logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Propunerea de taxare a emisiilor de CO2 generate de încălzirea locuinţelor şi de transporturi împarte statele UE în două tabere

Imagine din galeria Agerpres

Extinderea sistemului Uniunii Europene de taxare a emisiilor de CO2 pentru ca acesta să fie aplicat din anul 2026 de asemenea încălzirii clădirilor şi transporturilor rutiere de mărfuri provoacă diviziuni între statele UE, împărţite în două blocuri de această chestiune inclusă de Comisia Europeană în pachetul de măsuri pentru atingerea obiectivelor climatice ale UE.

Astfel, o parte din ţările membre consideră că aceasta ar fi o măsură eficientă de diminuare a emisiilor de carbon generate de activitatea economică, iar cealaltă parte se teme de o creştere a costurilor pentru populaţie care ar produce un impact social de genul ''vestelor galbene'' în Franţa, relatează luni agenţia EFE.

În al doilea grup de ţări se regăsesc state est-europene, dar şi altele precum Grecia sau Spania, ele însumând circa o treime din populaţia UE. La Consiliul UE pentru mediu, desfăşurat luni la Bruxelles, aceste ţări s-au arătat sceptice sau ostile iniţiativei care ar conduce la o creştere costurilor pentru încălzire şi transporturi, una dintre măsurile din planul Comisiei Europe ce are ca obiectiv reducerea cu cel puţin 55% a emisiilor de CO2 ale UE până în anul 2030, faţă de nivelurile anului 1990.

''Trebuie să analizăm mai mult impactul'' acestei măsuri, a declarat ministrul spaniol al tranziţiei ecologice, Teresa Ribera. Ea consideră important ca cetăţenii să perceapă ''oportunităţile'' tranziţiei ecologice, un lucru ''complicat'' în actuala conjunctură a preţurilor la energie care cresc facturile atât pentru populaţie, cât şi pentru industrie. Totuşi, ea a subliniat că Spania sprijină ''ambiţia ecologică şi proiectul economic care inspiră'' pachetul de iniţiative menite să reducă emisiile de CO2 ale economiei europene, pe care l-a descris drept ''pachetul legislativ cel mai important al deceniului''.

 


Foto: (c) OLIVIER HOSLET/EPA


Spania s-a delimitat astfel de ţările est-europene care critică propunerea de extindere a sistemului european de comercializare a emisiilor de carbon (ETS) şi în general planul Comisiei Europene de reducere a emisiilor de CO2 denumit 'Fit for 55', precum Cehia, Polonia sau Ungaria. Acestea din urmă consideră că respectivul plan va face ca mai degrabă populaţia, şi nu poluatorii, să suporte costurile combaterii schimbărilor climatice.

În favoarea taxării emisiilor de CO2 generate de transporturi şi încălzirea locuinţelor s-au declarat în special ţări din centrul şi nordul Europei, precum Austria, Germania, Olanda, Suedia, Danemarca sau Finlanda, conform cărora această iniţiativă este ''fundamentală'' pentru decarbonizarea economiei.

Între cele două blocuri de ţări comunitare divizate de această chestiune s-a format şi un al treilea, cu o poziţionare mai ambiguă, fiind aici regăsite Luxemburgul, Belgia sau Italia. Cea din urmă a sugerat să fie dezbătute în paralel obiectivele reducerii emisiilor de CO2 pentru fiecare ţară membră în parte şi asa-numita taxa vamală pe CO2 propusă în acelaşi pachet, respectiv taxarea emisiilor de CO2 generate de fabricarea unor produse importate din state terţe.

Vicepreşedintele Comisiei Europene însărcinat cu Pactul Verde, Frans Timmermans, a declarat luni că a luat ''notă de faptul că există puncte divergente'' între statele membre şi este dispus că asculte propuneri alternative, dar a precizat că susţine propunerea Comisiei Europene aşa cum este ea şi a cerut ca mecanismul de piaţă al emisiilor de CO2 să nu fie tratat cu ''dispreţ''.

