Ucraina: Banca Mondială oferă un ajutor suplimentar de 2,5 miliarde de dolari

Banca Mondială (BM) a anunţat vineri că acordă un ajutor suplimentar de 2,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, cu scopul de a "sprijini menţinerea serviciilor esenţiale şi eforturile de redresare", notează AFP.
Acest nou sprijin este realizat în cadrul Proiectului PEACE care vizează susţinerea financiară a funcţionării serviciilor de stat ucrainene şi provine de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).
El urmează să permită guvernului ucrainean să "susţină sectoare-cheie, printre care sănătatea, educaţia, plata pensiilor sau îngrijirea persoanelor strămutate intern", precum şi salariile funcţionarilor publici ucraineni, a precizat BM în comunicatul său.
Această nouă linie de credit ridică în prezent la 20,6 miliarde de dolari fondurile mobilizate de BM pentru Ucraina, sub formă de împrumut sau grant, de la începutul conflictului în urmă cu un an, din care 18,5 miliarde de dolari au fost deja plătite.
"Sunt bucuros că Banca Mondială a mobilizat această sumă pentru a sprijini Ucraina de la începutul conflictului. Vom continua să sprijinim poporul ucrainean în nevoile sale cele mai urgente şi în coordonare cu eforturile guvernului de reconstrucţie şi redresare", a declarat preşedintele instituţiei, David Malpass, citat în comunicat.
De la începutul conflictului, ţara este largă sprijinită financiar de comunitatea internaţională, în primul rând de Statele Unite, atât militar, cât şi financiar.
În total, Statele Unite au oferit ajutoare directe Ucrainei de peste 113 miliarde de dolari de la începutul conflictului la 24 februarie 2022. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: (c) NEXTA/twitter.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Autoritatea portugheză de telecomunicații anunță restabilirea serviciilor pentru 98% dintre clienți
Autoritatea Națională de Telecomunicații (Anacom) din Portugalia a anunțat că, marți după-amiaza, 98% dintre clienții principalelor companii aveau restabilite serviciile de rețea mobilă, internet și televiziune, în urma penei de curent înregistrate cu o zi înainte, care a afectat și Spania și Franța, relatează agenția EFE. Purtătorul de cuv&a
China are o listă de produse americane care vor fi scutite de taxele de 125% (Reuters)
China a elaborat o listă de produse americane care vor fi scutite de taxele de 125% și a înștiințat companiile despre acest demers, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, într-un moment în care Beijingul vrea să atenueze impactul războiului său comercial cu Washingtonul. China acordă deja scutiri de taxe pent
SUA: Trump reduce temporar taxele la producătorii de automobile
Președintele american Donald Trump a semnat marți un decret prin care relaxează temporar taxele vamale pentru producătorii de automobile care fabrică în Statele Unite cu piese importate, în special prin evitarea unui cumul al acestor taxe în vigoare de la începutul lunii aprilie, relatează AFP. Acest anunț survine &icir
SUA: Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut în martie, ajungând la cel mai redus nivel din septembrie
Numărul locurilor de muncă vacante în SUA a scăzut în martie, războaiele comerciale ale președintelui Donald Trump înrăutățind perspectivele economice, transmite AP. Conform datelor publicate de Biroul de Statistică de la Departamentul american al Muncii (BLS), numărul locurilor de muncă vacante, un indicator al cererii de fo
Activitatea fabricilor Renault și Stellantis din Spania s-a reluat
În Spania a fost reluată gradual producția la cele două fabrici ale Renault și la cele trei uzine ale Stellantis, după pana masivă de curent care a afectat luni Peninsula Iberică, transmite Reuters. Un purtător de cuvânt al Renault a precizat că activitatea la cele două fabrici a fost oprită luni la ora locală 12:30 PM.
