logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ministrul german al Economiei îşi îndeamnă concetăţenii să economisească energia pentru a pune presiune pe Rusia

Image

Germanii ar trebui să înceapă să economisească energia pentru a deveni mai independenţi de combustibilii fosili din Rusia, a declarat vineri ministrul Economiei, Robert Habeck, într-un moment în care prima economia a Europei caută modalităţi prin care să îşi reducă importurile de petrol şi gaze din Rusia, informează Reuters.

În condiţiile în care numărul victimelor în rândul civililor din Ucraina este în creştere, Germania este presată să se elibereze de petrolul şi gazele ruseşti, criticii subliniind că veniturile din exporturile de combustibili fosili oferă Moscovei fondurile necesare pentru a putea continua războiul din Ucraina.

Robert Habeck a apreciat că Germania ar putea deveni mai puţin dependentă de Rusia dacă cetăţenii săi şi-ar reduce consumul de energie, sugerându-le să utilizeze trenul sau bicicleta în locul automobilului atunci când este posibil.

"Fiecare kilometru care nu este condus ajută la eliminarea livrărilor de energie din Rusia. În plus, astfel protejăm şi mediul", a spus Robert Habeck, într-un interviu pentru Funke Media Group.

Potrivit ministrului Economiei, o reducere cu 10% a consumului individual de energie este posibilă, adăugând că angajatorii ar contribui şi ei la acest efort dacă le vor oferi angajaţilor opţiunea de a lucra de acasă atunci când este posibil.

"Acolo unde este posibil, am putea lucra de acasă o zi sau două pe săptămână, iniţial în mod voluntar", a spus Habeck.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a şocat Germania şi aliaţii săi din Uniunea Europeană care au decis să adopte o transformare radicală a politicii energetice, astfel încât blocul comunitar să îşi reducă dependenţa de importurile de combustibili fosili din Rusia.

Potrivit unor planuri anunţate de Robert Habeck la finele lunii martie, Germania vrea să îşi reducă la jumătate importurile de petrol din Rusia până la mijlocul acestui an şi să devină "aproape independentă" până la finele lui 2022. În cazul cărbunelui, Germania ar putea deveni complet independentă de importurile din Rusia încă din toamna acestui an, a estimat Robert Habeck.

În cazul gazelor naturale, până la vară, ponderea importurilor de gaze din Rusia ar urma să scadă la 24% pentru ca în vara anului 2024 Germania să fie aproape complet independentă de gazele naturale ruseşti. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 98

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Extern 22-10-2026 19:52

Importurile de porumb ale UE au crescut cu 40% în acest sezon, România cel mai mare exportator de grâu (Reuters)

Importurile de porumb ale Uniunii Europene, de la 1 iulie, când a început sezonul 2026/27, și până la data de 18 octombrie, au crescut cu 40% în ritm anual, în contextul în care livrările de porumb american s-au triplat, în timp ce exporturile de grâu au rămas la același nivel, conform datelor publicate marți de Comisia

Economic Extern 22-10-2026 17:00

Bruxelles-ul salută acordul politic privind consolidarea stabilității și rezilienței pe termen lung a pieței carbonului din UE

Comisia Europeană a salutat, joi, acordul politic provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la o modificare specifică menită să consolideze rezerva pentru stabilitatea pieței (MSR) a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Confo

Economic Extern 22-10-2026 15:57

Pierre Moscovici a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană

Fostul ministru francez al Economiei și Finanțelor, Pierre Moscovici, a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană (ECA), la mai puțin de un an de la numirea sa, a anunțat joi instituția cu sediul la Luxemburg, transmite AFP. Fostul președinte al Curții de Conturi Franceze a invocat motive personale și dorința de a-și menține libertatea de e

Economic Extern 22-10-2026 15:41

Camionagii italieni au redus intensitatea protestelor pe măsură ce Guvernul pregătește măsuri de sprijin

Protestele șoferilor de camioane din Italia, care au afectat grav aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării, s-au mai temperat joi, pe măsură ce Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni a început să pregătească măsuri de sprijin și a adoptat o atitudine mai fermă împotriva blocajelor rutiere, transmite Reuters.

Economic Extern 22-10-2026 15:39

Coca-Cola, Nestle și Danone au promis că vor modifica etichetele privind reciclarea sticlelor de plastic

Companiile din industria agroalimentară Coca-Cola, Nestle și Danone s-au angajat să modifice declarațiile de reciclare publicate pe sticlele lor de plastic, astfel încât consumatorii se pot baza pe informații corecte și clare cu privire la caracteristicile de reciclare ale sticlelor, a anunțat joi Comisia Europeană, transmite AFP.

