Turcia: Rata inflaţiei a ajuns la cel mai ridicat nivel, după cel din septembrie 2002
Rata anuală a inflaţiei în Turcia a crescut peste aşteptări în decembrie, ajungând la cel mai ridicat nivel după cel din septembrie 2002, a anunţat luni Institutul de Statistică, transmite Reuters.
În decembrie, rata anuală a inflaţiei a ajuns la 36,08%, de la 21% în noiembrie, în timp ce analiştii se aşteptau la 30,6%. Pentru finalul lui 2021, Banca Centrală a Turciei (CBRT) estima o inflaţie de 18,4%. Creşterea preţurilor de consum în decembrie a fost determinată de avansul preţurilor la transport (53,66%), în timp ce preţurile la alimente şi băuturi au urcat cu 43,8%.
În ritm lunar, preţurile de consum au crescut luna trecută la 13,58%, în timp ce analiştii se aşteptau la 9%.
Anul trecut, lira s-a depreciat cu 44% faţă de dolar, în ultimii ani moneda Turciei având printre cele mai slabe performanţe din rândul pieţelor emergente. Luni, cotaţia era de 13,6 lire/dolar, după ce anterior moneda se depreciase la 13,92 lire/dolar.
"Datele reflectă cercul vicios al inflaţiei ridicate determinate de majorarea cererii, o tendinţă periculoasă deoarece Banca Centrală a Turciei a indicat că presiunea asupra preţurilor este determinată de constrângerile legate de aprovizionare şi că nu poate lua măsuri pe acest segment. Ratele dobânzilor trebuie majorate imediat în mod agresiv. Până în martie rata inflaţiei ar putea ajunge probabil la 40-50%", a apreciat Ozlem Derici Sengul, partener la compania Spinn Consulting din Istanbul.
În ultimele luni, inflaţia s-a situat la aproximativ 20%, în urma deprecierii lirei turceşti, ca urmare a politicii monetare neortodoxe, scrie Reuters. Moneda Turciei este afectată de solicitările preşedintelui Recep Tayyip Erdogan la adresa CBRT de scădere a ratelor dobânzilor. Din septembrie, Banca Centrală a Turciei a redus rata la 14%.
Potrivit agenţiei EFE, Cabinetul turc se va reuni luni şi se aşteaptă ca la finalul şedinţei preşedintele să anunţe creşteri salariale de peste 25% pentru funcţionari şi pensionari, începând din această lună. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurostat: Bulgaria, Ungaria și România, cea mai rapidă creștere a prețului de construcție al clădirilor rezidențiale
Prețul de construcție al clădirilor rezidențiale a crescut cu 48,2% în Uniunea Europeană, între anii 2015 și 2025, arată datele publicate joi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). La nivel de țară, prețurile au crescut cel mai rapid &
Wopke Hoekstra: Vânzările spectaculoase de vehicule electrice slăbesc presiunile pentru standarde mai reduse de mediu
Creșterea spectaculoasă a vânzărilor de vehicule electrice (EV) pe piața europeană a schimbat opinia unor țări care cereau atenuarea reglementărilor privind viitoarele vânzări de mașini cu motoare pe combustie, a declarat joi comisarul pentru climă, zero emisii nete și creștere curată, Wopke Hoekstra, transmite Reuters. 'Unii într-adevăr
Honda și Nissan vor să folosească componente comune standardizate pentru a reduce costurile (Kyodo)
Producătorii auto niponi Honda Motor și Nissan Motor au intrat în faza finală a discuțiilor pentru a standardiza unitățile electronice de control (UEC) pentru viitoarele lor generații de vehicule, în vederea reducerii costurilor prin dezvoltarea în comun a tehnologiei, au declarat pentru Kyodo surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Di
Great Wall Motors ar putea produce în Bulgaria vehicule electrice pentru piața UE
Bulgaria se pregătește de reluarea fabricării de automobile, țara intenționând să fie un hub exclusiv de producție în UE pentru viitorul model GWM Ora 5, un vehicul electric (EV) al grupului chinez Great Wall Motors (GWM). Linia de asamblare ar urma să fie localizată în Bahovitsa, lângă Lovech, o unitate folosită anterior pentru
Cotația țițeiului Brent, la cel mai scăzut nivel de dinaintea izbucnirii războiului din Iran
Cotația țițeiului Brent, referința globală, a scăzut miercuri cu peste trei dolari, la cel mai redus nivel de dinaintea izbucnirii războiului din Iran, după ce au apărut informații că mai multe petroliere trec prin Strâmtoarea Ormuz, transmite Reuters. La 13:27 GMT, cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului a scăzut cu 3,32 do
BCE: Folosirea intensivă a inteligenței artificiale încă este rară în rândul firmelor din zona euro
Doar o mică parte dintre firmele din zona euro utilizează intens AI (inteligența artificială) și ele tind să fie companii mici, proaspăt înființate și orientate spre servicii, lăsând spațiu suficient pentru răspândire, se arată într-o postare pe blog publicată miercuri de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.
