Enel a obţinut 2,9 miliarde de dolari în urma vânzării unor active din Peru

Enel SpA, cea mai mare companie italiană de utilităţi, a anunţat vineri că a fost de acord să-şi vândă participaţiile deţinute la două facilităţi din Peru firmei chineze China Southern Power Grid International (CSGI), valoarea tranzacţiei fiind de 2,9 miliarde de dolari, transmite Reuters.
Este cel mai recent pas al Enel SpA de a vinde pe plan global active în valoare de 21 de miliarde de euro pentru a-şi reduce datoria netă. Cea mai mare parte a planului de vânzare de active - care vizează printre altele active din România, Argentina şi Peru - va fi realizată până la finalul lui 2023.
La 31 decembrie 2022, datoria netă a Enel scăzuse la 60,1 miliarde de euro (65,49 miliarde de dolari), de la un vârf de aproape 70 miliarde de euro la 30 septembrie.
În urma tranzacţiei, Enel se aşteaptă să-şi reducă datoria consolidată cu aproximativ 3,1 miliarde de euro anul acesta, tranzacţia urmând să aibă un impact pozitiv de aproximativ 500 de milioane de euro asupra profitului net.
Conform acordului, subsidiara Enel din Peru vinde întreaga participaţie de 83,15% în compania de distribuţie şi alimentare cu energie Enel Distribucion Peru, şi 100% din Enel X Peru, care oferă servicii avansate de energie.
Tranzacţia trebuie aprobată de autoritatea antitrust din Peru şi de autorităţile din China care supervizează investiţiile directe.
După finalizarea vânzărilor de active, Enel intenţionează să se concentreze pe pieţele sale de bază din Italia, Spania, Statele Unite, Brazilia, Chile şi Columbia. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Comisia Europeană amână, din nou, data de aplicare a normelor FRTB
Comisia Europeană a adoptat, joi, un act delegat care amână cu încă un an, până la 1 ianuarie 2027, data aplicării părții rămase din standardele internaționale Basel III în UE, respectiv revizuirea fundamentală a portofoliului de tranzacționare (FRTB), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar FRTB vize
Germania: BioNTech va achiziționa CureVac
BioNTech, una dintre primele companii care a dezvoltat un vaccin eficient Covid-19, a anunțat joi că vrea să achiziționeze rivalul farmaceutic german CureVac, transmit DPA și Reuters. Grupul german de biotehnologie BioNTech, care are sediul în Mainz, intenționează să achiziționeze toate acțiunile CureVac pentru a-și extinde expertiza &ic
Airbus și-a îmbunătățit estimările privind vânzările de avioane, în pofida tensiunilor comerciale
Grupului aeronautic european Airbus și-a îmbunătățit, joi, estimările privind cererea mondială de avioane în următorii 20 de ani, spunându-le investitorilor și furnizorilor că industria transportului aerian va depăși actualul val de tensiuni comerciale, transmite Reuters. Conform celor mai recente prognoze, producătorii de avioane comerciale
BCE: Dolarul pierde din cota de piață a rezervelor valutare globale; câștigătorii sunt yenul japonez și dolarul canadian
Dolarul a continuat anul trecut să piardă din cota de piață de monedă dominantă pe plan mondial, dar euro nu a fost principalul beneficiar, ci rivalii mai mici și aurul, se arată într-un raport publicat miercuri de Banca Centrală Europeană, transmite Reuters. Totuși, o accelerare a vânzărilor de active în dolari din aprilie,
BTA: Construcția autostrăzii Struma progresează, după încheierea obstacolelor de ordin juridic
Cererile au fost retrase, iar procedurile judiciare relevante care contestau legalitatea construcției ultimei secțiuni neterminate a autostrăzii Struma prin Defileul Kresna au fost încheiate, a anunțat miercuri Agenția pentru Infrastructură Rutieră. Având în vedere atât importanța finalizării părții rămase a autostrăzii
BEI triplează la trei miliarde de euro finanțarea industriei apărării din UE
Banca Europeană de Investiții (BEI), divizia de creditare a UE, a triplat schema sa de sprijinire a finanțării industriei apărării din blocul comunitar la trei miliarde de euro (3,43 miliarde de dolari) și a semnat un acord cu creditorul german Deutsche Bank pentru a canaliza banii către firmele UE din domeniul apărării, transmite Reuters. Mie
