Qatarul pregăteşte o ofertă de preluare a echipei de fotbal Manchester United

Un grup de investitori din Qatar ar urma să facă în zilele următoare o ofertă de preluare a echipei de fotbal Manchester United, o mutare care ar consolida dorinţa emiratului de a deveni un jucător important în domeniul sportului mondial, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.
Consorţiul din Qatar se pregăteşte să vină cu o ofertă preliminară pentru clubul din Premier League până la finele acestei săptămâni, au precizat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. Qatar Investment Authority, fondul suveran de investiţii din emiratul Qatar, ajută la pregătirea ofertei, alături de mai multe firme locale, au adăugat sursele.
Echipa Manchester United a devenit obiectul speculaţiilor cu privire la o posibilă preluare după ce în vara anului trecut Bloomberg News a dezvăluit că proprietarii clubului, familia americană Glazer, este deschisă la ideea vânzării unei participaţii. Până acum miliardarul britanic Jim Ratcliffe este singurul care şi-a declarat în mod public interesul pentru Manchester United şi lucrează împreună cu băncile Goldman Sachs Group Inc. şi JPMorgan Chase & Co. la o posibilă ofertă.
Qatar Sports Investments, o entitate separată a QIA, deţine deja clubul de fotbal francez Paris Saint-Germain. Conform normelor UEFA, două echipe care au acelaşi acţionar majoritar nu pot concura ambele în marile turnee, inclusiv în Cupa Campionilor.
Emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al Thani, este un fan al Manchester United şi este puţin probabil să lase să îi scape şansa de a deţine ceea ce este considerat de multă lume drept unul din cele mai importante branduri din sportul mondial.
Adam Sommerfeld, specialist în investiţiile în sport la Certus Capital, a estimat că orice ofertă pentru Manchester United trebuie să depăşească patru miliarde de lire (4,8 miliarde de dolari) pentru a avea succes. Aceasta ar însemna una din cele mai mari tranzacţii încheiate vreodată în sectorul sportului.
În ultimul deceniu, Qatarul a cheltuit peste 200 de miliarde de dolari pentru a dezvolta infrastructura sportivă a emiratului şi a găzdui Cupa Mondială. Pe lângă construirea de stadioane, Qatarul a cumpărat şi active sportive. Pe lângă preluarea Paris Saint-Germain, Qatar Sports Investments are o participaţie la clubul portughez de fotbal SC Braga. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Turcia descoperă un zăcământ de gaz în Marea Neagră cu rezerve estimate la 75 de miliarde de metri cubi
O navă de explorare turcă a descoperit un nou zăcământ de gaz natural în apele adânci ale Mării Negre, cu rezerve estimate la 75 de miliarde de metri cubi, ceea ce ar acoperi consumul gospodăriilor turcești timp de trei ani și jumătate, a anunțat sâmbătă președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, transmite EFE. 'Am
Moody's retrogradează ratingul datoriei SUA de la Aaa la Aa1
Agenția de evaluare financiară Moody's a retrogradat vineri ratingul datoriei SUA de la Aaa la Aa1, adăugând o perspectivă stabilă, motivând decizia sa prin creșterea datoriei Statelor Unite și costul acesteia pentru bugetul federal, scrie AFP. 'Guvernele și aleșii succesivi nu au reușit să ajungă la un acord asupra măsuril
BYD vrea să stabilească centrul său european în Ungaria
BYD, producătorul chinez de vehicule electrice (EV), intenționează să înființeze un centru european în Ungaria, a anunțat președintele director general Wang Chuanfu, la o conferință de presă cu premierul Viktor Orban, la Budapesta, transmite Reuters. Noul centru european va fi un hub pentru vânzări și servicii post-vânz
Șeful Novo Nordisk demisionează, pe fondul intensificării concurenței pe piața medicamentelor de slăbit
Producătorul danez de medicamente Novo Nordisk a anunțat vineri demisia directorului general Lars Fruergaard Jorgensen, iar acțiunile companiei au scăzut cu 5% în predeschiderea Bursei de la New York, transmit DPA și Reuters. Președintele Novo Nordisk Foundation, Lars Rebien Sorensen, se va alătura Consiliului de Administrație al Novo No
Președintele Stellantis dezminte negocierile de fuziune cu Renault
Președintele Stellantis, John Elkann, a dezmințit că ar exista orice adevăr în zvonurile conform cărora firma este în negocieri de fuziune cu producătorul auto Renault, transmite Reuters. 'Nu discutăm nicio fuziune', a declarat Elkann la un eveniment desfășurat la Londra, în cadrul unei discuții în grup la care