 


Foto: (c) JULIEN WARNAND/EPA


Consiliul UE pentru mediu care a reunit luni miniştrii mediului din statele membre a fost o dezbatere exploratorie asupra pachetului climatic, care în prima jumătate a anului viitor ar trebui să fie negociat de Comisia Europeană cu statele membre şi cu Parlamentul European.

Printre măsurile propuse de executivul comunitar în vederea atingerii obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% faţă de anul 1990 şi obţinerea neutralităţii climatice în anul 2050 se regăsesc creşterea costurilor pentru emisiile de CO2 generate de încălzire, transporturi şi industrie (inclusiv prin reformarea sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii - ETS), taxarea combustibililor destinaţi transporturilor aeriene şi navale, interzicerea din anul 2035 a comercializării autoturismelor noi diesel şi pe benzină, utilizarea sporită a surselor regenerabile de energie (cu obiectivul ca 40 % din energia UE să fie produsă din surse regenerabile până în 2030) concomitent cu reducerea consumului de energie, alinierea politicilor fiscale la obiectivele Pactului Verde european sau realizarea de campanii de împădurire.

Comisia Europeană a subliniat că acest plan va implica o tranziţie profundă, cu mari schimbări structurale în foarte puţin timp şi va conduce la transformarea economiei şi a societăţii UE în vederea atingerii obiectivelor ambiţioase în materie de climă.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş,editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 59

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Extern 23-10-2026 17:38

Premierul canadian spune că firma AtkinsRealis are șanse să construiască o centrală nucleară în Turcia

Compania canadiană de inginerie AtkinsRealis se numără printre candidații care ar putea contribui la construirea celei de-a doua centrale nucleare din Turcia, a declarat vineri premierul canadian, Mark Carney, transmite Reuters. Canada și Turcia, țări aliate în cadrul NATO, și-au îmbunătățit relațiile la nivelul de 'parteneriat strategic' c

Economic Extern 23-10-2026 16:02

Miniștrii europeni promit să abordeze subiectul importurilor de produse chinezești prin discuții cu Beijingul

Uniunea Europeană ar trebui să încheie acorduri cu Beijingul pentru a limita importurile în sectoare precum industria chimică, utilajele și produsele farmaceutice, au declarat vineri mai mulți miniștri europeni, în contextul în care blocul comunitar se confruntă cu un deficit comercial 'nesustenabil' și dăunător pe relația cu China, transmite

Economic Extern 23-10-2026 15:28

Banca Centrală a Rusiei a menținut dobânda de referință la 14%

Banca Centrală a Rusiei (CBR) a decis, vineri, să mențină dobânda de referință la 14%, pentru a doua lună la rând, în linie cu estimările analiștilor, transmite EFE. 'Consiliul director al CBR a decis să mențină dobânda de referință la 14,00% pe an. În general, economia crește într-un ritm moderat în a doua jumătat

Economic Extern 23-10-2026 11:16

Auditorii validează finanțele parteneriatelor UE pentru cercetare, dar atrag atenția asupra riscurilor persistente

Parteneriatele de cercetare ale UE, care cuprind 12 întreprinderi comune și organisme asimilate, și-au menținut finanțele în ordine în general în 2025, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Parteneriatele de cercetare ale UE numără circa 800 de angajați și execută plăți în jur de patru milia

Economic Extern 23-10-2026 10:50

Bulgaria, lider surprinzător în eforturile Europei de a-și dezvolta capacități de stocare a energiei în baterii

Într-un moment în care Europa se confruntă cu prețuri ridicate la energie, îngrijorări privind aprovizionarea și perspectiva unor veri tot mai toride din cauza schimbărilor climatice, contribuția Bulgariei la găsirea unei soluții i-a adus porecla de 'Bateria Balcanilor', transmite Reuters. Ajutată de fonduri neramburs

Economic Extern 23-10-2026 10:01

Heineken este îngrijorat de impactul medicamentelor pentru slăbit asupra vânzărilor de bere

Producătorul olandez de bere Heineken a îndemnat pub-urile și barurile din Marea Britanie să se adapteze la utilizarea tot mai frecventă a medicamentelor pentru slăbit, avertizându-le că, în caz contrar, riscă să piardă clienți și venituri, reiese dintr-un document intern consultat de Reuters, o recunoaștere rară a unui mare producător de băuturi al

