La aniversarea a 20 de ani, euro visează încă să concureze cu dolarul
În urmă cu 20 de ani milioane de europeni din 12 ţări şi-au schimbat mărcile, lirele, francii şi drahmele pentru euro, un eveniment salutat atunci de preşedintele Franţei, Jacques Chirac, drept o victorie a Europei care îşi afirma în sfârşit identitatea şi puterea, transmite AFP.
Simbol al unităţii europene, noua monedă intenţiona de asemenea să devină un rival al atotputernicului dolar american.
Însă două decenii mai târziu, dolarul este în continuare cea mai sigură monedă din lume. Când economia mondială a fost oprită de pandemia de Covid-19, investitorii s-au grăbit să îşi convertească activele în dolari, ceea ce a dus la aprecierea monedei americane. În prezent, sunt în circulaţie peste 2.100 de miliarde de dolari iar aproximativ 60% din rezervele de schimb ale băncilor centrale sunt în dolari. În cazul euro, ponderea este de aproximativ 20%, potrivit Băncii Centrale Europene.
Însă, chiar dacă moneda europeană nu ameninţă hegemonia dolarului, ea a devenit totuşi un concurent respectabil.
Euro este rezultatul unui compromis între Germania, care a acceptat să renunţe la marcă, simbol al redresării de după război, în schimbul susţinerii Franţei pentru reunificarea ţării după căderea Zidului Berlinului.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
La început, euro s-a inspirat din marcă, a cărei prioritate era stabilitatea preţurilor într-o Germanie bântuită încă de crizele inflaţioniste din anii 1920 şi 1970.
La acea dată, a face din euro o monedă internaţională de prim rang "a fost ambiţia Franţei dar cu siguranţă nu a germanilor", susţine Guntram Wolff, directorul centrului de reflexie Bruegel de la Bruxelles. "Atunci când BCE a început să funcţioneze, ea s-a inspirat în mare parte după modelul Bundesbank, şi a rămas neutră cu privire la această chestiune", explică economistul. Însă indiferent care au fost concepţiile iniţiale, visul de a face din euro o monedă de prim rang a dispărut zece ani mai târziu când criza datoriilor suverane din zona euro a obligat moneda europeană să lupte pentru propria sa supravieţuire.
Însă ideea de a face din euro un instrument de politică economică în serviciul vechiului continent a revenit odată cu sosirea lui Donald Trump la Casa Albă. Atunci când SUA s-au retras, în 2018, din acordul nuclear iranian şi au reintrodus sancţiuni împotriva regimului de la Teheran, companiile europene care au investit în Iran au ajuns în situaţia în care puteau fi vizate de represaliile americane. Uniunea Europeană a imaginat atunci un mecanism pentru a permite firmelor europene să scape de sancţiunile americane dar investitorii au dat înapoi de teamă să nu intre în vizorul Washingtonului.
Odată cu plecarea lui Trump de la Casa Albă, chestiunea şi-a mai pierdut din interes şi în orice caz "atunci când vorbiţi de rolul internaţional al euro, vorbiţi de totul şi nimic în acelaşi timp", subliniază un responsabil european din apropierea acestui dosar. "Toată lumea este de acord pentru ca euro să joace un rol mai important pe scena mondială însă există divergenţe cu privire la modalitate prin care se poate ajunge acolo", explică responsabilul.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Un element crucial lipseşte: echivalentul în euro al certificatelor emise de Trezoreria americană, care după cel de-al doilea război mondial au devenit valoarea de refugiu a investitorilor în caz de turbulenţe pe piaţă. Ideea unor obligaţiuni europene, Eurobond, a fost lansată în momentul negocierilor celor 27 de state membre cu privire la planul de relansare post-Covid în valoare de 800 de miliarde de euro, când a fost lansată ideea unor împrumuturi comune în UE.
