BCE: Sectorul bancar din umbră ar putea declanşa următoarea criză financiară
Sectorul bancar din umbră este ''punctul slab al sistemului financiar'' şi ar putea declanşa următoarea criză financiară, a avertizat Luis de Guindos, vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, într-un interviu acordat publicaţiei irlandeze Sunday Business Post, transmit Bloomberg şi publicaţia The Irish Times.
În contextul salvării recente a grupului elveţian Credit Suisse, Luis de Guindos şi-a exprimat încrederea că sectorul bancar european este "solid şi rezilient", dar sectorul non-bancar "ar putea fi o sursă de probleme pentru întregul sistem financiar".
Sectorul non-bancar implică firmele care sunt angajate în activităţi asemănătoare cu cele bancare, dar nu sunt nici înregistrate şi nici reglementate ca bănci. Din această categorie fac parte fondurile, firmele de asigurări, investitorii în capital de risc şi schimburile valutare.
De Guindos a avertizat că firmele din acest sector şi-au asumat "multe riscuri" în perioada în care ratele dobânzilor erau la un nivel scăzut, iar acum ar putea fi expuse, în urma majorării dobânzilor, ceea ce ar putea afecta sistemul financiar extins.
Principalul motiv de îngrijorare al BCE în privinţa stabilităţii financiare, după problemele de la Credit Suisse Group AG, îl reprezintă sectorul non-bancar, a cărui pondere a crescut în sistemul financiar european, a explicat Luis de Guindos. Acesta a adăugat: "Nu suntem supervizorii sectorului non-bancar. Dar aceste companii sunt interconectate cu băncile pe care le supervizăm în mod tradiţional, şi de aceea ne uităm şi spre acest sector".
Situaţia este destul de diferită faţă de criza financiară globală din 2008, deoarece băncile au un nivel mai ridicat al capitalului şi al lichidităţilor, multe peste cerinţele minime, susţine Luis de Guindos.
De asemenea, a apreciat oficialul BCE, sistemul bancar "trece printr-o perioadă de incertitudini ridicate", ceea ce necesită o abordare a politicii monetare la fiecare şedinţă, fără un pre-angajament spre o acţiune specifică.
"Suntem deschişi în privinţa viitorului. Problema este acum modul în care sistemul bancar din SUA şi Credit Suisse vor afecta economia zonei euro. În următoarele săptămâni şi luni, trebuie să analizăm dacă vom înăspri în continuarea condiţiile financiare", a declarat de Guindos.
Acesta şi-a exprimat dorinţa unei reveniri "rapide" către ţinta de inflaţie a BCE de 2%. "Ştim că nu poate fi realizată imediat, dar trebuie să fie în orizontul nostru de proiecţie, care este o perioadă de doi ani. Traiectoria inflaţiei este mult mai importantă decât simpla readucere a inflaţiei la ţinta de 2%", a precizat Luis de Guindos.
Conform datelor Eurostat, în zona euro rata anuală a inflaţiei a scăzut de la 8,6% în ianuarie la 8,5% în februarie. Este a patra lună consecutivă în care s-a înregistrat o încetinire a preţurilor în zona euro, după ce în octombrie se înregistrase un avans record, de 10,6%. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prețul electricității cu livrare la iarnă în Europa a înregistrat cel mai puternic avans de după criză energetică
Pe măsură ce Europa se apropie de sezonul de iarnă, piețele de energie electrică transmit cel mai puternic semnal de alarmă de după criza energetică din 2022, transmite Bloomberg. În Germania, cea mai mare economie a regiunii, energia angro cu livrare în luna ianuarie se tranzacționează la peste 180 euro pe megawatt-oră la European Energy Exchange,
UE lansează Platforma europeană a părților interesate privind reziliența în domeniul apei și Academia europeană a apei
Comisia Europeană va organiza, luni, evenimente separate pentru a lansa două inițiative-cheie care promovează Agenda privind reziliența în domeniul apei, în parteneriat cu Comitetul Regiunilor și cu Comitetul Economic și Social European, informează un comunicat de presă al executivului comunitar. Resursele de apă ale Europei sunt supuse unei presiu
FMI estimează că AI ar putea impulsiona creșterea economică a UE dar ar pune și presiuni asupra economiilor
Inteligența artificială ar putea îmbunătăți productivitatea europeană cu aproximativ 1% pe parcursul a cinci ani, însă riscă și să accentueze inegalitățile, să suprasolicite rețelele electrice și să sporească dependența de tehnologia străină, cu excepția cazului în care guvernele statelor membre aprofundează integrarea economică, susține Fondul Monetar Inte
BTA: Festivalul Brânzei de Casă reunește producători din Bulgaria și Balcani în satul Cherni Vit
Festivalul Brânzei de Casă va aduce laolaltă, sâmbătă, în satul Cherni Vit (regiunea Teteven, nord-centrul Bulgariei), producători de brânză din Bulgaria și din regiunea Balcanilor care își vor împărtăși poveștile despre păstrarea metodelor tradiționale de preparare a brânzei și despre transmiterea acestor metode generațiilor viitoar
