Ucraina: Sancţiunile UE împotriva Băncii Centrale a Rusiei au intrat în vigoare
Sancţiunile adoptate de Uniunea Europeană împotriva Băncii Centrale a Rusiei au intrat în vigoare luni la primele ore, după publicarea lor în Jurnalul Oficial al UE, transmite DPA.
Sancţiunile includ o interdicţie asupra tranzacţiilor cu instituţia rusă, potrivit preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
De asemenea, toate activele Băncii Centrale a Rusiei vor fi îngheţate, într-o încercare de a bloca finanţarea operaţiunii militare lansate de preşedintele rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei.
Duminică, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell anunţase că miniştrii europeni de externe au convenit, de comun acord cu statele membre G7, să blocheze tranzacţiile Băncii Centrale a Rusiei.
Sancţiunile europene, combinate cu cele ale partenerilor din G7, înseamnă că aproximativ jumătate din rezervele financiare ale Băncii Centrale a Rusiei vor fi îngheţate, a explicat Borrell.
Potrivit unor experţi, Rusia nu va mai putea să-şi folosească titlurile de valoare în monedă străină pentru a stabiliza cursul rublei ruseşti.
Josep Borrell a precizat că nu toate rezervele Băncii Centrale ruse pot fi blocate, întrucât nu toate se află în state occidentale. UE nu poate bloca rezervele din Moscova sau din China, de exemplu, Rusia sporindu-şi rezervele din ţări unde ele nu pot fi blocate.
Luni este aşteptată şi excluderea Rusiei din sistemul internaţional de plăţi SWIFT. Uniunea Europeană intenţionează să impună şi alte sancţiuni, împotriva Belarusului şi unor oligarhi, oameni de afaceri şi politicieni ruşi. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
LIVE UPDATE Ofensiva rusă împotriva capitalei ucrainene Kiev continuă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța se așteaptă la cea mai scăzută producție de vin din acest secol
Producția de vin a Franței din 2026 ar urma să scadă la cel mai redus nivel din acest secol, în urma reducerii suprafețelor podgoriilor, a secetei severe și a căldurii extreme, chiar dacă Ministerul Agriculturii a îmbunătățit ușor previziunile, transmite Reuters. Valul de căldură de la finalul lunii iunie, urmat de o vreme și mai călduroasă și mai
Eurostat: Ungaria și România, cel mai semnificativ declin din UE al producției de servicii, în iulie
Producția de servicii a crescut cu 1,5% în Uniunea Europeană și în zona euro în iulie, comparativ cu perioada similară din 2025, însă Ungaria și România sunt statele membre UE în care acest indicator a scăzut cel mai mult, conform d
Reuniune informală a AIE dedicată scoaterii de motorină și țiței din rezervele strategice
Consiliul de guvernare al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) va organiza miercuri, la ora locală 13:00 (11:00 GMT), o reuniune informală pentru a discuta o propunere de scoatere de petrol și motorină din rezervele strategice, au declarat doi diplomați europeni pentru Reuters. Reprezentanții statelor UE au discutat deja această propun
Rezervele de aur ale Chinei au înregistrat cea mai mare creștere lunară din ultimii 3 ani
Banca centrală a Chinei și-a intensificat achizițiile de aur în luna septembrie, pe fondul scăderii prețurilor, arată datele oficiale publicate miercuri, transmite Bloomberg. Rezervele de aur ale Băncii Populare a Chinei au crescut cu 740.000 de uncii în luna septembrie, până la 77,47 milioane de uncii, aceasta fiind a 23-a l
Orice reducere a bugetului pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE, atrag atenția eurodeputații
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European a subliniat miercuri că orice reducere a bugetului Uniunii Europene pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE și de țările sale membre, eurodeputații evidențiind în același timp importanța resurselor proprii pentru bugetul comunita
Șefa FMI avertizează că șocul energetic, datoria publică și riscurile legate de AI amenință creșterea economiei globale