Economic Extern 22-10-2026 15:05

FMI și OCDE avertizează că Inteligența Artificială ar putea adânci prăpastia dintre țările bogate și cele sărace

Inteligența Artificială ar putea impulsiona creșterea economică globală, însă țările sărace, companiile mai mici și lucrătorii tineri riscă să fie lăsați în urmă, dacă nu se îmbunătățesc accesul la energie, la infrastructură digitală și competențele, potrivit unor oficiali din cadrul Fondului Monetar Internațional (FMI) și Organizația pentru Cooperare și De

Economic Extern 22-10-2026 14:09

Croitorii și cizmarii din SUA au mai mult de lucru grație Ozempic

Consumatorii americani care utilizează medicamente pentru slăbit, precum Ozempic de la Novo Nordisk și Mounjaro de la Eli Lilly, apelează la cizmari și croitori pentru a-și modifica hainele și articolele din piele, în ideea de a economisi bani în timp ce slăbesc, transmite Reuters. Un exemplu este Lorraine Scott, care a cheltuit ce

Economic Extern 22-10-2026 13:10

Eurostat: Fiecare persoană din UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic

Uniunea Europeană a generat în 2024 o cantitate de 81,5 milioane tone deșeuri de ambalaje, sau 181 kilograme (kg) pe locuitor, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). De asemenea, în 2024 s-a

Economic Extern 22-10-2026 11:46

Cotațiile țițeiului au urcat joi cu peste doi dolari după atacurile asupra Arabiei Saudite

Cotațiile țițeiului au urcat joi cu peste doi dolari după ce mai multe atacuri ale rebelilor houthi pro-iranieni din Yemen asupra Arabiei Saudite au sporit temerile privind o escaladare a conflictului și noi perturbări ale livrărilor de petrol din Orientul Mijlociu, transmite Reuters. La bursa ICE Futures, cotația barilului de petrol Brent din

Economic Extern 22-10-2026 10:45

Profitul Tesla a scăzut cu 43% în trimestrul trei din 2026

Profitul net trimestrial al Tesla a scăzut cu 43%, în pofida redresării vânzărilor în Europa, după declinul de anul trecut, transmit DPA și Reuters. În trimestrul trei din 2026, profitul net s-a situat la 787 milioane de dolari, de la 1,37 miliarde de dolari în perioada similară din 2025. De asemenea, veniturile a

Economic Extern 22-10-2026 09:42

ACEA: Vânzările de automobile Dacia în Europa au scăzut cu 8,9% în septembrie

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au înregistrat în septembrie un declin anual de 8,9%, iar cota de piață a producătorului de automobile s-a redus la 3,3%, de la 4%, a anunțat joi Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea B

Economic Extern 22-10-2026 09:34

ACEA: Vânzările de automobile în Europa au crescut cu 10,2% în septembrie

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie și țările EFTA) au crescut în ritm anual cu 10,2% în septembrie, în timp ce tranziția către vehicule electrice și hibride câștigă teren, arată datele publicate joi de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Datele statistic

Economic Extern 21-10-2026 18:12

Retailerii italieni avertizează că ar putea apărea penurii de alimente din cauza protestului camionagiilor

Un protest al șoferilor italieni de camioane, declanșat din cauza prețurilor carburanților și a costului vieții, provoacă o penurie de alimente în magazine, în condițiile în care livrările sunt perturbate, iar produsele proaspete se alterează, au avertizat miercuri retailerii italieni, transmite Reuters. Protestele, care au început săpt

Economic Extern 21-10-2026 17:42

BTA: O regiune a Mării Negre mai vulnerabilă ar face întreaga UE mai vulnerabilă, spune președintele CESE

Președintele Comitetului Economic și Social European (CESE), Seamus Boland, susține includerea regiunii Mării Negre în următorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene, transmite BTA. Într-un interviu acordat miercuri la Bruxelles, cu ocazia începerii sesiunii din luna octombrie a CESE, Seamus Boland a subliniat importanța strategică

Economic Extern 21-10-2026 16:16

Șeful Nvidia îndeamnă Europa să implementeze mai rapid Inteligența Artificială în industrie

Directorul general al gigantul american Nvidia, Jensen Huang, a îndemnat miercuri Europa, care este în urmă în cursa pentru inteligența artificială, să accelereze implementarea acestei tehnologii în industrie, informează AFP. Într-un discurs ținut miercuri la conferința GTC, un eveniment dedicat inteligenței artificiale, organizat