Germania va înăspri legislaţia în domeniul concurenţei după ce reducerea taxelor nu a scăzut preţul carburanţilor la pompă
Guvernul german intenţionează să acorde puteri sporite Autorităţii din domeniul concurenţei, pentru ca aceasta să combată înţelegerile între companiile distribuitoare de carburanţi, după ce reducerile de taxe introduse în regim de urgenţă nu au condus la diminuările de preţuri la pompă avute în vedere pentru consumatori, transmite Bloomberg.
Ministrul german al Economiei, Robert Habeck i-a acuzat pe producătorii de carburanţi că nu au transferat avantajele create de reducerea taxelor asupra consumatorilor şi că profită de pe urma scumpirii energiei.
"Propunerea mea este acea de a modifica legea din domeniul concurenţei şi să avem una care să aibă gheare şi dinţi", capabilă să promoveze o adevărată competiţie, a spus luni Robert Habeck într-un interviu acordat luni pentru postul de radio Deutschlandfunk. Potrivit lui Habeck, legislaţia din domeniul concurenţei trebuie reformată pentru a facilita strângerea de dovezi în cazurile în care există o înţelegere între participanţii de pe piaţă, adăugând că în astfel de situaţii profiturile furnizorilor de carburanţi ar putea fi confiscate.
"Nu este ca şi cum astfel de înţelegeri pot fi convenite de oameni care poartă ochelari de soare şi stau în spatele uşilor închise. Desigur că nu aşa funcţionează lucrurile", a apreciat Robert Habeck.
La finele lunii martie, cele trei partide care formează coaliţia guvernamentală, condusă de cancelarul Olaf Scholz, au căzut de acord să reducă accizele la carburanţi, timp de trei luni începând cu data de 1 iunie 2022, cu 30 de eurocenţi pentru litrul de benzină şi cu 14 eurocenţi la motorină, ceea ce va diminua veniturile guvernului cu aproximativ trei miliarde de euro.
Autoritatea pentru concurenţă din Germania a anunţat încă din luna aprilie că a demarat o anchetă asupra sectorului petrolier, "cu un accent deosebit pe segmentul de rafinare şi distribuţie", pentru a găsi motivele care stau la baza evoluţiei preţurilor. Săptămâna trecută, preşedintele Autorităţii pentru concurenţă din Germania, Andreas Mundt a spus că oficialii monitorizează cu atenţie preţurile şi a ameninţat că va impune amenzi aspre dacă vor di descoperite dovezi ale unor înţelegeri. Existenţa unui decalaj între preţul ţiţeiului şi cel al carburanţilor "ridică cel puţin unele semne de întrebare", a declarat Andreas Mundt într-un interviu pentru postul public de televiziune ARD.
La rândul său, ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner a spus şi el duminică seară că va încerca să se asigure că cei care profită de reducerea taxelor la carburanţi sunt consumatorii şi în acest context a sprijinit intenţia colegului Robert Habeck de a înăspri legislaţia în domeniul concurenţei. "Nu putem permite ca furnizorii din Germania să profite de situaţie. Aceasta este sarcina Autorităţii pentru concurenţă şi este bine că Robert Habeck se apleacă asupra acestui domeniu", a spus Christian Lindner.AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Euro digital înlătură un obstacol cheie, pe fondul eforturilor UE de a-și reduce dependența de Visa și Mastercard
Banca Centrală Europeană (BCE) a obținut marți un sprijin cheie de la Parlamentul European (PE) pentru lansarea euro digital, un mijloc electronic de plată menit să facă zona euro mai puțin dependentă de firmele americane Visa și Mastercard, într-o perioadă de tensiuni transatlantice, transmite Reuters. Euro digital este o versiune elect
Negocierile de pace dintre SUA și Iran și armistițiul încheiat săptămâna trecută au calmat piețele petroliere (analiză)
Negocierile de pace dintre SUA și Iran și armistițiul încheiat săptămâna trecută au calmat piețele petroliere, iar prețurile la contractele futures au scăzut sub 80 de dolari pe baril pentru petrolul Brent, o valoare care nu a mai fost înregistrată de la începutul lunii martie a acestui an, relevă o analiză eToro, dată marți publicității.