Pentru Guntram Wolff, succesul monedei euro este legat înainte de toate de creşterea economică. "Dacă aveţi o economică dinamică, ea atrage investiţii în Europa şi euro se întăreşte", subliniază directorul centrului de reflexie Bruegel de la Bruxelles. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tesla face angajări în Europa
Producătorul american de vehicule electrice (EV) Tesla a anunțat joi că intenționează să angajeze încă 1.000 de persoane la fabrica sa din Grunheide, lângă Berlin, în încercarea de a majora producția la singura sa facilitate europeană, transmite DPA Compania Tesla, deținută de miliardarul Elon Musk, a informat că din oc
Eurostat: Bulgaria, Ungaria și România, cea mai rapidă creștere a prețului de construcție al clădirilor rezidențiale
Prețul de construcție al clădirilor rezidențiale a crescut cu 48,2% în Uniunea Europeană, între anii 2015 și 2025, arată datele publicate joi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). La nivel de țară, prețurile au crescut cel mai rapid &
Wopke Hoekstra: Vânzările spectaculoase de vehicule electrice slăbesc presiunile pentru standarde mai reduse de mediu
Creșterea spectaculoasă a vânzărilor de vehicule electrice (EV) pe piața europeană a schimbat opinia unor țări care cereau atenuarea reglementărilor privind viitoarele vânzări de mașini cu motoare pe combustie, a declarat joi comisarul pentru climă, zero emisii nete și creștere curată, Wopke Hoekstra, transmite Reuters. 'Unii într-adevăr
Honda și Nissan vor să folosească componente comune standardizate pentru a reduce costurile (Kyodo)
Producătorii auto niponi Honda Motor și Nissan Motor au intrat în faza finală a discuțiilor pentru a standardiza unitățile electronice de control (UEC) pentru viitoarele lor generații de vehicule, în vederea reducerii costurilor prin dezvoltarea în comun a tehnologiei, au declarat pentru Kyodo surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Di
Great Wall Motors ar putea produce în Bulgaria vehicule electrice pentru piața UE
Bulgaria se pregătește de reluarea fabricării de automobile, țara intenționând să fie un hub exclusiv de producție în UE pentru viitorul model GWM Ora 5, un vehicul electric (EV) al grupului chinez Great Wall Motors (GWM). Linia de asamblare ar urma să fie localizată în Bahovitsa, lângă Lovech, o unitate folosită anterior pentru
Cotația țițeiului Brent, la cel mai scăzut nivel de dinaintea izbucnirii războiului din Iran
Cotația țițeiului Brent, referința globală, a scăzut miercuri cu peste trei dolari, la cel mai redus nivel de dinaintea izbucnirii războiului din Iran, după ce au apărut informații că mai multe petroliere trec prin Strâmtoarea Ormuz, transmite Reuters. La 13:27 GMT, cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului a scăzut cu 3,32 do
BCE: Folosirea intensivă a inteligenței artificiale încă este rară în rândul firmelor din zona euro
Doar o mică parte dintre firmele din zona euro utilizează intens AI (inteligența artificială) și ele tind să fie companii mici, proaspăt înființate și orientate spre servicii, lăsând spațiu suficient pentru răspândire, se arată într-o postare pe blog publicată miercuri de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.
BCE: România, Cehia, Ungaria, Polonia și Suedia încă se confruntă cu obstacole în drumul lor către adoptarea monedei euro
Statele membre ale Uniunii Europene (UE) din afara zonei euro, respectiv România, Cehia, Ungaria, Polonia și Suedia, au înregistrat din 2024 și până în prezent progrese limitate în ceea ce privește convergența economică cu zona euro, conform Raportului de convergență din 2026 al Băncii Centrale Europene (BCE). Raportul bienal eval
Europa trebuie să regândească prețul medicamentelor sau riscă pierderea investițiilor (șeful EFPIA)
Europa va trebui să regândească cum evaluează și cum plătește pentru medicamentele inovatoare sau riscă să piardă investiții în producție și teste clinice, a avertizat șeful lobby-ului industriei farmaceutice, în condițiile în care guvernele și producătorii de medicamente au divergențe privind prețurile, transmite Reuters. Stefan Oelric
Airbus va inspecta 16 avioane A380, după găsirea unor fisuri la aripi
Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane A380, din care cinci imediat, după ce au fost găsit fisuri într-o componentă cheie a aripii aeronavelor folosite de companiile Emirates și Qantas, transmite AFP. Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (EASA) a cerut inspecții urgente în urma cărora operatorii aerieni să verifice structura lonjeron
Euro digital înlătură un obstacol cheie, pe fondul eforturilor UE de a-și reduce dependența de Visa și Mastercard
Banca Centrală Europeană (BCE) a obținut marți un sprijin cheie de la Parlamentul European (PE) pentru lansarea euro digital, un mijloc electronic de plată menit să facă zona euro mai puțin dependentă de firmele americane Visa și Mastercard, într-o perioadă de tensiuni transatlantice, transmite Reuters. Euro digital este o versiune elect
Negocierile de pace dintre SUA și Iran și armistițiul încheiat săptămâna trecută au calmat piețele petroliere (analiză)
Negocierile de pace dintre SUA și Iran și armistițiul încheiat săptămâna trecută au calmat piețele petroliere, iar prețurile la contractele futures au scăzut sub 80 de dolari pe baril pentru petrolul Brent, o valoare care nu a mai fost înregistrată de la începutul lunii martie a acestui an, relevă o analiză eToro, dată marți publicității.
BERD va majora investițiile în sectoarele critice din Ucraina cu peste 500 milioane de euro
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) intenționează să semneze noi acorduri de investiții, în valoare de peste 500 milioane de euro, în sectoarele critice ale Ucrainei, la conferința de săptămâna aceasta dedicată reconstrucției țării, a anunțat marți vicepreședintele Matteo Patrone, transmite Reuters. BERD
Finlanda va permite livrarea alcoolului la domiciliu și extinderea vânzărilor online
Parlamentul Finlandei a aprobat o amplă revizuire a legislației țării privind alcoolul, deschizând calea pentru serviciile de livrare la domiciliu și extinderea vânzărilor online, în timp ce societatea publică care deține monopolul vânzării cu amănuntul a băuturilor alcoolice - Alko - va avea program și duminica, informează publicația Helsinki
Oracle a concediat la 21.000 de angajați în ultimul an, în urma implementării tehnologiilor AI
Oracle a renunțat pe plan global la aproximativ 21.000 de angajați în ultimul an, gigantul tehnologic american reorganizându-și afacerea în jurul AI (inteligența artificială), arată cel mai recent raport anual al firmei, transmite BBC. Compania de software și cloud computing avea aproximativ 141.000 de angajați cu normă &icir