Warren Buffett se retrage din funcția de președinte al Berkshire Hathaway, lăsând-o fiului său Howard
Warren Buffett a anunțat vineri că se retrage din funcția de președinte al consiliului de administrație al Berkshire Hathaway, după peste 60 de ani petrecuți în cadrul gigantului american de investiții, au consemnat PA Media și dpa. Buffett, în vârstă de 96 de ani, va prelua un rol onorific de președinte emerit, iar fiul său
Ungaria poate renunța la gazul rusesc, afirmă ministrul Energiei
Ungaria poate respecta reglementările Uniunii Europene și să elimine complet dependența de gazul rusesc într-un interval de un an, a declarat vineri ministrul Economiei și Energiei, Istvan Kapitany, o declarație care marchează o schimbare semnificativă de poziție față de politicile promovate sub fostul premier Viktor Orban, transmite Bloomberg. &
Miniștrii europeni ai Finanțelor vor discuta vineri despre taxarea profiturilor excepționale ale companiilor energetice
Miniștrii de Finanțe din statele membre UE vor discuta, vineri, dacă să impună, la nivelul întregului bloc comunitar, o taxă pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, care profită de pe urma creșterii explozive a prețurilor la petrol și gaze după închiderea Strâmtorii Ormuz, transmite Reuters. Miniștrii de finan
China exportă cantități record de combustibil pentru avioane
Exporturile Chinei de produse petroliere rafinate au crescut cu 12,7% în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, revenind la nivelul la care erau înainte de izbucnirea războiului din Iran, iar exporturile de combustibil pentru avioane au atins un nivel record, potrivit datelor vamale publicate vineri, transmite Reuters. China,
Bulgaria oferă un sprijin de 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților
Guvernul bulgar a anunțat, vineri, un pachet de măsuri de sprijin în valoare de peste 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților asupra gospodăriilor, fermierilor, transportatorilor și sectoarele economice cheie, transmite Reuters. Pachetul de măsuri include o plată unică de 50 de euro pentru persoanele și g
Putin a pus activele din Rusia ale Nestle, Auchan și Leroy Merlin sub administrare specială
Activele rusești ale multinaționalei elvețiene Nestle, ale lanțului francez de retail Auchan și ale fostului grup de bricolaj Leroy Merlin (redenumit Lemana Pro în 2024 în Rusia) au fost transferate către o singură companie rusă, conform unui decret emis joi de președintele Vladimir Putin. Potrivit documentului, acțiunile acestor companii din Rusia
Japonia a majorat dobânda de referință la cel mai ridicat nivel din ultimii 31 de ani
Banca Japoniei (BoJ) a majorat, vineri, dobânda de politică monetară la 1,25%, cel mai ridicat nivel de după 1995, pe fondul presiunilor inflaționiste alimentate de Războiul din Golf și deprecierea yenului, transmite AFP. Această creștere vine în urma deciziilor similare adoptate de Banca Centrală Europeană (BCE), pe 10 septembrie,
Irlanda are mai multe bovine decât locuitori și exportă carne de vită de 3,1 miliarde euro
Irlanda, unul dintre cei mai mari producători de carne de vită din Uniunea Europeană, are 6,5 milioane de bovine la o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori, iar în 2024 a exportat 490.586 de tone de carne de vită, în valoare de 3,1 miliarde de euro. 'Țara cu o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori are
Bolt și Lucid își unesc forțele pentru a lansa 25.000 de robotaxiuri în Europa
Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație cel puțin 25.000 de vehicule complet autonome în Europa, în colaborare cu producătorul american de vehicule electrice Lucid, au anunțat joi cele două companii, transmite Reuters. Companiile nu au dezvăluit un orizont de timp pentru atingerea acestui obiect
Acțiunile Raiffeisen, în scădere puternică după ce un short-seller a atras atenția asupra legăturilor cu Rusia
Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI) este din nou în lumina reflectoarelor, după ce un investitor care pariază pe scăderea acțiunilor (short-seller) a acuzat RBI că este un canal cheie prin care Rusia poate ocoli sancțiunile internaționale, transmite Reuters. Subsidiara Raiffeisen din Rusia este cea mai mare bancă d
Noile tehnologii, precum Inteligența Artificială, sunt utilizate la combaterea supraturismului
Turiștii sunt informați în timp real, prin intermediul telefoanelor, că locul pe care doresc să-l viziteze este aglomerat și sunt încurajați să aleagă un alt monument iar lupta împotriva supraturismului ar putea implica noile tehnologii, din ce în ce mai utilizate de acest sector, transmite AFP. Încă din această vară, Parcul ornit













