Bulgaria şi Polonia vor fi aprovizionate cu gaze de către vecinii lor din UE, anunţă Comisia Europeană

Bulgaria şi Polonia vor fi de acum înainte aprovizionate cu gaze naturale ''de către vecinii lor din Uniunea Europeană'', după ce Rusia le-a tăiat celor două ţări livrările de gaze în urma refuzului lor de a le plăti în ruble, a declarat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează AFP.
''Vom face în aşa fel încât decizia Gazprom să aibă cel mai mic efect posibil asupra consumatorilor europeni'', a promis şefa Comisiei Europene într-o scurtă intervenţie în faţa presei.
Pe de altă parte, ea a avertizat companiile europene că încalcă sancţiunile adoptate de UE împotriva Rusiei dacă acceptă cererea Moscovei de a plăti în ruble gazele furnizate de Gazprom.
''Nu trebuie să dea curs cererilor ruse. Ar fi o încălcare a sancţiunilor şi un risc ridicat pentru companii'', a indicat Ursula von der Leyen, potrivit agenţiei EFE.
Ea s-a ferit să confirme dacă există în UE ţări care au acceptat să plătească gazele ruseşti în ruble şi a insistat că ''plata în ruble, dacă nu este prevăzută în contract, reprezintă o încălcare a sancţiunilor noastre''.
Grecia a anunţat miercuri că ar putea ajuta Bulgaria în aprovizionarea cu gaze. Potrivit Reuters, un oficial grec a declarat că Bulgaria a contractat deja cantităţi de gaze naturale lichefiate (GNL) ce vor fi livrate printr-un terminal din Grecia. O altă sursă greacă afirmă că Atena ar pute ajuta Sofia şi prin inversarea fluxului gazoductului TurkStream.
Preşedintele rus Vladimir Putin a decis ca statele ''neprietenoase'', între care a inclus şi ţările UE, să plătească în ruble gazele ruseşti livrate după 1 aprilie, ca represalii la sancţiunile occidentale ce i-au fost impuse Rusiei după invadarea Ucrainei, în special îngheţarea activelor în străinătate, măsură prin care statele occidentale au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur.
Bulgaria şi Polonia sunt primele state cărora Rusia le-a sistat miercuri livrările de gaze după refuzul lor de a plăti în ruble, Kremlinul anunţând că vor urma şi altele odată ce va veni scadenţa plăţilor pentru livrările de gaze efectuate de Gazprom după 1 aprilie.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Exporturile Chinei către SUA au consemnat cel mai sever declin din ultimii 5 ani, în mai
Exporturile Chinei au crescut luna trecută mai puțin decât se estima, în condițiile în care cel mai sever declin al livrărilor către Statele Unite din ultimii cinci ani a contracarat cererea solidă de pe alte piețe, transmite Bloomberg. În mai, exporturile Chinei au crescut în ritm anual cu aproape 5%, la 316 mili
Renault va produce drone în Ucraina, susține franceinfo
Constructorul auto francez Renault urmează să se instaleze în Ucraina pentru a produce drone, potrivit unui reportaj difuzat duminică de postul de radio franceinfo, preluat de
Un oficial de la BCE crede că instituția monetară nu ar trebui să reacționeze exagerat dacă inflația coboară sub 2%
Banca Centrală Europeană nu ar trebui să 'reacționeze în mod exagerat' dacă inflația în zona euro va coborî sub ținta de 2%, deoarece există motive să credem că prețurile vor reveni pe creștere, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a Croației, Boris Vujcic, care este și membru al consiliului guvernatorilor BCE, pentru Reuters.