BERD va majora investițiile în sectoarele critice din Ucraina cu peste 500 milioane de euro
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) intenționează să semneze noi acorduri de investiții, în valoare de peste 500 milioane de euro, în sectoarele critice ale Ucrainei, la conferința de săptămâna aceasta dedicată reconstrucției țării, a anunțat marți vicepreședintele Matteo Patrone, transmite Reuters. BERD
Finlanda va permite livrarea alcoolului la domiciliu și extinderea vânzărilor online
Parlamentul Finlandei a aprobat o amplă revizuire a legislației țării privind alcoolul, deschizând calea pentru serviciile de livrare la domiciliu și extinderea vânzărilor online, în timp ce societatea publică care deține monopolul vânzării cu amănuntul a băuturilor alcoolice - Alko - va avea program și duminica, informează publicația Helsinki
Oracle a concediat la 21.000 de angajați în ultimul an, în urma implementării tehnologiilor AI
Oracle a renunțat pe plan global la aproximativ 21.000 de angajați în ultimul an, gigantul tehnologic american reorganizându-și afacerea în jurul AI (inteligența artificială), arată cel mai recent raport anual al firmei, transmite BBC. Compania de software și cloud computing avea aproximativ 141.000 de angajați cu normă &icir
Pentru creșterea vânzărilor, Heineken a numit un outsider în postul de director general
Heineken l-a numit marți pe Rafael Oliveira în funcția de președinte și director general, fiind prima dată când producătorul olandez de bere numește un outsider în funcția de CEO, în contextul în care mai mulți producătorii de alcool încearcă să își crească vânzările prin schimbări la vârf, transmite Reuters.
Unul din cinci germani nu își permite o săptămână de vacanță
Vacanța estivală a devenit inaccesibilă pentru mulți germani, 21% dintre aceștia neputând merge într-o pauză de o săptămână, arată datele statistice oficiale publicate marți, transmite DPA. Oficiul federal de statistică (Destatis) a informat că 17,3 milioane de persoane din Germania nu își permit o săptămână de vacanță. Cei mai af
ACEA: Vânzările de mașini electrice în UE au înregistrat un salt de 43% în luna mai
Mașinile electrice și hibride au continuat să susțină piața auto din Uniunea Europeană în luna mai, înmatriculările de autoturisme înregistrând un avans de 3,2% în ritm anual, ajungând la 955.013 vehicule, a informat marți Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), informează AFP. Asociația care îi reprez
Rusia: Criza din sectorul imobiliar îi lasă pe cumpărătorii de apartamente din Moscova într-o situație incertă
Foliile de plastic flutură la ferestrele aparatelor nefinalizate din complexului rezidențial Ostafyevo, de la periferia Moscovei, unde cumpărătorii de locuințe nemulțumiți spun că îl vor da în dau judecată pe dezvoltator, transmite Reuters. Alimentat de creditele ipotecare garantate de stat, un volum record de locuințe au fost construite în t
Nissan a oprit dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Qashqai pentru reducerea costurilor
Constructorul auto japonez Nissan a oprit lucrările vizând dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Qashqai, cel mai bine vândut modelul al său din Europa, în contextul în care producătorul auto japonez își reduce gama și costurile, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar. Decizia de a opri d
Grecii nu își permit să meargă în vacanța estivală chiar și după revenirea economică (reportaj)
În copilărie, Vera Kalogera obișnuia să meargă în vacanță împreună cu părinții pe o insulă, la fel ca multe alte familii grecești pentru care vacanțele anuale în Marea Egee sau Ionică erau o componentă omniprezentă a vieții de familie, transmite Bloomberg. Acum această mamă în vârstă de 35 de ani nu își mai permite o a
La Dalian începe 'Davosul de vară', concentrat pe inovație și inteligență artificială
Cea de-a 17-a Reuniunea Anuală a Noilor Campioni, eveniment cunoscut sub numele de 'Davosul de vară', a început marți în orașul Dalian, din nord-estul Chinei, cu o agendă axată pe inovație, comerț, inteligență artificială, ocuparea forței de muncă și tranziția energetică, transmite EFE. Evenimentul, organizat de Forumul Economic Mondial (FE
Țări din CEE, inclusiv România, cer UE consolidarea fondului care ajută tranziția la energia verde (Reuters)
Țări din Europa Centrală și de Est (CEE), inclusiv România, Polonia, Bulgaria și Estonia, au cerut Uniunii Europene consolidarea fondului care ajută tranziția la energia verde a țărilor UE mai sărace, se arată într-o scrisoare analizată de Reuters. Comisia Europeană (CE) pregătește o revizuire a sistemului de comercializare a certi
UE alocă peste 56 milioane euro ajutor de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația și Slovenia
Statele membre UE au aprobat luni propunerea Comisiei Europene de a mobiliza peste 56 de milioane euro din rezerva pentru agricultură pentru fermierii din Portugalia (30 milioane euro), România (14,8 milioane euro), Cipru (4,6 milioane euro), Croația (4,4 milioane euro) și Slovenia (2,8 milioane euro), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Bulgaria are nevoie de un nou model de creștere (Rumen Radev)
Premierul bulgar Rumen Radev s-a întâlnit la Sofia cu directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, și șeful misiunii FMI în Bulgaria, Fabian Bornhorst, discuțiile vizând perspectivele economice ale Bulgariei, reformele privind competitivitatea și rolul noilor tehnologii și al inteligenței artificiale (AI), inform