BCE: România, Cehia, Ungaria, Polonia și Suedia încă se confruntă cu obstacole în drumul lor către adoptarea monedei euro
Statele membre ale Uniunii Europene (UE) din afara zonei euro, respectiv România, Cehia, Ungaria, Polonia și Suedia, au înregistrat din 2024 și până în prezent progrese limitate în ceea ce privește convergența economică cu zona euro, conform Raportului de convergență din 2026 al Băncii Centrale Europene (BCE). Raportul bienal eval
Europa trebuie să regândească prețul medicamentelor sau riscă pierderea investițiilor (șeful EFPIA)
Europa va trebui să regândească cum evaluează și cum plătește pentru medicamentele inovatoare sau riscă să piardă investiții în producție și teste clinice, a avertizat șeful lobby-ului industriei farmaceutice, în condițiile în care guvernele și producătorii de medicamente au divergențe privind prețurile, transmite Reuters. Stefan Oelric
Airbus va inspecta 16 avioane A380, după găsirea unor fisuri la aripi
Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane A380, din care cinci imediat, după ce au fost găsit fisuri într-o componentă cheie a aripii aeronavelor folosite de companiile Emirates și Qantas, transmite AFP. Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (EASA) a cerut inspecții urgente în urma cărora operatorii aerieni să verifice structura lonjeron
Euro digital înlătură un obstacol cheie, pe fondul eforturilor UE de a-și reduce dependența de Visa și Mastercard
Banca Centrală Europeană (BCE) a obținut marți un sprijin cheie de la Parlamentul European (PE) pentru lansarea euro digital, un mijloc electronic de plată menit să facă zona euro mai puțin dependentă de firmele americane Visa și Mastercard, într-o perioadă de tensiuni transatlantice, transmite Reuters. Euro digital este o versiune elect
Negocierile de pace dintre SUA și Iran și armistițiul încheiat săptămâna trecută au calmat piețele petroliere (analiză)
Negocierile de pace dintre SUA și Iran și armistițiul încheiat săptămâna trecută au calmat piețele petroliere, iar prețurile la contractele futures au scăzut sub 80 de dolari pe baril pentru petrolul Brent, o valoare care nu a mai fost înregistrată de la începutul lunii martie a acestui an, relevă o analiză eToro, dată marți publicității.
BERD va majora investițiile în sectoarele critice din Ucraina cu peste 500 milioane de euro
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) intenționează să semneze noi acorduri de investiții, în valoare de peste 500 milioane de euro, în sectoarele critice ale Ucrainei, la conferința de săptămâna aceasta dedicată reconstrucției țării, a anunțat marți vicepreședintele Matteo Patrone, transmite Reuters. BERD
Finlanda va permite livrarea alcoolului la domiciliu și extinderea vânzărilor online
Parlamentul Finlandei a aprobat o amplă revizuire a legislației țării privind alcoolul, deschizând calea pentru serviciile de livrare la domiciliu și extinderea vânzărilor online, în timp ce societatea publică care deține monopolul vânzării cu amănuntul a băuturilor alcoolice - Alko - va avea program și duminica, informează publicația Helsinki
Oracle a concediat la 21.000 de angajați în ultimul an, în urma implementării tehnologiilor AI
Oracle a renunțat pe plan global la aproximativ 21.000 de angajați în ultimul an, gigantul tehnologic american reorganizându-și afacerea în jurul AI (inteligența artificială), arată cel mai recent raport anual al firmei, transmite BBC. Compania de software și cloud computing avea aproximativ 141.000 de angajați cu normă &icir
Pentru creșterea vânzărilor, Heineken a numit un outsider în postul de director general
Heineken l-a numit marți pe Rafael Oliveira în funcția de președinte și director general, fiind prima dată când producătorul olandez de bere numește un outsider în funcția de CEO, în contextul în care mai mulți producătorii de alcool încearcă să își crească vânzările prin schimbări la vârf, transmite Reuters.