BCE anunță reducerea birocrației pentru bănci
Banca Centrală Europeană va reduce birocrația pentru creditori, în zone ca răscumpărările de acțiuni și noile numiri, dar băncile nu ar trebui să se aștepte la o dereglementare majoră, a afirmat miercuri Claudia Buch, președintele Consiliului de supraveghere al BCE, transmite Reuters. În ultima perioadă s-au intensificat solicitări
Italia vrea clarificări de la Washington cu privire la restricțiile impuse Pirelli din cauza investitorului chinez
Guvernul italian vrea să obțină clarificări de la autoritățile americane, pe fondul îngrijorărilor că Washingtonul ar putea impune restricții producătorului italian de anvelope Pirelli, din cauza faptului că cel mai mare acționar al său este un investitor chinez, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar. Dezvălu
Președinta BEI anunță că banca va finanța o interconexiune între Franța și Spania
Președinta Băncii Europene de Investiții (BEI), Nadia Calvino, a transmis miercuri că banca va anunța 'în următoarele zile' un acord pentru finanțarea unei interconexiuni de energie electrică între Franța și Spania, relatează agenția EFE. 'Asta înseamnă că Peninsula Iberică va înceta să mai fie o insulă energetică
Un milion de germani au o centrală electrică de balcon
Numărul centralelor electrice de balcon din Germania s-a dublat în ultimul an și se apropie de un milion de unități, a anunțat miercuri Asociația germană a industriei solare (BSW), transmite DPA. Centralele electrice de balcon sunt panouri solare de mici dimensiuni, special concepute pentru a fi montate pe balcoane, fațade sau terase și a căror p
Electricitatea s-a scumpit în Europa pe fondul temerilor referitoare la coroziunea descoperită la un reactor francez
Prețurile la electricitate au crescut miercuri în toată Europa, după ce grupul francez de utilități Electricite de France SA a raportat semne de 'coroziune' la reactorul unei centrale nucleare, anunț care a relansat temerile că producția de electricitate a Franței ar putea fi, din nou, redusă, transmite Bloomberg. În jurul orei locale 9:57
Schimburile comerciale dintre Germania și Rusia s-au prăbușit după 2021
Importurile Germaniei de bunuri din Rusia au scăzut cu 95% în perioada 2021-2024, în timp ce exporturile de bunuri germane spre Rusia au scăzut cu 72%, a informat miercuri Oficiul federal de statistică (Destatis), transmite Reuters. Pe ansamblu, Uniunea Europeană și-a redus importurile din Rusia cu 78% și exporturile cu 65%, în perioada 2021-
Președinta Băncii Centrale Europene afirmă la Beijing că trebuie acționat pentru a se evita sporirea tensiunilor comerciale
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a afirmat, miercuri, la Beijing, că 'politicile comerciale coercitive nu reușesc să rezolve dezechilibrele' și că este necesar să se acționeze pentru a se 'evita o escaladare a tensiunilor reciproc dăunătoare' la nivel global, transmite EFE. Lagarde, care se află la Beijing pentru o î
Infractorii recurg la drone și social media pentru a vinde țigări de contrabandă
Contrabandiștii de țigări și vânzătorii pe piața neagră folosesc din ce în ce mai frecvent tehnologii precum social media și drone pentru a livra țigări fumătorilor din Europa și a evita forțele de ordine, arată un raport publicat miercuri de firma de consultanță KPMG, transmite Reuters. Raportul anual al KPMG, realizat la comanda Philip Morris Int
3,5 milioane de console Nintendo Switch 2 vândute în doar patru zile
Grupul japonez Nintendo a anunțat miercuri că a vândut peste 3,5 milioane de exemplare din nou sa consolă de jocuri video Switch 2 în primele patru zile de la lansare, ceea ce face din acest model cea mai vândută consolă din istoria companiei Nintendo, transmite Reuters. 'Fanii din întreaga lume și-au exprimat entuziasmul față de Ni