Fragmentarea geopolitică sporeşte riscurile la adresa stabilităţii financiare (FMI)
Sporirea tensiunilor geopolitice şi fragmentarea rezultată a economiei mondiale ar putea majora riscurile la adresa stabilităţii financiare, reducând investiţiile transfrontaliere, preţurile activelor, sistemele de păţi şi capacitatea băncilor de a acorda împrumuturi, avertizează Fondul Monetar Internaţional (FMI), transmite Reuters.
Noul document de lucru al FMI scoate în evidenţă potenţialul de sporire a tensiunilor, care ar urma să ducă la ieşiri de capital, inclusiv investiţii directe, din diverse ţări, riscuri ridicate fiind observate în special la economiile emergente şi statele în curs de dezvoltare.
Riscurile la adresa stabilităţii sunt introduse prin canalele financiare, se arată în documentul pregătit pentru reuniunea de săptămâna viitoare a FMI şi Băncii Mondiale de la Washington.
Stabilitatea financiară ar urma să fie principalul subiect la această întâlnire, într-un moment în care îngrijorările cu privire la situaţia fragilă din sectorul bancar s-au răspândit din SUA în Europa, culminând cu preluarea în regim de urgenţă a băncii elveţiene Credit Suisse de către rivala UBS.
Documentul citează divergenţele SUA-China, începând din 2016, privind votul în Adunarea Generala a Organizaţiei Naţiunilor Unite ca un indicator al sporirii tensiunilor geopolitice între o ţară care investeşte şi una care este destinatarul investiţiilor. Astfel de tensiuni reduc investiţiile transfrontaliere şi creanţele bancare cu 15% în ţara de destinaţie a investiţiilor, consideră FMI.
"Impunerea de restricţii financiare, sporirea incertitudinilor, renunţarea la investiţiile transfrontaliere în urma escaladării tensiunilor ar putea spori riscurile cu care se confruntă băncile în privinţa refinanţării datoriilor şi riscurile privind costurile de finanţare. De asemenea, ar putea majora dobânzile bondurilor guvernamentale, reducând valoarea activelor băncilor şi sporind costurile lor de finanţare", susţin oficialii FMI într-o postare pe blogul instituţiei.
O astfel de evoluţie ar determina băncile să reducă creditarea, ceea ce ar reduce creşterea economică şi ar alimenta instabilitatea financiară. Supervizorii bancari, autorităţile de reglementare şi instituţiile financiare trebuie să folosească testele de stres şi analiza scenariilor pentru a înţelege mai bine cum sporirea tensiunilor poate fi transmisă sistemului financiar, informează FMI.
Instituţia cere ţărilor să-şi întărească mecanismele regionale de protecţie, prin linii de schimb valutar sau sau linii de credit cu scop preventiv de la instituţiile financiare internaţionale, cum ar fi FMI.
De asemenea, economiile dependente de finanţarea externă ar trebui să-şi majoreze rezervele internaţionale, de capital şi rezervele de lichidităţi (liquidity buffers), susţine FMI.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
China ar putea restricționa exporturile de tehnologie din industria energiei solare
China vrea controlul exporturilor unui număr de 12 tehnologii folosite pentru producerea echipamentelor solare, citând îngrijorări legate de securitatea națională, ca parte a unei revizuiri mai ample ce acoperă AI și biotehnologia, transmite Reuters. Ministerul Comerțului a propus adăugarea tehnologiilor fotovoltaice pe lista Chinei de control la e
Explozia pieței articolelor de lux second hand în China dă bătăi de cap mărcilor occidentale
În contextul în care economia chineză se chinuie să își revină după pandemie, chiar și marii producători mondiali de articole de lux încep să aibă probleme, pe măsură ce consumatorii chinezi se îndreaptă spre piața articolelor de lux second hand, transmite AFP. Mult timp printre cei mai importanți cumpărători de a
BTA: Bulgaria a fost lider în UE în 2024 la colectarea de deșeuri de echipamente electrice și electronice
Bulgaria a colectat în 2024 cea mai mare cantitate de deșeuri de echipamente electrice și electronice pe cap de locuitor dintre toate țările UE, 18,9 kg, fiind urmată de Cehia, cu 17,8 kg, și Franța, 17,7 kg, arată datele publicate miercuri de Eurostat, transmite BTA. De asemenea, Bulgaria a fost una dintre cele doar patru țări membre UE
Reuniunile anuale ale FMI și Băncii Mondiale se încheie cu un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare'
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat sâmbătă că reuniunile anuale ale instituției pe care o conduce și ale Băncii Mondiale, care s-au desfășurat săptămâna aceasta la Bangkok (Thailanda), au fost marcate de un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare', relatează AFP. 'Opt
