Retailerii europeni negociază din greu reduceri de preţuri cu giganţii alimentari
Companiile europene de distribuţie au demarat ample negocieri de preţuri cu marii producători de alimente, inclusiv cu liderul mondial Nestle, în încercarea de a-şi păstra cumpărătorii şi a-şi proteja profiturile, transmite Reuters.
De exemplu, grupul olandez Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, a dezvăluit că a reuşit să îşi menţină marjele operaţionale stabile la 4,4% şi prin negocierea preţurilor. Divizia sa Albert Heijn, cel mai mare lanţ de supermarketuri din Ţările de Jos, a eliminat de pe rafturi o serie de produse Nestle, inclusiv Maggi, KitKat şi Nescafe, pentru că grupul elveţian a majorat preţurile.
"Am avut negocieri dure cu Nestle. Am ajuns într-o fază în care le-am spus că nu acceptăm preţuri dacă nu vin cu propuneri acceptabile", a declarat directorul financiar de la Ahold Delhaize, Natalie Knight, adăugând că operatorul de supermarketuri a ajuns la un rezultat bun cu Nestle. "Cred că am avut succes, până acum, în a ne asigura că doar cele mai necesare costuri sunt trecute pe seama consumatorilor", a spus Knight.
În acest context, atât Knight cât şi alţi experţi din industrie au spus că negocierile durează mai mult decât de obicei pentru că există o multitudine de factori.
În mod normal companiile care produc bunuri de consum şi retailerii negociază contractele anuale de preţuri spre finalul anului, în multe părţi ale Europei. Însă mai mulţi experţi din industrie au declarat pentru Reuters că acum, în multe cazuri, negocierile s-au prelungit până în 2022 sau au fost redeschise după ce, teoretic, fuseseră încheiate.
Lanţul belgian de supermarketuri Colruyt a spus că se numără printre cei care poartă în continuare discuţii cu unii producătorii de alimente. "Presiunile în sector sunt mari dar nu renunţăm la promisiunea noastră privind cel mai mic preţ garantat. Dacă asta înseamnă că marjele noastre de profit vor fi supuse la presiuni timp de încă unul sau mai multe trimestre, asta e", a declarat un purtător de cuvânt de la Colruyt. Pe fondul prelungiri negocierilor cu producătorii de alimente, la finele anului trecut, Colruyt a decis să elimine de la raft borcanele de 400 de grame de cremă Nutella, pentru că nu a putut să îşi respecte promisiunea privind cel mai mic preţ garantat.
Pentru cumpărătorii din zona euro, întrebarea este cât de rapid, şi cât de mult, vor creşte preţurile la produsele de zi cu zi. Inflaţia în zona euro a atins un maxim istoric de 5,1% în luna ianuarie, cu mult peste prognozele Băncii Centrale Europene. Preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au crescut până la 3,6% de la 3%.
Negocierile dintre producătorii de alimente şi retailerii vor putea contracara doar o mică parte din această creştere. Componenta alimente procesate reprezintă doar o mică parte din indicele total al preţurilor de consum, care este influenţat în mare parte de creşterea preţurilor la energie.
În toamna anului trecut, mai mulţi producători de alimente au majorat preţurile în Europa cu 5%-7% pentru unele produse, estimează firma de consultanţă Rabobank. Cyrille Filott, directorul echipei de produse alimentare de consum de la Rabobank, susţine că ulterior unii producători de alimente au cerut o nouă majorare cu 3%-5%.
"Acum are loc o luptă acerbă în Europa continentală între retaileri şi producătorii de alimente", spune Cyrille Filott.
Retailerul german Metro a menţionat o creştere de aproximativ 5% a inflaţiei produselor alimentare, din care o parte va fi transferată asupra clienţilor. Directorul financiar de la Metro, Christian Baier, a declarat recent că firma "este în măsură să transfere o parte din majorările de preţuri pe seama clienţilor".
În schimb, Franţa a fost descrisă drept "o zonă importantă cu provocări de preţuri" de către grupul Unilever, care deţine branduri precum Knorr sau Magnum.
Lanţul de supermarketuri Carrefour SA a confirmat că se confruntă cu creşteri de preţuri în zona 3%-5%, similar cu ceea ce au sesizat şi rivalii săi. "Avem multe avantaje în negocierile cu furnizorii datorită cotei noastre de piaţă şi dinamicii veniturilor noastre", a declarat joi seara directorul general Alexandre Bompard, după publicarea rezultatelor anuale.
