrateritoriale care țintesc în mod precis
Kristalina Georgieva (FMI) cere acțiuni rapide pentru rezolvarea tensiunilor comerciale care amenință creșterea
Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a cerut țărilor să acționeze 'rapid' pentru rezolvarea disputelor comerciale care amenință creșterea economiei mondiale, transmit AP și Reuters. Impredictibilitatea provocată de campania agresivă a președintelui Donald Trump de a taxa importurile străine determină companiile să
BTA: Bulgaria și Romania lansează proceduri de achiziții publice comune pentru îmbunătățirea navigației pe Dunăre
În ședința care are loc în mod regulat miercuri, Consiliul de Miniștri a aprobat un acord între Agenția Executivă pentru Explorarea și Întreținerea Fluviului Dunărea și Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați din România privind lansarea în comun a procedurilor de achiziții publice în cadrul proiectului FAST Dunărea 2, care vi
Germania: Guvernul a înrăutățit previziunile economice din 2025, în urma incertitudinilor din comerțul mondial
Guvernul de la Berlin a înrăutățit previziunile privind evoluția economiei germane, estimând acum o stagnare în 2025, după ce anterior previziona un avans de 0,3%, deoarece incertitudinile din comerțul mondial ar urma să afecteze creșterea economică și investițiile, transmite Reuters. Germania, cea mai mare economie europeană, a fost singura
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, pierderi de 40 miliarde dolari, în urma declinului acțiunilor din domeniul tehnologiei
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, unul dintre cei mai mari investitori globali, a raportat joi pierderi trimestriale de 415 miliarde de coroane norvegiene (39,72 miliarde de dolari), în urma declinului acțiunilor companiilor din domeniul tehnologiei, transmite Reuters. 'Rezultatele din primul trimestru au fost afectate de fluctuațiile semnif
Comisia Europeană anunță o revizuire cuprinzătoare a normelor UE privind siguranța rutieră și înmatricularea vehiculelor
Comisia Europeană (CE) propune o revizuire cuprinzătoare a normelor UE privind siguranța rutieră și înmatricularea vehiculelor pentru a îmbunătăți siguranța rutieră și calitatea aerului în întreaga UE, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Noile norme vor ține seama de prezența tot mai mare a vehic