Economic Extern 23-10-2026 09:26

Un oficial de la BCE pledează pentru o integrare mai profundă a UE în sectoarele serviciilor, transporturilor și energiei

Alvaro Santos Pereira, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat joi că mediul geopolitic dificil și deficiențele tehnologice cu care se confruntă Europa sugerează că a sosit momentul pentru un nou impuls în direcția integrării europene, prin aprofundarea pieței unice în sectoarele serviciilor, transporturilor și

Economic Extern 22-10-2026 19:52

Importurile de porumb ale UE au crescut cu 40% în acest sezon, România cel mai mare exportator de grâu (Reuters)

Importurile de porumb ale Uniunii Europene, de la 1 iulie, când a început sezonul 2026/27, și până la data de 18 octombrie, au crescut cu 40% în ritm anual, în contextul în care livrările de porumb american s-au triplat, în timp ce exporturile de grâu au rămas la același nivel, conform datelor publicate marți de Comisia

Economic Extern 22-10-2026 17:00

Bruxelles-ul salută acordul politic privind consolidarea stabilității și rezilienței pe termen lung a pieței carbonului din UE

Comisia Europeană a salutat, joi, acordul politic provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la o modificare specifică menită să consolideze rezerva pentru stabilitatea pieței (MSR) a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Confo

Economic Extern 22-10-2026 15:57

Pierre Moscovici a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană

Fostul ministru francez al Economiei și Finanțelor, Pierre Moscovici, a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană (ECA), la mai puțin de un an de la numirea sa, a anunțat joi instituția cu sediul la Luxemburg, transmite AFP. Fostul președinte al Curții de Conturi Franceze a invocat motive personale și dorința de a-și menține libertatea de e

Economic Extern 22-10-2026 15:41

Camionagii italieni au redus intensitatea protestelor pe măsură ce Guvernul pregătește măsuri de sprijin

Protestele șoferilor de camioane din Italia, care au afectat grav aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării, s-au mai temperat joi, pe măsură ce Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni a început să pregătească măsuri de sprijin și a adoptat o atitudine mai fermă împotriva blocajelor rutiere, transmite Reuters.

Economic Extern 22-10-2026 15:39

Coca-Cola, Nestle și Danone au promis că vor modifica etichetele privind reciclarea sticlelor de plastic

Companiile din industria agroalimentară Coca-Cola, Nestle și Danone s-au angajat să modifice declarațiile de reciclare publicate pe sticlele lor de plastic, astfel încât consumatorii se pot baza pe informații corecte și clare cu privire la caracteristicile de reciclare ale sticlelor, a anunțat joi Comisia Europeană, transmite AFP.

Economic Extern 22-10-2026 15:05

FMI și OCDE avertizează că Inteligența Artificială ar putea adânci prăpastia dintre țările bogate și cele sărace

Inteligența Artificială ar putea impulsiona creșterea economică globală, însă țările sărace, companiile mai mici și lucrătorii tineri riscă să fie lăsați în urmă, dacă nu se îmbunătățesc accesul la energie, la infrastructură digitală și competențele, potrivit unor oficiali din cadrul Fondului Monetar Internațional (FMI) și Organizația pentru Cooperare și De

Economic Extern 22-10-2026 14:09

Croitorii și cizmarii din SUA au mai mult de lucru grație Ozempic

Consumatorii americani care utilizează medicamente pentru slăbit, precum Ozempic de la Novo Nordisk și Mounjaro de la Eli Lilly, apelează la cizmari și croitori pentru a-și modifica hainele și articolele din piele, în ideea de a economisi bani în timp ce slăbesc, transmite Reuters. Un exemplu este Lorraine Scott, care a cheltuit ce

Economic Extern 22-10-2026 13:10

Eurostat: Fiecare persoană din UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic

Uniunea Europeană a generat în 2024 o cantitate de 81,5 milioane tone deșeuri de ambalaje, sau 181 kilograme (kg) pe locuitor, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). De asemenea, în 2024 s-a