Anterior, în luna octombrie a anului trecut, directorul financiar de la Carrefour a spus că grupul "intenţionează să fie foarte agresiv" în negocierile de preţuri iar solicitările furnizorilor vor fi refuzate. AGERPRES/(AS-autor: Constatin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul canadian spune că firma AtkinsRealis are șanse să construiască o centrală nucleară în Turcia
Compania canadiană de inginerie AtkinsRealis se numără printre candidații care ar putea contribui la construirea celei de-a doua centrale nucleare din Turcia, a declarat vineri premierul canadian, Mark Carney, transmite Reuters. Canada și Turcia, țări aliate în cadrul NATO, și-au îmbunătățit relațiile la nivelul de 'parteneriat strategic' c
Miniștrii europeni promit să abordeze subiectul importurilor de produse chinezești prin discuții cu Beijingul
Uniunea Europeană ar trebui să încheie acorduri cu Beijingul pentru a limita importurile în sectoare precum industria chimică, utilajele și produsele farmaceutice, au declarat vineri mai mulți miniștri europeni, în contextul în care blocul comunitar se confruntă cu un deficit comercial 'nesustenabil' și dăunător pe relația cu China, transmite
Banca Centrală a Rusiei a menținut dobânda de referință la 14%
Banca Centrală a Rusiei (CBR) a decis, vineri, să mențină dobânda de referință la 14%, pentru a doua lună la rând, în linie cu estimările analiștilor, transmite EFE. 'Consiliul director al CBR a decis să mențină dobânda de referință la 14,00% pe an. În general, economia crește într-un ritm moderat în a doua jumătat
Auditorii validează finanțele parteneriatelor UE pentru cercetare, dar atrag atenția asupra riscurilor persistente
Parteneriatele de cercetare ale UE, care cuprind 12 întreprinderi comune și organisme asimilate, și-au menținut finanțele în ordine în general în 2025, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Parteneriatele de cercetare ale UE numără circa 800 de angajați și execută plăți în jur de patru milia
Bulgaria, lider surprinzător în eforturile Europei de a-și dezvolta capacități de stocare a energiei în baterii
Într-un moment în care Europa se confruntă cu prețuri ridicate la energie, îngrijorări privind aprovizionarea și perspectiva unor veri tot mai toride din cauza schimbărilor climatice, contribuția Bulgariei la găsirea unei soluții i-a adus porecla de 'Bateria Balcanilor', transmite Reuters. Ajutată de fonduri neramburs
Heineken este îngrijorat de impactul medicamentelor pentru slăbit asupra vânzărilor de bere
Producătorul olandez de bere Heineken a îndemnat pub-urile și barurile din Marea Britanie să se adapteze la utilizarea tot mai frecventă a medicamentelor pentru slăbit, avertizându-le că, în caz contrar, riscă să piardă clienți și venituri, reiese dintr-un document intern consultat de Reuters, o recunoaștere rară a unui mare producător de băuturi al
Un oficial de la BCE pledează pentru o integrare mai profundă a UE în sectoarele serviciilor, transporturilor și energiei
Alvaro Santos Pereira, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat joi că mediul geopolitic dificil și deficiențele tehnologice cu care se confruntă Europa sugerează că a sosit momentul pentru un nou impuls în direcția integrării europene, prin aprofundarea pieței unice în sectoarele serviciilor, transporturilor și
Importurile de porumb ale UE au crescut cu 40% în acest sezon, România cel mai mare exportator de grâu (Reuters)
Importurile de porumb ale Uniunii Europene, de la 1 iulie, când a început sezonul 2026/27, și până la data de 18 octombrie, au crescut cu 40% în ritm anual, în contextul în care livrările de porumb american s-au triplat, în timp ce exporturile de grâu au rămas la același nivel, conform datelor publicate marți de Comisia
Bruxelles-ul salută acordul politic privind consolidarea stabilității și rezilienței pe termen lung a pieței carbonului din UE
Comisia Europeană a salutat, joi, acordul politic provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la o modificare specifică menită să consolideze rezerva pentru stabilitatea pieței (MSR) a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Confo
Pierre Moscovici a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană
Fostul ministru francez al Economiei și Finanțelor, Pierre Moscovici, a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană (ECA), la mai puțin de un an de la numirea sa, a anunțat joi instituția cu sediul la Luxemburg, transmite AFP. Fostul președinte al Curții de Conturi Franceze a invocat motive personale și dorința de a-și menține libertatea de e
Camionagii italieni au redus intensitatea protestelor pe măsură ce Guvernul pregătește măsuri de sprijin
Protestele șoferilor de camioane din Italia, care au afectat grav aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării, s-au mai temperat joi, pe măsură ce Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni a început să pregătească măsuri de sprijin și a adoptat o atitudine mai fermă împotriva blocajelor rutiere, transmite Reuters.
Coca-Cola, Nestle și Danone au promis că vor modifica etichetele privind reciclarea sticlelor de plastic
Companiile din industria agroalimentară Coca-Cola, Nestle și Danone s-au angajat să modifice declarațiile de reciclare publicate pe sticlele lor de plastic, astfel încât consumatorii se pot baza pe informații corecte și clare cu privire la caracteristicile de reciclare ale sticlelor, a anunțat joi Comisia Europeană, transmite AFP.
FMI și OCDE avertizează că Inteligența Artificială ar putea adânci prăpastia dintre țările bogate și cele sărace
Inteligența Artificială ar putea impulsiona creșterea economică globală, însă țările sărace, companiile mai mici și lucrătorii tineri riscă să fie lăsați în urmă, dacă nu se îmbunătățesc accesul la energie, la infrastructură digitală și competențele, potrivit unor oficiali din cadrul Fondului Monetar Internațional (FMI) și Organizația pentru Cooperare și De
Croitorii și cizmarii din SUA au mai mult de lucru grație Ozempic
Consumatorii americani care utilizează medicamente pentru slăbit, precum Ozempic de la Novo Nordisk și Mounjaro de la Eli Lilly, apelează la cizmari și croitori pentru a-și modifica hainele și articolele din piele, în ideea de a economisi bani în timp ce slăbesc, transmite Reuters. Un exemplu este Lorraine Scott, care a cheltuit ce
Eurostat: Fiecare persoană din UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic
Uniunea Europeană a generat în 2024 o cantitate de 81,5 milioane tone deșeuri de ambalaje, sau 181 kilograme (kg) pe locuitor, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). De asemenea, în 2024 s-a