Ungaria, record absolut de turiști în 2024; România, printre principalele surse de vizitatori
Anul 2024 a fost cel mai bun din istoria turismului maghiar, aproape 18 milioane de turiști - un număr record - alegând să se cazeze în unități turistice din Ungaria, în creștere cu 11% față de 2023, potrivit Visit Hungary - Hungarian Tourism Agency (organizația guvernamentală pentru sectorul turistic). Numărul total al înnoptărilor a d
Exporturile Uniunii Europene către Statele Unite au explodat în martie
Exporturile Uniunii Europene către SUA au explodat în martie, luna în care președintele Donald Trump a dezvăluit așa numita 'Zi a eliberării' - războiul comercial cu restul lumii, transmite Bloomberg. Conform datelor publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), valoarea mărfurilor din blocul comunitar care au traversat Atl
Veniturile Rusiei din exporturile de petrol și gaze ar urma să scadă cu o treime în mai (Reuters)
Veniturile Rusiei din exporturile de petrol și gaze ar urma să scadă cu o treime în mai, față de perioada similară din 2024, la 520 miliarde de ruble (6,48 miliarde de dolari), cel mai redus nivel din iulie 2023, în urma declinului cotațiilor la țiței și a aprecierii rublei, conform calculelor Reuters. Aceste venituri sunt cea mai important
Luis de Guindos (BCE): Războiul comercial, volatilitatea de pe piețe și datoria ridicată sunt principale riscuri în zona euro
Un război comercial global, volatilitatea de pe piețele financiare și nivelul ridicat al datoriilor sunt cele trei riscuri cheie cu care se confruntă economia zonei euro, a apreciat vicepreședintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos, în avanpremiera viitorului raport BCE privind stabilitatea financiară, transmite Reuters. Conform datelor Eurostat
BCE speră ca până la începutul anului viitor să existe un acord politic privind euro digital
Banca Centrală Europeană (BCE) speră ca până la începutul anului viitor să dispună de toate deciziile politice pentru a emite euro digital și apoi va avea nevoie de doi-trei ani pentru lansarea monedei, a declarat joi Piero Cipollone, membru în boardul executiv al BCE, în cadrul unei conferințe, transmite Reuters. BCE l
Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au crescut cu 2,2% în trimestrul patru din 2024
Emisiile de gaze cu efect de seră (GHG) generate de activitățile economice ale unităților rezidente din Uniunea Europeană s-au situat în trimestrul patru din 2024 la 897 milioane tone echivalent CO2, o creștere de 2,2% față de perioada similară din 2023 (878 milioane tone echivalent CO2), arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Eurostat: Bulgaria, România și Danemarca, cel mai sever declin din UE al producției industriale, în martie
Producția industrială a crescut cu 3,6% în zona euro și cu 2,7% în Uniunea Europeană în martie, comparativ cu perioada similară din 2024, iar Bulgaria, România și Danemarca sunt țările care au înregistrat cel mai sever declin, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În r&acir
Eurostat: Economia zonei euro și cea a Uniunii Europene au înregistrat o creștere de 0,3% în primul trimestru
Economia zonei euro și cea a Uniunii Europene au înregistrat o creștere de 0,3% în primul trimestru din 2025, comparativ cu precedentele trei luni, când s-a înregistrat un avans de 0,2% în zona euro și de 0,4% în UE, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În r&acir
Investițiile străine directe în Europa, la cel mai redus nivel din ultimii nouă ani
Investițiile străine directe (FDI) în Europa au scăzut în 2024 pentru al doilea an consecutiv, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii nouă ani, arată un studiul al EY, una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, transmite Reuters. Anul trecut, investițiile străine directe în Europa au s
Comisia Europeană ar trebui să ia măsuri contra comisioanelor percepute de Visa și Mastercard (retailerii europeni)
Cei mai mari retaileri europeni, inclusiv online, au solicitat Comisiei Europene (CE) să țină sub control comisioanele percepute de Visa și Mastercard, considerate ridicate, spunând că afectează competitivitatea blocului comunitar și limitează activitatea firmelor rivale, transmite Reuters. Sistemele de plăți străine Visa și Mastercard d