Diminuarea tranzitului de gaze ruseşti prin Ucraina, provocată de Moscova, potrivit Kievului
Volumul de gaze ruseşti care tranzitează prin Ucraina a scăzut miercuri, au indicat Moscova şi Kievul, autorităţile ucrainene explicând aceasta prin preluarea controlului de către ruşi asupra infrastructurii de gaze din estul ţării, relatează AFP.
"Tranzitul a scăzut astăzi", a declarat miercuri pentru France Presse Iuri Vitrenko, şeful societăţii energetice ucrainene Naftogaz, fără a oferi alte precizări.
Este pentru prima oară de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie, când tranzitul de gaze este perturbat la ieşire, a indicat consiliera lui Vitrenko, Svitlana Zalişciuk.
Operatorul ucrainean de gazoducte OGTSOU a afirmat la rândul său, într-un comunicat, că grupul rusesc Gazprom a închis robinetul spre o ramură ucraineană a gazoductului după declaraţiile sale din ajun.
OGTSOU a avertizat marţi seara că nu mai poate asigura tranzitul obişnuit din cauza prezenţei forţelor ruse la instalaţiile din Sohranovka şi Novopskov, în regiunea Lugansk şi prin care tranzitează o treime din gazele ruseşti destinate Europei.
Acesta a denunţat "prelevări ilegale" din "gazele destinate tranzitului", trimise - potrivit Kievului - spre teritoriile ocupate de Rusia în estul Ucrainei, fără a da cifre. Operatorul ucrainean cere ca gazul rusesc să fie orientat spre un alt punct de trecere, la Sudja, situat în teritoriile controlate de Kiev.
Gazprom, la rândul său, a dezminţit marţi orice caz de "forţă majoră" şi a argumentat că este imposibil să devieze volumele de gaze "din motive tehnice".
Gigantul energetic rus a confirmat pentru agenţia de presă TASS că volumele de gaze vor scădea în această zi la 72 milioane de metri cubi, dar a indicat că 95,8 milioane de metri cubi fuseseră livrate marţi.
Potrivit cifrelor publicate de OGTSOU miercuri dimineaţă, volumele trecând prin Sohranovka au scăzut la zero, iar cele prin Sudja sunt prevăzute în creştere, dar nu suficient pentru a compensa scăderea.
"Este un joc politic de partea lor", a spus Svitlana Zalişciuk: "Ei vor încerca să ne prezinte ca pe nişte iresponsabili, dar este exact contrariul. Ei ne-au ocupat teritoriile, noi nu mai avem acces la infrastructurile noastre".
Întrebat despre această scădere a livrărilor, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat doar că "Rusia şi-a onorat obligaţiile sale contractuale şi va continua să o facă".
O purtătoare de cuvânt a Ministerului german al Economiei a indicat că Berlinul "urmăreşte situaţia îndeaproape", dar a subliniat că "securitatea energetică" a Germaniei continuă "să fie asigurată".
Ucraina este o importantă rută de tranzit pentru gazele ruseşti consumate în Europa. Moscova şi Kievul au menţinut până în prezent acest flux în pofida invaziei ruse declanşate la 24 februarie.
Europenii depun eforturi pentru a se debarasa de dependenţa energetică faţă de Rusia, după lansarea ofensivei sale, cu scopul de a putea sancţiona Moscova şi mai sever.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Euro digital înlătură un obstacol cheie, pe fondul eforturilor UE de a-și reduce dependența de Visa și Mastercard
Banca Centrală Europeană (BCE) a obținut marți un sprijin cheie de la Parlamentul European (PE) pentru lansarea euro digital, un mijloc electronic de plată menit să facă zona euro mai puțin dependentă de firmele americane Visa și Mastercard, într-o perioadă de tensiuni transatlantice, transmite Reuters. Euro digital este o versiune elect
Negocierile de pace dintre SUA și Iran și armistițiul încheiat săptămâna trecută au calmat piețele petroliere (analiză)
Negocierile de pace dintre SUA și Iran și armistițiul încheiat săptămâna trecută au calmat piețele petroliere, iar prețurile la contractele futures au scăzut sub 80 de dolari pe baril pentru petrolul Brent, o valoare care nu a mai fost înregistrată de la începutul lunii martie a acestui an, relevă o analiză eToro, dată marți publicității.