Banca Mondială estimează un declin semnificativ al prețurilor materiilor prime
Banca Mondială (BM) a previzionat marți că reducerea creșterii economiei mondiale, parțial în urma turbulențelor comerciale, va duce la scăderea prețurilor materiilor prime pe plan global cu 12% în 2025 și încă 5% în 2026, la cele mai reduse niveluri de după 2020 în termeni reali, transmite Reuters. Ajustate &icir
BCE: Creditarea companiilor din zona euro se redresează
Acordarea de împrumuturi bancare companiilor și gospodăriilor din zona euro a continuat să accelereze în martie, ceea ce indică că reducerea dobânzilor a impulsionat activitatea înainte ca SUA să lanseze un război comercial global, arată datele unui studiu publicat marți de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.
BTA: Bulgaria va deveni prima țară europeană cu un reactor operațional AP1000
Bulgaria va fi prima țară din Europa care va avea un reactor operațional de tip AP1000, a declarat ministrul Energiei, Zhecho Stankov, în cadrul unui forum organizat de Westinghouse la Sofia. El a adăugat că țara are deja un teren aprobat și o evaluare a impactului asupra mediului (EIM) pentru proiect, iar în prezent se lucrează la finanțare și coordonare
Guvernul spaniol a creat o comisie pentru investigarea penei de curent, care include și experți în securitate cibernetică
Guvernul spaniol a creat o comisie pentru investigarea penei de curent de luni, care este condusă de Ministerul Tranziției Ecologice și va beneficia de sprijinul organismelor specializate în atacuri cibernetice, a anunțat, marți, premierul Pedro Sanchez, relatează agenția EFE. Consiliul de Securitate Națională a stabilit, de asemenea, să
Interconexiunea electrică între Franța și Spania, motiv de dispută din cauza faptului că este insuficentă (EFE)
Interconexiunea electrică între Spania și Franța, care a fost un subiect abordat în știrile recente ca urmare a penei de curent de luni, este de mai mulți ani motiv de dispută între cele două țări din cauza lipsei de voință a Parisului de a rezolva problema insuficienței sale, pentru a atinge obiectivele europene, relatează agenția EFE.
Eurostat: România și Bulgaria, cea mai ridicată rată din UE a deceselor cauzate de accidente rutiere
Numărul persoanelor din Uniunea Europeană (UE) decedate în accidente rutiere a scăzut cu 1,3% în 2023, comparativ cu 2022, iar cea mai ridicată rată a deceselor în urma accidentelor rutiere s-a înregistrat în România și Bulgaria (ambele cu 81 de victime la un milion de locuitori), arată datele publicate marți de Oficiul European de
Pana de curent a provocat Spaniei pierderi de 1,6 miliarde euro, conform oamenilor de afaceri
Marea pană de curent care a afectat luni teritoriul peninsular al Spaniei a provocat pierderi economice de 1,6 miliarde euro, echivalentul a 0,1% din Produsul Intern Brut, conform calculelor principalei confederații a oamenilor de afaceri CEOE, relatează agenția EFE. La rândul său, asociația ATA, care reprezintă 850.000 de lucrători inde
Operatorul spaniol Red Electrica exclude ca un atac cibernetic să fi fost motivul penei de curent
Operatorul spaniol Red Electrica a respins ideea că pana de curent care a lăsat luni fără electricitate o bună parte a Spaniei ar fi fost provocată de un incident de securitate cibernetică în instalațiile sale, relatează agenția EFE. După ce a analizat întreruperea de curent care a avut loc luni în Peninsula Iberică și, confo
Programul maltez de dobândire a cetățeniei prin investiții contravine dreptului UE
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis marți că Malta trebuie să pună capăt programului de tip pașaport de aur, prin care acordă cetățenia în schimbul direct al unor investiții sau al unor plăți prestabilite printr-o procedură de tranzacție, deoarece acest program încalcă în mod vădit legislația UE, transmite Reuters.
Europa Centrală trebuie să își diversifice economia pentru a atenua impactul tarifelor, susține Moody's Analytics
Europa Centrală are un spațiu fiscal limitat pentru a contracara lovitura economică dată de taxe, având în vedere nivelul ridicat al deficitelor în această regiune dependentă de exporturi, și trebuie să găsească noi motoare de creștere pe fondul restructurării economiei mondiale, estimează Moody's Analytics, o divizie de analiză a Moody's se