Economia mondială este amenințată de prețurile ridicate la energie, datoria publică record și riscurile asociate boom-ului investițiilor în inteligența artificială (AI), a avertizat miercuri directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, care a îndemnat guvernele să adopte măsuri de protecție prin politici fiscale și mon
China critică Germania și Franța pentru apelul lor comun la noi instrumente comerciale europene de protecție
China a criticat Germania și Franța pentru apelul lor la noi măsuri europene de protecție împotriva practicilor comerciale neloiale, relatează miercuri dpa. ''Protecționismul nu poate să îmbunătățească competitivitatea'', a declarat marți un purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului din China, adăugâ
Porsche vrea să vândă mai puține automobile, dar mai scumpe
Într-un moment în care traversează o criză fără precedent, producătorul german de mașini de lux Porsche a anunțat miercuri că intenționează să vândă mai puține vehicule, dar la prețuri și mai mari, pentru a-și revitaliza profitabilitatea în cădere liberă din cauza concurenței chineze, transmite AFP. Cu motto-ul '
Uniunea Africană va lansa prima agenție de rating de pe continent
Uniunea Africană va lansa, miercuri, prima agenție de rating de pe continent, în ideea de a oferi o alternativă la cele ''trei mari'' agenții globale de rating (S&P Global Ratings, Moody's și Fitch), într-un context în care povara datoriei suverane pune presiuni asupra multor economii africane, transmite Reuters.
UE va amâna cu un an normele privind emisiile de metan
Uniunea Europeană intenționează să amâne cu un an, dar nu mai mult, aplicarea normelor privind emisiile de metan pentru importurile de petrol și gaze, în pofida solicitărilor venite din partea unor state membre pentru o perioadă de grație mai îndelungată, a declarat marți comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, transmite Reuters.
Ion Codescu a fost numit director în cadrul Direcției Generale Mediu a Comisiei Europene
Comisia Europeană l-a numit, marți, pe Ion Codescu în funcția de director pentru biodiversitate în cadrul Direcției Generale Mediu (DG ENV), potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar. Acest departament este responsabil cu dezvoltarea și punerea în aplicare de către Comisia Europeană a unei politici de mediu c
Guvernul ungar propune o taxă pe avere pentru persoanele ultra-bogate
Guvernul ungar a propus o taxă pe avere care vizează persoanele care dețin active cu o valoare de peste un miliard de forinți (3,08 milioane de dolari), a declarat marți premierul Peter Magyar, onorând astfel o promisiune din campania electorală a partidului Tisza, transmite Reuters. Partidul de centru-dreapta Tisza a învins partid
Comisia Europeană propune accelerarea elaborării de standarde
Comisia Europeană a propus, marți, modernizarea sistemului european de standardizare pentru a-l face mai rapid, pentru a spori reprezentarea întreprinderilor mici și mijlocii și pentru a fi mai bine echipat pentru a sprijini interesele strategice ale Uniunii Europene, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Standardel
FMI: Crizele costului vieții au un impact de durată asupra așteptărilor inflaționiste și sărăciei
Creșterile bruște ale prețurilor la alimente și energie este posibil să devină mai frecvente, iar astfel de crize duc așteptările inflaționiste la un nivel ridicat pentru o perioadă mai lungă de timp, agravează sărăcia și amenință stabilitatea economică, arată un studiu publicat marți de Fondul Monetar Internațional, informează Reuters. Instit
Numărul rușilor care și-au deschis conturi în ruble digitale a depășit așteptările
Peste 220.000 de ruși și-au deschis conturi în ruble digitale de la lansarea acestei monede, la 1 septembrie 2026, a anunțat marți Banca Centrală a Rusiei, în pofida rezistenței anumitor bancheri și a scepticismului unei părți a opiniei publice, transmite Reuters. La fel ca și alte state membre BRICS, precum China și India, Rusia &