BERD va majora investițiile în sectoarele critice din Ucraina cu peste 500 milioane de euro
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) intenționează să semneze noi acorduri de investiții, în valoare de peste 500 milioane de euro, în sectoarele critice ale Ucrainei, la conferința de săptămâna aceasta dedicată reconstrucției țării, a anunțat marți vicepreședintele Matteo Patrone, transmite Reuters. BERD
Finlanda va permite livrarea alcoolului la domiciliu și extinderea vânzărilor online
Parlamentul Finlandei a aprobat o amplă revizuire a legislației țării privind alcoolul, deschizând calea pentru serviciile de livrare la domiciliu și extinderea vânzărilor online, în timp ce societatea publică care deține monopolul vânzării cu amănuntul a băuturilor alcoolice - Alko - va avea program și duminica, informează publicația Helsinki
Oracle a concediat la 21.000 de angajați în ultimul an, în urma implementării tehnologiilor AI
Oracle a renunțat pe plan global la aproximativ 21.000 de angajați în ultimul an, gigantul tehnologic american reorganizându-și afacerea în jurul AI (inteligența artificială), arată cel mai recent raport anual al firmei, transmite BBC. Compania de software și cloud computing avea aproximativ 141.000 de angajați cu normă &icir
Pentru creșterea vânzărilor, Heineken a numit un outsider în postul de director general
Heineken l-a numit marți pe Rafael Oliveira în funcția de președinte și director general, fiind prima dată când producătorul olandez de bere numește un outsider în funcția de CEO, în contextul în care mai mulți producătorii de alcool încearcă să își crească vânzările prin schimbări la vârf, transmite Reuters.
Unul din cinci germani nu își permite o săptămână de vacanță
Vacanța estivală a devenit inaccesibilă pentru mulți germani, 21% dintre aceștia neputând merge într-o pauză de o săptămână, arată datele statistice oficiale publicate marți, transmite DPA. Oficiul federal de statistică (Destatis) a informat că 17,3 milioane de persoane din Germania nu își permit o săptămână de vacanță. Cei mai af
ACEA: Vânzările de mașini electrice în UE au înregistrat un salt de 43% în luna mai
Mașinile electrice și hibride au continuat să susțină piața auto din Uniunea Europeană în luna mai, înmatriculările de autoturisme înregistrând un avans de 3,2% în ritm anual, ajungând la 955.013 vehicule, a informat marți Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), informează AFP. Asociația care îi reprez
Rusia: Criza din sectorul imobiliar îi lasă pe cumpărătorii de apartamente din Moscova într-o situație incertă
Foliile de plastic flutură la ferestrele aparatelor nefinalizate din complexului rezidențial Ostafyevo, de la periferia Moscovei, unde cumpărătorii de locuințe nemulțumiți spun că îl vor da în dau judecată pe dezvoltator, transmite Reuters. Alimentat de creditele ipotecare garantate de stat, un volum record de locuințe au fost construite în t
Nissan a oprit dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Qashqai pentru reducerea costurilor
Constructorul auto japonez Nissan a oprit lucrările vizând dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Qashqai, cel mai bine vândut modelul al său din Europa, în contextul în care producătorul auto japonez își reduce gama și costurile, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar. Decizia de a opri d
Grecii nu își permit să meargă în vacanța estivală chiar și după revenirea economică (reportaj)
În copilărie, Vera Kalogera obișnuia să meargă în vacanță împreună cu părinții pe o insulă, la fel ca multe alte familii grecești pentru care vacanțele anuale în Marea Egee sau Ionică erau o componentă omniprezentă a vieții de familie, transmite Bloomberg. Acum această mamă în vârstă de 35 de ani nu își mai permite o a
La Dalian începe 'Davosul de vară', concentrat pe inovație și inteligență artificială
Cea de-a 17-a Reuniunea Anuală a Noilor Campioni, eveniment cunoscut sub numele de 'Davosul de vară', a început marți în orașul Dalian, din nord-estul Chinei, cu o agendă axată pe inovație, comerț, inteligență artificială, ocuparea forței de muncă și tranziția energetică, transmite EFE. Evenimentul, organizat de Forumul Economic Mondial (FE
Țări din CEE, inclusiv România, cer UE consolidarea fondului care ajută tranziția la energia verde (Reuters)
Țări din Europa Centrală și de Est (CEE), inclusiv România, Polonia, Bulgaria și Estonia, au cerut Uniunii Europene consolidarea fondului care ajută tranziția la energia verde a țărilor UE mai sărace, se arată într-o scrisoare analizată de Reuters. Comisia Europeană (CE) pregătește o revizuire a sistemului de comercializare a certi
UE alocă peste 56 milioane euro ajutor de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația și Slovenia
Statele membre UE au aprobat luni propunerea Comisiei Europene de a mobiliza peste 56 de milioane euro din rezerva pentru agricultură pentru fermierii din Portugalia (30 milioane euro), România (14,8 milioane euro), Cipru (4,6 milioane euro), Croația (4,4 milioane euro) și Slovenia (2,8 milioane euro), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Bulgaria are nevoie de un nou model de creștere (Rumen Radev)
Premierul bulgar Rumen Radev s-a întâlnit la Sofia cu directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, și șeful misiunii FMI în Bulgaria, Fabian Bornhorst, discuțiile vizând perspectivele economice ale Bulgariei, reformele privind competitivitatea și rolul noilor tehnologii și al inteligenței artificiale (AI), inform