Comisia Europeană va propune noi restricții asupra importurilor din China, anunță von der Leyen
Comisia Europeană va propune restricții la importurile din China care depășesc măsurile de protecție convenite cu Beijingul pentru a reduce la jumătate livrările de mașini hibride chinezești, a declarat vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters. Von der Leyen a spus că acordul încheiat cu China nu va r
Volkswagen laudă propunerea de relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania și Franța referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor, și l-a numit 'un semnal puternic' care arată responsabilitate față de industria auto, transmite Reuters. 'Poziția comună a Germanii și Franței trimite un semna
Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră provoacă îngrijorări sectorului turismului din Bulgaria
Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră, lângă Bulgaria, au sporit temerile în rândul reprezentanților din sectorul turismului, care sunt îngrijorați că informațiile privind aceste incidente ar putea submina reputații țării drept o destinație sigură și ar putea încetini ritmul rezervărilor pentru viitorul sezon de vară, au afir
Fondul Monetar Internațional: BCE va majora cel puțin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puțin încă o dată în acest an, pentru a contracara inflația ridicată, se arată într-un raport publicat vineri de Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters. BCE majorase deja dobânzile, atât în iunie c&aci
Șefa FMI spune că riscurile asociate AI ar putea depăși oportunitățile fără măsuri de protecție și un cadru etic
Riscurile asociate inteligenței artificiale (AI) ar putea depăși oportunitățile pe care aceasta le oferă, dacă nu sunt instituite măsuri de protecție adecvate și un cadru etic, a declarat vineri directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, care a pledat pentru o abordare care să combine autoreglementarea din partea industriei cu implicarea unor
Vânzările globale de vehicule electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după șase luni de creștere
Cererea globală de vehicule electrice a scăzut cu 2% în luna septembrie, punând punct unei perioade de șase luni consecutive de creștere, în condițiile în care vânzările record înregistrate în Europa nu au fost suficiente pentru a compensa scăderile semnificative din America de Nord și China, transmite Reuters. Datele
IEA accelerază scoaterea petrolului din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piață va depăși nivelul inițial de 400 milioane de barili convenit în martie, a anunțat joi Agenția Internațională pentru Energie (IEA), iar statele membre s-au angajat că accelereze eliberarea volumelor rămase, transmite Reuters. Decizia luată în martie, determinată de
Președinta BCE, Christine Lagarde, ar putea conduce din noiembrie Forumul Economic Mondial (Reuters)
Forumul Economic Mondial (WEF) ar putea să o numească pe Christine Lagarde în funcția de președinte chiar de luna viitoare, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, o astfel de decizie urmând să determine plecarea sa anticipată de la conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), provocând o reorganizare mai amplă a inst
Norvegia raportează un excedent comercial de 11 miliarde de dolari, în urma majorării exporturilor de gaze
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei a crescut semnificativ față de anul trecut, arată datele oficiale publicate joi, transmite DPA. Oficiul de Statistică din Norvegia a informat că excedentul comercial a urcat în septembrie la 105 miliarde de coroan
Grupul elvețian de lux Richemont este interesat de gigantul din sectorul diamantelor De Beers (Reuters)
Grupul elvețian de lux Richemont este în negocieri pentru a se alătura consorțiului care licitează pentru De Beers - una dintre cele mai mari companii de minerit și extracție a diamantelor din lume - scos la vânzare de Anglo American și evaluat la aproximativ un miliard de dolari, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Rusia: Veniturile din petrol și gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol și gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 miliarde de ruble (11,97 miliarde de dolari), conform calculelor Reuters. Aceste venituri sunt responsabile pentru aproximativ o cincime din totalul veniturilor la bugetul federal. Rusia, al treilea cel mai mare producăto