BTA: Bulgaria a avut în aprilie cea mai redusă rată a șomajului de la aderarea la UE
În luna aprilie 2025 Bulgaria a avut o rată a șomajului de 3,3%, cel mai scăzut nivel de la aderarea la Uniunea Europeană în 2007, potrivit datelor furnizate de Eurostat, transmite BTA. Aceasta a fost și una din cele mai scăzute rate ale șomajului din Uniunea Europeană. Potrivit Eurostat, țările membre cu cele mai scăzute rate ale
Beijingul propune un 'canal verde' pentru exporturile de metale rare spre UE
China a propus înființarea unui 'canal verde' pentru accelerarea procesului de eliberare a licențelor necesare pentru exporturile de metale rare spre Uniunea Europeană, a anunțat, sâmbătă, Ministerul chinez al Comerțului, în contextul în care Beijingul a restricționat exporturile de metale rare ca răspuns la tarifele vamale americane,
Industria germană a pierdut 100.000 de locuri de muncă într-un an (analiză)
Criza economică în curs în Germania a costat industria din această țară peste 100.000 de locuri de muncă într-un an, sectorul auto cheie al țării fiind cel mai afectat, potrivit unei analize realizate de firma de audit și consultanță EY, citat sâmbătă de dpa. În sectorul auto, aproximativ 45.400 de locuri de muncă
Politica fiscală americană și datoria publică influențează dolarul, care rămâne cea mai importantă monedă (analiști)
Dolarul rămâne cea mai importantă monedă pentru rezervele valutare ale statelor, dar analiștii atrag atenția privind viabilitatea politicii fiscale americane și sustenabilitatea datoriei publice a SUA. Un raport de cercetare al CFA Institute din Statele Unite ale Americii, intitulat 'Privilegiul exorbitant al dolarului', și dat s
Discuții comerciale sino-americane luni, la Londra (Trump)
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că noi discuții comerciale sino-americane vor avea loc, luni, la Londra, în încercarea de a se ajunge la un 'acord' între cei doi giganți aflați într-o dispută vamală, relatează AFP. Liderul de la Casa Albă a precizat pe rețeaua sa Truth Social că din delegația
Germania riscă încă doi ani de recesiune dacă războiul comercial cu SUA escaladează, avertizează Bundesbank
O escaladare a războiului comercial cu SUA ar putea prelungi recesiunea în Germania pentru încă doi ani, din cauza reculului exporturilor și incertitudinilor asupra investițiilor, a avertizat vineri Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), informează AFP. Germania este singura țară G7 care nu a înregistrat o creștere a PIB-ul
Noile cote la importurile de produse agricole din Ucraina în UE vor fi mai mari decât înainte de război (comisar)
Uniunea Europeană și Ucraina negociază un nou acord care va fixa cote la importurile de produse agricole din Ucraina, cote care vor fi 'undeva între' nivelurile actuale și scutirile temporare acordate Ucrainei în 2022, după începerea invaziei rusești, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Christophe Hansen, citat de Reuters.
Economia europeană a înregistrat un avans de 0,6% în primul trimestru; economia României a stagnat
Economia zonei euro și cea a Uniunii Europene au înregistrat o creștere peste așteptări în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, însă economia România a stagnat, conform datelor revizuite publicate vineri de Eurostat. Potrivit acestor date, Produsul Intern Brut al Uniunii Europene, precum ș
FAO: Prețurile mondiale la alimente au scăzut în mai, grație ieftinirii cerealelor, zahărului și uleiului
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a scăzut în luna mai, grație diminuării cotațiilor la cereale, zahăr și uleiuri vegetale, a anunțat, vineri, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters. FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate l
UE și-a dat aprobarea finală pentru posibila sacrificare a lupilor
Consiliul Uniunii Europene a adoptat, joi, modificarea Directivei privind habitatele, care modifică nivelul de protecție a lupului din 'strict protejat' în 'protejat', informează DPA. Această actualizare aliniază directiva la Convenția de la Berna actualizată, acordul internațional pentru protecția plantelor, a animalelor
Acțiunile Hello Kitty au un rulaj mai mare la bursă decât cele ale gigantului auto Toyota
Acțiunile Sanrio Co, proprietarul Hello Kitty, au avut luna trecută un rulaj mai mare la bursa de la Tokyo decât titlurile celei mai mari companii japoneze, producătorul auto Toyota Motor Corp, grație includerii firmei în MSCI index și a presupusei sale rezistențe la riscurile create de tarifele vamale, transmite Bloomberg. Acțiuni
Trump spune că a discutat cu Xi despre comerț și că echipele lor se vor întâlni în curând
Președintele american Donald Trump a declarat că discuția telefonică purtată joi cu omologul său chinez Xi Jinping a avut ca subiect comerțul și s-a încheiat 'în manieră foarte bună', convenindu-se continuarea negocierilor între țările lor pentru aplanarea divergențelor legate de taxele vamale, care au perturbat economia mondială, transmit Reuters ș